CNSAS appeal rejected: notes on critical remarks not enough for Securitate collaborator status

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar la această dată, să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 938 din 12 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului CNSAS.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe intimatul-pârât A..

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, criticile aduse hotărârii atacate sunt fundamentate pe interpretarea şi aplicarea în mod eronat de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Arată recurentul, în acest sens, că deşi instanţa a reţinut delaţiunea privind atitudinea unei persoane determinate împotriva efectelor cooperativizării concluzionează că nu se poate denunţa o atitudine potrivnică regimului comunist prin raportare la Notele informative întocmite olograf datate 06.05.1983 şi 01.08.1987 aflate la dosarul cauzei (nr. x fila x şi respectiv nr. x fila x). Această concluzie a instanţei este eronată şi contrară prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport de condiţiile istorico-politice în care s-a realizat procesul de cooperativizare din România, de sacrificiile umane şi materiale care au avut loc în privinţa cooperativizării, precum şi de eforturile regimului totalitar comunist de a demonstra "avantajele" cooperativizării şi de a menţine acest sistem ca parte integrantă a pârghiilor de putere ale regimului comunist.

Consideră recurentul că în mod greşit nu a reţinut instanţa împrejurarea că prin intermediul informatorilor Securitatea urmărea să afle identitatea persoanelor care aveau curajul să-şi exprime nemulţumirile legate de realitatea vremii respective.

Este nelegală, în opinia recurentului, şi reţinerea de către instanţa de fond a faptului că încălcarea dreptului la viaţă privată a persoanelor urmărite ar avea loc prin acţiunile colaboratorilor doar dacă obţinerea informaţiilor privind persoanele urmărite s-ar fi făcut prin interceptarea ilegală a corespondeţei acestora, prin amplasarea ilegală a unor dispozitive de înregistrare în domiciliul acestora sau prin violarea domiciliului acestora. Consideră recurentul că nelegalitatea acestei reţineri rezidă din împrejurarea că instanţa a adăugat la lege, norma art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 neprevăvânzd o astfel de condiţie.

O altă critică adusă hotărârii atacate vizează împrejurarea că legiuitorul nu impune ca denunţătorul să urmărească (să vizeze) direct sau indirect rezultatul negativ al denunţului său, ci doar ca acesta să fie în măsură să conştientizeze că asupra celui denunţat puteau urma acţiuni informative derulate de Securitate. Invocă în susţinerea acestei afirmaţii Decizia nr. 1780/24.03.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat".

Consideră recurentul că ne aflăm în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist dacă aceasta era potenţial nocivă pentru cel denunţat, iar în prezenta cauză, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele contrare ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

În esenţă, se arată prin întâmpinare că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând că pentru stabilirea calitătii de colaborator se cer a fi întrunite condiţiile privitoare la natura informaţiilor, respectiv acestea să se refere la activităţi sau atitutini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Arată, de asemenea, intimatul-pârât că din conţinutul notelor informative aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a actelor şi lucrărilor dosarului, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond aplicând şi interpretând corect dispoziţiile de drept material.

Noţiunea de "colaborator al Securităţii" este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securităţii:

1. să furnizeze informaţii, precum note şi rapoarte scrise, către lucrătorii Securităţii (deci, indiferent sub orice formă) prin care să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

2. furnizarea informaţiilor să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informaţie sau declaraţie se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat.

Din analiza Notelor informative aflate la dosar, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al securităţii întrucât îi lipseşte elementul esenţial prevăzut de dispoziţiile legale mai sus menţionate, respectiv îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, şi de asemenea nu se referă la activiăţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Informaţiile furnizate vizau activităţi obişnuite ale persoanelor cu privire la care era chestionat, informaţii care nu erau de natură a îngrădi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ale persoanelor respective.

Observând Notele informative menţionate chiar de către recurent în cuprinsul Cererii de recurs se observă în mod clar că informaţiile furnizate nu sunt de natură a determina îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, Nota informativă din 06.05.01983 şi 01.08.1987 prin care intimatul informa Securitatea în legătură cu numitul PV "... din discuţiile purtate cu acesta a reieşit că este pentru şi comenta că au fost bune decretele nou apărute, dar nu ştie dacă organele superioare de stat şi de partid cunosc că după apariţia acestor decrete în târguri şi pieţele din judeţ, nu se mai găsesc animale de cumpărat şi nici sacrificări nu se mai fac ..."; "... acesta arată ca s-a făcut cel mai rău ca s-a luat din pământul pe care îl mai avea omul, că atât mai avea şi că mai are să-i mai ia şi viaţa..."

Critica formulată de recurent cu referire la aceste Note informative nu poate fi primită, calitatea de colaborator al Securităţii find condiţionată de îndeplinirea condiţiilor impuse de textul de lege şi nu prin raportare la "condiţiile istorico-politice în care s-a realizat procesul de cooperativizare din România, de sacrificiile umane şi materiale care au avut loc în privinţa cooperativizării, precum şi de eforturile regimului totalitar comunist de a demonstra "avantajele" cooperativizării şi de a menţine acest sistem ca parte integrantă a pârghiilor de putere ale regimului comunist", aşa cum susţine, de altfel, recurentul CNSAS.

Este adevărat că activitatea desfăşurată de intimatul-pârât constituie delaţiune, însă la fel de adevărat este şi faptul că natura informaţiilor culese de acesta nu vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi nu se referă la atitudini şi activităţi potrivnice regimului comunist. Doar prin raportare la cerinţele legii pot fi analizate informaţiile culese de către intimat şi pot calificate ca fiind de natură a stabili calitatea de colaborator al Securităţii. Delaţiunea nu este aptă a stabili calitatea de colaborator al Securităţii, dacă nu sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de textul de lege, mai ales cea cu privire la natura informaţiei respectiv aptă a îngrădi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ale persoanelor respective. Cu alte cuvinte, nu orice delaţiune poate conduce la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii. Sub acest aspect Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost în mod corect efectuată de Curtea de Apel Bucureşti.

O altă critică adusă hotărârii atacate vizează împrejurarea că îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele contrare ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

Critica formulată nu poate fi primită. Din conţinutul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu rezultă că prin aducerea la cunoştina fostei Securităţi a unor informaţii referitoare la opiniile şi preocupările unei persoane s-a şi produs îngrădirea dreptului la viaţă.

Asa cum s-a arătat anterior, nu orice informaţie furnizată fostei Securităţi este de natură a viza îngrădirea drepturilor fundamentale, ci doar acele informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a aplicat dispoziţia legală la prezenta cauză reţinând că în raport de notele informative aflate la dosarul cauzei informaţiile furnizate nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nu vizează îngrădirea drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului.

Este adevărat că prin Decizia nr. 1780/24.03.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat", însă raportându-ne la înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că denunţul efectuat de intimatul-pârât a fost de natură a crea o stare de pericol pentru cel denunţat, în condiţiile în care în notele informative aflate la dosar nu se face referire la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv Nota informativă din 06.05.1983 în care se reţine:

"... din discuţiile purtate cu acesta a reieşit că este pentru şi comenta că au fost bune decretele noi ...".

În aceste condiţii, a primi interpretarea dată de recurent dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestui act normativ, ceea ce nu poate fi acceptat.

În prezenta cauză, în raport de înscrisurile aflate la dosar, se constată de către Înalta Curte că cele două condiţii impuse de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu sunt îndeplinite, situaţie în care recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 938 din 12 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.