Taxpayer’s challenge to refusal to refund penalties barred by tardy administrative complaint; appeal rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer's appeal as unfounded, affirming the lower court's judgment that had rejected the taxpayer's administrative action; the first-instance ruling therefore remains in force. The taxpayer had challenged a tax authority decision rejecting as tardy its administrative complaint against a refusal to refund or offset a sum representing late-payment penalties owed by the state budget, arguing the challenged decision was unlawful and that the lower court inadequately reasoned its judgment. The Court held that the lower court had sufficiently reasoned its decision in line with Article 425 of the Civil Procedure Code, that under Article 281 of the Fiscal Procedure Code (Law No. 207/2015) the object of an administrative action is the decision resolving the administrative complaint, not the underlying administrative act, and that because the taxpayer's complaint before the tax authority raised no illegality arguments against the rejection as tardy under Article 270 of the Fiscal Procedure Code, the court could not review the underlying decision; no grounds for cassation under Article 488(1)(6) or (8) of the Civil Procedure Code were established.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 280 din Legea nr. 207/2015, art. 425 C. proc. civ, art. 397 alin. (1) C. proc. civ; Taxpayer’s challenge to refusal to refund penalties barred by tardy administrative complaint; appeal rejected: The taxpayer had challenged a tax authority decision rejecting as tardy its administrative complaint against a refusal to refund or offset a sum representing late-payment penalties owed by the state budget, arguing the challenged decision was unlawful and that the lower court inadequately reasoned its judgment. The Court held that the lower court had sufficiently reasoned its decision in line with Article 425 of the Civil Procedure Code, that under Article 281 of the Fiscal Procedure Code (Law No. 207/2015) the object of an administrative action is the decision resolving the administrative complaint, not the underlying administrative act, and that because the taxpayer's complaint before the tax authority raised no illegality arguments against the rejection as tardy under Article 270 of the Fiscal Procedure Code, the court could not review the underlying decision; no grounds for cassation under Article 488(1)(6) or (8) of the Civil Procedure Code were established.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Legal basis for the court's ruling in the administrative dispute.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. a chewmat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 65/24.04.2018 a ANAF-DGAMC, decizie prin care a fost respinsă cererea de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia. A solicitat, de asemenea, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1059 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de contencios administrativ formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1059 din 19 martie 2019 a foremulat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. criticând sentinţa în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
O primă categorie de critici vizează încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care arată:
- Hotărârea atacată este nemotivată negasindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea raţiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză în condiţiile în care instanţa de fond s-a rezumat doar la a reda texte de lege respectiv art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 280 şi art. 281 din aceeiaşi lege, fără a motiva de fapt soluţia şi fără a arăta motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile recurentei-reclamante
- în considerentele hotărârii atacate, deşi judecătorul reţine că este ţinut de cadrul procesual trasat de părţi sub aspectul obiectului cauzei şi al părţilor trebuind să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut fără a depăşi limitele investirii şi fără a schimba fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, în realitate judecătorul nu s-a pronunţat asupra a ceea ce recurenta a solicitat.
În motivarea acestei critici, recurenta susţine că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Deciziei nr. 65/24.04.2018 emisă de ANAF-DGAMC de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia.
Iniţial, prin adresa nr. x/25.07.2016 recurenta reclamantă a solicitat organului fiscal compensarea sumei de 13.113.393 RON, cerere ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 17011/08.11.2017 în sensul respingerii acesteia.
Prin adresa nr. x/05.03.2018 recurenta-reclamantă a solicitat intimatului-pârât restituirea sumei în cuantum de 13.113.393 RON sumă datorată de organul fiscal cu titlu de penalităţi de întârziere. La această adresă organul fiscal răspunde recurentei-reclamante prin adresa nr. x/08.03.2018 în sensul că cererea sa de resituire a fost deja soluţionată prin Decizia nr. 17011/08.11.2017.
Împotriva acestei adrese emisă de intimata-pârâtă cu nr. X/08.03.2018 a formulat contestaţie recurenta-reclamantă, contestaţie soluţionată prin Decizia nr. 65/24.04.2018 în sensul respingerii contestaţiei cu motivarea că este formulată peste termenul legal cu încălcarea prevederilor art. 270 Codul de procedură fiscală.
În raport de această situaţie de fapt arată recurenta-reclamantă că ceea ce trebuia avut în vedere era faptul că cele două cereri formulate de recurentă au obiect diferit, respectiv prin adresa nr. x/25.07.2016 a solicitat compensarea sumei de 13.113.393 RON, iar prin adresa nr. x/05.03.2018 a solicitat restituirea sumei de 13.113.393 RON.
Susţine recurenta că Decizia nr. 17011/08.11.2017 este nelegală în condiţiile în care intimata-pârâtă, prin această decizie, a dispus respingerea cererii de restituire deşi recurenta formulase cerere de compensare.
Concluzionează recurenta că instanţa de fond nu a făcut o analiză a susţinerilor recurentei din cererea de chemare în judecată ci a preluat susţinerile intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
O a doua critică invocată de recurentă vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de judecată "nu a analizat susţinerile noastre ci a preluat ceea ce a susţinut pârâta în decizia a cărei anulare am solicitat. Se arată în sentinţă că nu pot fi analizate criticile de nelegalitate şi de netemeinicie invocate de subscrisa ca motiv de anulare a Deciziei nr. x/08.11.2017. Nu ştim ce reprezintă această decizie indicată de instanţă. Este o dovadă a faptului că instanţa nu a făcut o analiză atenta şi corectă a motivelor cererii noastre de chemare în judecată".
4. Apărările efectuate în cauză.
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că în mod corect au fost interpretate şi aplicate în cauză dispoziţiile art. 270 şi art. 280 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu prioritate, Înalta Curte constată că Decizia nr. x/08.11.2017 reţinută de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii atacate este aceeiaşi cu Decizia nr. 17011/08.11.2017 invocată de recurentă atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi în cuprinsul cererii de recurs.
Sub acest aspect analizând actul administrativ menţionat anterior, Înalta Curte constată că instanţa de fond a preluat numărul dosarului de executare, respectiv x în loc de numărul actului administrativ, respectiv 17011, aspect care însă nu este de natură să determine casarea hotărârii atacate întrucât, pe de o parte, fiind vorba despre acelaşi act recurenta are cunoştinţă de conţinutul acestua, iar pe de altă parte, acest aspect nu atestă verificarea de către instanţa de fond a unui alt act administrativ.
Că într-adevăr Decizia nr. 17011/08.11.2017 a fost avută în vedere de instanţa de fond la momentul analizării cauzei rezultă din considerentele hotărârii atacate, şi anume:
"În fapt, prin Decizia nr. x/8.11.2017 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili -Serviciul de Evidenţă Analitică de Plătitori, Restituiri, Compensări nr. 1 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei nr. F1.1/66725/25.07.2016 privind compensarea sumei de 11.138.174 RON, reprezentând obligaţii fiscale aferente lunii iunie 2016, conform declaraţiilor depuse de societate, cu suma de 13.113.393,66 RON, reprezentând penalităţi cuvenite de la bugetul de stat, conform art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pentru suma provenită din anularea în parte a Deciziei ANAF-DGSC NR. 172/15.06.2010 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/25.04.2018, reprezentând TVA aferentă taxei de utilizare/folosire a vagoanelor de trafic internaţional în sumă de 13.656.841 RON şi accesorii aferente în valoare de 26.060.880 RON."
Analizând cuprinsul Deciziei nr. 17011/08.11.2017 reiese cu certitudine că prin acest act administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea recurentei nr. F1.1/66725/25.07.2016 privind compensarea sumei de 11.137.174 RON cu suma de 13.113.393,66 RON.
Cu referire la criticile aduse hotărârii atacate şi subsumate de recurentă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată ă acestea nefondate, si le va respinge pentru considerentele mai jos arătate:
Astfel, recurenta-reclamantă pentru aceste temei de drept a susţinut, pe de o parte, că hotărârea atacată este nemotivată negasindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea raţiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză în condiţiile în care instanţa de fond s-a rezumat doar la a reda texte de lege respectiv art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 280 şi art. 281 din aceeiaşi lege, fără a motiva de fapt soluţia şi fără a arăta motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile recurentei-reclamante, iar pe de altă parte, se susţine că instanţa de fond nu a făcut o analiză a susţinerilor recurentei din cererea de chemare în judecată ci a preluat susţinerile intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., respectând garanţiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.
Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea să urmând să reliefeze raţionamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluţia pronunţată, cu arătarea acelor elemente esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.
Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguităţi şi contradicţii, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural.
Dincolo de acest aspect, se constată de Înalta Curte că instanţa de fond nu a făcut o simplă redare a textelor legale incidente cauzei ci, dimpotrivă, a arătat şi a motivat raţionamentul juridic determinant pentru adoptarea soluţiei de respingere a contestaţiei recurentei reclamante.
În acest sens a arătat instanţa de fond că în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (6) coroborat cu prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către părţi, sub aspectul obiectului, cauzei şi al părţilor, trebuind să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii instanţei de judecată şi fără a schimba fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată.
În raport de aceste dispoziţii legale a statuat în mod corect instanţa de fond că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate în privinţa modului în care organul fiscal a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 prin care să arate în ce constă raţionamentul greşit al organului fiscal în privinţa modului de aplicare a prevederilor legale menţionate anterior la situaţia dedusă judecăţii.
Constată, de asemenea, Înalta Curte că s-a arătat de către instanţa de fond şi care au fost motivele pentru care instanţa de judecată nu poate analiza criticile recurentei referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 17011/08.11.2017, sens în care a precizat că "În lumina prevederilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, obiectul acţiunii în contenciosul administrativ este reprezentat de decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, iar prin menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 65/24.04.2018 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a fost respinsă ca tardivă contestaţia administrativă formulată de reclamantă, instanţa de judecată nu este abilitată să facă o analiză a motivelor de nulitate privind Decizia nr 11054537/8.11.2017 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili -Serviciul de Evidenţă Analitică de Plătitori, Restituiri, Compensări nr. 1".
Constată, de asemenea, Înalta Curte că instanţa de fond a efectuat în cauză o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 281 Codul de procedură fiscală, reţinând în mod corect că obiectul acţiunii în contencios administrativ este reprezentat de decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, situaţie în care contribuabilul are obligaţia de a arăta motivele de fapt şi de drept în baza cărora înţelege să conteste respectivul act administrativ fiscal.
În cauză, se constată că recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal Decizia nr. 65/24.04.2018 prin care contestaţia prealabilă a fost respinsă ca tardiv formulată, ca atare motivele de nelegalitate a actului atacat trebuiau să vizeze actul contestat Decizia nr. 65/24.04.2018, respectiv critici de nelegaliate ce vizau respingerea ca tardiv formulată a contestaţiei formulate.
Cum însă în prezenta cauză recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate în privinţa modului în care organul fiscal a făcut aplicarea art. 270 Codul de procedură fiscală, constată Înalta Curte că instanţa de fond nu era abilitată să efectueze o analiză a motivelor de nulitate privind Decizia nr. 17011/08.11.2017.
În acord cu instanţa de fond, reţine şi Înalta Curte că analizarea legalităţii Deciziei nr. 17011/08.11.2017 putea fi efectuată doar în situaţia în care s-ar fi dispus anularea Deciziei atacate nr. 65/24.04.2018 emisă de intimata-pârâtă ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Aşadar, hotărârea atacată respectă în totalitate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti cuprind obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Înalta Curte costată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurentei-reclamante.
În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.
Prin urmare, întrucât în cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă urmează a fi confirmată de către instanţa de control judiciar.
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constată Înalta Curte că şi acestea este nefondat.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În motivare, se susţine de către recurentă împrejurarea că instanţa de judecată a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 270 alin. (1) Codul de procedură fiscală întrucât în motivarea contestaţiei ce face obiectul prezentei cauze a susţinut că intimata-pârâta a dat Decizia nr. 17011/08.11.2017 ca răspuns la cererea recurentei de compensare x/25.07.2016 şi a invocat existenţa acestei decizii pentru a-şi motiva lipsa unui răspuns temeinic cererii de restituire nr. x/05.03.2018 şi a contestaţiei x/03.04.2018, iar instanţa de judecată nu a efectuat o analiză a susţinerilor recurentei, ci a preluat susţinerile intimatei-pârâte.
Nu poate fi primită critica formulată.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 17011/08.11.2017 a fost respinsă cererea recurentei reclamante de compensare a sumei de 13.113.393,66 RON cu motivarea că actul administrativ Decizie de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală a fost anulat anterior datei de 28.02.2014. Reţine organul fiscal că anterior acestei date nu exista in materie fiscală o dispoziţie legală în temeiul căruia să fie calculate de către agentul economic penalităţi de întârziere pentru neachitarea de către bugetul de stat a sumelor datorate.
Prin cererea nr. x/05.03.2018 recurenta a solicitat organului fiscal restituirea sumei în cuantum de 13.113.393 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate de recurentă. La această adresă organul fiscal răspunde recurentei-reclamante prin adresa nr. x/08.03.2018 în sensul că cererea sa de resituire a fost deja soluţionată prin Decizia nr. 17011/08.11.2017.
Împotriva acestei adrese emisă de intimata-pârâtă cu nr. X/08.03.2018 a formulat contestaţie recurenta-reclamantă, contestaţie soluţionată prin Decizia nr. 65/24.04.2018 în sensul respingerii contestaţiei cu motivarea că este formulată peste termenul legal fiind încălcate prevederilor art. 270 Codul de procedură fiscală.
Conform dispoziţiilor art. 270 alin. (1) Codul de procedură fiscală contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancţiunea decăderii.
Nu poate fi reţinută în cauză o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 270 Codul de procedură fiscală atâta vreme cât contestaţia formulată împotriva actului administrativ Decizia nr. 65/24.04.2018 nu conţine critici referitoare la respingerea de către intimata-pârâtă a contestaţiei ca tardiv formulată.
În consecinţă, reţinând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1059 din 19 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.