Judicial Inspection closure of prosecutor misconduct complaints upheld; appeal on prosecutorial independence rejected

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019 reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Procurori solicitând instanţei de judecată să dispună: admiterea acţiunii în contencios administrativ împotriva Rezoluţiei Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare din data de 22.10.2019 (Rezoluţia Inspectorului-Şef comunicată reclamantelor la data de 29.10.2019, şi pe cale de consecinţă, să dispună admiterea plângerii formulată împotriva Rezoluţiei nr. 2726/A/13.08.2019 emisă în dosarul nr. 19-3476 de către Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Procurori prin care s-a dispus clasarea sesizării formulată de către reclamante cu privire la procurorul C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi D. din cadrul D.N.A. - Structura Centrală, infirmarea Rezoluţiei nr. 2726/A/13.08.2019 şi atragerea răspunderii disciplinare a magistraţilor pentru faptele sesizate ca urmare a cercetării reale şi temeinice a aspectelor sesizate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 580/07.07.2020 a respins cererea reclamantelor ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantele A. şi B. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea pe fond a cauzei în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi pe cale de consecinţa admiterea acţiunii în contencios administrativ aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentele au susţinut că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 99 lit. h) şi art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 susţinând că în cauză au fost săvârşite abaterile disciplinare prevăzute de textul normativ enunţat anterior.

Susţin recurentele că instanţa de fond nu a reţinut aspectele care dovedesc săvârşirea, în dosarul nr. x/2016 a abaterilor disciplinare, şi anume analiza plângerii penale formulată de dna E. a fost efectuată cu superficialitate în sensul că procurorul D. s-a limitat să ia declaraţii doar denunţătoarei si procurorului acuzat C. fără să facă minime cercetări asupra faptelor descrise destul de amănunţit în plângere. Această analiză efectuată cu superficialitate a determinat să se treacă cu vederea faptele legate de F., şi mai mult, nici măcar să nu se observe că F. este o persoană diferită de G., care este fiul primului. Aceste aspecte, în opinia recurentelor, constituie o dovadă clară de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă.

Arată recurentele că fapta de a favoriza făptuitoul a fost trecută cu vederea de către instanţa de fond, deşi această faptă rezultă cu prisosinţă din următorul aspect: deşi în plângerea dnei E. nu se menţiona numele G., ci F., dl. procuror C. precizează în mod convenabil, şi deopotrivă, în mod fals, că "nu cunosc această persoană (G.) şi că "nu am avut în lucru dosare privind persoanele ... G.".

Aceste aspecte au fost trecute cu vederea de către instanţa de fond, fără să facă o minimă analiză a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care au arătat că dl. procuror C. a efectuat cercetări inclusiv asupra numitului G. şi nu numai în ceea ce-l priveşte pe F..

Mai mult, susţin recurentele că abaterile disciplinare rezultă şi din faptul că toate dosarele care îl privesc pe F. la Parchetul Tribunalului Neamţ au fost repartizate procurorului C., aspect care, nu a trezit suspiciuni, în momentul efectuării cercetărilor de către Inspecţia Judiciară.

În condiţiile în care toate dosarele au fost repartizate dlui. procuror C., urmărirea penală efectuată de procuror în dosarele care îl privesc pe F. a fost temporizată, a fost efectuată superficial şi cu mare întârziere, aspecte care dovedesc săvârşirea abaterilor disciplinare, în condiţiile în care dosarul penal a fost deschis în anul 2012 şi soluţionat de procuror în anul 2019.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că instanţa de fond a motivat coerent soluţia dispusă, raportat la obiectul pricinii, situaţie în care argumentele invocate în suţinerea căii de atac nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentele A. şi B. este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurentele-reclamante au investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2726/2019 emissă de intimata-pârâtă şi împotriva Rezoluţiei Inspectorului-Şef nr. C19-3412 emisă la data de 22 octombrie 2019.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de Apel este corectă fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs formulată se aduc critici hotărârii atacate sub aspectul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 99 lit. h) şi art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În atare situaţie analiza acestor critici se va efectua prin raportare la textele de lege invocate ca fiind în mod eronat interpretate şi aplicate, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară în conformitate cu care:

"(1) În situaţia în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluţie, clasarea sesizării", precum şi la dispoziţiile art. 14 alin. (2) din acelaşi act normativ în conformitate cu care:

"(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6)"

Înalta Curte va reţine, de asemenea, şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor".

Înalta Curte constată, în raport de dispoziţiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum şi de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 că obiectul inspecţiei judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare.

În cauză, referatul de clasare şi referatul Inspectorului-Şef au respectat aceste dispoziţii legale, fiind efectuată verificarea sesizării recurentelor reclamante nefiind identificat niciun indiciu privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Conform dispoziţiilor art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare:

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală".

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabileşte conţinutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu constând într-o acţiune sau omisiune, săvârşită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Şi angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs. În ce priveşte vinovăţia aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conţinutul normelor sus enunţate, se reţine că există abatere disciplinară în sensul art. 99 lit. h) nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară în situaţia în care sunt săvârşite în mod repetat şi din motive imputabile.

Aceasta fiind interpretarea ce trebuie dată dispoziţiilor art. 99 lit., h) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod corect aceste dispoziţii în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză.

A reţinut Curtea de Apel Bucureşti că dosarul nr. x/2012 - dosar ce a constituit obiect al plângerii recurentelor reclamante - cuprinde un număr de 27 volume, dosar în care au fost efectuate acte de urmărire penală, respectiv: raport de expertiză criminalistică nr. 80/17.07.2018 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, raport de expertiză contabilă nr. 730/14.11.2014, raport de constatare criminalistică nr. x/07.04.2015, raport de constatare criminalistică nr. x/16.02.2017, audieri de martori, soluţionarea diverselor cereri de probatorii ale părţilor în cursul urmăririi penale, începeri/continuări de urmărire penală, această situaţie de fapt nefiind contestată de recurentele-reclamante.

Soluţionarea cu celeritate a cauzelor presupune finalizarea cercetărilor/urmăririi penale şi adoptarea soluţiei în cazul dosarelor în care urmărirea penală se efectuează de către procuror sau adoptarea soluţiei în cazul în care cercetarea penală a fost efectuată de organele de poliţie judiciară sau organele de cercetare specială sub supravegherea procurorului.

Dispoziţia legală cere ca nesoluţionarea dosarului cu celeritate sau întârzierea în mod repetat în efectuarea lucrărilor să fie imputabilă procurorului.

În raport de complexitatea dosarului nr. x/2012, de toate actele de urmărire penală efectuate în respectivul dosar, criticele recurentelor ce vizează împrejurarea că dosarele au fost temporizate în scopul favorizării unor persoane nu poate fi reţinută, durata efectuării cercetărilor fiind justificată, pe de o parte, de complexitatea cauzei (27 volume), iar pe de altă parte, de volumul de acte de urmărire penală efectuate de diversele unităţi de parchet care au dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzelor ce au fost conexate la dosarul nr. x/2012, acte de urmărire ce presupune un anumit interval de timp în vederea examinării acestora pentru adotarea unei soluţii legale şi temeinice.

În ce priveşte abaterea prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că şi pentru această abatere disciplinară criticile recurentelor sunt nefondate.

Norma juridică reglementează abaterea disciplinară ce constă în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În ce priveşte condiţia relei-credinţe sau gravă neglijenţă, Înalta Curte observă că acestea sunt definite de art. 99^1 din Legea nr. 303/2004, astfel:

Alin. (1) - există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Alin. (2) - există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual.

Pentru această abatere disciplinară criticta recurentelor vizează aspectele referitoare la instrumentarea dosarului nr. x/2016 de către dl.procuror D. din cadrul D.N.A. - Structura Centrală în sensul că acesta s-a limitat să ia declaraţii doar denunţătoarei si procurorului acuzat C. fără să facă minime cercetări asupra faptelor descrise destul de amănunţit în plângere. Susţin recurentele că această analiză efectuată cu superficialitate a determinat să se treacă cu vederea faptele legate de F., şi mai mult, nici măcar să nu se observe că F. este o persoană diferită de G., care este fiul primului. Aceste aspecte, în opinia recurentelor, constituie o dovadă clară de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă.

Pe de o parte, verificând aceste critici, Înalta Curte constată că acestea sunt nereale atâta vreme cât în Ordonanţa din 10 octombrie 2017 se arată în mod clar că au fost audiate "şi persoanele menţionate în denunţ, respectiv H., I., J., K., L., G., M., N., O., P. şi Q.".

Pe de altă parte, Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond în ceea ce priveşte aspectul că ceea ce s-a criticat de către recurentele-reclamante vizează probatoriul administrat de procuror, stabilirea obiectului cercetării şi soluţia pronunţată în cauză, critici ce nu pot fi primite în condiţiile în care primează principiul independenţei procurorului reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată cu modificările şi completările ulterioare, analiza probatoriului administrat de procuror, obiectul cercetării şi soluţia pronunţată nu se poate face decât de către autoritatea ierarhic superioară, şi după caz, a controlului exercitat de instanţa de judecată aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 251/11 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.

Instanţa de control judiciar reţine şi că analiza şi aprecierea asupra probatoriului şi, totodată, raţionamentul şi interpretarea normelor legale, precum şi argumentele de fapt şi de drept ce motivează soluţiile pronunţate, constituie aspecte ce ţin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condiţiile legii.

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât principiul independenţei procurorului presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea şi soluţionarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligaţia procurorului de a se supune legii. În aceste condiţii, independenţa procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei fiind raportate la cerinţa imperioasă privind respectarea legii.

Cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se reţine, aşadar, că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Cu alte cuvinte, există abatere disciplinară în sensul art. 991 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Instanţa de control judiciar observă că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că, în raport cu reglementările prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza efectuată de Inspecţia Judiciară se raportează la faptele sesizate, şi nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care se face referire in sesizare.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora:

"Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."

Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o depăşire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

Aşadar, în ceea ce priveşte soluţiile şi măsurile adoptate de procuror, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că autoritatea publică intimată nu are competenţa de a verifica nici măsurile luate şi nici soluţiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenţei magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, cu excepţia situaţiei în care procurorii îşi exercită funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, ceea ce nu s-a identificat în cauză, ca urmare a verificărilor efectuate potrivit competenţelor şi atribuţiilor Inspecţiei Judiciare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a seintinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele - reclamante A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 580 din 7 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.