Recovery of public environmental funds: appeal dismissed as late due to failure to prove timely notification, rejecting internal log records as evidence of non-receipt

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Constanţa, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.049.038,87 RON, reprezentând:

- 140.844,75 RON - valoare finanţată la cerere de tragere nr. x/15.04.2011;

- 1.107.270,18 RON - valoare finanţată la cerere de tregere nr. x/01.06.2012;

- 636.668,66 RON - valoare finanţată la cererea de tragere nr. x/10.06.2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5077 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Constanţa.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 2.049.038,87 RON.

Reclamanta a formulat totodată cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, invocând împrejurarea că, deşi la Curtea de Apel Bucureşti sentinţa civilă nr. 5077/20.12.2017 apare că i-a fost comunicată, totuşi, aceasta nu a fost primită şi înregistrată la registratura sa. Acest aspect rezultă din Registrul de intrări al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 08.02.2018, dată la care instanţa de fond susţine că a fost semnată dovada de comunicare.

În considerarea celor prezentate, în opinia recurentei-reclamante, neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege se datorează unor cauze obiective, independente de voinţa sa, motiv pentru care, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că sentinţa de fond este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă reia aspectele particulare ale litigiului, arătând motivele pentru care, în opinia sa, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că Administraţia Fondului pentru Mediu nu a dovedit neexecutarea culpabilă a contractului de finanţare de către pârât.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă apreciază că, întrucât proiectul ce face obiectul contractului de finanţare nerambursabilă nr. 868/N/10.01.2020 nu a fost finalizat în termenul contractual, respectiv până la data de 31.12.2015, Judeţul Constanţa se află în culpă, încălcând prevederile art. 4.4.1. din contract unde se stipulează că beneficiarul este obligat "să asigure executarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficienţă, în conformitate cu prezentul contract", supunându-se, totodată, şi dispoziţiilor art. 5.5.1. din contract, potrivit cărora "nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile/clauzele asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Judeţul Constanţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, susţinând că nu pot fi reţinute argumentele recurentei. Primirea sentinţei civile este confirmată de dovada comunicării acesteia, dovadă aflată la dosarul cauzei. Cât priveşte neînregistrarea sentinţei civile în registrul AFM nu este de natură a dovedi faptul că documentul respectiv nu a fost primit. Înregistrarea sau neînregistrarea actelor de procedură în registrul de intrări al AFM este o chestiune ce ţine de organizarea internă a instituţiei şi care nu poate avea influenţă asupra neîndeplinirii actelor de procedură. Arată că, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ., "Procedura se socoteşte îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal; (...)".

De asemenea, a invocat excepţia nulităţii recursului din dublă perspectivă, a lipsei menţiunii referitoare la numele consilierului juridic care a întocmit cererea de recurs, menţiune prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi a neîncadrării criticilor de recurs în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestei excepţii, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 15.09.2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului şi asupra excepţiei tardivităţii recursului

II.1. Analizând cererea recurentei-reclamante Administraţia Fondului pentru Mediu de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Este de precizat că, potrivit art. 186 C. proc. civ., instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului procedural imperativ. În lumina reglementărilor legale menţionate anterior, este cert că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda acest beneficiu doar părţii.

Astfel, prin motive temeinic justificate, doctrina şi jurisprudenţa arată că înţelege acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute, precum forţa majoră.

În speţă, recurenta a invocat necomunicarea sentinţei de fond la data de 08.02.2018, respectiv data imprimată pe dovada de comunicare către aceasta a actului de procedură, aflată în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că, în Registrul de intrări al AFM aferent zilei de 08.02.2018, nu este înregistrată nicio menţiune în acest sens.

În contextul prezentat, în conformitate cu dispoziţiile enunţate în precedent, Înalta Curte apreciază că nu poate constitui un motiv temeinic justificat pentru depăşirea termenului procedural de recurs, neînregistrarea sentinţei civile în registrul AFM, situaţie invocată în cauza pendinte.

Pe de altă parte, analizând dovada de comunicare a sentinţei civile nr. 5077/20.12.2017, aflată la dosarul de fond, Înalta Curte constată că acest act de procedură a fost comunicat reclamantei la data de 08.02.2018, dovada de înmânare restituită la dosar, fiind completată de funcţionarul delegat al reclamantei, care s-a legitimat cu carte de identitate, a semnat şi a aplicat ştampila Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În contextul expus, Înalta Curte reţine că, neînregistrarea sentinţei civile în registrul AFM nu este de natură a dovedi împrejurarea că respectivul act de procedură nu a fost primit de către recurentă, fiind doar o chestiune ce ţine de organizarea sa internă, ceea ce înseamnă că motivul invocat de aceasta pentru repunerea în termenul de recurs nu poate reprezenta un caz temeinic justificat, în sensul ipotezei descrise de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează instituţia repunerii în termen.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a recursului fiind neîntemeiată.

II.2. Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a o admite, pentru considerentele arătate în continuare.

Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Termenul de 15 zile are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În speţă, sentinţa atacată a fost comunicată reclamantei la data de 08.02.2018, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a împlinit la data de 26.02.2018 într-o zi lucrătoare, ceea ce face ca înregistrarea prin poştă a recursului la data de 23.11.2018, să fie realizată peste termenul legal stipulat în acest sens.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 5077 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.