Green certificate quota order qualifies as normative act; annulment claim time-bar ruling quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), anularea Ordinului nr. 5/2016 emis de Preşedintele ANRE, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016 - Anexa I, privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2015 şi anularea Listei operatorilor economici cu obligaţie de achiziţie certificate verzi şi numărul de certificate verzi necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziţie pentru anul de analiză 2015, adoptată de ANRE.

2. Hotărârile recurate

Prin încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a pus în discuţie excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa rămânând în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin sentinţa civilă nr. 3246 din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia tardivităţii şi s-a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3246 din 26 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În motivarea recursului a susţinut, în esenţă, că prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, apreciind că actele administrative atacate au caracter individual, sens în care devin incidente prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007.

Instanţa a apreciat că reclamanta era obligată să introducă acţiunea în termen de 30 de zile de la data publicării actelor în Monitorul Oficial, respectiv de la data la care actele au fost notificate părţilor interesate.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că unul dintre actele administrative ce fac obiectul cauzei (Ordinul nr. 5/2016) este un act cu caracter individual.

De asemenea, critică faptul că instanţa de fond a procedat la recalificarea naturii juridice a Listei operatorilor economici, considerând că aceasta este o anexă la Ordinul nr. 5/2016, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect. În opinia recurentei-reclamante, şi această listă are caracter normativ, întrucât prin aceasta se stabileşte numărul de certificate verzi pe care furnizorii de energie electrică trebuie să îl achiziţioneze, fiind obligaţia legală a ANRE să stabilească aceste aspecte, conform art. 27 alin. (3) din Metodologie.

Recurenta-reclamantă susţine că Ordinul nr. 5/2016, emis de Preşedintele ANRE, este un act cu caracter normativ, cel mai important argument fiind acela că toţi consumatorii finali de energie electrică au obligaţia legală de a suporta contravaloarea certificatelor verzi potrivit legii, aceasta calculându-se potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 220/2008, potrivit căruia:

"(...) Această valoare reprezintă produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi (CV/MWh) estimate de către ANRE, cantitatea de energie electrică facturată (MWh) şi preţul certificatelor verzi, calculat ca preţ mediu ponderat al tranzacţiilor din piaţa centralizată anonimă spot a certificatelor verzi în luna anterioară lunii de facturare sau ultima medie ponderată lunară disponibilă".

Mai susţine că stabilirea prin Ordinul nr. 5/2016 a cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi afectează toţi consumatorii de energie electrică, componenta de certificate verzi din cuprinsul facturii (şi prin urmare, şi a sumei finale de plată) urmând să varieze în funcţie de cele stabilite de ANRE prin acest ordin, care face obiectul acţiunii în anulare.

Recurenta-reclamantă arată că, oricât de restrâns ar fi obiectul de reglementare al actelor administrative normative, acestea îşi păstrează caracterul normativ atâta timp cât subiecţii nu sunt individual determinaţi.

În ceea ce priveşte încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, arată că la primul termen de judecată din faţa instanţei de fond, cel din data de 12 octombrie 2016, a depus la dosar o cerere adiţională, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care a modificat cadrul procesual, în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a societăţii Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale - OPCOM S.A., în considerarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 220/2008.

Consideră că instanţa trebuia să procedeze la comunicarea cererii adiţionale către ANRE şi OPCOM S.A., pentru ca acestea să poată formula întâmpinare. Mai mult, consideră că OPCOM S.A. trebuia să fie citată de către instanţă şi că, prin necitarea în cauză a acestei părţi, instanţa a nesocotit prevederile art. 14 şi art. 153 C. proc. civ.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legale a încheierii şi a sentinţei recurate.

Consideră că instanţa de fond în mod corect a calificat Ordinul nr. 5/2016, emis de ANRE, ca fiind un act administrativ cu caracter individual, dat fiind obiectul actului atacat şi caracterul determinat sau al persoanelor cărora li se adresează.

De asemenea, consideră că Lista operatorilor economici nu este un act administrativ şi, cu atât mai mult, nu poate fi considerat un act administrativ cu caracter normativ. Susţine că instanţa de fond nu a calificat această listă ca fiind o anexă a Ordinului nr. 5/2016.

Referitor la încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precizează că cererea de introducere în cauză a OPCOM S.A. viza fondul cauzei şi, întrucât a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii, instanţa nu era obligată la comunicarea cererii adiţionale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), anularea Ordinului nr. 5/2016 emis de Preşedintele ANRE, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016 - Anexa I, privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2015 şi anularea Listei operatorilor economici cu obligaţie de achiziţie certificate verzi şi numărul de certificate verzi necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziţie pentru anul de analiză 2015, emisă de ANRE.

Prima instanţă a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, reţinând în esenţă că actul administrativ atacat are caracter individual, şi nu normativ, având un grad de adresabilitate limitat, întrucât se adresează exclusiv producătorilor de energie electrică din sursă regenerabilă şi operatorilor economici enumeraţi în Lista anexă, motiv pentru care acesta putea fi atacat în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, nefiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, soluţia dată de către prima instanţă asupra excepţiei tardivităţii a fost consecinţa stabilirii caracterului de act administrativ cu caracter individual al Ordinului nr. 5/2016 emis de Preşedintele ANRE.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte observă că ordinul din speţă a făcut obiectul mai multor acţiuni în instanţă, iar prin decizia nr. 3913 din 24 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva încheierii din 17 martie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2558 din 23 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 2558 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia anterior amintită, a fost anulat Ordinul ANRE nr. 5/26.02.2016 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie certificate verzi aferentă anului 2015.

De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat caracterul de act administrativ cu caracter normativ al Ordinului nr. 5/2016 emis de Preşedintele ANRE, soluţia pe acest aspect rămânând definitivă prin decizia nr. 3913 din 24 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

În consecinţă, stabilirea caracterului de act administrativ cu caracter normativ al ordinului atacat se impune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză şi, prin urmare, hotărârea recurată este nelegală în ceea ce priveşte stabilirea caracterului actului atacat, ceea ce a condus la reţinerea eronată a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii, în considerarea faptului că formularea cererii de chemare în judecată nu a respectat termenul în care respectivul ordin putea fi atacat.

Reţinându-se puterea de lucru judecat în privinţa caracterului de act normativ a Ordinului nr. 5/2016 emis de Preşedintele ANRE, nu se poate invoca nici faptul că părţile nu au avut vreo calitate în respectivul proces, câtă vreme puterea de lucru judecat, respectiv prezumţia legală de lucru judecat, este prevăzută la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, fiind la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Puterea de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă dezlegată printr-o hotărâre anterioară, care nu mai poate fi contrazisă.

Fiind vorba de un act administrativ cu caracter normativ, în privinţa termenului în care aceste acte pot fi contestate, devin incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(4) Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând."

În consecinţă, raportându-se la caracterul de act administrativ individual al ordinului atacat şi la termenul în care un asemenea act poate fi atacat, prima instanţă a apreciat în mod greşit că este incidentă excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că, deşi prin cererea introductivă reclamanta A. S.A. a solicitat şi anularea Listei operatorilor economici cu obligaţie de achiziţie certificate verzi şi numărul de certificate verzi necesare pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziţie pentru anul de analiză 2015, emisă de ANRE, prima instanţă nu s-a pronunţat pe acest aspect, respectiv în considerentele sentinţei atacate nu a analizat acest act.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, analizând ambele acte administrative atacate.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3246 din 26 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa încheierea şi sentinţa recurate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3246 din 26 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021.