Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3797/2021 AI generated

Judicial appeal against criminal court decisions dismissed for lack of timbre and failure to meet cassation requirements

Case Number Decizia nr. 3797/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled two appeals for lack of judicial stamp and declared a third appeal null, thereby upholding the lower court’s decision that had dismissed the original action as inadmissible. The dispute concerned an action seeking to annul various judgments issued by specific collegiate compositions of the High Court in criminal matters, which the first instance rejected as inadmissible. The appellate court did not reach the merits of the underlying civil challenge because it found the procedural requirements for the appeal phase were not met; specifically, two appellants failed to pay the mandatory 50 RON judicial tax required for appeals against inadmissibility dismissals pursuant to Article 25(2) of O.U.G. No. 80/2013 and Article 197 of the Civil Procedure Code, resulting in annulment, while the third appellant failed to provide a legal basis for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, rendering the appeal null under Article 489.

Legislator headnote

AI generated

art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. civ, art. 152 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013; Judicial appeal against criminal court decisions dismissed for lack of timbre and failure to meet cassation requirements: Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 27 noiembrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei-reclamante A. în raport de înscrisul depus la dosarul cauzei intitulat Procură judiciară autentificată sub nr. x din 09 martie 2020, iar în temeiul dispoziţiilor art. 152 din C. proc. civ. a recalificat apelurile declarate de C. şi al recurentului B. ca fiind recursuri.

Keywords

AI generated
judicial law action for annulment code of criminal procedure civil judgment procedural nullity matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 23 noiembrie 2018 şi înregistrată sub nr. x/2018 la Curtea de Apel Suceava, reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (Colegiul de Conducere al ÎCCJ la 31.05.2018, Completurile C12 C. pen., C13 C. pen., C10-2jud. -A şi C6-2jud. -A) a solicitat desfiinţarea următoarelor hotărâri judecătoreşti pronunţate de completurile penale mai sus menţionate ale instanţei, şi anume: sentinţele/deciziile nr. 170/22.02.2018 - dosar nr. x/2017, nr. 571/14.06.2018 - dosar nr. x/2018, nr. 30/29.06.2018 - dosar nr. x/2018, nr. 32/01.10.2018 - dosar nr. x/2018, nr. 43/16.11.2018 - dosar nr. x/2018 - hotărâri emise nelegal/neconstitutţional în opinia reclamantei. A solicitat reclamanta şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 84/21.10.2019, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, a respins cererea de introducere în cauză a Marii Loje Masonice Naţionale din România ca inadmisibilă, a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie principale formulate de C. şi de B., a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 84 din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs recurenta A. prin mandatar B., iar împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, C. şi B. au formulat apel.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin intermediul căruia a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al mandatarului recurentei-reclamante, şi pe cale de consecinţă nulitatea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 84/21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă A..

5. Alte aspecte

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 27 noiembrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei-reclamante A. în raport de înscrisul depus la dosarul cauzei intitulat Procură judiciară autentificată sub nr. x din 09 martie 2020, iar în temeiul dispoziţiilor art. 152 din C. proc. civ. a recalificat apelurile declarate de C. şi al recurentului B. ca fiind recursuri.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

1. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., atât excepţia netimbrării recursurilor de către recurenta-reclamantă A. şi C., cât şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul B., excepţii invocate din oficiu de către instanţa de recurs.

Înalta Curte constată întemeiată excepţiile invocate, fiind incidente în cauză dispoziţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

1.1 Excepţia netimbrării recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. şi C.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia celor două recurente de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citaţiile emise în data de 10 februarie 2021 s-a dispus citarea acestora cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenţii nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Reţine instanţa de control judiciar că, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul trebuia timbrat de fiecare recurentă în parte cu suma de 50 RON.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi au fost legal citate cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursurilor promovate, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x (A.) şi respectiv 23 (C.), nici recurenta-reclamantă şi nici recurenta C. nu au respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, atât a recursului formulat de recurenta-reclamanta A. prin mandatar B. cât şi a recursului formulat de recurenta C. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 21 octombrie 2019 a urţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Excepţia nultăţii recursului declarat de recurentul B.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Deoarece recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia netimbrăii recursului formulat de recurenta-reclamanta A. prin mandatar B. cât şi a recursului formulat de recurenta C., şi va anula cele două recursuri ca netimbrate. Totodată, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurentul-reclamant B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia netimbrării recursurilor formulate de recurenta reclamantă A. şi recurenta intervenientă C., invocată din oficiu, precum şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul B. invocate din oficiu.

Anulează recursurile formulate de recurenta - reclamantă A. prin mandatar B. şi de recurenta - intervenientă C. - prin preşedinte D. împotriva sentinţei nr. 84 din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.

Constată nul recursul declarat de recurentul - B. împotriva sentinţei nr. 84 din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.