Wild game damage compensation claim assigned to administrative-fiscal tribunal after negative conflict of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.06.2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov, a solicitat să se constate recunoaşterea dreptului său asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constarare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 184/24.05.2019 şi plata despăgubirilor în cuantum de 3778 RON astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, obligarea pârâtei Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor la plata dobânzii legale penalizatoare pentru perioada cuprinsă între între data de 21 iunie 2019 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1 Hotărârea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 59 din data de 25.09,2020, Curtea de Apel Tărgu-Mureş, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Tărgu-Mureş, invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov, în favoarea Tribunalului Mureş.

La stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Mureş, instanţa a avut în vedere faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă refuzul de soluţionare a cererii privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 3.778 RON refuz materializat prin Adresa nr. x/20.02.2020 - răspunsul pârâtei Garda Forestieră Braşov la plângerea prealabilă formulată de reclamanta A. S.R.L.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, stabilirea competentei materiale în judecarea cauzelor în fond se determină fie după criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice, fie după criteriul valoric, acesta din urmă fiind aplicabil numai în cauzele care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.

Cum în cauză obiectul cererii vizează refuzuil nejustificat de soliţionare a cererii privind acordarea despăgubirilot, criteriul în raport de care se stabileşte comnpetenţa este cel al poziţionării autorităţii publice în sistemul administraţiei publice.

A arătat Curtea de Apel Târgu-Mureş că autoritatea publică emitentă să soluţioneze în termenul legal cererea reclamantei este stabilită de lege, respectiv art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008 - conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspune de sivicultură.

Arată, de asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureş că alin. (6) al art. 6 din acelaşi act normativ prevede în mod explicit că numai decizia emisă de acest organ competent - sau lipsa acestuia - poate fi atactă în condiţiile art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

2.2 Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 56 din 29 ianurie 2021, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Pentru a se pronunţa în sensul declinării competenţei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie recunoaşterea dreptului la despăgubiri şi plata sumei de 3778 RON reprezentând despăgubirile stabilite prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1584/24.05.2019, iar pe de altă parte, a avut în vedere dispoziţiile speciale ale Legii nr. 407/2006 care la art. 13 alin. (3) stabileşte că pentru situaţiile în care atât gestionarul cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de sivicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

A constatat, totodata, ivit conflictul negativ de competenţă sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ si fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat succesiv competenţa, dacă ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, cu consecinţe asupra competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Petitele cererii de chemare în judecată vizează pe de o parte, recunoaşterea dreptului reclamantei A. S.R.L. asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1584/24.05.2019 precum şi plata despăgubirilor în cuantum de 3778 RON astfel cum au fost ele stabilite prin procesul-verbal de constatare.

Lecturând însă cererea de chemare în judecată se constată că reclamanta A. S.R.L. invocă, în motivare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 susţinând că drepturile sale sunt grav vătămate prin nesoluţionarea cererii de acordare de despăgubiri în termenele impuse de lege. Arată, de asemenea, că a trecut mai mult de un an de la data la care au fost sesizate si constatate pagubele produse, fără ca societatea reclamantă să-şi încaseze drepturile prevăzute de lege.

De asemenea, invocă reclamanta în motivare şi dispoziţiile art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008 conform cărora obligaţia de a emite decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare şi evaluarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice aparţine conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba.

Rezultă astfel că reclamanta A. S.R.L. a înţeles să investească instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită recunoaşterea dreptului reclamantei la despăgubiri cu consecinţa obligării celor două pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 3778 RON, cereri ce îşi au izvorul în refuzul pârâtelor de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 1679/2008.

În aceste condiţii, raportat la obiectul acţiunii, precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ generat de refuzul Gărzii Forestiere Braşov de a soluţiona cererea reclamantei privind acordarea despăgubirilor băneşti.

Potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, iar competenţa materială se stabileşte după poziţionarea emitentului actului în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că actul vătămător, care a produs efecte juridice şi a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de refuzul conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba să emită decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare nr. x/2019 aşa cum prevede în mod expres dispoziţiile art. 6 ain. 5 din H.G. nr. 1679/2008, această autoritate locală exprimând refuzul de soluţionare a cererii reclamantei, refuz apreciat ca nejustificat.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008 în conformitate cu care decizia reglementată de art. 6 alin. (5) din acelaşi act normativ poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.

În atare situaţie, rezultă că pârâtul obligat la emiterea actului este autoritatea publică locală, răspunsul acesteia la plângerea prealabilă formulată de reclamantă fiind depusă la dosar.

În raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 la stabilirea competenţei instantei de judecată se are în vedere autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător şi nu autoritatea publică din al cărui buget urmează a fi achitate despăgubirile.

În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene/…/se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.