EU rural funding fraud via artificial conditions: interdependent projects and deliberate coordination

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27.12.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investitţiilor Rurale, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 28658/16.10.2017 de soluţionare a contestaţiei înregistrată sub nr. x/20.09.2017 şi, pe cale de consecinţă, anularea Procesului-verbal nr. x/16.08.2017 întocmit de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reprezentând titlu de creanţă conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011. A solicitat, totodată, ca în măsura în care va fi obligată la plată, în baza acestor acte administrative, până la pronunţarea unei soluţii pe fond, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale să fie obligată la restituirea acestor sume, precum şi a dobânzii legale aferente.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 64/2018 din data de 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca nefondată.

3. Cererea de recurs formulată

Împotriva sentinţei nr. 64/2018 din data de 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi rejudecarea cererii cu consecinţa admiterii acţiunii introductive în contencios administrativ-fiscal.

A solicitat, de asemenea, obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin prezentul demers judiciar, atât cele efectuate în faza de fond a judecăţii, cât şi cele necesare căii de atac a recursului.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, sunt arătate de către recurenta criticile aduse hotărârii atacate, critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 precum şi a prevederilor jurisprudenţei europene obligatorii din C-41/1969 şi C-509/1993.

În dezvoltarea acestei critici recurenta arată, pe de o parte, că nu poate constitui o motivare superficială sau incompletă reluarea formală, în decizia de soluţionare a contestaţiei, a textului Procesului-verbal, iar pe de altă parte, că lipsa unei motivări efective/adecvate a actului administrativ este de natură a conduce la nulitatea actului emis.

În esenţă, prin această critică, se arată de către recurenta împrejurarea că dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 obligă autoritatea publică de a motiva decizia emisă în soluţionarea contestaţiei. Această motivare, susţine recurenta, trebuie să cuprindă motivul/argumentul pentru care, în ciuda susţinerilor din cuprinsul contestaţiei, autoritatea a decis să respingă contestaţia şi să menţină Procesul-verbal astfel cum acesta a fost emis. În prezenta cauză, motivarea deciziei emisă în soluţionarea contestaţiei a constat în reluarea, în totalitate, a Procesului-verbal, situaţie care, în opinia recurentei, "echivalează cu o motivare în care s-ar arăta că respingerea contestaţiei s-a făcut pentru motivele care se regăsesc în titlul de creanţă".

O astfel de motivare a unui act nu poate fi considerată o motivare superficială sau incompletă ci o motivare care lipseşte.

Susţine recurenta că motivarea actului administrativ, cu atât mai mult a actului administrativ nefavorabil particularului trebuie să transpară clar şi neechivoc din conţinutul actului, să reprezinte asumarea soluţiei date şi să indice fundamentul acestuia. Destinatarul actului sau instanţa nu ar trebui să deducă motivarea actului, ci să o lectureze ca atare din cuprinsul actului administrativ.

Invocă recurenta jurisprudenţa europeană, respectiv cauza C-509/1993.

În concluzie, susţine recurenta că lipsa unei motivări efective a actului administrativ este sancţionată cu nulitatea actului, sancţiune ce trebuie să intervină chiar şi în situaţia unei motivări insuficiente sau incomplete a actului administrativ atacat, şi nu doar în situaţia în care motivarea actului administrativ lipseşte.

În susţinerea acestei critici recurenta invocă Decizia nr. 1580 pronunţată la data de 11 aprilie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul căreia se arată:

"motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită curţilor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului". Arată Înalta Curte, în cuprinsul aceleaiaşi decizii şi statuările din jurispreudenţa europeană (inclusiv Decizia în cauză C-41/1969):

"amploarea şi detalierea motivării depinde de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare".

O a doua critică vizează interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011 şi a jurisprudenţei europene, respectiv Cauza Slancheva (C-434/12), prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (2) C. civ. şi prezumţia de nevinovăţie.

În cadrul acestei critici, recurenta invocă jurisprudenţa europeană, respectiv Cauza Slancheva C-434/12 din cuprinsul căreia rezultă că pentru a se putea reţine incidenţa neregulii constând în crearea de condiţii artificiale trebuiesc identificate în mod concret atât existenţa elementului obiectiv cât şi existenţa elementului subiectiv.

Se susţine că neregula poate fi dovedită în sarcina unui operator economic doar în condiţiile în care, pe de o parte, există un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă, şi pe de altă parte, există un element obiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creându-se în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia.

In ceea ce priveşte elementul obiectiv arată recurenta că în prezenta cauză nu s-a făcut de către instanţa de fond o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale în materie atâta vreme cât a reţinut că aceste element obiectiv este dovedit în prezenta cauză.

Astfel, susţine recurenta că instanţa de fond a apreciat că luate separat, elementele arătate nu au o relevanţă proprie, însă analizate împreună şi luându-se în considerare consecinţele produse ar conduce la concluzia că s-au creat condiţii artificiale pentru a benefica de plăţi în cadrul Măsurii 313, în condiţiile în care C. ar fi susţinut activitatea legată de obţinerea finanţării.

Sunt aduse de către recurentă două argumente în susţinerea acestei critrici, şi anume:

- un prim argument întemeiat pe definiţia legală a neregulii care reclamă o acţiune/inacţiune ce presupune încălcarea unei norme europene/naţionale, a unui contract sau au unui angajament. Doar în aceste condiţii putem vorbi despre o abatere care permite să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă

- un al doilea argument priveşte analiza efectuată de instanţa de fond a elementelor obiective, analiză care, în opinia recurentei, s-a făcut doar din punct de vedere subiectiv atâta vreme cât reţine instanţa de fond că acestea sunt aspecte coordonate fără însă a avea o dovadă a unei asemenea intenţii. Se arată de către recurentă că în existenţa elementului obiectiv instanţa de judecată s-a oprit la un element esenţial respectiv "consecinţele produse" însă din conţinutul motivării nu reiese care sunt aceste consecinţe. Pentru a justifica într-un mod întemeiat existenţa elementului obiectiv se susţine de către recurentă că ar trebui să existe consecinţe care să se materializeze în avantaje contrare obiectivelor schemei pe care subiectele de drept să le urmărească în mod exclusiv. Or, în prezenta cauză nu există astfel de consecinţe.

Consideră recurenta că interpretarea dată acţiunilor recurentei sau ale societăţii C. ca fiind indicatoare ale creării în mod artificial a unor condiţii pentru a beneficia de finanţarea investiţiei în mod nelegal au ca premisă nesocotirea prezumţiei de bună-credinţă, iar consecinţa încălcării prevederilor privind prezumţia de bună-credinţă este aceea că instanţa nu poate califica altfel transparenţa şi acţiunile recurentei decât prin a prezuma că legăturile financiare sau comerciale indică automat o intenţie de a eluda normele în materia acordării fondurilor europene.

Cu referire la prezumţia de bună-credinţă susţine recurenta că instanţa de fond nu a arătat care sunt dovezile prin care intimata ar fi răsturnat această prezumţie de bună-credinţă. În acest sens consideră recurenta că faptele obiective reţinute au fost înzestrate cu semnificaţii care pot fi argumentate în ambele sensuri, însă, fără o dovadă a relei-credinţe, acestea trebuie considerate în mod obligatoriu ca fiind consecinţe ale bunei-credinţe şi nu indicatoare ale intenţiei de fraudare a sistemului de acordare a finanţărilor europene şi naţionale.

În susţinerea acestei afirmaţii recurenta efectuează o analiză a faptelor obiective reţinute de instanţa de fond în considerentele hotărârii atacate, şi anume:

1. Sediul recurentei - stabilirea unui punct de lucru în spaţiul deţinut de o altă societate sau datele de contact care conţineau extensia "C..ro" nu au fost interpretate ca elemente legale care rezultă în mod firesc dintr-o legătură profesională permisă a reprezentantei recurentei cu societatea C.. Faptul că reprezentanta recurentei este angajata C. nu a fost ascuns niciodată, aceste date de contact erau folosite de aceasta cu regularitate, astfel că au fost indicate strict în scopul comunicării. Legea în materie nu interzice angajaţilor unei societăţi care a beneficiat de fonduri europene să aplice ei înşişi pentru fonduri în vederea dezvoltării unui proiect propriu şi nu înţelegem de ce acest aspect este privit dintr-un unghi tendenţios sau discriminatoriu în sensul că o femeie (angajată) nu ar putea să îşi dezvolte propria afacere, ci ar trebui să fie neapărat interfaţa societăţii la care lucrează. Am dovedit prin diplomele, adeverinţele de venit şi depozitele bancare depuse la dosarul cauzei faptul că reprezentanta recurentei este o persoană care s-a dedicat în totalitate carierei, scopul său fiind acela de a realiza ceva benefic inclusiv pentru comunitatea rurală în care lucrează zi de zi. Atât timp cât s-a acordat un drept de superficie contra cost şi numărul administrativ ar fi fost acelaşi pentru toate parcelele provenite din dezmembrarea fostului CAP din localitatea Moacşa, nu am considerat necesară modificarea şi în acte a temeiului stabilirii sediului Ia construcţia edificată în cadrul proiectului (sediul efectiv al societăţii fiind în acel spaţiu).

2. Amplasamentul recurentei Societatea A. S.R.L. - instanţa de fond a reţinut în mod corect că cele două parcele nu se află una lângă cealaltă (cea pe care se află pensiunea C. şi cea pe care se află centrul de agrement dezvoltat de recurentă), respectiv că intrarea şi parcarea sunt distincte pentru cele două proiecte, respectiv că nu s-a impus prin proiect să se delimiteze terenurile prin împrejmuiri. Cu toate acestea a menţionat că între cele două există un acces direct, reproşând, în,mod contradictoriu, faptul că nu există un gard despărţitor.

In ceea ce priveşte acest mod în care a fost realizată investiţia de către recurentă s-a considerat de către instanţă că se coroborează cu eroarea strecurată în anexa contractului de proiectare şi că împreună ar indica faptul că de la început ar fi fost concepute ca un tot unitar.

Menţiunea "anexe pensiune" din cuprinsul anexei contractului de proiectare nu a fost considerată o eroare de către instanţă, argumentându-se că ar fi vorba despre obiectul contractului - un element esenţial. În realitate, anexa respectivă a fost o ofertă de preţ care nici măcar nu a fost semnată de reprezentanta recurentei, ci doar de către reprezentantul firmei proiectante, astfel că la momentul anexării acelei oferte de preţ, recurenta nu a analizat denumirea obiectivului de investiţii, cunoscând clar ceea ce intenţionează să dezvolte. Eroarea din oferta de preţ a proiectantului nu poate fi imputată recurentei şi considerată o manifestare din partea acesteia.

3. Utilităţile constând în energia electrică - La punctul 3.2.2. al Studiului de fezabilitate s-a arătat faptul că alimentarea cu energie electrică este posibilă prin executarea unui branşament la reţeaua existentă în incinta clădirii de pe terenul învecinat, proprietatea C.. Avizul favorabil al Electrica exista pentru realizarea investiţiei. Această soluţie a fost singura viabilă din toate punctele de vedere şi a fost prezentată la momentul la care a fost depus proiectul. Soluţia de branşare la reţeaua existentă nu este contrară dispoziţiilor legale.

4. Legăturile financiare şi relaţiile comerciale dintre cele două societăţi (şi nu dintre cele două proiecte!). Se arată de către recurentă că atât intimata AFIR, cât şi prima instanţă comit aceeaşi eroare confundând societăţile cu proiectele. Niciuna din societăţile la care s-a făcut referire nu se ocupă în mod exclusiv de proiectul realizat pe fonduri din FEADR, societăţile având şi alte obiecte de activitate autorizate, lucru care nu este interzis prin legislaţia specifică, De altfel, pentru a putea accesa fonduri şi susţine ulterior activitatea în cadrul unui proiect de acest fel, este nevoie ca operatorul economic candidat să obţină fonduri şi din alte obiecte de activitate, altel realizarea unui proiect în concret este imposibilă. Se susţine că valoarea proiectului a fost mult mai mare decât cea a sumelor primite cu titlu de finanţare, suma totală investită în proiect a fost de 598.258 RON (133.516 euro). Arată recurenta că a fost nevoie să achite o dobândă de cca. 60.000 euro din cauza faptului că intimata-pârâtă a întârziat în mod nejustificat cu plata tranşelor de finanţare, fapt ce a determinat-o pe recurentă să împrumute sumele de bani pentru a realioza în timp proiuectul şi a acoperi sumele pe care AFIR le datora în baza contractului de finanţare.

În plus, susţine recurenta că legăturile financiare dintre cele două societăţi sunt legale, permise şi implică alte obiecte de activitate decât cele aferente proiectelor realizate. Cu referire la legăturile juridice se arată că acestea sunt cele care implică calitatea de angajat a reprezentantei recurentei în societatea C., însă acest aspect nu este interzis prin nicio normă şi nu poate fi considerat aspect esenţial în conturarea elementului obiectiv, întrucât în caz contrar ar însemna că se restrânge dreptului persoanei (reprezentaanta recurentei) la muncă în mod nejustificat.

Tot în cadrul acestei critici ce vizează elementele obiective se arată de către recurentă împrejurarea că în faţa instanţei de fond nu a fost pusă în discuţia părţilor calificarea angajaţilor pentru prestarea unor servicii, sens în care arată:

-pentru serviciile de închiriere a aparatelor cosmetice nu a fost necesară vreo calitificare a personalului atâta vreme cât societatea are ca obiect de activitate secundar şi "activităţi de închiriere şi leasingul altor maşini, echipamente şi bunuri tangibile n.c.a." Cod CAEN 7739, servicii prestate până în momentul în care au fost vândute aparatele cosmetice

- serviciile de decorare/amenajarae interioară/organbizare evenimente se arată că administratorul recurentei are calificarea necesară având Brevet de turism care atestă capacitatea de a îndeplini funcţia de Manager în activitatea de turism, respectiv Certificat de absolvire a specializării pentru ocupaţia de Manager în activitatea de turism. În plus se arată că administratorul societăţii recurente deţine calificări în domenii conexe, dovezi pe care le anexează prezentului recurs.

- pentru serviciile de consultanţă contabilă se arată că administratorul societăţii recurente este economist licenţiat şi deţine Diplomă de master în Managementul financiar al organizaţiei precum şi Diplomă emisă de E. care atestă titlu MBA (Licenţiat în administrarea afacerilor), şi de asemenea, este membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR)

5. Reactivarea societăţii A. S.R.L. în anul 2012 nu are relevanţă în ceea ce priveşte presupusa activitate subordonată intereselor C. atâta vreme cât Ghidul solicitantului permitea şi varianta înfiinţării unei societăţi noi în scopul de a obţine fonduri europene, iar scopul reactivării a fost acela de a depune cererea de finanţare, aspect care nu poate conduce la ideea că activitatea recurentei este subordonată intereselor C..

6. Afişarea tarifelor. Cu referire la acest aspect se arată că instanţa de judecată a interpretat în mod greşit starea de fapt. În acest susţine că în temeiul dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 296/2004 recurenta are obligaţia de a afişa tarifele serviciilor, însă afişarea acestor tarife nu garantează şi încasarea sumelor de bani, scopul acestei afişări fiind aceea de a informa potenţialii clienţi cu privire la preţul serviciilor pe care o societate le poate oferi.

Şi în ce priveşte elementul subiectiv se susţine de către recurentă că instanţa de fond nu a aplicat în mod corect prevederile legale europene interpretate în cauza Slancheva întrucât motivarea soluţiei nu indică elementele care permit identificarea elementului subiectiv.

Arată recurenta că instanţa de fond ar fi trebuit să indice dovezile care atestă coordonarea deliberată care urmăreşte în exclusivitate obţinerea unui avantaj contrar obiectivelor schemei şi, implicit, intenţia de a prejudicia bugetul Uniunii sau cel naţional.

Consideră recurenta că motivarea succintă a elementului subiectiv s-a bazat pe argumentul că obiectivul îndeplinit nu ar fi conform cu cel stabilit în legislaţia specială, atâta vreme cât centrul de agrement ar fi fost destinat într-o măsură apreciabilă dezvoltării activităţii unei alte societăţi.

În această situaţie susţine recurenta că instanţa de judecată a încercat să dovedească intenţia prin însăşi invocarea acesteia fără însă a avea un fundament. Se produce astfel o eroare de logică în argumentare - fundamental nedemonstrat (petitio principii) - instanţa folosind ca argument o afirmaţie care cere ea însăşi să fie demonstrată.

Nu s-a dovedit prin niciun element probatoriu faptul că centrul de agrement a fost destinat dezvoltării unei alte societăţi.

Arată recurenta că obiectivul care se referă la creşterea numărului de locuri de muncă a fost îndeplinit atâta vreme cât nu se specifică numărul de angajaţi pe care societatea este obligată să-i deţină, iar prin angajarea chiar şi a unei singure persoane din mediul rural obiectivul a fost atins.

De asemenea, lipsa veniturilor nu semnifică o intenţie contrară atingerii obiectivului de creştere a numărului de turişti în zonă (eventual lipsa activităţii sau a oricărei manifestări în acest sens ar fi putut să conducă la o astfel de concluzie). Susţine recurenta că nu a avut obligaţia de a avea un anumit nivel de venituri într-o anumită perioadă, iar obligaţia recurentei este aceea de a urmări obiectivele, obligaţie ce a fost îndeplinită prin depunerea tuturor diligenţelor.

În concluzie susţine recurenta că hotărârea atacată este nelegală instanţa de judecată făcând o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 şi a interpretărilor obligatorii date prin cauza Slancheva de către Curtea Europeană.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Cu referire la primul motiv de recurs susţine intimata că decizia de soluţionare a contestaţiei este motivată în cuprinsul actului administrativ se arată motivele pe care soluţia din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.08.2017 este menţinută şi pentru care argumentele recurentei sunt înlăturate.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs se arată de către intimată că şi acesta este nefondat, în cauză, fiind dovediţi acei indicatori de fraudă sau nereguli, respectiv:

- indicatorii externi, fizici (de exemplu: societatea are aceeasi adresă)

- indicatori structurali, legali, juridici (exemplu: una sau mai multe societăţi au aplicat/primit finanţare, iar investiţia poate fi folosită numai în relaţie cu altele obţinute de celelalte, managerii unei companii sunt angajaţii celeilalte, etc)

- indicatorii de afaceri, financiar-contabili (exemplu: o societate are ca furnizor sau/şi client exclusiv aceeaiaşi societate).

Susţine intimata că în urma analizei acestor indicatori s-a constatat dependenţa celor două proiecte, respectiv conceperea şi coordonarea acestora de către o singură entitate juridică, respectiv C..

Se mai arată că elementul subiectiv presupune existenţa intenţiei beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea europeană contrar scopului urmărit de legiuitorul european.

Pentru toate aceste argumente dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Referitor la nemotivarea Deciziei nr. 28658/16.10.2017 de soluţionare a contestaţiei formulată de Societatea A. S.R.L., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o analiză corectă a acestui motiv invocat prin contestaţia iniţială, interpretând şi aplicând în mod corect dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale agferente acestora.

Critica vizează faptul că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că decizia nr. 28658/16.10.2017 este motivată în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 atâta vreme cât în cuprinsul deciziei este reluat conţinutul Procesului-verbal contestat fără să se facă vreo referire la argumentele invocate prin contestaţia formulată pe cale administrativă. În opinia recurentei, preluarea conţinutului procesului-verbal contestat în cuprinsul deciziei contestate echivalează cu o lipsă de motivare a actului administrativ atacat.

Motivul de nelegalitate invocat este nefondat atâta vreme cât nu s-a indicat de către recurentă în ce a constat vătămarea sa, în condiţiile în care, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, exigenţa motivării este îndeplinită, emitentul invocând textele legale aplicabile, cât şi argumentele pentru care contestaţia formulată a fost respinsă.

Pe de altă parte, reţine Înalta Curte că în cuprinsul actului administrativ atacat este prevăzută atât norma de drept substanţial în baza căreia s-a adoptat soluţia de respingere a contestaţiei, cât şi situaţia de fapt sau motivele de fapt concrete care au determinat respingerea contestaţiei formulate

Potrivit dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie decizia dată în soluţionarea contestaţiei administrative. Or, din motivarea acesteia rezultă care sunt considerentele ce a determinat autoritatea publică să decidă respingerea contestaţiei.

Motivarea unui act administrativ nu trebuie să fie exhaustivă fiind suficient să fie clară şi concisă, dând posibilitatea destinatarul actului să îşi poată formula apărările iar instanţa să poată exercita controlul de legalitate, control care aşa cum rezultă şi din motivarea primei instanţe a fost unul extensiv.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că actul contestat a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă, nefiind decelate motive de nulitate, motivarea fiind satisfăcătoare identificării motivelor de fapt şi de drept, în raport de care recurenta a şi formulat critici punctuale, astfel că lipsa de motivare a actului administrativ nu poate fi reţinută.

Pe de altă parte, vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios, însă nu este în măsură a configura sfera de acţiune a sancţiunii nulităţii, care este influenţată în exclusivitate de cerinţele de legalitate constatate a fi nerespectate. Or, în prezenta cauză se constată că actul administrativ atacat respectă cerinţele de legalitate impuse O.U.G. Nr. 66/2011.

Prin cea de-a doua critică formulată s-a invocat de către recurentă interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011 şi a jurisprudenţei europene, respectiv Cauza Slancheva (C-434/12), prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (2) C. civ. şi prezumţia de nevinovăţie, critică pe care Înalta Curte o consideră nefondată.

Recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 28658/16.10.2017 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.08.2017, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanţă bugetară în cuantum de 850.987,33 RON.

Neregulile constatate au vizat conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanţare nr. x din data de 12.07.2013 având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului "Înfiinţare centru agrement, localitatea Moacşa, Comuna Moacşa, Judeţul Covasna".

În baza Notei privind reverificarea unor proiecte finanţate prin Măsura 313 A şi B cu investiţii învecinate pentru care s-au efectuat plăţi, a fost demarată verificarea atât documentară cât şi la faţa locului de către experţii CRFIR la A. S.R.L. şi C. pentru reverificarea acestor proiecte în vederea stabilirii dacă au fost sau nu create condiţii artificiale în accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR.

În urma verificării, a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.08.2017, în cuprinsul căruia s-a reţinut crearea în mod artificial a condiţiilor necesare obţinerii ajutorului financiar nerambursabil pentru Societatea A. S.R.L., arătându-se, în esenţă:

- Societatea C. a finalizat investiţia "Amenajarea pensiune turistică" în februarie 2013 şi nu mai avea posibilitatea să depună un nou proiect pe Măsura 313 întrucât ultima sesiune de depunere pe această măsură a fost în perioada 17 aprilie - 16 mai 2012

- Societatea A. S.R.L. a finalizat investiţia "Înfiinţare centru de agrement localitatea Moacşa, Comuna Moacşa, Judeţul Covasna" în data de 28.12.2015 şi se află în perioada de monitorizare până în 20.01.2019

- cele două proiecte au acelaşi sediu (localitatea Moacşa, comuna Moacşa, nr. 360 judeţul Covasna), birourile Societăţii A. S.R.L. fiind în interiorul pensiunii C., au acelaşi amplasament (intravilanul localităţii Moacşa nr. 360 proprietar al imobilului fiind Societatea C. care a dat drept de superficie pentru terenul pe care se află proiectul Societăţii A. S.R.L. pentru valoarea de 140 RON/lună) au o singură intrare şi parcare (intrarea şi parcarea pentru cele două societăţi sunt comune nefiind separate de niciun gard), au legături financiare (administratorul Societăţii C. a depus suma parţială pentru dovada cofinanţării proiectului societăţii recurente A. S.R.L., iar administratorul societăţii A. S.R.L. a declarat că este angajat la Societatea C. SRL), au utilităţi comune (recurenta A. S.R.L. se racordează pentru energie electrică, apă, canalizare de la societatea C. SRL), au relaţii comerciale (unicul client al Societăţii A. S.R.L. este societatea C. şi nu pentreu baza de agrement ci pentru alte servicii pe care recurenta le furnizează Societăţii C., respectiv consultanţă, echipamente înfrumuseţare, servicii întreţinere program software, amenajări interioare).

Concluzionează echipa de control că cele două proiecte au fost concepute de la bun început să funcţioneze dependent unul de altul aşa cum rezultă din contractul de proiectare nr. x/2012 încheiat între Societatea A. S.R.L. şi F. S.R.L. obiectivul de investiţii fiind definiti ca Anexă Pensiune

Pentru neregulile constatate, echipa de control a propus recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat, valoarea creanţei bugetare rezultate din neregulă fiind în cuantum de 850.987,33 RON.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt rezultată din probele administrate.

Înalta Curte reţine că în urma verificării menţinerii criteriilor de eligibilitate în cursul perioadei de monitorizare a proiectului, autoritatea intimată a constatat crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii respective.

În esenţă, ceea ce impută recurenta hotărârii instanţei de fond vizează analiza acţiunilor Societăţii A. S.R.L. sau a Societăţii C. pornind "de la premisa nesocotirii prezumţiei de bună-credinţă".

Prin raportare la prezumţia de bună-credinţă, recurenta a analizat, prin cererea de recurs, fiecare faptă obiectivă reţinută atât de instanţa de fond cât şi de AFIR susţinând că fără o dovadă a relei-credinţe nu se poate dovedi existenţa unor practici abuzive din partea acesteia.

La nivel general, buna-credinţă vizează exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în conformitate cu scopul pentru care ele au fost acordate şi/sau instituite părţii prin lege. De altfel, dispoziţiile art. 14 alin. (1) C. civ. (normă pe care recurenta o exclude de la aplicare solicitând doar aplicarea în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) C. civ.) impun obligaţia ca orice persoană fizică sau juridică să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Identificarea celor două elemente: obiectiv şi subiectiv reţinute de CJUE în Cauza C-434/12 vizează, pune în discuţie, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor contrar scopului pentru care au fost instituite şi, deci, Curtea de Apel Braşov, prin analiza efectuată în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 situează recurenta pe tărâmul relei credinte.

Buna-credină invocată de recurentă prin cererea de recurs se analizează în raport de scopul Măsurii 313, iar subordonarea proiectului recurentei la proiectul Societăţii C. nu poate constitui o dovadă a bunei-credinţe.

Este adevărat că formal un proiect îndeplineşte punctual toate cerinţele de aprobare, însă analiza îndeplinirii acestor condiţii trebuie să se efectueze în ansamblu, în raport de scopul Măsurii 313 respectiv dacă acesta a fost atins: proiectul Societăţii A. S.R.L. să contribuie la creşterea numărului locurilor de muncă şi al veniturilor alternative. Analiza îndeplinirii condiţiilor trebuie efectuată în ansamblu rezidă chiar din conţinutul Hotărârii invocate de recurentă Cauza C-434/12 unde CJUE la pct. 29 se arată:

"29. Or, Curtea a statuat deja că, în aceste împrejurări, proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţiune un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p. I-7355, punctul 39 şi jurisprudenţa citată)".

Criticile recurentei-reclamante vizând reţinerea greşită de către prima instanţă a creării condiţiilor artificiale pentru accesarea fondurilor europene sunt nefondate, autoritatea intimată reţinând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, articol care fundamentează actele administrativ fiscale atacate şi potrivit căruia "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Prin hotărârea pronunţată în data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, invocată atât de către judecătorul fondului, cât şi de recurentă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/11 trebuie interpretat în sensul că aceste condiţii de punere în aplicare a textului de lege necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speţei, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Prin urmare, revine instanţei naţionale rolul de a examina probele care demonstrează existenţa condiţiilor artificiale, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferind prin pct. 29 şi 41 criteriile care fundamentează această concluzie, respectiv elementele subiective coroborate cu elementele obiective ale speţei.

În acest sens, Hotărârea pronunţată în Cauza C-434/12 se arată la pct. 29:

"29. Or, Curtea a statuat deja că, în aceste împrejurări, proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţiune un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p. I-7355, punctul 39 şi jurisprudenţa citată)".

Relevană în prezenta cauză şi pct. 41 din aceeiaşi hotărâre: "41. Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coleziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte (a se vedea prin analogie Hotărârea Vonk Daity Products, citată anterior, punctul 33)".

Relativ la crearea unor condiţii artificiale de către beneficiar în vederea obţinerii finanţării în cauza dedusă judecăţii se reţine că, prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "G." Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiţie a Uniunii europene a arătat că "aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive ale operatorilor economici" (paragraf 27).

Astfel, chiar dacă un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea unui ajutor, se poate face dovada existenţei acestor practici abuzive.

Proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia.

În prezenta cauză este fără dubiu existenţa acestor practici abuzive: recurenta-reclamantă are ca reprezentant pe dna. H., ce are în acelaşi timp şi calitatea de salariat la societatea C..; cele două proiecte au acelaşi sediu respectiv în localitatea Moacşa, comuna Moacşa, nr. 360 judeţul Covasna aşa cum acesta apare menţionat la ORC, birourile Societăţii A. S.R.L. fiind în interiorul pensiunii C.; au acelaşi amplasament; au legături financiare; au utilităţi comune (recurenta A. S.R.L. se racordează pentru energie electriocă, apă, canalizare de la societatea C. SRL); au relaţii comerciale.

Un aspect esenţial în ce priveşte aceste relaţii comerciale este şi cel potrivit căruia unicul client al Societăţii A. S.R.L. este societatea C..

În ce priveşte legăturile financiare relevantă este şi îmrejurarea că în extrasul de cont prezentat la cererea de finanţare, pentru existenţa cofinanţării, la deponent figurează dl. I., administrator al Societăţii C. cu suma de 30.000 RON, extras de cont nr. 1/15.05.2012. Ulterior la încheierea contractului de finanţare pentru dovada cofinanţării proiectului A. S.R.L. suma de 184.265,31 RON este depusă de Societatea C., extras de cont nr. 26/11.10.2013.

De asemenea, relavantă este şi împrejurarea că la vizita pe teren a echipei de control s-a prezentat reprezentantul legal al Societăţii A. S.R.L., dna. H., precum şi administratorul Societăţii C., domnul I., care a participat la întreaga verificare, având cunoştină despre toate detaliile proiectului A. S.R.L. deşi nu avea nicio calitate în firmă sau în proiect.

Nu în ultimul rând, relevant este şi faptul că proiectul este rezultatul voinţei societăţii, şi de asemenea, voinţa societăţii este cea care trebuie să respecte şi să urmărească scopul legii, în cauză al Măsurii 313, astfel că susţinerea recurentei că atât AFIR cât şi prima instanţă au comis o eroare confundând societăţile cu proiectele nu poate fi primită.

Prin multitudinea elementelor comune: sediu comun, utilităţi comune, s-au confirmat legăturile şi interdependenţa dintre beneficiarii proiectelor C. şi A. S.R.L..

Scopul Măsurii 313 are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului locurilor de muncă şi a veniturilor alternative precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural.

Or, prin proiectele analizate mai sus, care deservesc un interes comun al Societăţii C. se neagă în fapt scopul Măsurii în baza căruia a fost acordată finanţarea, creându-se un avantaj necuvenit prin obţinerea mai multor finanţări pentru proiecte care funcţionează unul în sprijinul celuilalt.

Nu se poate astfel contesta că acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse tuturor solicitanţilor creează grupului de persoane care acţionează de comun acord un avantaj nejustificat în raport cu ceilalţi beneficiari.

Referitor la elementul subiectiv tot în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD, CJUE a precizat (paragraful 40) că fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa naţională pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă.

Or, în speţă, raportat la starea de fapt anterior prezentată instanţa de recurs, similar instanţei de fond va reţine existenţa între cele două proiecte analizate a legăturilor de natură juridică, economică şi personală dintre persoanele implicate în operaţiunile de investiţii care conturează concluzia existenţei unor condiţii artificiale.

Astfel, se constată că proiectul de investiţii al recurentei-reclamante nu era unul independent din punct de vedere funcţional, existând o legătură dependentă faţă de societatea C..

Aşa fiind, Înalta Curte reţine ca fiind corectă constatarea instanţei de fond în sensul că, în speţă ajutorul financiar de care a beneficiat recurenta-reclamantă nu a condus la realizarea obiectivului general şi a obiectivelor specifice ale Măsurii 313, de vreme ce societăţile în discuţie nu reprezintă microîntreprinderi de sine stătătoare, apte să realizeze obiectivul general al măsurii 313 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci societăţi care au scopul clar de a obţine în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil.

De asemenea, nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale se desfăşoară între beneficiar şi societatea C..

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 64/2018 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.