EU grant termination ruling: full repayment overturned on proportionality, contract sums ordered refunded with interest

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene să se dispună: anularea Deciziei Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene nr. 4/28.03.2017 privind rezilierea Contractului de finanţare nr. x din 01.04.2013, având ca obiect finanţarea proiectului cu titlul "Extindere UAMS Agigea prin înfiinţarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu Afecţiuni Alzheimer", cod SMIS 39237; obligarea pârâtului la plata sumei de 3.688.696,74 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 03.05.2017 şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 22.132,18 RON, reprezentând majorările de întârziere prevăzute de art. 14 alin. (10) şi 13 din Contractul de finanţare nr. x/01.04.2013, aferente unui număr de 6 zile de întârziere (începând cu data scadentă de 27.04.2017 şi până la data plăţii efective, respectiv 03.05.2017) în achitarea debitului principal de 3.688.696,74 RON.

La data de 31.08.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa a formulat cerere adiţională, prin care a solicitat, în completarea acţiunii, şi anularea Notificării nr. x/23.05.2017 asupra obligaţiei de a returna suma de 22.132,18 RON, reprezentând dobândă de întârziere aferentă debitului de 3.688.696,74 RON stabilit prin Decizia nr. 4/28.03.2017 de reziliere a Contractului de finanţare nr. x/1.04.2013, respectiv a obligaţiei de plată a sumei de 22.132,18 RON reprezentând dobândă de întârziere.

Prin încheierea din 11.10.2017, Curtea de apel a dispus, la cererea reclamantei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. a C. proc. civ., suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cauză vizând anularea clauzei prevăzute la art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/1.04.2013.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 09.05.2018.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 94/CA din 23 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea modificată; a anulat în parte Decizia nr. 4/28.03.2017 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în art. 2 şi 3, referitoare la obligaţia reclamantei de restituire a sumelor primite în baza contractului de finanţare nr. x/01.04.2013; a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 3.688.696,74 RON, achitată în baza Deciziei nr. 4/28.03.2017; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 3.688.696,74 RON, calculată de la data achitării sumei conform Deciziei nr. 4/28.03.2017 şi până la data restituirii efective a sumei către reclamantă; a anulat Notificarea nr. x/23.05.2017 emisă de pârât privind returnarea sumei de 22.132,18 RON, reprezentând dobândă de întârziere aferentă sumei de 3.688.696,74 RON; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca nefondată; a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate şi, în urma rejudecării fondului cauzei, respingerea în întregime a acţiunii; admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea intimatei-reclamante UAT Jud. Constanţa la plata sumei de 22.132,18 RON, reprezentând majorările de întârziere.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 20 din Contractul de finanţare nr. x/01.04.2013

Unul din argumentele principale ale instanţei de fond se referă la faptul că art. 20 din contractul de finanţare nu cuprinde un pact comisoriu (rezoluţie convenţională), deoarece părţile au convenit să reglementeze o rezoluţiune unilaterală a contractului în condiţiile art. 1552 C. civ., fără intervenţia instanţei de judecată, respectiv printr-o notificare scrisă emisă de autoritatea de management.

Recurenta a arătat că se impune clarificarea naturii juridice a contractelor de finanţare nerambursabilă, deoarece acest tip de contracte se diferenţiază în mod evident faţă de contractele clasice, care impun prestaţii din partea ambelor părţi.

Pe de o parte, în ceea ce priveşte finanţarea europeană, instituţia are numai calitatea de gestionar/administrator al acestei surse de fonduri, iar nerespectarea condiţiilor asumate prin contract va conduce la restituirea finanţării către bugetul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte natura juridică a contractului de finanţare, acesta îmbracă forma unui contract nenumit care trebuie interpretat si executat potrivit intenţiei comune a părţilor, iar în completarea acesteia, potrivit reglementărilor cu caracter general privitoare la contracte. Numai când părţile au înţeles să includă elemente ale unui contract numit, îşi vor putea găsi aplicare în reglementarea acestor elemente dispoziţiile legale privitoare la contractul numit respectiv.

În speţă, potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanţare, intimata-reclamanta s-a angajat să implementeze proiectul "pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională si comunitară în vigoare".

Conform art. 148 alin. (2) din Constituţia României, acest tip de contract se supune în principal legislaţiei comunitare şi în subsidiar normelor de drept intern.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu ocazia interpretării unei dispoziţii a dreptului Uniunii trebuie să se ţină seama nu numai de formularea acesteia, ci si de contextul său si de obiectivele urmarite de reglementarea din care face parte această dispoziţie (Hotărârea din 3 septembrie 2015, Sodiaal International C-383/14, punctul 20_şi jurisprudenţa citată).

Astfel, deşi din interpretarea celor două noţiuni prevăzute de Regulamentele nr. 2986/95 şi nr. 1083/2006 rezultă că o încălcare a dreptului Uniunii constituie o abatere, respectiv o neregularitate, nu se poate exclude totuşi ca o asemenea abatere sau neregularitate să poată rezulta si dintr-o încălcare a dreptului naţional. În această privinţă, este necesar să se considere că, întrucât operaţiunea a beneficiat de o finanţare din partea Uniunii Europene, această operaţiune este supusă aplicării dreptului unional. Astfel, noţiunile de "abatere" şi respectiv "neregularitate", trebuie interpretate ca vizând nu numai orice încălcare a acestui drept, ci si încălcarea dispoziţiilor de drept naţional care contribuie la asigurarea bunei aplicări a dreptului Uniunii referitor la gestionarea proiectelor finanţate din fondurile Uniunii.

In acest context, la art. 14 alin. (1) din contractul de finanţare încheiat cu intimata-reclamanta, a fost inserată definiţia "neregulii", care completează definiţiile stabilite prin cele două regulamente europene şi reglementează inclusiv obligaţia de respectare a normelor de drept naţional.

În concluzie, contractul de finanţare nerambursabilă este un contract de adeziune, care poate fi încadrat în categoria contractelor nenumite, putând fi asemănat contractului de donaţie cu sarcină din reglementarea naţionala (sarcina fiind echivalentă cu impunerea anumitor condiţii de utilizare a sumelor de bani primite de beneficiari, cu titlu de finanţare nerambursabila). Intimata-reclamanta avea cunoştinţă de conţinutul prevederilor contractului de finanţare înainte să îl semneze, deoarece a avut la dispoziţie mijloace informative (broşura, ghid al solicitantului de fonduri nerambursabile, asistenţă din partea Autorităţii de Implementare) care prezentau amănunţit toate etapele premergătoare semnării contractului, precum şi obligaţiile pe care aceasta le va avea ulterior.

Mai mult, este un contract standard, cunoscut de beneficiar înainte_de a fi semnat, sub forma Anexei 8.2_la Ghidul Solicitantului aferent POR 2007-2013, Axa prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbană".

Prin urmare, luând în considerare că acest contract este unul de adeziune, intimata-reclamanta avea obligaţia de a cunoaşte şi de a înţelege toate prevederile acestuia. De aceea, la acest moment nu mai poate fi invocată necunoaşterea aspectelor de ordin contractual, atât timp cât semnătura acesteia arată acordul părţii cu privire la prevederile şi clauzele instituite prin contract (inclusiv în ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 20 alin. (4).

Deoarece implementarea proiectului şi efectuarea plăţilor se realizează în etape, în urma depunerii unor cererii de rambursare, se poate trage concluzia că acest tip de contract este_cu executare succesivă si nu "uno ictu". Cu toate acestea, întrucât rezoluţiunea este aplicabilă numai contractelor sinalagmatice cu executare "uno ictu", iar contractul de finanţare nu se încadrează în această categorie, se poate concluziona că, în realitate, nu este incidentă niciuna din cele două instituţii reglementate de C. civ.

Aşadar, acesta reprezintă un caz aparte, iar dacă ar privi din perspectiva singurului contract numit (donaţie cu sarcini) care prezintă similitudini cu cel în discuţie, ar putea opina că norma contractuală instituită de art. 20 alin. (4) are ca efect "revocarea" finanţării primite în cazul nerespectării dispoziţiilor din contract.

Chiar dacă ar accepta ideea incidenţei rezoluţiunii contractului, trebuie avut în vedere faptul că, urmare a repunerii în situaţia anterioară încheierii acestuia, părţile trebuie să restituie fiecare ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat. Din această perspectivă, se poate observa că în cazul contractelor de finanţare nerambursabilă nu există nicio prestaţie din partea autorităţii de management care să poate fi restituită beneficiarilor în cazul unei eventuale rezoluţiuni contractuale (aspect care se datorează caracterului de donaţie pe care îl are finanţarea nerambursabilă).

Dincolo de aceste argumente, utilizarea termenului de "reziliere" în cadrul prevederilor contractuale s-a realizat în sensul generic de încetare a contractului, în funcţie de împrejurări putând îmbrăca atât forma unei veritabile rezilieri, cât şi a unei rezoluţiuni.

Potrivit art. 1552 alin. (1) şi art. 1553 din C. civ., diferenţierea pactelor comisorii este posibilă numai în funcţie de necesitatea formalităţii punerii în întârziere a debitorului: un prim grad de pact comisoriu fiind reprezentat de cel care presupune formalitatea punerii în întârziere (similar vechiului grad III), iar cel de-al doilea fiind reprezentat de cel care asimilează simpla neexecutare cu punerea în întârziere (similar vechiului grad IV).

În ceea ce priveşte cazul de rezoluţiune unilaterală prevăzut de art. 1552 C. civ., acesta nu trebuie confundat cu pactul comisoriu reglementat la art. 1553 C. civ.. Astfel, convenţia părţilor nu este un pact comisoriu întrucât aceasta reprezintă numai o condiţie necesară dar nu şi suficienta pentru operarea rezoluţiunii, în acest sens fiind necesară notificarea scrisa adresată debitorului, deci o intervenţie ulterioara a creditorului.

Raportat la cele de mai sus, se poate observa că principala diferenţă între pactul comisoriu si rezolutiunea unilaterală este "efectul de drept" (deci nu mai există obligaţia emiterii unei notificări scrise privind rezolutiunea), care intervine dacă sunt îndeplinite condiţiile de la articolul 1533 C. civ., privitoare la indicarea expresă a obligaţiilor vizate şi a condiţiilor de operare.

Cu toate acestea, simpla îndeplinire a condiţiilor pactului comisoriu, inclusiv în forma sa cea mai energică stipulată în teza a II-a a alin. (2) al art. 1553 C. civ., nu va conduce la desfiinţarea automată a contractului, ci va fi subordonată emiterii de către creditor a declaraţiei de invocare a pactului comisoriu, potrivit regulii libertăţii formelor actului juridic unilateral şi cu necesitatea comunicării debitorului, conform celor prevăzute la art. 1523 C. civ.

În final, recurenta a arătat că este nerelevant dacă situaţia dată poate fi calificată ca un pact comisoriu sau ca o rezoluţiune unilaterală, în contextul în care consecinţa ambelor ipoteze este aceeaşi, respectiv restituirea integrala a sumelor primite în baza contractului de finanţare.

Într-adevăr, alin. (1) al art. 1553 C. civ. stabileşte obligaţia menţionării exprese a obligaţiilor a căror neexecutare atrage rezolutiunea sau rezilierea de drept a contractului, însă următoarele două alineate completează cadrul legal şi ne arată faptul că rezolutiunea/rezilierea este subordonată punerii în întârziere_a_debitorului, care produce efecte numai în cazul în care menţionează expres condiţiile de operare ale pactului comisoriu,

În prezenta situaţie, punerea în întârziere s-a realizat prin intermediul Deciziei nr. 4/27.03.2017, ce fost comunicată intimatei-reclamante prin adresa nr. x/31.03.2017 şi în cuprinsul căreia au fost precizate în mod exprestoate motivele care au condus la rezolutiunea contractului de finanţare.

De altfel, aceste motive erau cunoscute de intimata-reclamantă încă de la momentul procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului, ce a fost finalizată prin încheierea procesului-verbal de conciliere nr. x/06.02.2017.

Considerentele instanţei de fond referitoare la obligaţia intimatei-redamante de a restitui finanţarea primită doar în condiţiile neexecutării contractului din motive imputabile acesteia şi doar dacă au fost identificate nereguli în implementare, constituie o interpretare greşita a clauzelor contractuale privitoare la restituirea finanţării (art. 14 din contractul de finanţare), deoarece acestea sunt aplicabile tuturor situaţiilor legate de plata unor sume care nu se pot justifica din perspectiva cerinţelor Programului de finanţare si al finanţatorului.

Astfel, art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare prevede dreptul AMPOR de a decide rezilierea unilaterală a contractului, cu consecinta restituirii integrale a sumelor deja primite, în condiţiile prevăzute de art. 14 din acelaşi contract (respectiv cele legate de modalitatea de punere în practică a măsurii decise (de ex., termenele de restituire, sarcina comisioanelor bancare, majorările de întârziere). De altfel, art. 14 reglementează nu numai neregulile şi emiterea titlurilor de creanţă în urma constatării acestora, ci si restituirea sumelor primite în cadrul contractului în orice situaţie în care s-au efectuat plăţi nedatorate către beneficiar (alin. (7) si următoarele ale art. 14).

Mai mult, singura ipoteză prevăzută de contract în sensul rezilierii fără recuperarea finanţării acordate este cea stipulată la art. 20 alin. (1), ipoteza ce restrânge aplicarea acestei masuri la cazurile excepţionale şi temeinic dovedite (inclusiv cazurile de forţă majoră) şi conferă dreptul de opţiune al AMPOR (iar nu obligativitatea) în vederea luării unei astfel de decizii.

Prin urmare, în virtutea principiului "pacta sunt servanda", se impune o interpretare corectă a modului de aplicare al art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare, care trebuie realizată prin coroborare cu cele prevăzute la art. 14 alin. (7) şi următoarele din acelaşi contract, precum şi cu luarea în considerare a obligaţiilor contractuale care nu au fost respectate de intimata-reclamantă.

În ceea ce priveşte ipoteza unei rezoluţiuni unilaterale a contractului de finanţare nr. x/01.04.2013, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că întârzierea in implementarea proiectului se datorează unor motive independente de voinţa intimatei-reclamante, deoarece au fost ignorate prevederile art. 1 alin. (4) coroborate cu art. 9 lit. a) alin. (2) şi 8) din acelaşi contract.

Aşadar, prin semnarea contractului de finanţare, intimata-reclamantă s-a angajat să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare. Prin urmare, cât timp aceasta este singura răspunzătoare pentru implementarea proiectului, este lipsit de relevanţă faptul că întârzierea în implementarea proiectului s-ar fi datorat unor motive independente de voinţa intimatei- reclamantte.

Chiar şi dacă aceste motive ar fi fost unele de "forţa majoră", conform art. 19 din Contractul de finanţare, acest fapt nu ar fi însemnat în mod automat că MDRAP era lipsit de posibilitatea de a solicita restituirea integrală a finanţării deja plătite.

Conform celor reţinute de instanţa de fond, proiectul nu a fost finalizat din cauza problemelor întâlnite pe parcursul execuţiei lucrărilor, urmate de intrarea în insolvenţă a constructorului. Din punctul său de vedere, culpa aparţine intimatei-reclamante care nu a putut motiva deficienţele proiectului tehnic, asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi fiind obligaţia exclusivă a investitorului, în conformitate cu prevederile art. 22 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii republicată.

De la data emiterii Ordinului de începere a contractului de lucrări -23.06.2014, până la data de 01.11.2016, în condiţiile în care termenul de execuţie a fost estimat la 7 luni prin profectul tehnic, execuţia lucrărilor a înregistrat o serie de sincope, cauzate de modificări ale proiectului tehnic, emiterea unei noi Autorizaţii de construire etc.

Deşi la data de 07.07.2016, intimata-reclamantă s-a deplasat pe şantier şi a observat forţa de lucru redusă la minim şi progresul extrem de lent al lucrărilor, aceasta a luat decizia de a solicita extinderea duratei contractului de finanţare (fiind încheiat Actul adiţional nr. 6) prin acordarea unui termen de finalizare în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor proiectului şi în vederea asigurării funcţionalităţii acestuia, dar nu mai târziu de 1 noiembrie 2016.

În acest sens, a fost transmisă Hotărârea Consiliului Local nr. 194/17.03.2016, prin care se aproba prelungirea contractului de finanţare, intimata-reclamantă angajându-se să finalizeze toate activităţile proiectului până cel târziu la data de 01.11.2016. Hotărârea a fost susţinută si prin Declaraţia de angajament a reprezentantului legal al intimatei-reclamante, acesta angajandu-se că va rambursa toate sumele primite de la MDRAP în cazul în care nu vor fi realizate obiectivele si indicatorii din cererea de finanţare, până la data de 01.11.2016.

Prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 emisă în conformitate cu art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 9 alin. (2) şi 8) din Contractul de finanţare, instituţia a decis încetarea contractului şi restituirea în întregime a sumelor deja plătite beneficiarului (cu titlu de finanţare nerambursabilă).

Măsura rezilierii a fost luată ca urmare a faptului că, în pofida încheierii mai multor acte adiţionale de prelungire a perioadei de implementare (peste perioada de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul POR), intimata-reclamantă nu a utilizat la maxim întreaga perioadă de timp pe care o permitea cadru legal pentru finalizarea proiectului, creând astfel premisele diminuării gradului de absorbţie.

În cazul de faţă, AMPOR a aprobat prelungirea duratei contractului până la data de 1.11.2016, acesta fiind termenul maxim de finalizare a proiectului (prin finalizare a se înţelege încheierea tuturor activităţilor menţionate în cadrul proiectului, atingerea rezultatelor anticipate şi a indicatorilor stabiliţi prin cererea de finanţare în vederea atingerii obiectivelor), astfel încât să nu fie afectate termenele de depunere a documentelor de încheiere pe care AMPOR era obligată să le respecte, oferind astfel o şansă suplimentară proiectelor încă nefinalizate.

În vederea închiderii Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi a maximizării gradului de absorbţie declarat la data depunerii Declaraţiei finale de cheltuieli, ţinând cont de termenul final de eligibilitate a cheltuielilor, au fost stabilite două categorii de încadrare pentru proiectele care nu erau finalizate la data de 31.12.2015: proiecte finalizate si operaţionale (proiectele declarate astfel la data de 31.03.2017 prin "pachetul de închidere") şl proiecte nefuncţionale (proiecte pentru a căror finalizare se acordau încă 2 ani).

Pentru a fi exonerată de această răspundere, intimata-reclamantă nu a notificat sau dovedit existenţa unui caz de forţă majoră, iar neînţelegerile dintre aceasta şi subcontractor/executant, respectiv neîndeplinirea unor obligaţii de către executant (terţă parte faţă de contractul de finanţare), nu poate constitui un argument de exonerare a răspunderii. Mai mult, deşi intimata-reclamantă era conştientă de problemele întâmpinate de constructor, nu a întreprins niciun demers pentru corectarea situaţiei, rezilierea contractului de lucrări şi folosirea terţului susţinător reprezentând aspecte ce au fost aduse la cunoştinţa MDRAP de abia la momentul soluţionării pe cale amiabilă a litigiului (în condiţiile în care Rapoartele de progres ale beneficiarului din lunile septembrie şi octombrie 2016, prezentau situaţia contractului de lucrări ca fiind "în grafic").

Mai mult decât atât, date fiind condiţiile reglementate de art. 20 alin. (1) din Contractul de finanţare, sarcina probei privind existenţa unor situaţii excepţionale şi temeinic dovedite (inclusiv forţa majoră) revenea beneficiarului finanţării nerambursabile, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

AMPOR a aprobat prelungirea duratei contractului de finanţare prin acordarea unui termen de finalizare în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şl indicatorilor proiectului si în vederea asigurării funcţionalităţii acestuia, situaţia prezentă regăsindu-se şi în caiul altor proiecte gestionate de UAT Jud. Constanţa. In aceste cazuri, beneficiarii trebuie să asigure un management eficient ai proiectelor, Inclusiv prin asigurarea resurselor umane şi materiale necesare implementării corecte şi în termenele stabilite prin contracte, a activităţilor proiectelor, a rezultatelor anticipate si a indicatorilor.

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de fond prin care MDRAP a fost obligat la plata dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 3,688.696,74 RON

În speţa dedusă judecăţii, creanţa bugetară nu este purtătoare de dobânzi/penalităţi de întârziere, întrucât suma reţinută prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 reprezintă sumă ce provine din bugetul Uniunii Europene şi bugetul naţional, astfel încât intimata-reclamantă, în calitatea sa de beneficiar al contractului de finanţare, nu poate pretinde plata penalităţilor la o sumă primită cu titlu de finanţare nerambursabilă, considerată neeligibilă ca urmare a nerepectării prevederilor contractuale si legale (împrejurare ce a condus la încetarea contractului de finanţare şi restituirea întregii finanţări primite).

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3647/15.12.2016, Tn cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2014

Raportat la faptul că Decizia MDRAP nr. x/28.03.2017 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale si contractuale, fiind instituită obligaţia intimatei-reclamante de a returna finanţarea nerambursabilă plătită (3.688.696,74 RON), se arată că instanţa de fond a respins în mod greşit cererea reconvenţională formulata de MDRAP, prin care a solicitat obligarea UAT Jud. Constanţa la plata sumei de 22.132,18 RON, reprezentând majorările de întârziere prevăzute de art. 14 alin. (10) şi 13) din Contractul de finanţare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta Unitatea Administrativ-Teritoriala Judeţul Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum si obligarea recurentului-parat la plata cheltuielilor de judecata realizate in recurs.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Criticile recurentului nu pot fi primite având in vedere efectele lucrului judecat, raportat la autoritatea de lucru judecat de care se bucura considerentele sentinţei civile nr. 231/CA din 17.10.2017 pronunţată in dosar nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanta (hotărâre judecătoreasca definitiva prin nerecurare, depusa la dosarul de fond la data de 25.04.2018), prin care se retine cu privire la art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x din 01.04.2013 ca "nu respecta o norma care prevede o condiţie de eficacitate si are ca efect lipsirea de efecte a clauzei contractuale".

Noul C. proc. civ. tranşează disputa privind partea din hotărâre care se bucura de autoritatea de lucru judecat, fiind prevăzut in mod expres ca acesta se intinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cat si asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, conform art. 430 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Astfel, în considerentele sentinţei civile nr. 231/CA din 17.10.2017 pronunţata in dosar nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanta se retine, cu autoritate de lucru judecat, ca art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x din 01.04.2013 nu respecta dispoziţiile C. civ. aplicabile, astfel încât devine incidentă sancţiunea specifica prevăzuta de legiuitor, respectiv lipsirea de efecte juridice a acestei clauze contractuale.

Reclamanta a arătat că si prin cererea de chemare in judecata obiect al prezentei cauze a dezvoltat motive vizând faptul ca art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x din 01.04.2013 constituie o clauza contrară dispoziţiilor legale cuprinse in legislaţia primara, cu referire expresa la încălcarea regulii instituita de art. 1554 alin. (3) C. civ. conform cărora rezilierea produce efecte doar pentru viitor, cu consecinţa neatingerii prestaţiilor deja executate.

Nu poate fi primita niciuna dintre criticile recurentului vizând interpretarea art. 20 din contract. Pentru a clarifica aspectele invocate de recurent referitor la clasificarea contractului în cauză ca fiind unul numit sau nenumit, deşi nu prezintă incidenţa in cauza, normele de drept comunitar vizând abateri/nereguli invocate de recurent, se arată că Decizia nr. 4/28.03.2017 retine expres ca:

- prin adresa x/23.12.2016, Direcţia Constatare si Stabilire Nereguli a precizat ca "nu a fost iniţiată nicio acţiune de control finalizata cu titlu de creanţa asupra proiectului" "Extindere UAMS Agigea prin infiintarea unui centru de ingrijire a persoanelor cu Afecţiuni Alzheimer"

- prin adresa nr. x/22.12.2016, Direcţia Generala Programe Europene - Unitatea gestionare Nereguli Fonduri Europene informează ca "nu exista suspiciuni de neregula/frauda aferenta proiectului" "Extindere UAMS Agigea prin infiintarea unui centru de ingrijire a persoanelor cu Afecţiuni Alzheimer".

Activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor (definite legal ca fiind orice abaterei de la legalitate, regularitate şi conformitate), de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali sunt reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, asa cum arata expres art. 1 din acest act normativ.

În speţa nu s-a desfăşurat vreo asemenea activitate de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli si nici nu a fost emis vreun proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, astfel încât nu se poate afirma existenta vreunei nereguli.

In speţa, in discuţie este nelegalitatea deciziei de reziliere emisa in baza prevederilor art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare si nicidecum un proces-verbal constatare a neregulilor, astfel incat nu se poate afirma existenta vreunei nereguli. In aceste condiţii, sunt lipsite de orice suport legal si probatoriu alegaţiile recurentului in sensul ca in speţa ar fi fost identificate nereguli apărute in obţinerea fondurilor publice europene si naţionale.

În lipsa oricăror abateri/nereguli constatate in conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, nu se poate discuta despre abateri/nereguli cu privire la acest proiect. În egală măsura, din punct de vedere juridic, nu poate fi primita teza paratului potrivit căreia contractul de finanţare ar fi un contract nenumit, ce ar putea fi asemănat cu donaţia cu sarcini, astfel incat in speţa s-ar discuta despre "revocarea" finanţării primite.

Este evident ca spetei nu ii pot fi aplicabile niciuna dintre regulile instituite de C. civ. in materia liberalitatilor/donatiei, contractul de finanţare fiind un contract numit, un contract sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării operaţiunilor.

In speţa, se poate considera că este un act juridic incheiat intre doua autorităţi ale administraţiei publice, centrala, respectiv locala, in îndeplinirea competentelor, atribuţiilor si responsabilităţilor prevăzute de lege, ca urmare indeplinirii unor condiţii de eligibilitate si nicidecum o intenţie a Ministerului recurent de a gratifica Judeţul Constanta.

Sunt nefondate toate susţinerile recurentului cu privire la punerea in întârziere; reclamanta nu a fost pusa in întârziere. Articolul 1522 C. civ. instituie două modalităţi de punere în întârziere a debitorului: notificarea scrisă, extrajudiciară, prin care creditorul solicită debitorului executarea obligaţiei şi, respectiv, notificarea judiciară (cererea de chemare în judecată). Art. 1522 alin. (3) teza I C. civ. instituie în sarcina creditorului îndatorirea de a-i acorda debitorului un termen de executare voluntară.

Plângerea prealabila formulata împotriva Deciziei nr. 4/2017, atacata in cauza, a fost respinsa de ministerul recurent ca inadmisibila, cu motivarea ca procedura de soluţionare amiabila a fost finalizata prin procesul-verbal de conciliere nr. x/06.02.2017. Avand in vedere acesta poziţie a ministerului recurent, înseamnă ca decizia de/reziliere a fost luata cel târziu la aceasta data (06.02.2017), recurenta nefiind pusa in întârziere anterior acestei date şi nici ulterior.

Critica recurentului in sensul ca punerea in întârziere s-a realizat chiar prin intermediul Deciziei de reziliere nr. 4/2017 nu face decât sa confirme nelegalitatea actului contestat.

Critica recurentului cu privire la "o interpretare greşita a clauzelor contractuale privitoare la restituirea finanţării" nu poate fi primita nici din perspectiva caracterului nedevolutiv al recursului, aceasta constituind o veritabila critica de netemeinicie a sentinţei recurate, in condiţiile in care nu este indicata vreo norma de drept material încălcata de intanta de fond in procesul de interpretare a clauzelor contractuale.

Nu in ultimul rând, se impune a fi avut in vedere scopul contractului (conform art. 1266 alin. (2) C. civ. -"La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului"), finanţarea nerambursabila fiind acordata in baza Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul Programului operaţional regional 2007 - 2013. De asemenea, se invocă art. 4 şi 5 din Ordinul nr. 287 din 6 martie 2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul Programului operaţional regional 2007 - 2013.

Nu pot fi primite criticile recurentului in sensul ca instanţa de fond a reţinut in mod greşit ca intarzierea in implementarea proiectului se datorează unor motive independente de voinţa intimatei-reclamante.

Toate criticile recurentului cu privire la o presupusa ignorare a unor clauze contractuale de către instanţa de fond constituie critici de netemeinicie si nicidecum de nelegalitate, astfel incat nu pot face obiect al analizei in recurs.

Pe de alta parte, sustinerile sunt nefondate căci clauzele contractuale trebuie interpretate cu buna credinţa si potrivit scopului contractului, iar dificultăţile intampinate in implementare, care exclud orice culpa a sa, nu justifica restituirea sumelor folosite conform clauzelor contractuale si cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, căci ar crea nejustificat consecinţe negative împovărătoare pentru comunitate.

In ceea ce priveşte susţinerile recurentului cu privire la normele comunitare si interne referitoare la data limita de eligibilitate a cheltuielilor, acestea sunt lipsite de orice relevanta in cauza, in condiţiile in care prin actul adiţional nr. x încheiat la 29.12.2015 la contractul de finanţare, contractul s-a modificat in sensul ca "Beneficiarul are obligaţia sa realizeze din bugetul propriu toate activităţile proiectului".

Nu in ultimul rând, Decizia nr. 4/28.03.2017 retine expres ca pe parcursul implementării proiectului a întâmpinat probleme cu execuţia lucrărilor, din luna iunie constructorul părăsind şantierul. In condiţiile in care constructorul se afla in procedura insolventei, Decizia retine ca a comunicat ca exista posibilitatea ca lucrările de construire nefinalizate sa fie realizate de terţul susţinător al executantului din procedura de achiziţie publica, care s-a exprimat in sensul ca "restul lucrărilor vor fi executate in termen de 3 luni de la data la care se va stabili modul de decontare a lucrărilor restante si emiterea ordinului de reîncepere a lucrărilor". Totodată, echipamentele si dotările prevăzute in proiect au fost achiziţionate. Decizia nr. 4/28.03.2017 retine expres ca activităţile proiectului sunt realizate in procent de 77,64 %, iar gradul de realizare al execuţiei de lucrări este de 84 %.

In aceste condiţii, nu există o neexecutare serioasa si fara justificare a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare si, având in vedere ca nu exista nicio abatere a reclamantei de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractului ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, care sa fi prejudiciat sau care sa fi putut prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum se retine expres, în măsura in care recurentul aprecia oportuna incetarea contractului de finanţare, aceasta se putea realiza fara a fi solicitata restituirea finanţării nerambursabile plătite, conform art. 20 alin. (1) din Contract, situaţia concreta de fapt fiind un caz excepţional si bine dovedit.

Din aceeaşi perspectiva, trebuie avut in vedere si principiul proporţionalitătii, care presupune ca în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reţinută sunt de natură să justifice consecinţe economice negative, chiar considerabile, astfel cum a fost consacrat in jurisprudenta CJUE (cauza C 58/08 The Queen, la cererea V. Ltd şa).

Principiile proporţionalitătii, precum si al echităţii, corolar al bunei-credinte, trebuie sa guverneze contractele incheiate, de la naşterea acestora si pana la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenta unei clauze exprese in conţinutul acestora; aşadar, executarea unui contract/unei clauze contractuale este legitima atâta timp cat este rezultatul întrunirii cumulative a principiilor forţei obligatorii si executarea cu buna-credinta, respectând proportionalitatea si echitatea, principii care nu au existenta de sine stătătoare, ci se condiţionează reciproc.

In condiţiile in care activităţile proiectului sunt realizate in procent de 77,64 %, iar gradul de realizare al execuţiei de lucrări este de 84 %, din cauze independente de voinţa sa, deşi a acţionat constant, cu buna-credinta si cu respectarea legii pentru finalizarea proiectului, restituirea întregii finanţări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, cu respectarea clauzelor contractului de finanţare si a cadrului de reglementare incident, ar încălca scopul în care proiectul a fost aprobat, dar şi principiul proportionalitatii, consacrat in legislaţia interna si comunitara, precum si in practica C.E.J.

Totodată, reclamanta continuă şi la acest moment demersurile necesare finalizării proiectului. Astfel, in condiţiile in care constructorul a părăsit şantierul, cum se retine prin decizia de reziliere, fara încheierea unui proces-verbal de recepţie a lucrărilor parţial executate, pentru a stabili tipul si cantitatea lucrărilor necesare finalizării construcţiei, in vederea demarării procedurilor de achiziţie publica, a formulat o cerere de asigurare a probelor in vederea realizării unui expertize tehnice la obiectiv. Cererea a fost încuviinţata prin încheierea din 22.09.2017 pronunţata in dosar nr. x/2017 de Tribunalul Ialomiţa (anexat), pana la acesta data fiind realizat Raportul de expertiza (provizoriu) depus la termenul de judecata din 24.08.2018. După finalizarea expertizei tehnice, se vor putea stabili cantităţile/tipul/valoarea estimativa a lucrărilor necesare finalizării obiectivului si realiza procedura de achiziţie publica pentru finalizarea lucrărilor.

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea paratului la plata sumei de 3.688.696,74 RON, precum si la plata dobânzii legale aferente acestei sume, incepand cu data de 03.05.2017 si pana la data plaţii efective, reclamanta a dovedit la fondul cauzei ca a realizat plata sumei de 3.688.696,741ei la 03.05.2017, in baza Deciziei nr. 4/28.03.2017, conform ordinelor de plata nr. x, 727 si 728/03.05.2017.

In ceea ce priveşte plata dobânzilor, a invocat dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar. Instanţa de fond a admis capătul de cerere, prin raportare la temeiul de drept invocat.

Recurentul critica hotărârea din acesta perspectiva susţinând ca "creanţa bugetara nu este purtătoare de dobânzi/penalităţi de intarziere, intrucat suma reţinuta prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 reprezintă suma ce provine din bugetul Uniunii Europene si bugetul naţional", fara a indica nicio norma de drept material ce ar fi fost incalcata/aplicata greşit de instanţa de fond.

Recurentul invoca exclusiv o decizie de speţa, deşi practica instanţelor nu constituie izvor de drept, iar aplicarea legii se realizează in cazul particular al spetei. In aceste condiţii, practica judiciara nu poate constitui in sine un argument.

Se invocă considerentele Deciziei nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi se arată că daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti sunt reglementate de dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ. şi de dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Sub aspectul cererii reconventionale, in egala măsura, recurentul nu indica nicio norma de drept material ce ar fi fost aplicata greşit sau incalcata de instanţa de fond, recursul fiind nefondat si din aceasta perspectiva. Respingerea cererii reconventionale a constituit o consecinţa a anularii parţiale a actului contestat, iar susţinerile recurentului cu privire la aceasta cerere constituie exclusiv o reiterare a cererii sale reconventionale si nicidecum un motiv de nelegalitate la hotărârii recurate.

I.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

II. Procedura de soluţionare a recursului

II.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 09 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.2. La data de 1 martie 2021, cauza a fost repusă pe rol, în vederea suplimentării probatoriului cu privire la stadiul de realizare a proiectului.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.3.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 (AM POR), prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 (OI), pe de o parte, şi Unitatea administrativ - teritorială Judeţul Constanţa, în calitate de beneficiar, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x din 01.04.2013, având ca obiect finanţarea proiectului cu titlul "Extindere UAMS Agigea prin înfiinţarea urnii centru de îngrijire a persoanelor cu Afecţiuni Alzheimer", cod SMIS 39237 . Valoarea contractului (reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului conform art. 3 din Contract) a fost de 5.066.225,00 RON, din care Beneficiarul urma să primească finanţare nerambursabilă acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi bugetul naţional în cuantum de 4.964.725,00 RON (98%), restul de 101.500,00 RON (2%) reprezentând contribuţia Beneficiarului la valoarea eligibilă a proiectului.

Perioada de implementare a proiectului a fost stabilită la 22 luni, data începerii implementării fiind ziua următoare intrării în vigoare a contractului.

Având în vedere că perioada de implementare a contractului s-a încheiat la data de 31.12.2015, fără finalizarea activităţilor şi fără atingerea obiectivelor/rezultatelor asumate prin contract, pârâta a susţinut că proiectul a fost inclus în Lista proiectelor cu risc de nefinalizare la 31.12.2015, iar în baza Instrucţiunii AMPOR nr. 144/2015 au fost încheiate mai multe acte adiţionale prin care s-a prelungit perioada de implementare până la 01.11.2016.

În urma vizitei la faţa locului din data de 24.11.2016, reprezentanţii ADR Sud-Est au constatat că activităţile proiectului erau realizate în procent de 77,64 %, iar gradul de realizare al execuţiei de lucrări era de 84 %. În aceste condiţii, AMPOR a propus rezilierea contractului de finanţare, motiv pentru care a invitat beneficiarul la o întâlnire de soluţionare pe cale amiabilă prin intermediul adresei nr. x/25.01.2017.

Ca urmare a şedinţei de conciliere din data de 06.02. 2017, a fost încheiat procesul-verbal nr. x/06.02.2017, iar prin adresa nr. x/13.02.2017, înregistrată la sediul MDRAPFE cu nr. X/14.02.2017, UAT Jud. Constanţa a transmis punctul de vedere cu privire la modalitatea de continuare a proiectului, arătând faptul că va depune toate diligenţele în vederea finalizării proiectului. În acest sens, a fost depus şi un răspuns din partea terţului susţinător, care se angaja să execute restul lucrărilor în termen de 3 luni de la data la care se va stabili modul de decontare a lucrărilor restante şi emiterea ordinului de reîncepere a lucrărilor.

După analiza acestui punct de vedere şi a documentelor depuse, AMPOR a emis Nota privind continuare procedurii de reziliere nr. x/15.02.2017, prin care s-a precizat că această dată este necunoscută şi nu există nicio garanţie că proiectul va fi finalizat în timp.

Astfel, prin Decizia nr. 4/28.03.2017, s-a decis rezilierea contractului de finanţare nr. x/01.04.2013, motivat de faptul că beneficiarul nu a îndeplinit indicatorii şi obiectivele specifice proiectului. Ca urmare a rezilierii contractului, în conformitate cu art. 20 alin. (4) din contract, s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligaţia restituirii, în termen de 15 zile de la data primirii notificării de reziliere, sub sancţiunea calculării dobânzilor de întârziere conform art. 13 şi 14 din contract, a următoarelor sume: 537.875,99 RON reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat; 2.448.631,08 RON reprezentând FEDR; 702.189,67 RON reprezentând TVA.

În motivarea deciziei de reziliere s-a reţinut că, potrivit pct. 3.5 din Anexa la Decizia Comisiei Europene de modificare a Deciziei C (2013) 1573/30.04.2015, "La momentul depunerii documentelor de închidere, statele membre trebuie să se asigure că toate proiectele incluse în încheierea programului funcţionează, ceea ce înseamnă că sunt finalizate şi în uz, fiind considerate astfel eligibile", iar prin H.G. nr. 678/2015 s-a stabilit că data de 31.03.2017 reprezintă termenul limită de depunere a documentelor de închidere a programului.

De asemenea, s-a reţinut că momentul finalizării lucrărilor şi asigurarea funcţionalităţii proiectului nu pot fi cunoscute şi, astfel, nu poate fi garantată respectarea termenului limită impus prin decizia Comisiei de modificare a Deciziei C(2013) 1573 nr. C (2015) 2771 final/30.04.2015, respectiv 31.03.2017. Faţă de aceste termene, în conformitate cu H.G. nr. 678/2015, obligaţia AM privind transmiterea documentelor de închidere este: pentru 31.10.2016 - transmiterea la AXP a declaraţiei finale de cheltuieli, revizuită pentru aplicaţia de plată a soldului final; 15.11.2016 - transmiterea raportului final de implementare la Autoritatea de Audit.

Totodată, s-a menţionat în decizia de reziliere că, prin adresa nr. x/23.12.2016, Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli a precizat că nu a fost iniţiată nicio acţiune de control finalizată cu titlu de creanţă asupra proiectului "Extindere UAMS Agigea prin înfiinţarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu Afecţiuni Alzheimer", iar conform adresei nr. x/22.12.2016, Direcţia Generală Programe Europene - Unitatea gestionare Nereguli Fonduri Europene a informat că nu există suspiciuni de neregulă/fraudă aferentă aceluiaşi proiect.

Având în vedere cele reţinute, precum şi faptul că perioada de implementare a proiectului s-a încheiat în 31.12.2015, fără finalizarea activităţilor şi atingerea obiectivelor şi rezultatelor asumate prin contract, proiectul fiind inclus în lista proiectelor cu risc de nefinalizare la 31.12.2015, şi că au fost semnate trei acte adiţionale pentru prelungirea perioadei contractuale, respectiv 30.06.2016, 31.08.2016 şi 1.11.2016, AM a decis rezilierea contractului de finanţare nr. x/1.04.2013, cod SMIS 39237.

Împotriva Deciziei de reziliere nr. 4/28.03.2017 reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă ca inadmisibilă prin adresa emisă de pârât sub nr. x/23.05.2017.

II.3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât şi a apărărilor intimatei-reclamante

Prima chestiune de drept ce trebuie lămurită prin prezenta decizie este aceea de a răspunde criticilor recurentului prin care acesta se referă la natura contractului de finanţare (numit sau nenumit), la natura sancţiunii aplicabile în caz de neexecutare (rezoluţiune sau reziliere) şi la consecinţele acestor calificări.

Decizia de încetare a contractului a fost întemeiată pe prevederile art. 20 din Contractul de finanţare nr. x/01.04.2013, potrivit cu care "În cazul nerespectării de către Beneficiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situaţie, Beneficiarul are obligaţia restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul Contractului, în condiţiile prevăzute la art. 14 din Contract."

Totodată, art. 20 alin. (1) din contract stabileşte că "În cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, AM POR poate decide să rezilieze Contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite."

Prima instanţă a reţinut că art. 20 din contractul de finanţare nu cuprinde un pact comisoriu (rezoluţie convenţională), ci o rezoluţiune unilaterală a contractului în condiţiile art. 1552 C. civ., fără intervenţia instanţei de judecată, respectiv printr-o notificare scrisă emisă de autoritatea de management.

Conform art. 1552 alin. (1) C. civ. (Rezoluţiunea unilaterală), "Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.", iar la alin. (4) se prevede că "Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1)."

De asemenea, potrivit art. 1553 alin. (1) C. civ. (Pactul comisoriu), "Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului."

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o analiză corectă a modalităţii de reziliere a contractului de finanţare, atât din punct de vedere al prevederilor legale incidente în cauză, cât şi în raport de temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei de reziliere a contractului.

Soluţionând cauza dedusă judecăţii, în mod corect prima instanţă a reţinut că Decizia de reziliere valorifică dispoziţiile art. 1550 alin. (1) şi art. 1552 din C. civ., care reglementează rezilierea unilaterală a contractului de către persoana îndreptăţită, ce poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit în acest mod.

Constatând că nu sunt aplicabile prevederile art. 1553 C. civ., în mod întemeiat instanţa de fond a apreciat ca nerelevant motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, vizând faptul că art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare încalcă regulile instituite de art. 1553 C. civ., referitoare la cerinţele legale generale de validitate ale pactului comisoriu, întrucât nu ar preciza obligaţiile a căror neexecutare atrage rezilierea contractului.

În legătură cu aspectul criticat, se constată că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, anularea dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/01.04.2013, încheiat între cele două părţi în proces.

Prin sentinţa civilă nr. 231/CA din 17 octombrie 2017, pronunţată în dosarul menţionat, definitivă prin nerecurare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

În considerentele acestei sentinţe civile s-a reţinut că dispoziţiile art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare nu încalcă o normă legală prevăzută de legiuitor ca şi condiţie de valabilitate a contractului care să atragă nulitatea, concluzionându-se că nefiind dovedită încălcarea unei norme imperative care să atragă sancţiunea nulităţii clauzei înserate la art. 20 alin. (4) din contract, urmează a se respinge acţiunea ca nefondată.

Contrar susţinerilor intimatei-reclamante privind autoritatea de lucru judecat în raport de considerentele sentinţei civile nr. 231/CA din 17 octombrie 2017, se reţine că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, considerentele la care face trimitere reclamanta, se impun a fi analizate în contextul întregului raţionament logico-juridic care a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii, din parcurgerea motivelor de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, prezentate pe larg în cuprinsul sentinţei, neputându-se reţine că art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare nu respectă dispoziţiile art. 1553 C. civ., caz în care ar fi aplicabilă sancţiunea lipsirii de efecte juridice a acestei clauze contractuale.

În al doilea rând, cum printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că prevederile art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare nu încălcă o normă legală prevăzută drept condiţie de validitate a contractului, de natură să atragă nulitatea acestei clauze contractuale, respectivele considerente prin s-a rezolvat chestiunea litigioasă în discuţie intră în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi repuse în discuţie în alt litigiu.

În contextul arătat, referitor la datele prezentei speţe, este nefondată apărarea intimatei-reclamante potrivit căreia neprecizarea obligaţiilor a căror neexecutare poate conduce la rezilierea contractului de finanţare atrage ineficacitatea clauzei prevăzute la art. 20 alin. (4) din contract.

Prin urmare, se constată că dreptul autorităţii pârâte de a dispune rezilierea unilaterală a contractului de finanţare se întemeiază pe dispoziţiile art. 1550 alin. (1) din C. civ., iar în conformitate cu art. 1552 alin. (1) din C. civ., clauza înserată la art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare prevede posibilitatea rezilierii unilaterale prin notificare scrisă adresată debitorului.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte natura contractului încheiat între părţi, Înalta Curte reţine că este un contract standard, dar fără a fi de adeziune; este un contract nenumit, dar nu se poate constata că regimul juridic al donaţiei cu sarcini este cel al contractului cu cele mai multe similarităţi faţă de contractul din prezenta cauză, pentru a-i fi aplicat.

Astfel, contractului încheiat între părţile din prezenta cauză i se aplică regulile specifice din conţinutul acestuia, iar în completare regulile generale ale contractelor, reglementate în partea generală a C. civ., neputându-se reţine similaritatea cu contractul de donaţie.

Într-adevăr, prin art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare s-a prevăzut că nerespectarea de către beneficiar a prevederilor contractului poate atrage rezilierea (la opţiunea autorităţii de management), cu obligaţia restituirii de către beneficiar, în întregime, a sumelor deja primite în cadrul contractului, însă doar în condiţiile prevăzute de art. 14 din contract. Prin urmare, clauza în temeiul căreia s-a dispus rezilierea derogă de la principiul de drept comun enunţat la art. 1554 alin. (3) C. civ., constituindu-se ca o sancţiune pentru debitorul care nu respectă prevederile contractului.

Dată fiind trimiterea la art. 14 din contract (Nereguli şi restituirea finanţării), o astfel de sancţiune nu poate fi aplicată decât dacă se dovedeşte existenţa unei culpe a beneficiarului, respectiv dacă neexecutarea contractului îi este imputabilă, şi dacă au fost identificate, în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, nereguli, adică abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reţine argumentul recurentului în sensul că nu este incidentă nici rezoluţiunea, dar nici rezilierea, contractul de finanţare fiind în mod cert un contract cu executare succesivă, ce atrage regulile referitoare la reziliere, dar cu derogarea existentă în contract, aşa cum s-a arătat în paragraful anterior.

În ceea ce priveşte argumentul recurentului, în sensul că este nerelevant dacă situaţia dată poate fi calificată ca un pact comisoriu sau ca o rezoluţiune unilaterală, în condiţiile în care ambele atrag ca şi consecinţa restituirea integrala a sumelor primite în baza contractului de finanţare, Înalta Curte constată că există o diferenţă de esenţă între cele două instituţii juridice: pactul comisoriu ca şi rezoluţiune convenţională nu presupune culpa; rezilierea implică necesitatea dovedirii culpei în neexecutarea contractului.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului, în sensul că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a legii, reţinând că obligaţia intimatei-reclamante de a restitui finanţarea primită se naşte doar în condiţiile neexecutării contractului din motive imputabile acesteia şi doar dacă au fost identificate nereguli în implementare.

Trimiterea făcută de art. 20 din contract la prevederile art. 14 din acelaşi contract nu poate fi înţeleasă doar în sensul invocat de recurent, respectiv că s-ar referi exclusiv la modalitatea de punere în practică a măsurii decise (de ex., termenele de restituire, sarcina comisioanelor bancare, majorările de întârziere), o astfel de interpretare restrictivă neavând temei juridic.

Cât timp art. 20 din contract a folosit termenul juridic de "reziliere" şi combinat cu trimiterea la art. 14 care reglementa neregulile şi emiterea titlurilor de creanţă, rezilierea avută în vedere de text poate avea loc doar în condiţiile constatării unei culpe în neexecutare.

În ceea ce priveşte însă analiza existenţei sau nu a culpei, Înalta Curte constată că motivul de recurs prin care se invocă greşita aplicare a legii de către prima instanţă este fondat.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că întârzierea in implementarea proiectului se datorează unor motive independente de voinţa intimatei-reclamante, deoarece au fost ignorate prevederile art. 1 alin. (4) coroborate cu art. 9 lit. a) alin. (2) şi 8) din acelaşi contract.

Analizând în concret condiţiile de reziliere a contractului de finanţare, în mod corect prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1516 alin. (2) pct. 2 din C. civ., sancţiunea rezilierii contractului intervine în cazul neexecutării fără justificare a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă.

Această condiţie este îndeplinită în cauză, în raport de constatările cuprinse în Anexa 8 - Raport privind vizita la faţa locului, conform căruia, în urma vizitei la faţa locului, s-a constatat că proiectul nu este funcţional, stadiul activităţilor rămase de finalizat fiind de cca 24 %, iar cel al lucrărilor fiind de 16 %.

Conform celor reţinute de instanţa de fond, proiectul nu a fost finalizat din cauza problemelor întâlnite pe parcursul execuţiei lucrărilor, urmate de intrarea în insolvenţă a constructorului. Or, culpa aparţine intimatei-reclamante care nu a putut motiva deficienţele proiectului tehnic, asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi fiind obligaţia exclusivă a investitorului, în conformitate cu prevederile art. 22 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii republicată.

De la data emiterii Ordinului de începere a contractului de lucrări -23.06.2014, până la data de 01.11.2016, în condiţiile în care termenul de execuţie a fost estimat la 7 luni prin profectul tehnic, execuţia lucrărilor a înregistrat o serie de sincope, cauzate de modificări ale proiectului tehnic, emiterea unei noi Autorizaţii de construire etc.

Deşi la data de 07.07.2016, intimata-reclamantă s-a deplasat pe şantier şi a observat forţa de lucru redusă la minim şi progresul extrem de lent al lucrărilor, aceasta a luat decizia de a solicita extinderea duratei contractului de finanţare (fiind încheiat Actul adiţional nr. 6) prin acordarea unui termen de finalizare în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor proiectului şi în vederea asigurării funcţionalităţii acestuia, dar nu mai târziu de 1 noiembrie 2016.

În acest sens, a fost transmisă Hotărârea Consiliului Local nr. 194/17.03.2016, prin care se aproba prelungirea contractului de finanţare, intimata-reclamantă angajându-se să finalizeze toate activităţile proiectului până cel târziu la data de 01.11.2016, Hotărârea a fost susţinută si prin Declaraţia de angajament a reprezentantului legal al intimatei-reclamante, acesta angajandu-se că va rambursa toate sumele primite de la MDRAP în cazul în care nu vor fi realizate obiectivele si indicatorii din cererea de finanţare, până la data de 01.11.2016.

Prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 emisă în conformitate cu art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 9 alin. (2) şi 8) din Contractul de finanţare, instituţia a decis încetarea contractului şi restituirea în întregime a sumelor deja plătite beneficiarului (cu titlu de finanţare nerambursabilă). Argumentele care au stat la baza acestei decizii au fost următoarele:

- potrivit pct. 3.5 din Anexa la Decizia Comisiei Europene de modificare a Deciziei C(2013) 1573/30.04.2015, "La momentul depunerii documentelor de încheiere, statele membre trebuie să se asigure că toate proiectele incluse în încheierea programului funcţionează, ceea ce înseamnă că sunt finalizate şi în uz, fiind considerate astfel eligibile";

- prin art. 1 lit. g) şi art. 4 lit. b) din H.G. nr. 678/2015 s-a stabilit că data de 31.03.2017 reprezintă termenul limită de depunere a documentelor de încheiere_a programului;

- într-o perioada de 28 de zile a fost executat un procent de numai 7 % din lucrările rămase de executat:

- nu a existat posibilitatea de a cunoaşte momentul finalizării lucrărilor şi, prin urmare, nu a fost asigurată funcţionalitatea proiectului, prin raportare la termenul limită de 31.03.2017;

- raportat la aspectele expuse anterior, rezultă că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (2) si 8) din Contractul de finanţare, referitoare la obligaţia îndeplinirii obiectivelor din proiect şi respectarea calendarului activităţilor necesare implementării acestuia.

Astfel, măsura rezilierii a fost luată ca urmare a faptului că, în pofida încheierii mai multor acte adiţionale de prelungire a perioadei de implementare (peste perioada de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul POR), intimata-reclamantă nu a utilizat la maxim întreaga perioadă de timp pe care o permitea cadru legal pentru finalizarea proiectului, creând astfel premisele diminuării gradului de absorbţie.

În cazul de faţă, AMPOR a aprobat prelungirea duratei contractului până la data de 1.11.2016,_acesta fiind termenul maxim de finalizare a proiectului (prin finalizare a se înţelege încheierea tuturor activităţilor menţionate în cadrul proiectului, atingerea rezultatelor anticipate şi a indicatorilor stabiliţi prin cererea de finanţare în vederea atingerii obiectivelor), astfel încât să nu fie afectate termenele de depunere a documentelor de încheiere pe care AMPOR era obligată să le respecte, oferind astfel o şansă suplimentară proiectelor încă nefinalizate.

Potrivit Regulamentelor UE aplicabile asistenţei financiare nerambursabile pentru perioada 2007-2013, data limita de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul programelor a fost 31 decembrie 2015. Comisia Europeană a rambursat cheltuielile efectuate până la această dată, cu condiţia declarării lor până la 31 martie 2017, când fiecare stat membru a avut obligaţia transmiterii la Comisie a documentelor ce formează "pachetul de închidere".

Pentru a fi exonerată de această răspundere, intimata-reclamantă nu a notificat sau dovedit existenţa unui caz de forţă majoră, iar neînţelegerile dintre aceasta şi subcontractor/executant, respectiv neîndeplinirea unor obligaţii de către executant (terţă parte faţă de contractul de finanţare), nu pot constitui un argument de exonerare a răspunderii. Mai mult, deşi intimata-reclamantă era conştientă de problemele întâmpinate de constructor, nu a întreprins niciun demers pentru corectarea situaţiei, rezilierea contractului de lucrări şi folosirea terţului susţinător reprezentând aspecte ce au fost aduse la cunoştinţa MDRAP de abia la momentul soluţionării pe cale amiabilă a litigiului (în condiţiile în care Rapoartele de progres ale beneficiarului din lunile septembrie şi octombrie 2016, prezentau situaţia contractului de lucrări ca fiind "în grafic").

Mai mult decât atât, date fiind condiţiile reglementate de art. 20 alin. (1) din Contractul de finanţare, sarcina probei privind existenţa unor situaţii excepţionale şi temeinic dovedite (inclusiv forţa majoră) revenea beneficiarului finanţării nerambursabile, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

AMPOR a aprobat prelungirea duratei contractului de finanţare prin acordarea unui termen de finalizare în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şl indicatorilor proiectului si în vederea asigurării funcţionalităţii acestuia, situaţia prezentă regăsindu-se şi în caiul altor proiecte gestionate de UAT Jud. Constanţa. In aceste cazuri, beneficiarii trebuie să asigure un management eficient ai proiectelor, Inclusiv prin asigurarea resurselor umane şi materiale necesare implementării corecte şi în termenele stabilite prin contracte, a activităţilor proiectelor, a rezultatelor anticipate si a indicatorilor.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile intimatei-reclamante cu privire la existenţa obligaţiei de punere în întârziere a debitorului, atât timp cât în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1553 C. civ., iar din perspectiva aplicării prevederilor art. 1552 alin. (1) C. civ., aşa cum s-a arătat anterior, art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare prevede posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului.

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (7) din contractul de finanţare, cazul fortuit nu este exonerator de răspundere contractuală, motiv pentru care, în categoria cazurilor excepţionale şi temeinic motivate pot intra evenimente, care, deşi nu fac parte din categoria cazurilor de forţă majoră, exclusă în mod expres, sunt asimilate acestora.

Această condiţie nu este îndeplinită în cazul situaţiei invocată de către reclamantă, vizând imposibilitatea desfăşurării procedurii de achiziţie generată de lipsa ofertelor, având în vedere că situaţia invocată nu exclude culpa beneficiarului în desfăşurarea procedurii de achiziţie, nu are un caracter imprevizibil şi totodată, nu are un caracter inevitabil, fiind rezultatul direct al acţiunii umane sau al propriilor acţiuni ale beneficiarului.

Deşi cele invocate de recurent sunt fondate, sub aspectul că a existat o culpă a intimatei-reclamante în neexecutarea contractului, Înalta Curte, procedând mai departe la analiza apărărilor intimatei, reţine că se impune aplicarea principiului proporţionalităţii.

Astfel, nu poate fi omisă împrejurarea că activităţile proiectului sunt realizate în cea mai mare parte (77 %), iar execuţia lucrărilor este realizată în procent de 84 %, context în care restituirea întregii finanţări nerambursabile, ce a fost utilizată în mod efectiv pentru executarea proiectului, ar încălca scopul pentru care proiectul în discuţie a fost aprobat, aducând atingere principiului proporţionalităţii, consacrat în reglementările naţionale şi comunitare.

Principiul proporţionalităţii presupune că orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp, cea mai rezonabilă.

În jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că principiul proporţionalităţii face parte dintre principiile generale ale dreptului comunitar şi impune ca mijloacele puse în aplicare printr-o dispoziţie de drept comunitar să fie apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora.

În aplicarea acestui principiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că sancţiunile din dreptul intern trebuie să fie întotdeauna proporţionale cu gravitatea abuzului (cauza C-146/05, Hotărârea din 27 septembrie 2007, Collee KG şi Finanzanet) iar "măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit" (cauza C-45/2006).

De asemenea, în Cauza Comissia/Partheon (T7/05, pct. 94 - 107), Curtea de Justiţie a subliniat:

"Atunci când se constată o încălcare a dispoziţiilor contractuale de către beneficiarul fondurilor nerambursabile, autoritatea contractantă are o marjă de apreciere în privinţa luării unor decizii cu caracter sancţionator, dacă încălcarea este suficient de gravă".

În acelaşi sens, Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, menţionat drept temei al adoptării H.G. nr. 678/2015, reglementează principiul proporţionalităţii din perspectiva cuantificării obiectivelor şi a rezultatelor [articolul 37 (1)].

Or, în speţă, sumele alocate proiectului au fost efectiv utilizate pentru executarea lucrărilor proiectului, care au fost realizate în procent de 84 %, în privinţa proiectului nu au fost iniţiate acţiuni de control şi verificare, iar ulterior primirii notificării cu privire la decizia de reziliere a contractului de finanţare, reclamanta a întreprins demersuri în vederea restituirii sumei la care a fost obligată prin decizia de reziliere, achitând-o la data de 03 mai 2017, conform ordinelor de plata nr. x, 727 si 728/03.05.2017.

În acelaşi sens, în decizia de reziliere s-a menţionat că prin adresa nr. x/23.12.2016 Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli a precizat că nu a fost iniţiată nicio acţiune de control finalizată cu titlu de creanţă asupra proiectului "Extindere UAMS Agigea prin înfiinţarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu Afecţiuni Alzheimer", iar conform adresei nr. x/22.12.2016, Direcţia Generală Programe Europene - Unitatea gestionare Nereguli Fonduri Europene a informat că nu există suspiciuni de neregulă/fraudă aferentă aceluiaşi proiect.

Pe de altă parte, în faza procesuală a recursului, ca urmare a solicitărilor instanţei, intimata-reclamantă a depus înscrisuri referitoare la stadiul de realizare a proiectului, prin care a demonstrat că a continuat demersurile de finalizare a proiectului, fiind elaborată o nouă expertiză tehnică necesară finalizării proiectului cu denumirea "rest de executat". S-a arătat şi dovedit cu înscrisuri că urmează a fi demarată procedura legală pentru atribuirea cotnractului de prestări servicii proiectare faza PT + DDE- rest de executat.

Ca urmare, deşi sunt corecte argumentele recurentului legate de existenţa culpei intimatei-reclamante în neexecutarea obligaţiilor conform contractului, din analiza comportamentului ulterior al acesteia şi a proporţiei rămase de executat din lucrări, măsura restituirii integrale a finanţării, cu punerea în pericol a realizării în final a investiţiei (chiar pe baza propriei finanţări a reclamantei) este excesivă şi disproporţionată şi are drept consecinţă caracterul nelegal al actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte criticile legate de obligarea recurentului la plata dobînzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 3,688.696,74 RON, având în vedere că plata acesteia acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul, dând astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului produs printr-o faptă ilicită şi care presupune atât repararea pierderii suferite, cât şi a câştigului nerealizat, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii prin obligarea pârâtului la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 3 688 696,74 RON, începând cu data achitării conform Deciziei nr. 4/28.03.2017 şi până la data restituirii efective a sumei către reclamantă.

În ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale, ce avea ca obiect obligarea la plata majorărilor de întârziere aferente restituirii finanţării de către reclamantă, cât timp s-a infirmat definitiv legalitatea deciziei de restituire a finanţării şi acest motiv de casare este nefondat.

II.3.3. Temeiul procesual al soluţiei date

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În raport de solicitarea intimatei-reclamante privind obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, Înalta Curte, reţinând culpa procesuală a recurentului-pârât, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, reprezentând onorariu avocaţial în recurs conform facturii nr. x din 29.10.2018 emise de Cabinet de Avocat A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) împotriva sentinţei civile nr. 94/CA din 23 mai 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata către intimata - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29 iunie 2021.