Interpretation of specific conditions in CMR insurance policy: whether quality deterioration of perishable goods constitutes a covered risk separate from refrigeration unit failure

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 februarie 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat admiterea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 12801/02.02.2018, admiterea la plată a cererii reclamantei înregistrată sub nr. x/31.08.2016 şi obligarea pârârtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 490 din 12 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 12801/02.02.20218 şi a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1498 euro. De asemenea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 490 pronunţată la data de 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii formulate de către reclamanta A. S.R.L. ca nefondată, şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurenta critică hotărârea instanţei de fond pe considerentul că în mod eronat au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 1267 C. civ. fapt ce a determinat interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.1 din condiţiile de asigurare precum şi prevederile clauzelor speciale ale poliţiei de asigurare respectiv 003 şi precum şi de contractul de transport nr. x/13.04.2016.

Susţine recurenta că "marfa necorespunzătoare calitativ nu poate constitui un risc asigurat", societatea de asigurare nefiind un garant al transportatorului, ci doar asigurand plata bunurilor asigurate în cazuri determinate şi anume acele riscuri ce nu ţin de existenţa obligaţiei de diligenţă a furnizorului, transportatorului sau beneficiarului privind calitatea mărfii.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea atacată şi pe considerentul că instanţa de fond a făcut o analiză a raportului contractual existent între furnizor şi transportator pornind de la o premisă nesigură şi neverificată, respectiv că marfa a plecat în condiţii bune calitativ, iar pe de altă parte, instanţa de fond a făcut supoziţii privind cauzele ce ar fi putut deteriora marfa, supoziţii care, în opinia recurentei, nu îşi găsesc vreun suport în cauza de faţă.

Susţine recurenta, în acest sens, că singura realitate ce trebuia avută în vedere de prima instanţă, era aceea că marfa a fost refuzată pe considerente de calitate, considerente ce nu au legătură nici cu avarierea, nici cu furtul, nici cu pierderea, şi nici cu defectarea instalaţiei frigorifice.

Ultimul motiv de recurs invocat vizează inadmisibilitatea obligării directe la plaă a recurentei în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea acestui motiv, arată recurenta că prin sentinţa civilă recurată instanţa de fond a obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor direct la plata despăgubirilor solicitate, fără a avea în vedere faptul că cererea de plată nu a mai fost analizată pe fondul ei prin prisma cuantumului pretenţiilor, ci doar prin prisma admisibilităţii în raport de condiţiile de asigurare. În acest sens susţine recurenta că intimata-reclamantă nu poate avea abilitatea legală de a obţine plata despăgubirilor direct în instanţă, fără parcurgerea în prealabil a procedurii administrative, în configuraţia legală a analizei dosarului de daună şi a creanţei de asigurare de care aceasta se prevalează în raport de motivarea primei instanţe.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, invocând în principal nulitatea recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac formulată în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, între reclamanta A. S.R.L. şi asigurătorul B. S.A. s-a încheiat, la data de 08.10.2015, Poliţa privind asigurarea de răspundere civilă a cărăuşului pentru mărfurile transportate seria x nr. x .

La data de 21.04.2016, prin adresa nr. x, reclamanta A. S.A. informează societatea de asigurare că a efectuat un transport rutier de marfă din C. - Franţa la D. şi la descărcare s-a constatat că o parte din marfa transportată, respectiv 3 paleţi legume în greutate de 1.320 kg nu corespunde din punct de vedere calitativ.

Prin aceeiaşi adresă a solicitat societăţii de asigurare deschiderea dosarului de daună în vederea despăgubirii. Au fost anexate acestei adrese şi dovezi în susţinerea cererii de despăgubire.

Urmare intrării în faliment a societăţii de asigurare, reclamanta s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând, prin cererea nr. x/31.08.2016 plata despăgubirii aferente bunurilor ce nu corespundeau din punct de vedere calitativ, în sumă de 1.498 Euro conform facturii fiscale nr. x/18.05.2016 aflată la dosar fond.

Prin Decizia nr. 12801/02.02.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de reclamantă cu motivarea că nu reprezintă un risc asigurat faptul că o marfă nu corespunde calitativ potrivit condiţiilor contractuale invocate de recurentă respectiv clauza specială 004 Marfă perisabilă:

"Asigurătorul acceptă acoperirea daunelor produse bunurilor perisabile transportate, în urma defectării instalaţiei frigorifice".

A arătat, de asemenea, recurenta în cuprinsul Deciziei nr. 12801/02.02.2018 că "refuzul mărfii raportat la calitatea acesteia nu face parte din riscurile asigurate, asigurătorul acceptând contravaloarea daunei DOAR în cazul în care se defectează instalaţiile frigorifice"

Judecând cauza în fond, prima instanţă a admis contestaţia şi a anulat Decizia atacată obligând recurenta pârâtă să emită un act prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1498 euro.

Prin urmare, chestiunea litigioasă pe care instanţa de recurs este chemată să o dezlege vizează împrejurarea dacă refuzul mărfii raportat la calitatea acesteia face parte sau nu din riscurile asigurate.

Înalta Curte reţină că poliţa de asigurare CMR se referă la răspunderea pe care transportatorul o are pentru pagubele care pot fi produse mărfurilor transportate fie intern sau internaţional, cu autovehiculele stipulate în contractul de asigurare.

Această poliţă intră în funcţiune în momentul primirii mărfii care urmează a fi transportată şi se termină în momentul în care încărcătura a ajuns la destinaţie. Asigurarea răspunderii cărăuşului pentru mărfurile transportate acoperă răspunderea cărăuşului pentru pagube la mărfurile transportate, aşa cum este reglementată în art. 17 şi 23 din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), convenţie la care România a aderat în baza Decretului nr. 451/1972, asigurarea fiind valabilă atât pe teritoriul României cât şi în afara acestuia. Obiectul asigurat în cadrul acestei poliţe este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuş, pentru pagube produse mărfii transportate cu vehiculul menţionat în poliţă.

Pentru a se putea valorifica o astfel de asigurare sunt necesare întrunirea mai multor condiţii printre care, existenţa riscului asigurat prin care se înţelege un eveniment viitor, posibil dar incert, independent de voinţa părţilor şi prevăzut în contract, la care sunt expuse bunurile şi existenţa unei daune (pagube) de asigurare, respectiv a prejudiciului suferit de asigurat în urma realizării cazului asigurat (riscul).

Pornind de la aceste precizări, pe baza înscrisurilor de la dosar, instanţa a reţinut că, între B. S.A., în calitate de asigurător, şi societatea reclamantă A. S.R.L. în calitate de asigurat a fost încheiată Poliţa privind asigurarea de răspundere civilă a cărăuşului pentru mărfurile transportate seria x nr. x .

Din cuprinsul clauzelor contractuale 3.1 şi 3.2 menţionate în înscrisul intitulat "Condiţii generale privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate pe cale rutieră - CMR" Înalta Curte reţine, pe de o parte, că societatea de asigurare B. S.A. şi-a asumat o obligaţie de despăgubire pentru prejudicii de care reclamanta răspunde în calitate de cărăuş faţă de marfa transportată cu mijjoacele de transport menţionate în poliţa de asigurare, iar pe de altă parte au fost stabilite care sunt riscurile asigurate, respectiv:

-Avarierea mărfii

-Pierderea parţială sau totală a mărfurilor transportate.

Din înscrisul aflat la dosar fond, Înalta Curte constată că părţile au înţeles să completeze Condiţiile generale cu două Condiţii particulare, respectiv Clauza 003 şi Clauza în cauză fiind incidentă doar Clauza 004.

Conform pct. 1 din Clauza 004 intitulată de părţi "Obiectul asigurării":

"1. În urma plăţii primei suplimenatre aferente, în condiţiile respectării cerinţelor totale ale Acordului asupra transportului internaţional de alimente perisabile şi asupra echipamentelor speciale care trebuie folosite pentru astfel de transporturi - ATP, Asigurătorul acceptă acoperirea daunelor produse bunurilor perisabile transportate, în urma defectării instalaţiei frigorifice".

Înalta Curte constată că în baza acestei clauze asigurătorul şi-a asumat o obligaţie suplimentară de despăgubire a daunelor produse bunurilor perisabile transportate, în urma defectării instalaţiei frigorifice, iar intimata-reclamantă şi-a asumat o obligaţie de plată a unei prime suplimentare.

Aşadar, din interpretarea acestei clauze particulare rezultă că voinţa părţilor la încheierea acesteia a fost aceea de a completa obiectul asigurării, şi nu de a-l modifica în sensul de a restrânge obiectul asigurării doar la cel menţionat în clauza particulară 004.

Că este aşa rezultă chiar din preambulul Clauzei 004 în care se arată:

"Prevederile prezentelor Condiţii particulare se aplică împreună cu prevederile Condiţiilor generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate în trafic rutier internaţional (CMR) în măsura în care acestea nu contravin condiţiilor particulare",

În atare situaţie, constată Înalta Curte că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1267 C. civ., interpretând clauzele contractuale unele prin altele, şi dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

În condiţiile în care s-a produs riscul asigurat, respectiv mărfurile transportate de intimata-reclamantă nu corespund din punct de vedere calitativ - situaţie ce se încadrează la categoria riscurilor asigurate prezentate la art. 3.2 din Codiţii generale - avarierea (deteriorarea) mărfurilor, ia naştere obligaţia asigurătorului de a achita despăgubirea, obligaţie asumată de acesta prin clauza prevăzută la art. 3.1 şi 3.2 din Codiţiile generale.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond în sensul că această avariere s-a produs în timpul transportului atâta vreme cât din scrisoarea de trăsură CMR aflată la dosar fond nu reiese că marfa nu ar fi corespuns din punct de vedere calitativ.

În ce priveşte utlimul motiv de recurs ce vizează inadmisibilitatea obligării directe la plata a recurentei în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Se susţine de recurentă că prin sentinţa civilă atacată instanţa de fond a obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor direct la plata despăgubirilor solicitate, fără a avea în vedere faptul că cererea de plată nu a mai fost analizată pe fondul ei prin prisma cuantumului pretenţiilor, ci doar prin prisma admisibilităţii în raport de condiţiile de asigurare. În acest sens susţine recurenta că intimata-reclamantă nu poate avea abilitatea legală de a obţine plata despăgubirilor direct în instanţă, fără parcurgerea în prealabil a procedurii administrative, în configuraţia legală a analizei dosarului de daună şi a creanţei de asigurare de care aceasta se prevalează în raport de motivarea primei instanţe. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante.

Analizând dispozitivul sentinţei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a admis contestaţia formulată, a anulat decizia nr. 12801/02.02.2018 şi a obligat recurenta-pârâtă să emită un nou act administrativ prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 1498 euro.

Se observă, aşadar, că instanţa de fond nu a obligat recurenta la plata sumei de 1498 euro, ci a dispus obligarea recurentei la emiterea unui nou act administrativ.

Dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce se susţine de către recurentă că ar fi fost încălcate de către instanţa de fond, dispun:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă."

Instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea reclamantei în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Nu se poate susţine o neanalizare de către recurentă a dosarului de daună şi a creanţei de asigurare în condiţiile în care în cuprinsul Deciziei atacate nr. 12801/02.02.2018 se arată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor instrumeatează dosarele de daună şi analizează cererile de plată şi înscrisurile anexate acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a cerinţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a seintinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 490 din 12 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.