Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3823/2021 AI generated

Conflict of jurisdiction: refusal to respond to complaint against judicial inspection subject to general administrative jurisdiction rather than specialized court

Case Number Decizia nr. 3823/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Court of Appeal Timisoara, Administrative and Fiscal Section, rejecting the competing claims of the Bucharest and Arad jurisdictions. The dispute arose from a plaintiff's failure to receive a response from the Judicial Inspection regarding complaints filed against a local prosecutor's office, which was initially framed as an obligation to act but required legal qualification. The Court determined that the subject matter constituted a unilateral administrative act (a refusal to respond) rather than a challenge to a specific resolution of dismissal or closure; therefore, the specialized jurisdiction of the Court of Appeal Bucharest under Article 451 of Law No. 317/2004 did not apply. Instead, the case fell under the general provisions of Law No. 554/2004, specifically Article 10(1) and (3), which grants exclusive territorial competence to the court located at the domicile of the natural person plaintiff, resulting in the assignment to the Timisoara jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, art. 451 din Legea nr. 317/2004, art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ; Conflict of jurisdiction: refusal to respond to complaint against judicial inspection subject to general administrative jurisdiction rather than specialized court: The dispute arose from a plaintiff's failure to receive a response from the Judicial Inspection regarding complaints filed against a local prosecutor's office, which was initially framed as an obligation to act but required legal qualification. The Court determined that the subject matter constituted a unilateral administrative act (a refusal to respond) rather than a challenge to a specific resolution of dismissal or closure; therefore, the specialized jurisdiction of the Court of Appeal Bucharest under Article 451 of Law No. 317/2004 did not apply. Instead, the case fell under the general provisions of Law No. 554/2004, specifically Article 10(1) and (3), which grants exclusive territorial competence to the court located at the domicile of the natural person plaintiff, resulting in the assignment to the Timisoara jurisdiction.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction administrative complaint territorial jurisdiction judicial inspection law of obligations assignment of claims

Cited Legislation

AI generated
art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004
de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art.
art. 451 din Legea nr. 317/2004
Pentru a pronunţa sentinţa de declinare a competenţei, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere dispoziţiile art. 451 din Legea nr. 317/2004 introdus prin Legea nr.
art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004
- pe de o parte, dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 aşa cum a fost modificat prin Legea nr.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
27/2002, iar pe de altă parte, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul, persoană fizică, având domiciswliul în Arad, astfel că a decliswnat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
art. 135 din C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C.
art. 133 pct. 2 din C. proc. civ
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie pretinsul refuz al pârâtei Inspecţia Judiciară de a răspunde sesizării/plângerii formulate, refuz care în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat unui act administrativ unilateral.
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ
This provision constitutes the legal basis for the court's power to establish the competent jurisdiction to resolve the negative conflict of jurisdiction.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

This provision constitutes the legal basis for the court's power to establish the competent jurisdiction to resolve the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Arad la data de 15.07.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară la a-şi exercita obligaţia legală a a-i răspunde la sesizarea/plângerea formulată împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi inaintată la Inspecţia Judiciară.

În motivare, reclamantul a arătat că deşi s-a depăşit termenul legal de răspuns prev. de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 3 din Ordonanţa nr. 27 din 30 ianuarie 2002, Inspecţia Judiciară nu i-a dat un răspuns la plângerea formulată şi trimisă de foarte multe ori, motiv pentru care a sesizat şi Guvernul, care la rândul lor au înaintat sesizarea la CSM, iar CSM tot la Inspecţia Judiciară a înaintat-o, care tot nu i-a răspuns.

Reclamantul a învederat că a sesizat şi Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, care la rândul ei a trimis către CSM şi din nou CSM a trimis la Inspecţia Judiciară şi care din nou nu a răspuns.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Judecătoriei Arad, secţia Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 3296 din 22 septembrie 2020, Judecătoria Arad şi-a declinat competenţa competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect refuzul unei autorităţi administrative de a soluţiona o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ si fiscal.

Pentru a se pronunţa în acest sens, mai întâi Judecătoria Arad a procedat la recalificarea obiectului cererii din obligaţie de a face (astfel cum s-a înregistrat iniţial cererea pe rolul Judecătoriei Arad) în refuzul unei autorităţi administrative de a soluţiona o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Urmare acestei recalificări, Judecătoria Arad a constatat că, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) si alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de a soluţiona cererea aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 361/07.12.2020, pronunţată în dosarul x/2020, Curtea de Apel Timişoara - contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa sentinţa de declinare a competenţei, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere dispoziţiile art. 451 din Legea nr. 317/2004 introdus prin Legea nr. 234/2018 prin care legiuitorul a instituit o competenţă specială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere:

- pe de o parte, dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2018 în conformitate cu care:

"(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere",

- iar, pe de altă parte, împrejurarea că norma juridică menţionată anterior este aplicabilă atât în situaţia în care se contestă rezoluţia de clasare cât şi în situaţia în care se contestă "un pretins refuz al aceleiaşi autorităţi de a emite un asemenea act".

2.3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 216/2021/25.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, pe de o parte, împrejurarea că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă "pretinsul refuz nejustificat al Inspecţiei Judiciare de a răspunde sesizărilor formulate, obiect ce nu poate fi asimilat prin recalificare cu anularea unei rezoluţii de clasare, având în vedere temeiul de drept O.G. nr. 27/2002, iar pe de altă parte, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul, persoană fizică, având domiciswliul în Arad, astfel că a decliswnat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat ivit conflictul negativ de competenţă sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat succesiv competenţa, dacă ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă cauzei, din perspectiva competenţei materiale şi teritoriale, instanţele care şi-au declinat competenţa interpretând diferit obiectul cererii de chemare în judecată.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat ca pârâta să-şi exercite obligaţia legală de a răspunde la sesizarea/plângerea formulată împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad (PJA) şi înaintată Inspecţiei Judiciare, arătând în motivare că "deşi s-a depăşit termenul legal de răspuns prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 si art. 3 din Ordonanţa nr. 27 din 30 ianuarie 2002, Inspecţia Judiciară nu a răspuns plângerii formulate. Pentru acest motiv a sesizat şi Guvernul care a înaintat sesizarea către CSM, iar CSM a comunicat-o Inspecţiei Judiciare şi toto nu s-a răspuns.

Înalta Curte apreciază, în raport de cererea introductivă de instanţă prin care a solicitat obligarea pârâtei de a răspunde la sesizarea/plângerea formulată împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi înaintată Inspecţiei Judiciare, că ceea ce se atacă în prezenta cauză nu este o rezoluţie de clasare care să atragă competenţa specială prevăzută de art. 451 din Legea nr. 317/2004 introdus prin Legea nr. 234/2018.

Prin dispoziţia art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 legiuitorul a statuat în mod imperativ că doar acţiunile prin care se contestă rezoluţiile inspectorului-şef prin care a fost respinsă plângerea, sau rezoluţiile de clasare sunt de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, deci o normă specială ce reglementează o competenţă limitată doar la cele două situaţii enumerate de textul normativ.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie pretinsul refuz al pârâtei Inspecţia Judiciară de a răspunde sesizării/plângerii formulate, refuz care în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat unui act administrativ unilateral.

Acest refuz al pârâtei de a răspunde sesizării nu poate fi asimilat prin recalificare cu anularea unei rezoluţii de clasare sau cu anularea unei rezoluţii prin care inspectorul-şef a respins plângerea aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa anterior arătată.

În condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie refuzul nejustificat al Inspecţiei Judeciare de a răspunde sesizării formulate de petentul A., competenţa de soluţionare a cererii se stabileşte în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Faţă de faptul că reclamantul, persoană fizică, are domiciliul în Arad, iar litigiul de faţă are ca obiect pretinsul refuz nejustificat de soluţionare de către autoritatea intimată Inspecţia Judiciară a cererilor/sesizărilor sale, rezultă că este competentă să soluţioneze prezentul litigiu Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Inspecţia Judiciară în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.