Challenge to criminal and civil judgments via administrative litigation ruled inadmissible; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată la data de 15 octombrie 2018, reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (completul penal 2 din 5 judecători: C., D., E., F., G., H. şi I.), a contestat trei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv deciziile nr. 75/23.04.2018 şi nr. 46/12.03.2018, precum şi sentinţa penală nr. 446/31.08.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 07 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de reclamanta A., prin mandatar B.;

- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (completul penal 2 din 5 judecători: C., D., E., F., G., H. şi I.);

- a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect "alte cereri" privind pe reclamanta A. prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (completul penal 2 din 5 judecători: C., D., E., F., G., H. şi I.).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1 din 07 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar B., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamanta a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată este lovită de nulitate, în conformitate cu prevederile art. 174 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond, pe de o parte, nu a solicitat părţii adverse formularea unei întâmpinări în condiţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, nu a anulat notele scrise formulate de pârâtă, în condiţiile în care acestea au fost semnate de o persoană care nu avea calitate procesuală în cauză.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 martie 2021, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze recursul dedus judecăţii, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., care prevăd că recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, coroborate cu prevederile art. 97 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat critici care se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., urmând să procedeze la controlul de legalitate al sentinţei recurate prin raportare la aceste două motive de recurs prevăzute de lege.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), sunt nefondate.

Criticile referitoare la faptul că instanţa de fond nu a solicitat pârâtei formularea unei întâmpinări, în condiţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu a anulat notele scrise formulate de aceasta, în condiţiile în care acestea ar fi fost semnate de o persoană care nu avea calitate procesuală în cauză, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1)Cererile adresate instanţei se judecă în şedinţă publică, în completul stabilit de lege. Întâmpinarea este obligatorie şi se va comunica reclamantului cu cel puţin 15 zile înainte de primul termen de judecată."

Înalta Curte reţine că prin aceste dispoziţii legale legiuitorul a urmărit garantarea respectării principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare în procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ.

În speţă, instanţa de fond a procedat la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă şi i-a pus în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, astfel cum reiese din adresa de comunicare de la dosarul instanţei de fond şi din dovada de comunicare de la dosarul instanţei de fond, în speţă neputând fi reţinută încălcarea prevederilor 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte notele scrise formulate în dosarul de fond, instanţa de recurs constată că persoana care a semnat notele scrise depuse de pârâtă este directorul Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică care funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 83 şi 84 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, directorul direcţiei anterior menţionate era mandatat să semneze acel act de procedură.

Pe fondul cauzei, se reţine că reclamanta a înţeles să învestească instanţa cu o contestaţie formulată împotriva a trei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv deciziile nr. 75/23.04.2018 şi nr. 46/12.03.2018, precum şi sentinţa penală nr. 446/31.08.2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ o persoană vătămată intr-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ.

Noţiunea de act administrativ este definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;

Totodată, legiuitorul, definind noţiunea de contencios administrativ la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a prevăzut că aceasta este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe, acestea reprezintă actul final al judecăţii care, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "(2) Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor mai sus enunţate, rezultă că normele de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. În exercitarea acestei atribuţii, legiuitorul, atât la nivel constituţional (art. 129 din Constituţia României), cât şi în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a statuat că hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. Aşadar, exercitarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege, este inadmisibilă.

Înalta Curte reţine că modalitatea de instrumentare a cauzelor de către instanţele de judecată este supusă condiţiilor stabilite de codurile de procedură civilă şi penală, eventualele nemulţumiri ale părţilor putând fi invocate numai în interiorul cadrului procesual prevăzut de reglementările legale în vigoare.

Hotărârile judecătoreşti fiind supuse în privinţa condiţiilor de legalitate, în mod exclusiv, dispoziţiilor procedurale, eventualele nemulţumiri ale părţilor privind soluţiile instanţelor judecătoreşti pot fi luate în considerare numai prin intermediul căilor de atac stabilite de lege, fiind evidentă imposibilitatea atacării hotărârilor judecătoreşti prin alte mijloace decât cele instituite în mod legal.

Înalta Curte are în vedere că recunoaşterea unor alte modalitate de atacare a unor hotărâri judecătoreşti, în afara căilor de atac prevăzute de legea procesuală, ar reprezenta o încălcare a principiului legalităţii, în condiţiile în care normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică.

În consecinţă, cererea prin care se solicită pe o altă cale decât cea prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti, este inadmisibilă, astfel că susţinerile recurentei-reclamante privind încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 16 din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. prin mandatar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. prin mandatar B. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 07 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.