Recovery of late interest on illegally retained excise duty guarantee for fiscal warehousing following unlawful execution of surety.

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile ort. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, la data de 14 iunie 2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate:

- anularea Deciziei nr. 18/17.12.2018 emise de Ministerul Finanţelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate;

- anularea Deciziei nr. 5/25.04.2018 emise de Comisia Regionala Cluj;

- obligarea pârâţilor la repararea pagubei suferite, ce va fi calculată prin aplicarea dobânzii fiscale de 0,02 % pe zi de întârziere la suma nelegal reţinută în cuantum de 6.019.101,88 RON, cu începere de la data de 02.03.2018 (data expirării termenului la care intimata era obligată să răspundă cererii de reducere a garanţiei) până la data emiterii deciziei de soluţionare a cererii de reducere a garanţiei;

- în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a persoanelor care au contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului administrativ şi obligarea acestora la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 156/CA/2019 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepţia rămânerii fără obiect a petitelor 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate; a fost anulată Decizia nr. 18/17.12.2018 şi Decizia nr. 5/25.04.2018 emise de MFP - ANAF - Comisia Regională Cluj Napoca pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate; s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii petitului 3 al cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă; a fost obligată pârâta la repararea pagubei suferite de reclamantă, ce va fi calculată prin aplicarea dobânzii fiscale de 0,02 % pe zi de întârziere la suma nelegal reţinută în cuantum de 6.019.101,88 RON, cu începere de la data de 25.04.2018 până la data emiterii deciziei nr. 26/29.08.2019; s-au respins ca nefondate restul pretenţiilor reclamantei; a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca în nume propriu şi în reprezentarea Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată relativ la toate capetele de cerere, precum şi exonerarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată, faţă de lipsa temeiului de fapt şi de drept.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. se arată că prima instanţă nu a analizat înscrisurile existente la dosarul cauzei, nerespectând principiul enunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1954/2014 cu referire la dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate.

Se susţine că judecătorul fondului, deşi nu fusese îndrituit la judecarea unei cereri de suspendare a actelor administrative contestate, reţine la sugestia intimatei reclamante mai multe hotărâri judecătoreşti ca temei de vădită nelegalitate a celor două decizii contestate în cauză.

Recurenta susţine că toate hotărârile judecătoreşti indicate şi citate de către intimată nu sunt şi executorii, întrucât nu au fost pronunţate în cauze soluţionate definitiv.

În considerentele hotărârii recurate, există o gravă eroare de apreciere a probelor referitoare la executarea garanţiei intimatei la 19.01.2016, întrucât, în realitate, această executare s-a realizat la 11.01.2016, conform adresei nr. x a DGAMC către Trezoreria Municipiului Oradea. În raport de această eroare, prima instanţă a constatat în mod nelegal că recurenta pârâtă a recunoscut implicit o greşeală în executarea garanţiei aferente antrepozitelor fiscale autorizate petrecută în anul 2016, deşi nu a arătat în concret în ce fel ar fi trebuit respectat dispozitivul sentinţei civile nr. 1/2016 a Curţii de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015.

În mod nelegal a fost respinsă în opinia recurentei excepţia lipsei de obiect a capetelor de cerere principale, întrucât toate manoperele administrative pretinse de intimata reclamantă au fost îndeplinite înainte de primul termen de judecată.

Recurenta critică, de asemenea, şi modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii celui de-al treilea petit al cererii, aceasta încălcând dispoziţiile art. 182 Codul de procedură fiscală, întrucât, prin sintagma "sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat" se înţelege că doar creanţele/obligaţiile fiscale stabilite printr-un act de impunere anulat de organul de jurisdicţie administrativ-fiscală sau de instanţa de contencios fiscal pot face obiectul normei.

Se arată că era evidentă inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 174 Codul de procedură fiscală, întrucât garanţia aferentă unui antrepozit fiscal nu este pentru statul român o creanţă fiscală care să corespundă unei obligaţii fiscale în sarcina antrepozitarului fiscal, astfel că nu se poate vorbi de restituire sau rambursare de la bugetul de stat, ci de consemnarea ei, de o eventuală executare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, înalta Curte, constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu controlul de legalitate a Deciziei nr. 18/17.12.2018 a Ministerului Finanţelor Publice şi a Deciziei nr. 5/25.04.2018 emisă de Comisia Regională Cluj-Napoca pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

În esenţă, reclamanta a arătat că trei ani consecutivi organele vamale au calculat în mod nelegal cuantumul garanţiei stabilite potrivit dispoziţiilor art. 348 alin. (1) din legea 227/2015 privind Codul fiscal impuse societăţii reclamante, aspect confirmat de deciziile pronunţate de către Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus suspendarea executării deciziilor de stabilire a garanţiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 246/02.11.2015, Curtea de Apel Oradea a dispus obligarea organelor vamale la emiterea unei decizii de reducere cu 75% a garanţiei pentru plata accizelor. Reclamanta a solicitat punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti menţionate, cererea acesteia fiind respinsă prin Decizia nr. 5/25.04.2018 care face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Criticile recurentei pârâte referitoare la greşita respingere de către judecătorul fondului a excepţiei lipsei de obiect a celor două petite principale ca urmare a emiterii de către organul administrativ a deciziei nr. 26 prin care s-a admis cererea reclamantei intimate de acordare a reducerii cu 75% a garanţiei constituite pentru antrepozitele fiscale sunt neîntemeiate pe de-o parte având în vedere că actul administrativ cuprinde analiza situaţiei reclamantei din perioada 2016-2019, aşadar altă perioadă decât cea avută în vedere prin deciziile a căror anulare s-a solicitat. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că Decizia nr. 26/29.08.2019 de acordare a reducerii cu 75% a garanţiei a fost emisă ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta intimată, astfel încât şi din această perspectivă Curtea de Apel Oradea a pronunţat o soluţie corectă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la repararea pagubei suferite prin aplicarea dobânzii fiscale de 0,02% pe zi de întârziere la suma nelegal reţinută în cuantum de 6.019.101,88 RON cu începere la data expirării termenului la care pârâta recurentă era obligată să răspundă cererii de reducere a garanţiei până la data emiterii deciziei de soluţionare a cererii de reducere a garanţiei, Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Astfel, recurenta pârâtă susţine că în speţă era evidentă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 174 Codul de procedură fiscală, conform cărora dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, întrucât garanţia aferentă unui antrepozit fiscal nu este pentru statul român o creanţă fiscală.

În acord cu concluziile judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că, având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, suma de 6.019.101,88 RON a fost nelegal reţinută de către pârâta recurentă, aspect reţinut în mod definitiv prin hotărârile judecătoreşti prin care au fost obligate autorităţile administrative la emiterea deciziilor de reducere cu 75% a garanţiei pentru plata accizelor. În plus, în mod definitiv, instanţele de judecată au stabilit că executarea garanţiei de către recurenta pârâtă la data de 19.01.2016 a fost nelegală, în condiţiile în care prin sentinţa nr. 1/18.01.2016 rămasă definitivă prin respingerea recursului, Curtea de Apel Oradea a suspendat Decizia nr. 106/2015 prin care se dispusese revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal deţinute de către reclamantă.

Înalta Curte va înlătura criticile recurentei pârâte referitoare la depăşirea limitelor învestirii de către judecătorul fondului care ar fi soluţionat şi cereri de suspendare a actelor administrative contestate, întrucât nici în dispozitivul sentinţei recurate, nici în considerentele acesteia prima instanţă nu se pronunţă şi nici nu analizează astfel de cereri de suspendare, analizând strict capetele de cerere cu care a fost învestită.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 834,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în reprezentarea Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate împotriva sentinţei civile nr. 156/CA/2019 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 834,74 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 01 iulie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.