Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Tribunal holds venue over ministry dispute, rejecting Miercurea Ciuc's Law No. 554/2004 action.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Bucharest Tribunal, Second Administrative and Fiscal Section, ruling in favor of the defendant ministry's venue and thereby rejecting the Miercurea Ciuc municipal government's action (seeking annulment of a decision on its contestation under Law No. 554/2004) being heard in Harghita. The dispute arose when the Harghita Tribunal declined territorial jurisdiction to Bucharest, and the Bucharest Tribunal, in turn, declined it back to Harghita, triggering the conflict. The decisive legal basis was Article 10(3), second sentence, of Law No. 554/2004, which establishes exclusive territorial jurisdiction at the defendant's seat when the claimant is a public authority or institution, with no distinction made for whether the public institution acts as a harmed party or as the issuer of the contested administrative act; as the claimant was a public institution and the defendant's seat was in Bucharest, only the Bucharest Tribunal could hear the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011; Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Tribunal holds venue over ministry dispute, rejecting Miercurea Ciuc's Law No. 554/2004 action: 554/2004) being heard in Harghita. The dispute arose when the Harghita Tribunal declined territorial jurisdiction to Bucharest, and the Bucharest Tribunal, in turn, declined it back to Harghita, triggering the conflict. The decisive legal basis was Article 10(3), second sentence, of Law No. 554/2004, which establishes exclusive territorial jurisdiction at the defendant's seat when the claimant is a public authority or institution, with no distinction made for whether the public institution acts as a harmed party or as the issuer of the contested administrative act; as the claimant was a public institution and the defendant's seat was in Bucharest, only the Bucharest Tribunal could hear the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court to rule on the negative conflict of competence between the two tribunals.
Legal basis for the High Court to resolve the conflict of competence.
Provides that the decision on the conflict of competence is definitive.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 9 septembrie 2020, sub nr. x/2020 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Miercurea Ciuc prin Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 199 din 26.03.2020.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 1036 din 4 noiembrie 2020, Tribunalul Harghita a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilă acestora se adreseaza exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, text legal care instituie o competenţă teritorială exclusivă.
Cum în cauză, calitate de pârât aparţine Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 8 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, sub aspectul stabilirii instanţei competentă teritorial, calitatea de persoană juridică de drept public are relevanţă procesuală doar în situaţia în care persoana în discuţie se află pe o poziţie supraordonată în raportul de drept administrativ dedus judecaţii, "căci numai într-o astfel de situaţie pârâtul este favorizat prin atribuirea competenţei de judecare a procesului unei instanţe aflată cât mai aprope de sediul/domiciliul acestuia" - pct. 17 din Sentinţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Miercurea Ciuc a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 199 din 26.03.2020, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituţie publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:
"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Miercurea Ciuc are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.
În plus, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, normă juridică prin care a fost definită persoana vătămată, legiuitorul nefăcând nicio distincţie în ce priveşte calitatea acesteia de persoană fizică/juridică sau instituţie publică. Singura menţiune făcută de lege vizează vătămarea, vătămare ce trebuie sa rezulte din actul emis în regim de putere publică de către o autoritate publică.
Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.
Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.
Totodată nu este relevantă nici definiţia noţiunii de beneficiar dată de art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa în raport de calitatea reclamantului, iar în prezenta cauză, reclamantul nu este persoană juridică de drept privat, ci o persoană juridică de drept public.
Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţie între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.
Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 fiind norme de excepţie sunt de strictă interpretare.
Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantei U.A.T. Municipiul Miercurea Ciuc şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Municipiul Miercurea Ciuc, reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.