Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3943/2021 AI generated

Tax assessment contestation appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 3943/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Judicature annulled the principal appeal as untimely unstamped and declared the incident appeal without effect, thereby leaving the lower court’s judgment dismissing the taxpayer’s claims in force. The dispute involved a corporate taxpayer challenging the refusal of the National Agency for Fiscal Administration to reopen an administrative contestation against a tax assessment decision, which the appellate court had previously rejected while also dismissing the tax authority’s exception regarding passive procedural standing. Deciding on procedural grounds without examining the merits, the court applied Article 486(2) and (3) of the Code of Civil Procedure to find that the principal appellant failed to provide valid proof of paying the judicial stamp duty, a defect that triggered the statutory sanction of nullity; consequently, based on Article 472(2) and Article 491(1) of the Code of Civil Procedure, the incident appeal was deemed without effect because the principal appeal was dismissed for a procedural defect not involving the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ; Tax assessment contestation appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty: Recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty tax judicial authority tax assessment procedure tax authorities civil annulment standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a invocat excepţia nulităţii recursului principal pentru nemotivare, conform art. 486 alin.
art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
civ., susţinând că recursul reclamantei nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, aşa cum prevede în mod imperativ art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ..
art. 493 C. proc. civ
art. 248 C. proc. civ
Examinând excepţia nulităţii recursului principal pentru netimbrare, invocată din oficiu, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin.
art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Examinând excepţia nulităţii recursului principal pentru netimbrare, invocată din oficiu, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat obligarea pârâtei la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, formulată de reclamantă si înregistrată la DGFP sub nr. x/23.04.2012, împotriva Deciziei de impunere nr. x/21.03.2012 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.03.2012.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, precum şi de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara;

- a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 146/2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara invocată de reclamanta A. S.R.L. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 229 din 6 noiembrie 2018pronunţată de instanţa de fond, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs principal, iar pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs incident.

3.1. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

3.2. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi-a întemeiat recursul incident pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva sa, în consecinţă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a invocat excepţia nulităţii recursului principal pentru nemotivare, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că recursul reclamantei nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, aşa cum prevede în mod imperativ art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.3. Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 15.09.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este netimbrat, iar recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este rămas fără efect.

1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

Examinând excepţia nulităţii recursului principal pentru netimbrare, invocată din oficiu, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În raport de motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru datorată de recurenta-reclamantă pentru soluţionarea recursului fiind în cuantum de 100 RON şi, întrucât taxa nu a fost ataşată la dosar odată cu recursul, Înalta Curte a apreciat că se impune ca recurenta să depună dovada timbrării recursului în cuantumul datorat, comunicându-i adresă în acest sens, la data de 28.01.2019, potrivit dovezii de înmânare, aflată la dosarul de recurs.

La data de 8.02.2019, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei, prin fax, o taxă judiciară de timbru de 100 RON, achitată de aceasta cu chitanţa din 08.02.2019, aflată la dosarul de recurs.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, în original, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă prin intermediul citaţiei comunicată acesteia pentru termenul de judecată din 15 septembrie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosarul instanţei de recurs, iar chitanţa din 08.02.2019, depusă în copie la dosar, nu cuprinde vreo referire că respectiva taxă judiciară de 100 RON a fost achitată cu acest titlu pentru prezentul dosar.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va anula recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca netimbrat.

2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte reţine că potrivit art. 472 C. proc. civ.:

"(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte recursul incident, dat fiind faptul că potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător."

Prin urmare, în condiţiile în care a intervenit un motiv care nu implică cercetarea fondului (netimbrarea recursului principal), în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) şi respectiv art. 491 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va constata rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 6 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.