Constitutionality plea raised orally without cited norms fails; appeal rejected, prior inadmissibility stands.

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 33, art. 36, art. 141, art. 148, art. 149, art. 150 şi art. 151 din Standardele Naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585 din 13.06.2002 şi art. 1 lit. a), art. 5, art. 6 şi art. 7 din H.G. 781 din 25.07.2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu care au legătură directă cu soluţionarea capătului de cerere [iii] din Cererea de chemare în judecată (depusă de subsemnatul la Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2016) devenit ulterior [ii].

În temeiul art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost creat dosarul asociat nr. x/2016

La termenul de judecată din data de 24.03.2021, petentul A. a arătat că neavând cunoştinţele necesare din eroare a criticat prin cererea de sesizare formulată dispoziţii ale unor Hotărâri de Guvern, deşi din perspectiva neconstituţionalităţii, pot fi criticate doar prevederi din cadrul unor legi sau ordonanţe, situaţie în care, la acest termen de judecată, a înţeles să invoce, verbal, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 24 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 24 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte acest motiv de casare, susţine recurentul A. că Încheierea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens apreciază recurentul că instanţa a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), şi 3 din Legea nr. 47/1992 în condiţiile în care a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, întrucât petentul nu a arătat care este norma constituţională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv cel al art. 24 din Legea nr. 182/2002, este neconstituţional.

Arată recurentul, prin cererea de recurs, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul că:

- obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile cuprinse într-o lege (Legea nr. 182/2002

- Curtea Constituţională a României decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 în integralitatea ei şi, în principal, a art. 24

- dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în vigoare şi au legătură directă cu soluţionarea corectă şi legală a dosarului nr. x/2016

- excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa unui complet de judecată, respectiv în faţa completului nr. 2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, complet investit cu soluţionarea dosarului nr. x/2016 precum şi a dosarului nr. x/2016

- să nu fi fost declarată ca fiind neconstituţională dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară Bucureşti a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, apreciind că soluţia pronunţată de instanţa de fond, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, apare ca fiind temeinică şi legală.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de drept şi de fapt relevante.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- existenţa unui proces în cadrul căruia ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- activitatea legii, în sensul că excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,

- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată astfel că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa de fond este chemată să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute, pe de o parte, de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar pe de altă, şi de dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ.

În cauză se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală atâta vreme cât recurentul nu a înţeles să indice norma constituţională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv art. 24 din Legea nr. 182/2002 este neconstituţional. Doar după ce este indicat de către parte norma din Constituţie ce a fost încălcată prin dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se atacă, instanţa de judecată poate proceda la verificarea îndeplinrii condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

La termenul de judecată din data de 24 martie 2021 recurentul a arătat că invocă excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 182/2002 fără însă a arăta care este norma constituţională pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv art. 24 din Legea nr. 182/2002 este neconstituţional, şi, de asemenea, fără a motiva această excepţie.

În această situaţie, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de sesizare a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

Prin cererea de recurs, recurentul critică hotărârea atacată pe considerentul că in mod greşit au fost interpretate şi aplicate de către instanţa de fond dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), şi 3 din Legea nr. 47/1992, sens în care, în cuprinsul cererii de recurs, arată că sunt îndeplinite, în cauză, condiţiile prevăzute de norma juridică anterior menţionată.

Înalta Curte constată ca într-adevăr condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt cele arătate şi de recurent în cuprinsul cererii de recurs însă verificarea îndeplinirii acestor condiţii nu se poate efectua decât după ce sunt arătate de catre parte si normele constituţionale pentru a căror încălcare consideră că textul legal atacat, respectiv art. 24 din Legea nr. 182/2002 este neconstituţional.

Înalta Curte constată că recurentul a arătat doar prin cererea de recurs care sunt dispoziţiile din Constituţie încălcate de art. 24 din Legea nr. 182/2002 pentru a cărui neconstituţionalitate a înţeles să invoce excepţia respectivă.

În raport de acest aspect, instanţa de recurs subliniază faptul că recursul, în actuala reglementare procesuală, nu reprezintă o cale de atac devolutivă ci o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care legiuitorul urmăreşte să asigure conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În condiţiile în care recurentul nu a arătat în faţa primei instanţe care este norma constituţională pretins încălcată de textele legale criticate drept neconstituţionale, nu a realizat o motivare propriu-zisă a excepţiei invocate, nu a adus argumente juridice în favoarea neconstituţionalităţii, relevante şi din perspectiva admisibilităţii cererii de sesizare, recursul este nefondat, în calea de atac a recursului nu pot fi promovate critici de netemeinicie a hotărârii atacate conform art. 483 C. proc. civ.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţă în faţa căreia a fost invocată, prin încheiere, autorul excepţiei având obligaţia de motivării cererii de sesizare. Autorul excepţiei trebuie să arate nu numai dispoziţiile din lege sau din ordonanţă pe care le consideră neconstituţionale, dar şi dispoziţiile constituţionale cărora le contravin dispoziţiile legale criticate.

Lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, deoarece fără cunoaşterea motivelor este cu neputinţă efectuarea controlului de constituţionalitate. Aşa cum a statuat într-una dintre deciziile sale, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe asupra unor temeiuri de neconstituţionalitate pe care autorul excepţiei nu le invocă şi care nu rezultă implicit sau explicit din motivele folosite în sprijinul excepţiei.

De asemenea, s-a precizat că instanţa de contencios constituţional nu este în măsură să se substituie părţii cu privire la invocarea unor motive de neconstituţionalitate, deoarece ar exercita astfel un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi cu cele din Legea nr. 47/1992. S-a statuat de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi ridicată direct în faţa Curţii Constituţionale, deoarece aceasta nu poate fi sesizată decât prin încheierea instanţei în faţa căreia trebuie să fie ridicată şi pusă în discuţia părţilor. (Decizia nr. 1313/04 octombrie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 12/06.01.2012; Decizia nr. 63/25 ianuarie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 110/14 februarie 2007; Decizia nr. 627/29 mai 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 555/23 iulie 2008).

Tot atunci trebuie invocate şi puse în discuţia părţilor şi motivele invocate în susţinerea excepţiei, astfel încât instanţa să-şi poată exprima opinia şi asupra acestora. De aceea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că invocarea în cadrul judecării unei excepţii de neconstituţionalitate a unui alt temei, care nu are nici o legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu reprezintă o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 12 din Legea nr. 47/1992, ceea ce este inadmisibil.

Sesizarea Curţii Constituţionale prin încheierea instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, serveşte la determinarea obiectului judecăţii de constituţionalitate a posteriori, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării, ceea ce în cauza de faţă nu s-a făcut, aşa încât în mod corect a fost respinsă cererea petentului de sesizare şi, pe cale de consecinţă, recursul acestuia va fi respins ca nefondat, sub acest aspect.

În raport de aceste considerente şi motivul de recurs ce vizează împrejurarea că "instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii Legii nr. 182/2002 în integralitatea ei sub aspectul regulilor impuse în ceea ce priveşte declasificarea documentelor clasificate şi condiţiilor de acces la informaţii" este nefondat. Recurentului îi revenea aceeiaşi obligaţie, respectiv de a arăta care este norma constituţională pentru a cărei încălcare consideră că Legea nr. 182/2002 este neconstituţională în integralitatea ei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind, de asemenea, nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că Încheierea recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 24 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.