Suspension of financial sanction enforcement: appeal admitted, decision quashed and remanded for failure to assess well-justified case

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 1286/23.10.2019, prin care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 30.000 RON şi a Deciziei nr. 1525/04.12.2019 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei prin care a fost sancţionat, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 1286/23.10.2019, emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. privind suspendarea executării Deciziei nr. 1286/23.10.2019, emise de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii recurate, iar pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi suspendarea executării Deciziei ASF nr. 1286/23.10.2019 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

În motivarea recursului arată că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, dar instanţa de fond nu a analizat in concreto aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, apreciind că hotărârea instanţei de fond nu este motivată corespunzător, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care poate efectua doar o analiză sumară a aparenţei dreptului, analizând acele elemente care creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Critică faptul că judecătorul fondului nu a verificat nici măcar sumar dacă fapta pentru care a fost sancţionat contravenţional întruneşte sau nu elementele constitutive ale unei contravenţii şi dacă motivele invocate în cadrul acţiunii pot fi considerate motive temeinic justificate, reţinând în sentinţa recurată că aspectele invocate de către recurentul-reclamant nu pot fi reţinute în argumentarea cazului bine justificat, întrucât sunt veritabile critici de nelegalitate ale actului administrativ care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără antamarea fondului.

Susţine că, potrivit jurisprudenţei ÎCCJ, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a actului administativ este obligată să analizeze acele elemente care creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar, cu toate acestea, instanţa de fond nu a făcut nici măcar o analiză sumară a aspectelor învederate prin cererea introductivă.

Faţă de acest aspect, apreciază că încheierea recurată nu a fost motivată, ceea ce atrage nelegalitatea acesteia.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că există elemente de nelegalitate a actului administrativ atacat, respectiv încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurii prealabile administrative şi dreptul la informare, fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 privind menţionarea punctului de vedere al contravenientului, dispoziţii ce se coroborează cu norma de la art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, potrivit căreia este obligatorie solicitarea de către ASF a obiecţiunilor persoanei cercetate cu privire la fapta care i se impută.

Alte motive de nelegalitate ale actului atacat sunt absenţa competenţei ASF de a emite o sancţiune pentru exprimarea unui vot într-un anumit sens, în cadrul unei şedinţe a consiliului de administraţie şi lipsa motivării din care să rezulte modalitatea în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei şi s-a realizat individualizarea sancţiunii.

Susţine că instanţa a făcut observaţii generice cu privire la cazul bine justificat, fără a se referi la vreuna dintre împrejurările invocate de către reclamant.

Pe de altă parte, susţine că instanţa nu a ţinut cont de faptul că A.S.F. nu a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, deşi a solicitat acest lucru şi cererea sa a fost admisă de către instanţă, ceea ce consideră că întăreşte cazul bine justificat, existând o îndoială serioasă cu privire la legalitatea Deciziei nr. 1286/23.10.2019.

Precizează că la termenul din data de 04.11.2020 instanţa a dispus ca intimata să depună la dosarul cauzei Decizia nr. 1037/13.08.2019, Decizia nr. 937/18.07.2019, precum şi procesele-verbale, notele de fundamentare şi alte documente care au stat la baza emiterii deiciziei contestate din prezenta cauză, reprezentantul intimatei depunând la acelaşi termen de judecată Decizia nr. 1037/13.08.2019 şi procesul-verbal nr. x al Consiliului, menţionând că au fost depuse la dosar toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare, inclusive cele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 937/2019 şi că alte documente nu mai există.

Astfel, arată că actul constatator al contravenţiei îl reprezintă Nota de aprobare privind sancţionarea unor membri ai Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia S.A., pentru nerespectarea Deciziei A.S.F. nr. 937/18.07.2019, act care nu a fost depus la dosarul cauzei de către intimată, deşi la termenul din data de 04 noiembrie 2020 reprezentantul intimatei a menţionat că, în afară de actele depuse la dosar, nu mai există alte documente.

Consideră că valabilitatea deciziei a cărei suspendare o solicită este strict legată de valabilitatea şi temeinicia acestui act, întrucât decizia de sancţionare are caracter subsidiar actului constatator şi poate fi emisă doar în raport cu aspectele reţinute în actul constatator. Cum intimata a susţinut faptul că Nota de aprobare nu există, înseamnă că decizia a cărei suspendare o solicită a fost întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 şi art. 133 din Legea nr. 24/2017, ceea ce constituie un caz temeinic justificat care impune suspendarea deciziei.

Pe fond, susţine că decizia ASF atacată a dispus o sancţiune în sarcina sa, deşi recurentul-reclamant nu a încălcat nicio măsură legală dispusă de A.S.F., reţinând că acesta ar fi votat împotriva convocării A.G.A. solicitate de acţionarii SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia în cadrul şedinţei din data de 01.08.2019.

Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 24/2017, pe care se întemeiază Decizia A.S.F. nr. 1286/23.10.2019, constituie contravenţie nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare şi control sau a altor măsuri adoptate de A.S.F.

Cu toate acestea, arată că A.S.F. nu a dispus nicio măsură în sarcina sa prin Decizia nr. 937/18.07.2019, ci în sarcina consiliului de administraţie, organ colegial, recurentul nefiind vizat în mod individual de nicio măsură stabilită de A.S.F. Mai mult, arată că nu a fost singurul membru al consiliului de administraţie care nu a votat în favoarea convocării adunării generale a acţionarilor, iar pe de altă parte, nu a existat niciun act administrativ/măsură administrativă dispusă de A.S.F. care să-i indice să voteze într-un anumit sens în cadrul consiliului de administraţie.

Recurentul-reclamant mai susţine: că A.S.F. nu deţine competenţa pentru a dispune o sancţiune pentru exprimarea unui vot într-un anumit sens, în cadrul unei şedinţe a consiliului de administraţie; că actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o nu este motivat sub aspectul vinovăţiei sale.

Astfel, precizează că, pentru a impune o sancţiune administrativă, o autoritate publică trebuie să reţină şi să probeze atât existenţa faptei ilicite, cât şi vinovăţia prezumtivului făptuitor, potrivit art. 1 teza a II a din O.G. nr. 2/2001, iar sancţiunea aplicată trebuie să fie individualizată, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, or, absenţa oricărei motivări a actului administrativ atacat cu privire la vinovăţie reprezintă o încălcare evidentă a exigenţelor motivării actului administrativ, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Totodată, consideră că autoritatea emitentă a încălcat dreptul său la apărare prin refuzul exercitării dreptului de a formula obiectiuni, întrucât în decizia atacată nu au fost menţionate obiecţiunile transmise de recurent la data de 20.08.2019 şi nici nu au fost înlăturate în mod motivat, ceea ce conferă actului de autoritate un caracter abuziv care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind excesul de putere, cu atât mai mult cu cât cuantumul amenzii este de 30.000 RON.

De asemenea, susţine că decizia ASF nr. 1286/23.10.2019 nu cuprinde nicio argumentaţie din care să rezulte modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 şi ale art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017, scopul motivării fiind de a demonstra părţilor că au fost ascultate. Astfel, lipsa motivării actului administrativ atacat cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate, reprezintă o încălcare a exigenţelor actului administrativ, o împrejurare vădită de drept care este de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Menţionează că în susţinerea aparenţei de nelegalitate invocă şi următoarele aspecte: decizia contestată este întemeiată pe nerespectarea Deciziei A.S.F. nr. 937/18.07.2019, act administrativ ce a devenit caduc, anterior aducerii ei la cunoştinţa persoanei vizate; Decizia nr. 937/18.07.2019 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale de drept material care reglementează convocarea adunării generale a acţionarilor; din cuprinsul Deciziei A.S.F. nr. 1286/23.10.2019 nu se poate stabili dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea cerinţelor legale de cvorum şi majoritate; exercitarea unui vot în cadrul şedinţei consiliului de administraţie, în sensul aprobării sau respingerii unei rezoluţii, nu poate fi interpretată drept o nerespectare a unei măsuri dispuse de A.S.F.; punerea în aplicare a Deciziei A.S.F. în sensul convocării adunării generale, este inadmisibilă atât prin prisma încetării efectelor sale, dar şi din perspectiva imposibilităţii Consiliul de Administraţie de a asigura respectarea cerinţelor prevăzute în Regulamentul nr. 1/2019; au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţionarea în actul constatator a punctului de vedere al contravenientului, ce se coroborează cu norma de la art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 potrivit căreia este obligatorie solicitarea de către ASF a obiecţiunilor persoanei cercetate cu privire la fapta care i se impută, fiindu-i încălcat dreptul la apărare în procedura administrativă; Decizia ASF nr. 1286/23.10.2019 nu cuprinde nicio motivare din care să rezulte modalitatea în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei şi s-a realizat individualizarea sancţiunii; A.S.F. s-a substituit instanţei de judecată, singura autoritate publică care putea adopta hotărârea de autorizare a convocării AGA conform art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi a aplicat o sancţiune pentru nerespectarea unui act administrativ pe care recurentul l-a considerat nelegal, cu exces de putere.

Recurentul-reclamant consideră că este întrunită şi condiţia pagubei iminente, dar că instanţa de fond nu a analizat argumentele sale în susţinerea acestei condiţii, hotărârea fiind nemotivată.

Arată că stabilirea în sarcina sa a unei sancţiuni în cuantum de 30.000 RON este de natură a-l prejudicia, sacţiunea aplicată fiind de aproximativ 10 ori mai mare decât salariul mediu net.

Consideră că suspendarea executării se impune şi din raţiuni de egalitate în faţa legii, neputându-se presupune anticipat, în lipsa unei judecăţi, că ar fi săvârşit cu vinovăţie fapta reţinută în decizia de sancţionare.

De asemenea, invocă riscul derulării unei executări silite împotriva sa, în situaţia în care nu ar putea achita în termen de 15 zile amenda impusă de A.S.F. şi al majorării prejudiciului material cu cheltuielile de executare.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere că argumentele din cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii recurate, apreciind că prima instanţă a dat o corectă dezlegare cererii reclamantului de suspendare a executării Deciziei nr. 1286/23.10.2019 emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, analizând recursul de faţă, se constată că argumentele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant contestând soluţia dată de către prima instanţă, arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond, precum şi argumentele aduse în sprijinul punctului său de vedere.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 1286/23.10.2019, prin care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 30.000 RON şi a Deciziei nr. 1525/04.12.2019 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei prin care a fost sancţionat, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 1286/23.10.2019, emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Cu titlu preliminar, se constată că prin încheierea recurată s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1286/23.10.2019, emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că doar acest capăt de cerere face obiectul recursului de faţă.

Înalta Curte constată că în considerentele încheierii recurate prima instanţă a reţinut, în mod generic, că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, deoarece motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun o cercetare a fondului cauzei, fiind veritabile motive de nelegalitate, motiv pentru care a apreciat că analiza acestora nu se poate face în cadrul unei cereri de suspendare a executării.

Astfel, prima instanţă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea actului administrativ, fără a analiza împrejurările legate de starea de fapt ori de drept, invocate de reclamant, apreciind doar că nu sunt elemente de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că aprecierea existenţei cazului bine justificat presupune doar o analiză sumară a actului administrativ, analiză la care prima instanţă nu a procedat, apreciind în mod greşit că toate aspectele invocate de către reclamant sunt de natură să conducă la prejudecarea fondului cauzei.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că unele dintre aspectele invocate de reclamant presupun doar o analiză sumară ce nu conduce la antamarea fondului, circumscriindu-se noţiunii de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul avut în vedere de către legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamantul a invocat, printre altele: încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurii prealabile administrative şi a dreptului la informare; necompetenţa A.S.F. privind emiterea unei sancţiuni pentru exprimarea unui vot într-un anumit sens, în cadrul unei şedinţe a consiliului de administraţie; absenţa motivării din care să rezulte modalitatea în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei şi s-a realizat individualizarea sancţiunii. De asemenea, a mai invocat faptul că decizia a cărei suspendare a executării o solicită este întemeiată pe nerespectarea Deciziei A.S.F. nr. 937/18.07.2019, act administrativ ce a devenit caduc anterior aducerii ei la cunoştinţa persoanei vizate; din cuprinsul Deciziei A.S.F. nr. 1286/23.10.2019 nu se poate stabili dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea cerinţelor legale de cvorum şi majoritate; încălcarea dreptului la apărare al recurentului-reclamant.

Or, prima instanţă a apreciat în mod eronat că nu poate proceda la analiza sumară a acestor critici, întrucât ar prejudeca fondul.

În speţă, criticile de nelegalitate astfel formulate, nefiind motive de fond, puteau fi analizate la nivel aparent de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fără ca prin aceasta să se prejudece fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi care fac obiect al acţiunii în anulare, ci doar pentru a verifica dacă împrejurările invocate prin cererea de chemare în judecată sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, analiza acestor susţineri ale reclamantului, ce invocă motive de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită şi a actului ce a stat la baza emiterii acestuia, nu presupune o cercetare aprofundată a legalităţii şi temeiniciei Deciziei A.S.F. nr. 1286/23.10.2019, ci urmăreşte doar identificarea unor elemente de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită şi, implicit, a inspecţiei fiscale în urma căreia aceste acte au fost încheiate, în argumentarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, Înalta Curte constată că, în motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă a omis analizarea tuturor criticilor formulate de către reclamant în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, apreciind că acestea sunt critici ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii sumare de suspendare a executării actului administrativ, întrucât presupun antamarea fondului cauzei.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a analizat nici îndeplinirea sau nu a condiţiei pagubei iminente, apreciind că este de prisos a se trece la analizarea acesteia în condiţiile în care a reţinut că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi cum prima instanţă nu a analizat acele critici de nelegalitate care nu implicau analizarea fondului cauzei, putând fi supuse unei analize sumare şi nu a motivat condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, critici care urmează a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa urmează a analiza punctual argumentele reclamantei subsumate condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente, pe care le va reţine sau le va înlătura motivat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cu respectarea limitării impuse de legiuitor în analiza la nivel aparent a elementelor de nelegalitate a actului administrativ atacat, în vederea neprejudecării fondului cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa încheierea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021.