Tax authority wins appeal; joint liability ruling restored and remanded for retrial on cumulative conditions and expert evidence.

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia fiscală formulată, contestatorul A. a solicitat instanţei de judecată anularea Deciziei nr. 28784/19.06.2016 de atragere a răspunderii personale în solidar cu S.C. B. S.R.L., anularea Deciziei nr. 109/24.11.2016 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotrova Deciziei nr. 28784/19.07.2016 de atragere a răspunderii în solidar a contestatorului cu B. S.R.L., precum şi anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/16.10.2015, a raportului de inspecţie fiscală, ambele comunicate societăţii la data de 05.11.2016. precum si anularea procesului-verbal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 17.01.2017, iar prin sentinţa civilă nr. 776/27.04.2017, Tribunalul Constanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa în raport de dispoziţiile art. 10 din Leega nr. 554/2004 - forma în vigoare la data de 17.01.2017 - data depunerii contestaţei, precum şi în raport de valoarea creanţei reţinută în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate - fiind peste 1.000.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 28.06.2017 sub acelaşi număr de dosar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 12/CA din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte capătul referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/16.10.2015, a Raportului de inspecţie fiscală din 05.11.2015 şi a preocesului verbal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, a admis excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte capătul referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/16.10.2015, a Raportului de inspecţie fiscală din 05.11.2015 şi a procesului-verbal care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, iar pe fond a admis acţiunea promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamantul A. în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la anularea deciziei nr. 109/24.11.2016 emisă de ANAF-DGFRP Galaţi prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 28784/19.07.2016 şi anularea Deciziei nr. 28784/19.07.2016 de atragere a răspunderii solidare emisă de ANAF-DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa- Serviciul Fiscal Municipal Mangalia. Totodata, a dispus anularea deciziei nr. 109/24.11.2016 a emisă de ANAF- DSGRFP Galaţi prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 28784/19.07.2016, precum şi anularea deciziei nr. 28784/19.07.2016 de atragere a răspunderii solidare emisă de ANAF-DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa - Serviciul Fiscal Municipal Mangalia

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs organul fiscal Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administratţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului cu consecinţa modificării în parte a sentinţei civile nr. 12/CA/21.01.2019 în sensul respingerii acţiunii în totalitate.

În motivarea recursului, în esenţă, se critică hotărârea pe considerentul că, pe de o parte, instanţa de fond s-a bazat pe simple afirmaţii nedovedite, sens în care susţine că nu a fost identificată nicio acţiune pe rolul instanţelor de judecată care să aibă ca obiect anularea actului administrativ Decizia de impunere nr. x/16.10.2015, iar pe de altă parte, a interpretat în mod eronat că există autoritate de lucru judecat faţă de existenţa soluţionării definitive a dosarului penal.

Susţine recurenta că nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că organele de cercetare penală s-au pronunţat cu privire la existenţa/neexistenţa săvârşirii unor fapte penale, acest aspect neavând nicio înrâurire asupra legalităţii actului de impunere fiscală, act de impunere ce nu a fost desfiinţat pe cale administrativă sau judecătorească.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, se arată de către intimat împrejurarea că hotărârea este temeinică şi legală, instanţa de fond reţinând în mod corect că există autoritate de lucru judecat în raport de debitul stabilit prin hotărârea penală.

În plus, susţine ca a fost formulată contestaţie şi împotriva actului administrativ fiscal Decizie de impunere nr. x/16.10.2015 astfel că nu se poate susţine că instanţa s-a bazat pe simple afirmaţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Intimatul reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.07.2016, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Fiscal Municipal Mangalia, şi de Decizia nr. 109/24.11.2016, emisă de D.G.R.F.P. Galaţi în soluţionarea contestaţiei administrative.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate, reţinând, în esenţă, instanţa de fond că faptele reţinute de organele fiscale în sarcina reclamantului în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) şi d) din Codul de procedură fiscală sunt identice cu cele reţinute de instanţa penală în analiza săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală sub forma enunţată astfel încăt reclamantul nu poate fi obligat de două ori să acopere acelaşi prejudiciu, pe două căi procesuale diferite

Analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte constată, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), că acesta a fost raportat la art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, decizia de atragere a răspunderii patrimoniale a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, iar potrivit art. 25 alin. (2) - "Răspunderea solidară" din actul normativ menţionat:

"(...) (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; (…).

Reţine, Înalta Curte, că Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă pentru suma totală în cuantum de 1.263.592 RON stabilită de organele fiscale prin actul administrativ Decizia de impunere nr. x/20.10.2015 - aşa cum a menţionat recurenta în cuprinsul Deciziei atacate nr. 28784/19.07.2016.

Din actele dosarului, Înalta Curte constată că în baza sentinţei penale nr. 246/29.05.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 470/P/19.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa intimatul reclamant A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma neînregistrării în evidenţele fiscale ale societăţii a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în perioada 01.09.2009-30.09.2014.

De asemenea, constată Înalta Curte că instanţele penale au reţinut că intimatul-reclamant a achitat debitul principal în cuantum de 242.977,87 RON cauzat bugetului general consolidat al statului.

Se constată de către Înalta Curte că dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală instituie o răspundere delictuală pentru faptele prevăzute în mod expres şi limitativ de textul de lege, răspundere pentru angajarea căreia trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ, şi anume:

-săvârşirea unei fapte din cele enumerate de norma juridică

-vinovăţia

-raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu

-prejudiciu.

Din motivarea hotărârii recurate se desprinde concluzia că prima instanţă, în analiza condiţiilor angajării răspunderii instituită de art. 25 Codul de procedură fiscală, a reţinut doar faptul că intimatul recurent nu poate fi obligat de două ori să acopere prejudiciul, pe două căi procesuale diferite.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este criticabilă în privinţa modului în care judecătorul fondului a analizat condiţiile angajării răspunderii instituită de dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală.

În analiza condiţiilor angajării răspunderii instituită de dispoziţiile art. 25 Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că instanţa de fond avea obligaţia de a verifica atât existenţa faptei prevăzută de norma juridică invocată ca şi temei de drept a angajării răspunderii solidare, vinovăţia cât şi cuantumul prejudiciului pentru care a fost dispusă angajarea răspunderii şi raportul de cauzalitate între fapta impuată şi prejudiciul solicitat prin decizia de angajare a răspunderii solidare.

În cauză, în ce priveşte cuantumul prejudiciului, instanţa de fond avea obligaţia de a verifica dacă suma în cuantum de 242.977,87 RON achitată de intimatul-reclamant este cuprinsă în totalul sumei în cuantum de 1.263.592 RON, sumă pentru care a fost dispusă angajarea răspunderii solidare de către recurenta-pârâtă.

În acest sens, instanţa de fond avea obligaţia de a dispune efectuarea unui raport de expertiză care să verifice acest aspect. Numai în acest mod instanţa putea să verifice în raport de actele aflate la dosar care este suma la care poate fi obligat intimatul reclamant prin decizia de angajare a răspunderii solidare, urmând ca în raport de această sumă instanţa să verifice dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale angajării răspunderii solidare instituită de dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) pentru care recurenta-pârâtă a solicitat angajarea răspunderii solidare.

În plus, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a solicitat, prin Notele de probatorii aflate la dosarul Curţii de Apel Constanţa că proba cu expertiză contabilă a fost solicitată, iar instanţa de fond, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2017, a prorogat încuviinţarea acesteia, pentru ca în final această probă să nu mai fie pusă de loc în discuţia părţilor.

Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând în această manieră, nedând cuvântul şi nepronunţându-se asupra probei cu expertiză, a încălcat dreptul la apărare al părţilor, precum şi principiul contradictorialităţii, nesocotind, deopotrivă şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Totodată, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.

În aceste condiţii se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de recurentul-pârât, se va casa sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare, instanţei de fond.

În rejudecare instanţa de fond, potrivit art. 501 C. proc. civ. va proceda la soluţionarea cauzei potrivit considerentelor prezentei decizii, şi va poceda la administrarea oricăror probe concludente şi utile necesare soluţionării în mod just a cauzei.

De asemenea, în rejudecare instanţa urmează a avea în vedere şi eventuala incidenţă în cauză a dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei nr. 12/CA/21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 12/CA din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa atacată şi trimite cauza spre o nouă judecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.