Right of provisionally authorized university students to select specific accredited institution for graduation exam under Order 6125/2016

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 martie 2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. Obligarea pârâtului să aprobe susţinerea de către reclamantă a examenului de licenţă în anul 2017, în cadrul Universităţii Bucureşti-Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

2. Obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune materiale şi morale, reprezentând:

- 100 RON, taxă de admitere achitată la Universitatea Creştină C.-Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei:

-1800 RON x 3=5.400 RON taxă pe cei 3 ani de studiu

-1.800 RON x 12 luni-salarii neîncasate ca urmare a interzicerii de participare la examenul de titularizare CNU 2016

-10.000 RON/lună în care reclamanta nu este încadrată ca profesoară cu gradul didactic I

-daune pentru lipsa de vechime în muncă pe un an

-daune pentru lipsă asistenţă medicală pe un an.

-daune pentru stresul de a nu fi lăsată reclamanta să lucreze conform pregătirii sale

-daune morale pentru sumele de mai sus, conform jurisprudenţei CEDO

-dobanda compusă aferentă sumelor de mai sus.

La data de 30.05.2018, reclamanţii au depus o cerere care conţine atât o precizare a obiectului, precum şi a motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii iniţiale, cât şi o solicitare de chemare în garanţie a Guvernului României, astfel:

- în data de 30.05.2018, reclamanta a depus precizări prin care a solicitat:

1.obligarea pârâtului să aprobe susţinerea de către reclamantă a examenului de licenţă în anul 2018, în cadrul Universităţii Bucureşti-Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

2. obligarea pârâtului la plata sumei de 1.058.300 RON cu titlu de daune materiale şi morale.

- în data de 30.05.2018, reclamanţii au depus cerere de chemare în garanţie a Guvernului României solicitând:

1.obligarea Guvernului României la comunicarea către reclamanţi a actului prin care a anulat, în temeiul art. 138, alin. (2) din Legea nr. 1/2011, a acreditării date Universităţii Creştine C.-Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei.

2. obligarea Guvernului României la comunicarea către reclamanţi a actului prin care a ridicat dreptul Universităţii Creştine C.-Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei de a organiza program de master.

3. obligarea Guvernului României la plata sumei de 1.058.300 RON cu titlu de daune materiale şi morale, reprezentând:

-salariile neîncasate de reclamantă din anul 2016 până la licenţă

- în data de 30.05.2018, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în fapt şi în drept arătând:

- Universitatea Creştină C. - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a fost acreditată prin H.G. nr. 140/2017

- Universitatea Creştină C. - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a organizat licenţa 2017 în sediul propriu, fără să aibă protocol cu vreo universitate acreditată, deşi acesta era necesar, căci acreditarea dată prin H.G. nr. 140/2017 se aplică din anul universitar 2017/2018, adică pentru promoţia 2018

- Universitatea Creştină C. - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei nu trebuia să primească dreptul de a organiza programe de master în perioada 2013-2017, deşi nu era încă acreditată.

- în data de 03.09.2018, reclamanţii au depus o cerere identică cu cea din 30.05.2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a a declinat competenţa funcţională de judecare a cauzei către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 146/26.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a a respins recursul introdus de reclamanţi împotriva încheierii de mai sus.

Prin decizia civilă nr. 1576/17.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibil recursul introdus de reclamanţi împotriva deciziei de mai sus.

Ca urmare a declinării competenţei funcţionale, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 4371/22.06.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de judecare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistratată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 31.08.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5416 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat cererea de chemare în garanţie introdusă împotriva Guvernului României, drept cerere de completare a acţiunii, situaţie în care Guvernul României a dobândit calitatea de pârât.

A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie ca lipsită de obiect.

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii introduse împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale ca neîntemeiată.

A respins acţiunea introdusă de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale ca neîntemeiată.

A respins acţiunea introdusă de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtului Guvernul României ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 5416 din 17 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanţii A. şi B. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerentele cererii de recurs se arată că temeiul de drept este dat de art. 16, art. 32, art. 41, art. 52 din Constituţia României.

Prin criticile formulate se susţine că reclamanta A. este titulara dreptului la muncă conform art. 41 din Constituţie şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 si are dreptul de a susţine licenţa "în instituţii acreditate", respectiv la FPSE - Universitatea Bucureşti aşa cum s-a procedat şi în anul 2014 conform art. 118 alin. (1) şi (2), art. 120 alin. (1) şi (2), art. 121, art. 123 alin. (2) art. 124 alin. (1), art. 125 alin. (1), art. 138 alin. (2), art. 143 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 1/2011, art. 3, art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (2), art. 11, art. 12, art. 21 din Ordinul nr. 6125/2016.

Susţine reclamanta că Statul i-a garantat faptul că Licenţa pentru facultăţile neacreditate se dă doar "în instituţiile acreditate", acesta fiind motivul pentru care a plătit 3 ani la UCDC - pentru a da licenţa la FPSE - Universitatea Bucureşti cu scopul de a intra pe piaţa muncii ca profesor cu diplomă obţinută conform Legii nr. 1/2011 şi nu "cu o diplomă falsă aşa cum a dat Guvernul şi a sa FSE - UCDC în perioada 2015-2017".

De asemenea, susţine recurenta A. că interesul în susţinerea examenului de licenţă strict conform Legii nr. 1/2011 adică la FPSE - Universitatea Bucureşti aşa cum s-a procedat şi în anul 2014, este clar determinat, legitim, personal, născut şi actual, arătând că "scopul său este acela de a intra odată pe piaţa muncii conform art. 41 din Constituţie ca profesor calificat".

Cea de-a doua critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că soluţia pronunţată de instanţa de fond este contrară probelor de la dosar, "C8 a ignorat diplomele false date de FSE - UCDC între 2015-2017, FSE - UCDC a fost autorizată provizoriu de MEN 2013-2017 şi era obligată de lege să dea licenţa doar în instituţii acreditate lucru pe care nu l-a făcut şi după 3 ani cu licenţă nelegală în sediul propriu din Bucureşti cu Comisia de la "Valahia" Târgovişte a primit acreditare prin H.G. nr. 140/2017.

Susţin recurenţii că FSE - UCDC nu a respectat Avizul MEN şi a eliberat în mod fals diplome în anii 2015-2016 cu Protocol "Valahia Târgovişte" (dar în saediul propriu din Bucureşti) contrar Legii nr. 2/2011, iar în anul 2017 fără niciun Protocol.

O ultimă critică vizează faptul că pârâtul Guvernul României este autoritate publică centrală a puterii executive şi este chemat să îşi exercite prerogativele de putere publică conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001. Guvernul poate sta în instanţă şi are calitate procesuală pasivă şi capacitate juridică civilă, Guvernul este "superior ierarhic" în sensul Legii nr. 554/2004 pentru plata daunelor de 1.058.300 RON.

De asemenea, susţin recurenţii că intimatul-pârât Guvernul României are atribuţii de control şi sancţionare asupra ministerelor conform art. 11 lit. I) din Legea nr. 90/2001, este obligat să anuleze H.G. nr. 140/2017 conform art. 138 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 doar pentru Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Creştine "C.".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Se arată că organizarea şi desfăşurarea examenului de finalizare a studiilor de licenţă se face în baza legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu Ordinul nr. 6125/2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, precum şi tinând cont de Regulamentul propriu elaborat de către instituţia de învăţământ superior, în temeiul celor două acte normative anterior menţionate.

Sunt redate de către intimat normele juridice cuprinse în Ordinul nr. 6125/2016, ce reglementează obligaţia ca susţinerea examenului de finalizare a studiilor de licenţă să fie organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate care au, în acelaşi domeniu de licenţă (Ştiinţe ale educaţiei) programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate. Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă se va face în baza unui Protocol încheiat între instituţiile de învăţământ superior în chestiune cu aprobarea senatelor universitare după avizul consiliilor de administraţie.

Susţine, de asemenea, intimatul-pârât că afirmaţiile recurentei ce vizează împrejurarea că universitatea pe care absolvit-o ar fi fraudat legea pentru simplul motiv că nu a organizat licenţa la o universitate acreditată din oraşul în care aceasta îşi are sediul, nu este decât o simplă alegaţie, în raport de faptul că principiul autonomiei universitare instituit de dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 1/2011 universitatea absolvită de recurentă este obligată să încheie un protocol cu o universitate acreditată în vederea susţinerii examenului de licenţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de faţă nu combate punctual argumentele Curţii de Apel Bucureşti, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susţinerile formulate în faţa instanţei de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost cea de a stabili dacă Ministerul Educaţiei Naţionale, cu respectarea principiului autonomiei universitare, poate să impună universităţii neacreditate încheierea protocolului cu o anumită universitate acreditată în vederea organizării examenului de licenţă.

Prioritar şi fără a relua situaţia de fapt generatoare a litigiului de faţă, Înalta Curte reţine, raportat la normele legale aplicabile cauzei, la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluţionării fondului şi faţă de susţinerile părţilor, că prin Ordinul nr. 6125/2016 a fost reglementată procedura de susţinere a examenului de licenţă a absolvenţilor unei facultăţi neacreditate.

Astfel, dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordinul MEN nr. 6125/2016 dispun:

"(1)Absolvenţii care provin din instituţii de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examenul de licenţă/diplomă în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, care şcolarizează programe identice sau similare, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu aprobarea senatelor universitare, după avizul favorabil al consiliilor de administraţie. Programele de studii "similare" sunt stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

(2) Înscrierea absolvenţilor pentru examenul de licenţă/diplomă se realizează de către instituţia de învăţământ superior în care au urmat studiile, în baza protocolului încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

Norma legală nu instituie o obligaţie a instituţiei de învăţământ autorizate provizoriu de a încheia un protocol cu instituţia de învăţământ acreditată solicitată de absolvent. Singura obligaţie instituită de norma legală vizează ca protocolul să fie încheiat cu o instituţie de învăţământ acreditată.

Obligaţia instituită de normele juridice menţionate este o obligaţie de rezultat, respectiv de a oferi absolvenţilor o universitate acreditată la care aceştia să îşi poată susţină examenul de licenţă, dar nu obligă la încheierea unui protocol cu o anumită instituţie de învăţământ acreditată, sau cu instituţia de învăţământ solicitată de un absolvent.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a acestor dispoziţii retinând în mod corect că "nu există nicio dispoziţie legală sau infralegală care să permită absolvenţilor unei facultăţi neacreditate să îşi aleagă ei înşişi universitatea acreditată la care să susţină examenul de licenţă".

Ministerul Educaţiei Naţionale este chemat să stabilească cadrul legal în care urmează să se desfăşoare examenele de licenţă, obligaţie îndeplinită de acesta în raport de actele normative existente: Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Ordinul nr. 6125/2016

Este de observat şi împrejurarea că prin dispoziţia legală specială - art. 12 din Ordinul nr. 6125/2016 - a fost instituită obligaţia de a încheiea un protocol de colaborare cu o instituţie de învăţământ acreditată, şi nu aceea de a încheia un protocol de coloborare cu instituţia de învăţământ solicitată de un absolvent.

Singurul lucru pe care Ministerul Educaţiei Naţionale îl putea face era doar să oblige Universitatea Creştină C. să încheie un protocol de colaborare cu o instituţie de învăţământ superior acreditată, dar nu să impună o anumită instituţie de învăţământ. Cum însă, Universitatea Creştină C. a încheiat protocolul de colaborare cu Universitatea Valahia Târgovişte, deci a îndeplinit obligaţia impusă de art. 12 din Ordinul nr. 6125/2016, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale nu mai putea impune vreo obligaţie în sarcina acesteia.

Reţine Înalta Curte că şi susţinerile recurentei "Statul mi-a garantat faptul că licenţa pentru Facultăţile neacreditate se dă DOAR în "instituţiile acreditate", sunt în acest sens - susţinerea examenului de licenţă în instituţii acreditate. De altfel, nimeni nu a contestat dreptul recurentei de a susţine examenul de licenţă în instituţii acreditate.

Susţinerea recurentei că "a plătit 3 ani la UCDC pentru a da licenţa la FPSE - Universitatea Bucureşti cu scopul de a intra pe piaţa muncii" nu poate fi primită în condiţiile în care nu există o obligaţie legală în sarcina Universităţii Creştină C. de a încheia un protocol de colaborare cu Universitatea Bucureşti.

Refuzul acesteia de a susţine examenul de licenţă la Universitatea Valahia Târgovişte are repercusiuni doar asupra acesteia, atâta vreme cât Universitatea Creştină C. şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de lege.

Critica adusă hotărârii atacate prin invocarea dispoziţiilor art. 16, art. 32, art. 41 şi art. 52 din Constituţie nu poate fi primită. Statul şi-a respectat obligaţia de a reglementa Metodologia cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat

Ţinând cont de dispoziţiile art. 487 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. în conformitate cu care "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs", toate celelalte memorii aflate la dosar (fila x memoriul înregistrat la data de 08.07.2019, fila x memoriul înregistrat la data de 09.07.2019, fila x memoriul înregistrat la data de 15.07.2019, fila x memoriul înregistrat la data de 17.07.2019) nu vor fi avute în vedere de instanţă atâta vreme cât acestea nu au fost depuse în termenul de recurs de 15 zile, termen care a început să curgă de la data comunicării hotărârii atacate, respectiv de la data de 02.05.2019 (dată care nu intră în calcul în raport de dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.) şi s-a împlinit la data de 18.05.2019 (ultima zi fiind 17.05.2021 dar care nu intră în calcul în baza aceleiaşi dispoziţii legale art. 181 alin. (2) C. proc. civ.). 2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 5416 din 17 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.