Ministry prevails; auxiliary staff VRS and back-pay claims moot, appeals dismissed as untimely or uninadmissible.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra apelului şi recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în parte a ordinelor nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017 în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată, în ceea ce priveşte ambele ordine şi cuantumul acesteia în ceea ce priveşte ordinul 4680/C/2016 şi emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 cu obligarea ambelor pârâte la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 14.07.2017, reclamanţii au depus la dosarul cauzei cerere completatoare a acţiunii iniţiale prin care au solicitat:

- anularea în parte a ordinului nr. 1472/24.05.2017 emis de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată, cuantumul drepturilor calculate şi data de la care aceste drepturi se acordă - respectiv anularea dispoziţiei de la art. 4 potrivit căreia plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare şi emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la:

a) o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu 9.04.2015, iar pentru reclamanţii care figurează în sentinţa civilă nr. 314/2015 a Curţii de Apel Galaţi începând cu data de 01.10.2010, respectiv 445 RON începând cu 1.12.2015;

b) calcularea drepturilor cuvenite prin includerea şi a contravalorii diferenţelor dintre indemnizaţia rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia efectiv acordată colegilor noştri care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 23.10.2017, reclamanţii au depus la dosarul cauzei precizări prin care au solicitat anularea în parte a ordinelor nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017 şi nr. 1472/C/24.05.2017 emise de Ministerul Justiţiei, emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la:

a) o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 01.10.2010 pentru reclamanţii MM., DD., J., C., GG., SS., XX., VV., II., YY., T., I., V. lolanda, H., CC., PP., X., O., OO., FF., EE., S., QQ., F., U., A., WW., B., iar pentru restul reclamanţilor începând cu data de 9.04.2015, respectiv 445 RON începând cu 1.12.2015 pentru toţi reclamanţii;

b) pentru reclamanţii A., V. lolanda şi C. calcularea drepturilor cuvenite prin includerea şi a contravalorii diferenţelor dintre indemnizaţia acordată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia majorată cu un procent de 5% a indemnizaţiei de bază brute lunare, acordată colegilor noştri care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime, astfel:

- pentru reclamantul A.: de la împlinirea a 15 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 1557/C/14.07.2011, 15 ani vechime în funcţie, începând cu 01.11.2012-gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 3507/C/19.10.2012, 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2016- gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 3676/C720.10.2016, modificat prin OMJ 1472/C/2017,

- pentru reclamanta V.: de la împlinirea a 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 1631/C/22.07.2011, 15 ani vechime în funcţie, începând cu 01.10.2012-gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 3525/C/23.l0.2012 şi pentru reclamanta C.: de la împlinirea a 15 ani vechime în funcţie, începând cu 01.08.2012- gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 2793/C/20.08.2012, 20 ani vechime în funcţie, începând cu 01.08.2017-gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 2438/C/01.09.2017.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 04.12.2017, reclamanta V. a depus la dosar precizare a acţiunii prin care a solicitat anularea în parte a ordinelor nr. 4680/C/2016, 219/C/2017 şi nr. 1472/C/24.05.2017 emise de Ministerul Justiţiei şi emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la:

a) o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu 01.10.2010 pentru reclamanţii MM., DD., J., C., GG., ZZ., XX., VV., II., Y., T., I., V. lolanda, H., CC., PP., X., O., OO., FF., EE., S., QQ., F., U., A., WW., B., iar pentru restul reclamanţilor începând cu data de 9.04.2015, respectiv 445 RON începând cu 1.12.2015 pentru toţi reclamanţii;

b) pentru reclamanţii A., V. şi C. calcularea drepturilor cuvenite prin includerea şi a contravalorii diferenţelor dintre indemnizaţia acordată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia majorată cu un procent de 5% a indemnizaţiei de bază brute lunare, acordată colegilor care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime, astfel:

- pentru reclamantul A.: de la împlinirea a 15 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 1557/C/14.07.2011, 15 ani vechime în funcţie, începând cu 01.11.2012- gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 3507/C/19.10.2012, 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2016 - gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 3676/C/20.10.2016, modificat prin OMJ 1472/C/2017, 20 ani vechime în funcţie, începând cu 01.10.2017 - gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 2962/C/27.10.2017;

- pentru reclamanta V.: de la împlinirea a 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 1631/C/22.07.2011, 15 ani vechime în funcţie, începând cu 01.10.2012- gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 3525/C/23.10.2012 şi 20 ani vechime în funcţie, începând cu 01.10.2017 - gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 2896/C/27.10.2017;

- pentru reclamanta C.: de la împlinirea a 15 ani vechime în funcţie, începând cu 01.08.2012 - gradaţia 4, acordată conform OMJ nr. 2793/C/20.08.2012, 20 ani vechime în funcţie, începând cu 01.08.2017- gradaţia 5, acordată conform OMJ nr. 2438/C/01.09.2017;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei ca neîntemeiate; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri şi a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi au fost anulate în parte Ordinele nr. 4680/C/2016, 219/C/2017, 1472/C/2017.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Ploieşti la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pârâta Curtea de Apel Ploieşti a declarat apel, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs iar reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au formulat recurs principal şi recurs incident, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Împotriva sentinţei civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat apel pârâta Curtea de Apel Ploieşti.

Prin cererea de apel întemeiată pe prevederile art. 470 şi următoarele din C. proc. civ., pârâta Curtea de Apel Ploieşti a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, susţinând, în esenţă, că cererea reclamanţilor este neîntemeiată faţă de prevederile deciziei nr. 76 din 7 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a stabilit că începând cu 1 octombrie 2016, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din circumscripţia sa va fi salarizat conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, conform anexelor la această decizie.

3.2 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului a susţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute, având în vedere că la data de 24.05.2018 Ministrul Justiţiei a emis ordinul nr. 2066/C/2018 prin care reclamanţilor le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON.

3.3 Recurenţii-reclamanţi, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au criticat sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere numărul II lit. a), privind acordarea de despăgubiri, modul de rezolvare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei şi privitor la capătul de cerere numărul II lit. b) din acţiunea precizată prin care s-a solicitat pentru reclamanţii A., V. şi C. calcularea drepturilor cuvenite prin includerea şi a contravalorii diferenţelor dintre indemnizaţia acordată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime şi indemnizaţia majorată cu un procent de 5 % a indemnizaţiei de bază brute lunare.

În dezvoltarea motivului de casare privitor la modul de rezolvare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei au susţinut recurenţii că obligaţia de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale doar de către ordonatorul secundar sau terţiar de credite este lipsită de eficienţă în condiţiile în care Ministerul Justiţiei, ordonatorul principal, nu face parte din raportul obligaţional şi nu virează sumele de bani aferente obligaţiei impuse de instanţa judecătorească.

Au apreciat că, pe lângă raportul juridic financiar ce derivă din Legea finanţelor publice, Ministerul Justiţiei este parte şi a unui raport obligaţional, care implică toţi ordonatorii de credite, raport care are ca obiect plata unor despăgubiri cauzate de o pretinsă discriminare pe care o invocă, inclusiv prin modul în care le-a fost stabilită indemnizaţia. Aceste pretenţii de ordin bănesc reprezintă despăgubiri cauzate de o faptă proprie, ilicită, astfel încât solicitarea de obligare a Ministerului Justiţiei la plata sumelor arătate reprezintă consecinţa reparării prejudiciului cauzat reclamanţilor prin fapta discriminatorie şi nu neapărat prin prisma calităţii de ordonator principal de credite.

În susţinerea celei de a doua critici aduse sentinţei atacate, privitoare la modul de rezolvare a capătului doi din acţiunea precizată, recurenţii au arătat că ordinele atacate sunt nelegale întrucât nu au egalizat indemnizaţiile celor trei reclamanţi A., V. şi C. cu ale altor colegi prin prisma drepturilor acordate ca urmare a trecerii în tranşe de vechime superioare, începând cu data de 9 aprilie 2015, după publicarea în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 71/2015.

3.4 La data de 12 septembrie 2018 recurenţii-reclamanţi au depus la dosar întâmpinare şi recurs incident.

Prin cererea de recurs incident recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte rezolvarea punctului II lit. a) din cererea precizată şi a modul de rezolvare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei, precum şi în ceea ce priveşte modul de rezolvare a punctului II lit. b) din acţiunea precizată.

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au dezvoltat aceleaşi critici prezentate şi în cadrul cererii de recurs principal, solicitând admiterea recursului incident.

4. Apărările formulate în recurs

Recurenţii-reclamanţi au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţi, susţinând, în esenţă, că emiterea ordinului nr. 2066/24.05.2018 nu poate conduce la concluzia că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât la data promovării acesteia reclamanţii erau îndreptăţiţi la acordarea drepturilor reclamate care nu fuseseră acordate încă din anul 2015.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, intimatul-pârât a arătat că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei întrucât atribuţia acestuia este de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, această obligaţie incubă curţii de apel ca ordonator secundar de credite.

Referitor la tranşele de vechime a susţinut că în mod corect acestea au fost respinse de prima instanţă întrucât sporul pentru vechimea în funcţie se aplică la indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, iar nu la noua indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită potrivit Legii cadru nr. 330/2009.

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2021 recurenta-reclamantă V., în calitate de reprezentant al recurenţilor-reclamanţi, a transmis la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor declarat de pârâţi şi admiterea recursului incident formulat de recurenţii-reclamanţi.

5. Alte aspecte

În şedinţa publică din 15 aprilie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea apelului declarat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti prin raportare la art. 457 C. proc. civ. şi la Decizia nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi inadmisibilitatea recursului incident formulat de către reclamanţi, în raport cu dispoziţiile art. 472 C. proc. civ. ce prevăd formularea apelului incident de către intimat, text de lege ce este transpus în materia recursului prin art. 491 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă V., în calitate de reprezentant al recurenţilor-reclamanţi, a transmis la dosar precizări prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, susţinând că cererea a fost semnată de reprezentantul reclamanţilor desemnată în faţa instanţei de fond conform art. 202 C. proc. civ.

Totodată, a solicitat recalificarea apelului declarat de Curtea de Apel Ploieşti, conform art. 152 C. proc. civ., în realitate calea de atac prevăzută de lege în acest caz fiind recursul.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului incident a solicitat recurenta-reclamantă respingerea acesteia, precizând că cererea a fost formulată odată cu întâmpinarea la recursul părţilor adverse, în condiţiile art. 472 - 474 C. proc. civ. raportat la art. 491 C. proc. civ.

A apreciat recurenta-reclamantă că în speţă nu pot fi incidente dispoziţiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. deoarece recursul incident a fost formulat pe calea întâmpinării formulate cu privire la ambele recursuri declarat în cauză, deci şi cel al Ministerului Justiţiei în privinţa căruia nu s-a invocat inadmisibilitatea.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 15 aprilie 2021 recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii invocată din oficiu de instanţă şi respingerea recursului incident declarat de reclamanţi ca inadmisibil, având în vedere că recursul incident poate fi declarat numai de intimat în cadrul procesului în care se judecă recursul făcut de partea potrivnică printr-o cerere proprie care să tindă la o schimbare a hotărârii primei instanţe, conform art. 491 şi art. 472 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 15 aprilie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului principal declarat de recurenţii-reclamanţi.

Prin punctul de vedere transmis la dosar, recurenta-reclamantă V., în calitate de reprezentant al recurenţilor-reclamanţi, a arătat că recursul principal a fost depus în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de hotărârea atacată, aceasta fiind comunicată la sediul instanţei în cursul vacanţei judecătoreşti când o mare parte a recurenţilor se aflau în concediu, aceştia luând cunoştinţă de hotărâre în luna septembrie când au revenit la muncă.

Totodată a solicitat şi repunerea în termenul de declarare a recursului apreciind că motivul învederat reprezintă un motiv temeinic în înţelesul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar şi în aceste condiţii, a apreciat că cererea este depusă în termenul procedural, cel puţin pentru o parte din recurenţii-reclamanţi, prin raportare la data comunicării înscrisă în procesul-verbal întocmit de agentul procedural, solicitând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra căilor de atac exercitate

1. Apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 750/21.02.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Deliberând, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului formulat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte reţine că această cale de atac este diferită de cea prevăzută de lege şi indicată în mod corect în dispozitivul sentinţei atacate (potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare).

Prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., stabilesc că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că:

"Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege."

Prin decizia nr. 19/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, iar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

În speţă, pârâta a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe, şi nu recurs, astfel că sunt incidente prevederile art. 457 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia anterior enunţată.

Examinând conţinutul cererii de apel formulate de pârâtă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului şi a indicat temeiul de drept ca fiind art. 470 şi următoarele din C. proc. civ.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de nelegalitate, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi care să permită recalificarea apelului în recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 750/21.02.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Recursul principal declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW..

2.a Cererea reclamanţilor de repunere în termenul de declarare a recursului principal

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauză, potrivit dovezilor de comunicare a hotărârii, aflate la dosarul de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 9 iulie 2018, iar recursul a fost declarat prin e-mail la data de 31 iulie 2018, ultima zi de declarare a recursului fiind 25 iulie 2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere în termenul de recurs, prin punctul de vedere depus la dosar la data de 5 mai 2021, susţinând faptul că hotărârea a fost comunicată la sediul instanţei în cursul vacanţei judecătoreşti când o mare parte a recurenţilor-reclamanţi se aflau în concediu, astfel că au luat cunoştinţă de aceasta în luna septembrie când au început activitatea.

Potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reţine că, comunicarea hotărârii la sediul instanţei, respectiv la sediul Curţii de Apel Ploieşti - domiciliu procesual ales de înşişi recurenţii-reclamanţi din prezenta cauză - în cursul vacanţei judecătoreşti, când recurenţii-reclamanţi se aflau în concediu, nu constituie un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a recursului, în sensul dispoziţiilor legale sus amintite.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au depus vreo dovadă în susţinerea motivelor invocate prin cererea de repunere în termen şi nici cu privire la data încetării împiedicării exercitării recursului, astfel că nici condiţiile privind dovedirea de către parte a motivelor şi formularea cererii de repunere în termen şi a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite.

De asemenea, nici dispoziţiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenţii-reclamanţi nu pot fi incidente câtă vreme comunicarea hotărârii a avut loc la aceeaşi dată către toate părţile din dosar, respectiv la 9 iulie 2018, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare a hotărârii aflate la dosar fond.

În contextul prezentat, în conformitate cu dispoziţiile enunţate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului principal formulată de recurenţii-reclamanţi.

2.b Recursul principal declarat de reclamanta V.

Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă V. este tardiv formulat, recurenta-reclamantă neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel, comunicarea sentinţei efectuată de către instanţa de fond la data de 9 iulie 2018, potrivit dovezii de la dosarul instanţei de fond, are efectul declanşării curgerii termenului de recurs pentru reclamantă. În raport cu această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 25 iulie 2018, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat de recurenta-reclamantă V. la data de 31 iulie 2018, prin e-mail, conform dovezii aflată la dosarul de recurs, deci peste termenul prevăzut de lege.

Termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurenta-reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Aşa fiind, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat, recursul principal declarat de reclamanta V..

2.c Recursul principal formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW..

Înalta Curte reţine că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic."

Aceste dispoziţii se corelează cu prevederile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost transmisă la Curtea de Apel Bucureşti prin e-mail la data de 31 iulie 2018 de către recurenta-reclamantă V., având ataşat un tabel cu numele tuturor recurenţilor-reclamanţi, recursul nepurtând însă semnătura acestora, fiind semnat doar de recurenta-reclamantă V..

Prin citaţiile emise pentru termenul de judecată din 15.04.2021, s-a pus în vedere recurenţilor-reclamanţi să depună la dosar cererea de recurs principal semnată în original, sub sancţiunea anulării cererii.

La data de 23.02.2021, recurenta-reclamantă V. a transmis la dosar originalul cererii de recurs semnat de aceasta, iar în cadrul precizărilor depuse la dosar a arătat că cererea cu semnăturile în original ale celorlalţi recurenţi-reclamanţi a fost transmisă Curţii de Apel Bucureşti şi că nu se află în posesia ei.

Cum recurenţii-reclamanţi nu au complinit lipsa cererii de recurs, respectiv nu au comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., motiv pentru care urmează să anuleze recursul principal formulat de recurenţii-reclamanţi, recursul acestora necuprinzând semnătura ce trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

3. Recursul incident formulat de reclamanţi

3.a Recursul incident formulat de reclamanţii D., K., T., BB., FF., JJ., KK. şi NN..

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului incident pentru nesemnare, reţinând că aceasta primează excepţiei inadmisibilităţii, o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă inclusiv semnătura.

Totodată, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Cu privire la lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, prevederile art. 486 alin. (1) pct. e) C. proc. civ. stabilesc că:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…)

e) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic."

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţii-reclamanţi au fost citaţi pentru termenul de judecată din 15.04.2021 cu menţiunea de a depune la dosar un exemplar semnat în original din cererea de recurs principal şi din cererea de recurs incident, sub sancţiunea anulării ambelor cereri de recurs.

Recursul incident transmis de reclamanţi la data de 12 septembrie 2018 şi aflat la dosar la filele x nu a fost semnată de toate părţile, din tabelul cuprinzând numele şi semnăturile recurenţilor lipsind semnătura recurenţilor-reclamanţi D., K., T., BB., FF., JJ., KK. şi NN..

Cum recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei legale de a semna olograf cererea de recurs incident, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii cererii de recurs incident pentru nesemnare este întemeiată.

Prin urmare, având în vedere că recurenţii-reclamanţi D., K., T., BB., FF., JJ., KK. şi NN. nu s-au conformat obligaţiei de a semna cererea de recurs incident, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) pct. e) şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului incident declarat de aceştia.

3. b Recursul incident formulat de reclamanţii A., B., C., E., F., G., H., I., J., L., M., N., O., P., Q., R., S., U., W., X., Y., Z., AA., CC., DD., EE., GG., HH., II., LL., MM., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW..

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului incident, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 491 C. proc. civ. "(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe."

Totodată, recursul incident se poate exercita doar dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 472 şi art. 473 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că are posibilitatea de a formula recurs incident numai partea care are calitatea de intimat în recursul părţii adverse şi care nu a formulat recurs principal în termenul de recurs.

Astfel, legiuitorul a reglementat posibilitatea pentru partea aflată într-o astfel de situaţie ca, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Prin urmare, dacă ambele părţi au formulat recurs principal este exclus ca una dintre părţi să formuleze recurs incident faţă de recursul părţii adverse, un astfel de recurs incident fiind inadmisibil.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au declarat la data de 31 iulie 2018 recurs principal împotriva sentinţei civile nr. 750 din data de 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar ulterior, la data de 1 septembrie 2018 au formulat şi recurs incident.

Prin urmare, având deja calitatea de recurenţi în recursul principal, aceleaşi părţi nu mai pot formula şi recurs incident, acesta fiind inadmisibil.

Pentru aceste aspecte Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată de instanţă din oficiu şi va respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de recurenţii-reclamanţi.

4. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de Ministerul Justiţiei, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018.

Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordinul anterior menţionat s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015 -30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte constată că prin ordinul menţionat s-a dispus recalcularea indemnizaţiei recurenţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor recurenţilor-reclamanţi şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

De asemenea, se reţine că prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante, stabilite în favoarea personalului din justiţie, aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 750/21.02.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va respinge cererea reclamanţilor de repunere în termenul de declarare a recursului principal, va respinge, ca tardiv formulat, recursul principal declarat de reclamanta V. şi va anula recursul principal formulat de ceilalţi reclamanţi; Va anula recursul incident formulat de reclamanţii D., K., T., BB., FF., JJ., KK. şi NN. şi va respinge ca inadmisibil, recursul incident formulat de ceilalţi reclamanţi; totodată urmează să admită recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, să caseze în parte sentinţa recurată şi rejudecând să respingă, ca rămase fără obiect, capetele de cerere vizând acordarea VRS de 405 RON, respectiv, 445 RON şi plata diferenţelor salariale aferente acestor VRS - uri şi să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 750/21.02.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea reclamanţilor de repunere în termenul de declarare a recursului principal.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul principal declarat de reclamanta V. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Anulează recursul principal formulat de ceilalţi reclamanţi.

Anulează recursul incident formulat de reclamanţii D., K., T., BB., FF., JJ., KK. şi NN..

Respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de ceilalţi reclamanţi.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca rămase fără obiect, capetele de cerere vizând acordarea VRS de 405 RON, respectiv, 445 RON şi plata diferenţelor salariale aferente acestor VRS-uri.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021.