Validity of military disciplinary sanctions for inadequate attire and handling of classified documents: failure to specify violated norms and premature declassification

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat: anularea, în totalitate, a Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 9464 din 14.10.2013, privind sancţionarea cu mustrare scrisă şi pe cale de consecinţă, anularea Ordinului inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013, privind sancţionarea cu mustrare scrisă care a fost emis în baza Hotărârii consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie nr. 9464 din 14.10.2013, anularea Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 privind sancţionarea cu avertisment (anexa 2), precum şi a documentelor şi acţiunilor/măsurilor subsecvente acesteia, anularea Ordinului inspectorului general nr. 23110 din 28.03.2014 privind sancţionarea cu avertisment, daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru atingerea adusă, în mod abuziv, onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, dar şi pentru sentimentele de injustiţie, temere şi insecuritate la locul de muncă, stresul psihologic produs, hărţuirea morală la care reclamantul este supus, obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei toate documentele din dosarele de sancţionare contestate la punctele 1, 2 şi 3.

Prin sentinţa civilă nr. 267/4 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 267/4 februarie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 2, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3684/21.11.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 267 din 4 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1491 din data de 16 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca inadmisibile excepţiile de nelegalitate ale Ordinelor MAI nr. 30/2015, 290/2011 şi 160/2014, formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Au fost anulate Hotărârile Consiliilor de Judecată ale Inspectoratului General de Aviaţie nr. 9464/14.10.2013 şi 2419/06.02.2014 şi Ordinele Inspectorului General nr. 24292/28.10.2013 şi 23110/28.03.2014. A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1491 din data de 16 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat cereri de recurs reclamantul A. şi pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat anularea parţială a sentinţei atacate, respectiv a dispoziţiei de respingere a cererii de acordare a daunelor morale solicitate.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a susţinut că decizia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale se întemeiază pe motive de fapt şi de drept străine de natura cauzei, pe calificarea eronată a unor fapte şi acte juridice, precum şi greşita interpretare a împrejurărilor de fapt şi de drept.

Consideră că prima instanţă în mod eronat a înlăturat criticile privind neascultarea sa, neprezentarea întregului material de la dosar, necomunicarea hotărârii Consiliului de judecată, considerând că organele care l-au sancţionat au acţionat de bună credinţă, în realitate inspectorul general desfăşurând o adevărată campanie represivă împotriva sa.

3.2 Recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor contestate.

Consideră că instanţa a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a regulilor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 83 din OMAI nr. 400/2004, fără a ţine cont de specificul relaţiilor de serviciu dintre militari.

Totodată, a susţinut că nu se poate afirma că nu au fost identificate în mod corect faptele care se impută intimatului-reclamant, întrucât obligaţiile cu privire la portul ţinutei militare precum şi cele referitoare la o ţinută decentă în cadrul unei unităţi militare sunt inerente şi de notorietate, cu atât mai mult cu cât ordinul de sancţionare face corp comun cu hotărârea nr. 9464/14.10.2013, în care este prevăzută încălcarea Regulamentul de ordine interioară al Inspectoratului General de Aviaţie, în speţă art. 167 din acest act administrativ.

În ceea ce priveşte capătul de cerere nr. x prin care recurentul a solicitat anularea Hotărârii consiliului de judecată al GAV nr. 2149 din 6.02.2014, s-a apreciat că instanţa de fond a aplicat un text de lege străin de natura cauzei, respectiv art. 73 din Ordinul nr. 64/2013, text ce face referire la existenţa unei sancţiuni disciplinare aplicate, ceea ce în speţă nu este cazul, întrucât nu a fost emisă o decizie privind aplicarea sancţiunii, aceste prevederi nefiind incidente.

Invocând încălcarea de către prima instanţă a principiului tempus regit actum, recurentul-pârât a mai arătat că este lipsit de relevanţă faptul că ulterior multiplicării documentelor clasificate acestea au fost declasificate, susţinând că, chiar şi dacă declasificarea are loc înaintea emiterii ordinului de sancţionare, ceea ce comportă importanţă este că intimatul a nesocotit dispoziţiile legale în vigoare la momentul la care a acţionat şi a copiat documentele clasificate.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat.

4.2 Recurentul-reclamant A. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât şi admiterea propriului recurs.

4.3 Recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, prin întâmpinarea depusă a invocat nemotivarea recursului declarat de către recurentul-reclamant, solicitând respingerea acestuia.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a susţinut netemeinicia apărărilor recurentului reclamant, apreciind că acestea se fundamentează pe argumente artificiale, nesustenabile şi contradictorii dispoziţiilor legale în vigoare.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 15 septembrie 2021.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2021, Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul-pârât şi excepţia nulităţii recursului recurentului-reclamant, invocată de recurentul-pârât.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat anularea, în totalitate a Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 9464 din 14.10.2013 privind sancţionarea cu mustrare scrisă şi pe cale de consecinţă, anularea Ordinului inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013 privind sancţionarea cu mustrare scrisă care a fost emis în baza Hotărârii consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie nr. 9464 din 14.10.2013, anularea Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 privind sancţionarea cu avertisment, precum şi a documentelor şi acţiunilor/măsurilor subsecvente acesteia, anularea Ordinului inspectorului general nr. 23110 din 28.03.2014 privind sancţionarea cu avertisment şi daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru atingerea adusă.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, ambele părţi litigante formulând critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

2. Recursul formulat de recurentul-reclamant A.

Deşi recurentul-reclamant a invocat în cadrul cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. se constată că aspectele criticate de acesta, centrate pe soluţia dată de prima instanţă cererii sale privind acordarea daunelor morale, se circumscriu încălcării normelor de drept material, putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Reţine instanţa de control judiciar că potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale."

Totodată, potrivit art. 253 alin. (4) C. civ. "persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile (…)".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că pentru acordarea daunele morale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu moral, existenţa culpei în producerea respectivului prejudiciu şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre faptă şi producerea respectivului prejudiciu.

Instanţa de fond a analizat îndeplinirea acestor condiţii şi a reţinut că nu există o legătură de cauzalitate între emiterea actelor administrative anulate prin sentinţă şi faptul că reclamantul a renunţat să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare.

Recurentul-reclamant nu combate în nici un fel acest aspect, rezumându-se la a susţine doar că "în mod eronat, pe motive străine de natura cauzei", consideră instanţa că reclamantul ar fi avut posibilitatea să folosească bicicleta purtând o ţinută inadecvată pentru sport, dar care s-ar fi pliat pe imaginea pe care superiorii săi o au despre ceea ce reprezintă o ţinută adecvată unui militar şi astfel să evite atât eventualele divergenţe pe această temă cu aceştia cât şi consecinţele nepracticării ciclismului asupra stării sale de sănătate."

Prin urmare, decizia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale a fost luată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, criticile recurentului-reclamant fiind nefondate.

3. Recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că faptele imputate reclmantului au fost identificate în mod corect, obligaţiile cu privire la portul ţinutei militare precum şi cele referitoare la ţinuta decentă în cadrul unităţii militare fiind inerente şi de notorietate, precum şi că instanţa a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a regulilor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 83 din OMAI nr. 400/2004, fără a ţine cont de specificul relaţiilor de serviciu dintre militari.

Constată instanţa de control judiciar că potrivit art. 75 lit. h) din OMAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI "Faptele pentru care cadrele militare se trimit în faţa Consiliilor de judecată sunt următoarele:…h) abuzuri în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor specifice cadrelor Ministerului Administraţiei şi Internelor".

Conform art. 83 alin. (1) din acelaşi act "Ordinul de trimitere în faţa consiliului de judecată se emite de către cei prevăzuţi la art. 81, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de fapta comisă şi se comunică preşedintelui desemnat".

Totodată, dispoziţiile art. 68 alin. (3) şi Anexei 5 din Regulamentul disciplinei militare prevăd că:

"Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare se comunică în scris personalului sancţionat şi cuprinde: …b) înscrierea prevederilor care au fost încălcate de militar."

Exigenţele impuse de aceste dispoziţii legale fac necesară identificarea, în cuprinsul actelor de sancţionare, drepturilor şi a obligaţiilor a căror exercitare este realizată în mod abuziv de militar.

De asemenea este necesară şi identificarea actelor normative ce prevăd aceste drepturi şi obligaţii, pentru ca ulterior, decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare să cuprindă înscrierea prevederilor care au fost încălcate de militar.

Nerespectarea acestor prevederi conduce la emiterea unor acte lipsite de temei legal.

Prin Hotărârea nr. 9464 din 14.10.2013 Consiliul de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie a reţinut că dl. colonel A. a manifestat "abuz în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor specifice cadrelor MAI", în sensul că la data de 17.09.2013 s-a prezentat la program în ţinută neadecvată, deşi fusese anterior atenţionat atât verbal cât şi în scris de către inspectorul general al IGAv".

Ulterior, prin Ordinul inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013 reclamantul a fost sancţionat cu "mustrare scrisă" pentru săvârşirea faptei prevăzută la art. 75 lit. h) din OMAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI.

Reţine instanţa de control judiciar că din conţinutul acestor acte nu rezultă care sunt drepturile sau obligaţiile pe care reclamantul le-a exercitat în mod abuziv şi nici care sunt actele normative care prevăd aceste drepturi, acestea nerespectând exigenţele impuse de OMAI nr. 400/2004 anterior redate.

Susţinerile recurentul-pârât privitoare la faptul că obligaţiile cu privire la portul ţinutei militare sunt inerente şi de notorietate, sau că ordinul de sancţionare este corp comun cu hotărârea CJ nr. 9464/14.10.2013 în care este prevăzută încălcarea Regulamentului de ordine Interioară al IGAV, nu sunt de natură să complinească lipsurile actelor de sancţionare şi nu înlătură obligaţia autorităţii pârâte de a motiva în drept actul administrativ şi de a indica, în concret, prevederile care au fost încălcate de militar.

Referitor la critica privitoare la respectarea termenului prevăzut de art. 83 alin. (1) din OMAI nr. 400/2004, constată Înalta Curte că şi aceasta este nefondată.

În nota raport nr. x/26.09.2013 se arată că "În data de 17.09.2013, în jurul orelor 08:00, colonelul A. s-a prezentat la punctul de control acces al IGAv îmbrăcat foarte sumar, cu pantalon scurt mulat foarte tare pe corp, circulând pe bicicletă către USpAv…".

Trimiterea reclamantului în faţa consiliului de judecată s-a realizat la data de 30.09.2013, prin Ordinul Inspectorului General nr. 21385/30.09.2013.

Prin urmare, este evident că termenului prevăzut de art. 83 alin. (1) din OMAI nr. 400/2004 a fost cu mult depăşit.

Recurentul-pârât a mai susţinut că instanţa de fond ar fi aplicat prevederilor art. 73 din Ordinul nr. M.64/2013, care ar fi străine de natura cauzei, susţineri pe care Înalte Curte nu le poate primi.

Potrivit art. 73 din Ordinul nr. M.64/2013 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare "(1) Anularea unei sancţiuni disciplinare constituie măsura prin care o sancţiune disciplinară este desfiinţată, retroactiv, de la data emiterii deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare, efectele sale fiind înlăturate; anularea unei sancţiuni disciplinare se consemnează în documentele de evidenţă. (2) Comandantul/şeful care a aplicat o sancţiune disciplinară, comandanţii/şefii direcţi ai acestuia, precum şi comandantul/şeful eşalonului superior, când iau cunoştinţă, pe orice cale, de aplicarea eronată a acesteia, fără temei legal sau asupra altei persoane, este obligat să emită o decizie de anulare a sancţiunii disciplinare aplicate, imediat după ce a constatat acest fapt. (3) Comandantul/şeful poate anula sancţiunile disciplinare pe care le-a aplicat înainte de executare sau pe timpul executării acestora."

Prin Hotărârea Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 s-a dispus sancţionarea reclamantului cu avertisment pentru fapta prevăzută de art. 75 lit. a) din OMAI nr. 400/2004.

Ulterior însă, în raportul nr. x/21.05.2014, dl. locotenent colonel B. arată că, pe fondul celorlalte demersuri de contestare ale domnului col. A. a aplicat, în mod eronat, rezoluţia de clasare la dosarul personal, fără a o mai repartiza în vederea emiterii proiectului actului administrativ de sancţionare, urmare a rămânerii definitive a Consiliului, făcând o confuzie între speţa analizată şi celelalte sancţiuni contestate de reclamant.

Întrucât prin Raportul nr. x/21.05.201 s-a constatat că reclamantului nu i s-a aplicat sancţiunea disciplinară "avertisment" stabilită prin hotărârea Consiliului de Judecată al IGAV al MAI nr. 2419/06.02.2014 datorită modului deficitar în care semnatarul raportului a gestionat documentele în cadrul procedurii, aspect ce a condus la neaplicarea sancţiunii respective în termenul de 30 de zile reglementat de Regulamentul disciplinei militare, iar aceasta sancţiune nu a fost anulată în conformitate cu prevederile art. 73 din Ordinul nr. M.64/2013, în mod concret, judecătorul fondului a apreciat că se impune anularea acesteia.

Susţinerile recurentului-pârât că această sancţiune nu a fost niciodată aplicată sunt nerelevante, câtă vreme autoritatea emitentă avea obligaţia de a anula această sancţiune.

Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerile recurentului-pârât referitoare la încălcarea principiului tempus regit actum.

Potrivit art. 48 din Ordinul nr. M.64/2013 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare "Constituie abateri de la disciplina militară următoarele fapte privind exercitarea atribuţiilor funcţionale: g) încălcarea reglementărilor în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO şi UE".

Prin Ordinul Inspectorului General nr. 23110/28.03.2014 reclamantului i s-a aplicat sancţiunea "avertisment" pentru abateri de la disciplina militară ce privesc fapte referitoare la exercitarea atribuţiilor funcţionale constând în "încălcarea reglementărilor în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO şi UE" .

Prin acest ordin s-a reţinut că "ofiţerul a multiplicat două documente clasificate secret de serviciu constând în extrasele ordinelor inspectorului general nr. x/2013 şi x/2013, fără respectarea normelor de protecţie a informaţiilor clasificate, respectiv art. 69 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, ofiţerul neavând aprobarea conducătorului unităţii deţinătoare şi nici avizul funcţionarului/structurii de securitate".

În adresa nr. x/27.02.2014 a Inspectoratului General de Aviaţie se menţionează că "în baza Notei Raport nr. x din 15.01.2014, informaţiile din O.I.G. nr. S/24564 din 21.06.2013, O.I.G. S/24616 din 01.08.2013 şi O.I.G nr. S/24642 din 09.08.2013 au fost declasificate".

Având în vedere data emiterii ordinului de sancţionare (28.03.2014) şi data adresei prin care se aducea la cunoştinţă desecretizarea celor două documente (27.02.2014), este evident că cele două ordine multiplicate de către reclamant fuseseră declasificate anterior emiterii ordinului de sancţionare a acestuia nr. 23110/28.03.2014.

Prin urmare, în mod greşit susţine recurentul-pârât că declasificarea documentelor a avut loc ulterior multiplicării acestora de către reclamant.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, argumentele invocate de recurenţi nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenţi, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 1491 din 16 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.