Admissibility of constitutional exception and special nature of appeal against refusal to refer unconstitutionality challenge in administrative fiscal litigation

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin sentinţa civilă nr. 4517 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvernul României, ca inadmisibilă, în privinţa capetelor de cerere privind anularea parţială a HCSM nr. 94/2016, HCSM nr. 80/2015 şi HCSM nr. 203/2014 şi în privinţa capetelor de cerere formulate în subsidiar şi ca nefondată, în rest.

Totodată, instanţa de fond a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Justiţiei în favoarea pârâtului Guvernul României.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2021, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 7 şi art. 17 din Legea nr. 567/2004.

2. Hotărârea instanţei de recurs cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea din data de 3 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

S-a reţinut, în esenţă, că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există un raport de dependenţă între dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 3 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, şi pe cale de consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În susţinerea recursului, a arătat că excepţia de neconstituţionalitate invocată respectă toate condiţiile de formă, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv a fost depusă în scris în faţa unei instanţe judecătoreşti şi priveşte neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu au fost declarate neconstituţionale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepţia nerepartizării aleatorii a prezentului dosar şi a solicitat respingerea excepţiei nulităţii, susţinând că recursul a fost motivat.

A mai arătat recurentul-reclamant că menţiunea "simpla tangenţă cu obiectul cererii" din cuprinsul încheierii recurate este o aserţiune banală, nedemonstrată în concret.

6. Alte aspecte

În şedinţa publică din 15 septembrie 2021, Înalta Curte a respins excepţia privind nerepartizarea aleatorie a dosarului de recurs, reţinând că prezentul complet de judecată a fost învestit în mod legal cu soluţionarea recursului dedus judecăţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, întrucât, deşi cererea de recurs nu cuprinde o aserţiune expresă referitoare la nelegalitatea încheierii, recurentul-reclamant a formulat contraargumente de ordin critic faţă de considerentele încheierii atacate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a interpretat condiţiile legale de admisibilitate a cererii de sesizării Curţii Constituţionale, invocând ca temei de drept art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţii care reglementează condiţiile de sesizare a instanţei de contencios constituţional, precum şi calea de atac împotriva încheierii prin care această cerere este respinsă.

Recursul declarat împotriva încheierilor prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României nu este supus exigenţelor prevăzute de art. 489 alin. (2) raportat la art. 488 din C. proc. civ., prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, neputându-se completa în mod corespunzător cu dispoziţiile acestui Cod, fiind incompatibile, mai ales în privinţa sancţiunilor, specifice recursului declarat în materia reglementată de C. proc. civ.

Această cale de atac, prevăzută de o lege specială, a fost concepută de legiuitor distinct de orice calificare procesuală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ.

Faptul că este o cale de atac specială, cu o fizionomie juridică proprie, ce nu poate fi considerată recurs în sensul C. proc. civ., este confirmat atât prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006, fiind în concordanţă şi cu cele reţinute prin Decizia nr. 321/2017 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, chiar dacă problema de drept analizată privea admisibilitatea recursului atunci când încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii a fost pronunţată în ultimă instanţă.

Prin Decizia nr. 321/2017 din 9 mai 2017, Curtea Constituţională a României a constatat că:

"(…) relevantă în privinţa stabilirii naturii juridice a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007.".

Curtea Constituţională a reţinut că, prin această decizie s-a statuat că:

"(…) În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (…).

Mai departe, instanţa de contencios constituţional a mai reţinut (pct. 21) că din cele de mai sus rezultă că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine".

Faţă de toate aceste argumente, excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmează a fi respinsă.

Pe fondul recursului, în ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat. Astfel, instanţa a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, încheierea atacată cuprinzând argumente care demonstrează că au fost analizate în mod adecvat circumstanţele cauzei şi textul de lege incident, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, fiind explicat raţionamentul care a condus la soluţia de respingere a cererii.

Nefondate sunt şi criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţinând că textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu au legătură cu soluţionarea cererii de recurs, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin încheierea recurată.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu respectă cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat neconstituţionalitatea art. 6, art. 7 şi art. 17 din Legea nr. 567/2004 potrivit cu care:

"Art. 6. - (1) Concursul de admitere în Şcoala Naţională de Grefieri se organizează anual, la nivel naţional, de către Şcoala Naţională de Grefieri, sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Numărul de locuri se stabileşte în funcţie de necesarul de personal calificat al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

(3) Concursul se desfăşoară separat, pentru posturile de grefieri cu studii superioare şi grefieri cu studii medii.

Art. 7. - Modul de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere se stabileşte prin regulament, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Art. 17. - Organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Grefieri se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii".

Neconstituţionalitatea art. 6, art. 7 şi art. 17 din Legea nr. 567/2004 a fost invocată în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (3), art. 32 alin. (1) şi (4), art. 56 alin. (2) şi (3), art. 73 alin. (3) lit. l) şi n), art. 124 alin. (3), art. 134 alin. (4) şi art. 139 din Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de legătură a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 7 şi art. 17 din Legea nr. 567/2004, invocată în cadrul recursului declarant împotriva soluţiei instanţei de fond prin care: a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, în privinţa capetelor de cerere referitoare la anularea art. 4 din HCSM nr. 94/2016, nr. 80/2015 şi nr. 203/2014, prin care s-a stabilit taxa pentru concursurile de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri desfăşurate în anii 2014, 2015 şi 2016, precum şi în privinţa capetelor de cerere subsidiare; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de anulare a art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 183/2005 şi a art. 5 din anexa la HCSM nr. 173/2007, prevederi prin care se dispune că, pentru înscrierea la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, se va plăti o taxă stabilită anual prin hotărârea a Consiliului Superior al Magistraturii, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei.

Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului constituţional, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra soluţionării cauzei.

În acest sens, aminteşte Înalta Curte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Totodată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se formulează de o parte din proces în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea litigiului, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 neoferind într-adevăr instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.