Medical workers' bid to reclassify infectious-disease posts as "especially dangerous" rejected; annulment action dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2019 pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună anularea prevederilor pct. l şi pct. 2 ale Anexei nr. 1 din Regulamentul de sporuri aprobat prin H.G.. nr. 153/2018 si includerea personalului de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea in unităţile de boli infecţioase şi în secţiile şi compartimentele de boli infecţioase la condiţii deosebit de periculoase care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 - raportat la dispoziţiile art. 2 lit. c) punctele (i) şi (iii) coroborat cu Anexa nr. 2 lit. A) punctul 9 şi 14 din Regulamentul cadru din 29.03.2018 aprobat prin H.G. nr. 153/2018

Au solicitat, de asemenea, reclamanţii obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces în baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 100/2019 din data de 16 aprilie 2019 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat că excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea la emitere act invocată de pârâtul Guvernul României ca fiind o apărare de fond, iar în ce priveşte cererea de chemare în judecată, a respins-o ca fiind nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 100/2019 din data de 16 aprilie 2019 au declarat recurs reclamanţii: A., P., C., D., E., H., I., J., M., O. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii .

Au solicitat recurenţii şi obligarea intimatului-pârât Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.

Într-o primă critică se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal deoarece nu există o descriere corectă a circumstanţelor cauzei, determinată şi de argumentaţia din cererea de chemare în judecată şi din răspunsul la întâmpinare. Se susţine că din redactarea hotărârii nu rezultă cu certitudine dacă prevederile legale au fost bine sau nu aplicate atâta timp cât instanţa de fond în loc de a aplica normele de drept substanţial potrivite, argumentează strict pe prevederile Legii 153/2017, fără a analiza şi justifica aspectele arătate prin răspunsul la întâmpinare.

În plus susţin recurenţii că instanţa de fond a omis examinarea unor chestiuni de fapt ce constituiau condiţii de aplicare a prevederilor din H.G. atacat şi implicit al Regulamentului de sporuri. Concret, susţin recurenţii că instanţa a omis să examineze dacă prin H.G.-Regulamentul de sporuri atacat, sunt corect stabilite încadrarea recurenţilor la condiţiile de muncă şi să argumenteze juridic normele de drept incidente, susţinând că instanţa de fond a dedus un motiv eronat în loc sa tranşeze efectiv

Prin cea de-a doua critică se arată de către recurenţi că hotărârea este dată cu încălcarea legii întrucât instanţa nu a aplicat regula de drept incidentă la situaţia de fapt, şi nu a analizat juridic toate aspectele invocate.

Consideră recurenţii că situaţia de fapt a fost greşit înţeleasă ceea ce a condus la o aplicare greşită a legii, instanţa dând la o parte normele de drept substanţial potrivite a pronunţat o soluţie total eronată

Susţin recurenţii că în raport de principiul specialia generalibus derogant, H.G. nr. 153/2018 ar fi trebuit să precizeze clar secţiile, unităţile si compartimentele de boli infectioase care se încadrează la conditii periculoase şi care la condiţii deosebit de periculoase, şi nu să încadreze toate unităţile, secţiile si compartimentele de boli infectioase la condiţii periculoase câtă vreme în art. 2 lit. c) al acestei Hotărâri se precizează expres când sunt condiţii deosebit de periculoase.

Susţin recurenţii că actele medicate depuse la dosarul cauzei atestă faptul că personalul din cadrul secţiei contagioase al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba-Iulia vine în contact cu agenţi biologici - art. 2 lit. c) punctul i) prin transmitere aerogenă, expunere biologică la TBC, HIV-SIDA sau virusuri hepatita B, C, D, şi punctul iii) - combatare epidemii - aspecte care vizează condiţii deosebit de periculoase, motiv pentru care apreciază recurenţii că se impune a se constata nelegalitatea prevederilor prin care sunt încadraţi doar la condiţii periculoase.

Arată recurenţii că Legea nr. 153/2017 nu exclude această posibilitate - Anexa II cap. II art. 7 menţionează că "personalul din unităţi, secţii şi compartimente de boli infectioase care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase, beneficiază de un spor de pana la 25% din salariu de baza".

Susţin recurenţii că prin folosirea de către legiuitor a sintagmei "care" interpretarea ce trebuie dată textului de lege nu trebuie să fie strictă, în sensul că se poate ca interpretarea să fie şi în sensul că personalul din unităţi, secţii şi compartimente de boli infecţioase să îşi desfăşoare activitatea în condiţii deosebit de periculoase deoarece vin în contact cu agenţi patologici cu transmitere aerogenă (gripă, TBC; etc.) sau virusuri hepatita B, C şi D şi combatere epidemii.

Arată recurenţii că este nelegală interpretarea dată dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 de către intimatul-pârât în sensul că personalul din cadrul unităţilor, secţiilor şi compartimentelor de boli infecţioase la condiţii deosebit de periculoase susţinând că această interpretare este una restrictivă ce nu a avut în vedere şi prepoziţia "care" inserată în text.

Prin urmare, din moment ce art. 23 din Legea 153/2017 menţionează clar că "Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut in Anexele 1-V1I1 şi condiţiile de acordare ale acestuia se stabilesc în cel mult 60 zile ...prin Regulament- cadru ...", acest Regulament cadru cu privire la sănătate a stabilit categoriile de personal la care se aplică acest spor de condiţii de munca - iar în ce priveşte secţiile/compartimentele de boli infecţioase a stabilit în mod nelegal că se încadrează la condiţii periculoase în loc de condiţii deosebit de periculoase.

Susţin recurenţii că Regulamentul cadru în cauza de faţă trebuia să prevadă categoriile de personal prevăzut în Anexele II din lege care beneficiază de condiţii de muncă şi nu să preia ce scrie în lege de la art. 7 Anexa II Cap. II -fără nicio analiză atentă a textului de lege şi interpretând eronat dispoziţiile legale.

Se arată că la redactarea regulamentului intimatul-pârât trebuia să aibă în vedere determinarea în mod real şi concret a condiţiilor de muncă din fiecare unitate, secţie sau compartiment de boli infecţioase în funcţie de specificul activităţii şi a cazurilor reale cu care se confruntă bolile infecţioase.

De altfel, susţin recurenţii că publicarea Regulamentului trebuia să fie ulterioară expertizării reale a condiţiilor de muncă, şi nu anterior, expertiza condiţiilor de muncă făcându-se exact pe Regulament - când în realitate trebuia să se procedeze invers

Regulamentul-Cadru aprobat prin H.G. nr. 153/2018, respectiv la art. 2 lit. c) menţionează faptul că sunt condiţii deosebit de periculoase atunci când acestea pot produce îmbolnăviri la lucrători prin expunere la agenţi biologici - punctul (i) - prin transmitere aerogena, expunere biologică la TBC, HIV-SIDA sau virusuri hepatita B, C, D. şi punctul (iii) - combatere epidemii - acest personal fiind cel din secţiile şi compartimentele de boli infecţioase.

La Anexa 2 din regulament unde sunt nominalizate locurile de muncă cu condiţii deosebit de periculoase, apare doar personalul care îşi desfăşoară activitatea în secţii şi compartimente care lucrează cu bolnavi cu TBC, HIV, SIDA, fără a mai fi menţionat şi personalul care lucrează cu agenţi cu transmitere aerogenă şi hepatite B, C, D şi epidemii (exemplu: gripă, rujeolă, etc.,) care era menţionat la art. 2 lit. c) din Regulament.

Se precizează de către recurenţi că în contradicţie cu prevederile art. 2 lit. c) pct. i) şi iii) unităţile, secţiile şi compartimentele de boli infecţioase (a căror activitate implică expunerea la transmitere aerogenă a agenţilor patogeni de exemplu gripă şi altele, contactul cu hepatita B, C, şi D şi epidemiile deosebit de grave) au fost menţionate la Anexa 1 din Regulament care prevede locurile de muncă cu condiţii periculoase (pct. 2 din Anexa nr. 1 din Regulament).

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, se arată că motivele de recurs sunt nefondate, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod corect dispoziţiile legale.

Cap. II din Anexa 2 a Legii cadru nr. 153/2017 sunt cuprinse reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, iar la art. 7 alin. (1) sunt menţionate sporurile care pot fi acordate persoanlului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale.

Se arată de către intimat că Hotărârea de Guvern contestată a fost elaborată cu respectarea întocmai a prevederilor legale astfel că nu există motive de anulare a celor două puncte 1 şi 2 din Anexa 1 la Regulamentul-cadru în sensul dorit de recurenţii reclamanţi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de faţă nu combate punctual argumentele Curţii de Apel Alba-Iulia, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susţinerile formulate în faţa instanţei de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, chestiunea litigioasă din prezenta cauză a vizat nelegalitatea includerii în condiţii periculoase a personalului care lucrează în unităţile, secţiile şi compartimentele de boli infecţioase, recurenţii solicitând instanţei includerea acestui personal la condiţii deosebit de periculoase, intimatului revenindu-i obligaţia de a modifica în mod corespunzător dispoziţiile Regulamentului dacă instanţa constată nelegalitatea invocată de recurenţii reclamanţi.

Constată Înalta Curte că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată aşa cum acesta a fost reţinut din actul procedural răspuns la întâmpinare, hotărârea atacată este legală nefiind decelate motive de casare a acesteia.

Prima critică adusă hotărârii atacate ce vizează împrejurarea că nu există o descriere corectă a circumstanţelor cauzei determinată de argumentaţia din cererea de chemare în judecată şi răspunsul la întâmpinare, nu poate fi primită.

În acest sens, observă Înalta Curte că prin acţiunea formulată recurenţii au solicitat anularea prevederilor pct. 1 şi 2 ale Anexei nr. 1 din Regulamentul de sporuri aprobat prin H.G. nr. 153/2018 şi includerea personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de boli infecţioase şi în secţiile şi compartimentele de boli infecţioase la condiţii deosebit de periculoase care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 raportat la dispoziţiile art. 2 lit. c) punctele i) şi iii) coroborat cu Anexa 2 lit. A) punctul 9 şi 14 din Regulamentul cadru din 29.03.2018 aprobat prin H.G. nr. 153/2018, iar prin actul de procedură răspuns la întâmpinare au arătat că obiectul acţiunii îl reprezintă nelegalitatea includerii la condiţii periculoase a personalului care lucrează în unităţile, secţiile şi compartimentele de boli infecţioase, solicitând instanţei de judecată includerea la condiţii deosebit de periculoase, revenindu-i intimatului-pârât obligaţia de a modifica corespunzător dispoziţiile Regulamentului dacă instanţa constată nelegalitatea invocată de recurenţi.

Analizând considerentele hotărârii atacate, constată Înalta Curte că primul motiv de recurs este nelegal, prima instanţă arătând în mod clar şi argumentând în raport de normele juridice incidente cauzei, inclusiv de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, că modificarea unei hotărâri de Guvern nu poate fi făcută pe cale judiciară cu eludarea, pe de o parte a întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului hotărârii de Guvern supusă aprobării, iar pe de altă parte, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea acestor texte constituţionale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

Instanţa de contencios administrativ nu poate depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Reţine, de asemenea, Înalta Curte că argumentarea instanţei de fond prin raportare la Legea cadru nr. 153/2017 este una corectă şi legală atâta timp cât H.G. nr. 153/2018 a fost emisă în vederea executării în concret a Legii nr. 153/2017, ea neputând conţine prevederi contrare şi nici nu poate adăuga la lege.

Prin cea de-a doua critică s-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii întrucât nu a aplicat regula de drept incidentă la situaţia de fapt şi nu a analizat juridic toate aspectele invocate. Invocă recurenţii împrejurarea că în raport de actele medicale aflate la dosarul cauzei este dovedit faptul că personalul din cadrul secţiei contagioase al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia vine în contact cu agenţi biologici art. 2 lit. c) punctul i) prin transmitere aerogenă, expunere bilogică la TBC, HIV-SIDA sau virusuri hepatitB, C, şi D şi punctul iii) combatere epidemii aspecte care vizează condiţii deosebit de periculoase, situaţie faţă de care este nelegală norma juridică de încadrare doar la condiţii periculoase.

Critica este nefondată.

Cap. II din Anexa II a Legii nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, iar la art. 7 alin. (1) sunt menţionate sporurile care pot fi acordate personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale.

Art. 7 alin. (1) lit. a) prevede:

"(1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale următoarele categorii de sporuri:

a) pentru personalul din unităţi, secţii şi compartimente de boli infecţioase, neonatologie, săli de naştere şi din laboratoarele de analize medicale, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase, beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază".

Norma legală stabileşte categoriile de sporuri în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, reglementând un spor de 25% din salariul de bază pentru personalul din unităţi, secţii şi compartimente de boli infecţioase care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase.

Constată Înalta Curte că prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017, pentru condiţiile deosebit de periculoase, legiuitorul a stabilit un spor de până la 85% din salariul de bază, norma juridică ce enumeră în mod exemplificativ situaţiile considerate de lege deosebit de periculoase, şi care lasă la latitudinea Ministerului Sănătăţii includerea şi a altor situaţii în categoria condiţiilor deosebit de periculoase, de vreme ce arată:

"b) pentru condiţii deosebit de periculoase: ... şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătaăţii, cuantumul sporului este de ..."

Ca atare, încadrarea în categoria de personal în unităţi şi secţii boli infecţioase, neonatologie, săli de naştere şi din laboratoarele de analize medicale care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase determină aplicarea sporului de 25% din salariul de bază.

Actele medicale depuse la dosarul cauzei nu au relevanţă în raport de conţinutul normei art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 153/2017 atâta vreme cât categoria de personal încadrat în secţiile de boli infecţioase nu sunt reţinute de legiuitor ca făcând parte din categoria condiţiilor deosebit de periculoase.

Drept urmare, dispoziţiile legii sunt fără echivoc, instanţa de fond efectuând o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Instanţa de judecată nu are atributul de a proceda la o reîncadrare a unor boli în categoria condiţiilor deosebit de periculoase, acesta fiind atributul legiuitorului, care în prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017 a reţinut şi a circumstanţiat condiţiile deosebit de periculoase.

Mai reţine Înalta Curte că în mod corect instanţa de fond a constatat că este lipsită de suport legal cererea recurenţilor de anulare a prevederilor punctelor 1 şi 2 din Anexa 1 la Regulamentul cadru şi de includere a personalului de la punctele 1 şi 2 la Anexa 2 la Regulamentul cadru.

Observând Anexa 2 la Regulamentul cadru se constată că aceasta reglementează sporul pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la Capitolul II din Anexa II la Legea nr. 153/2017.

Cum însă recurenţii sunt încadraţi în categoria de personal din unităţi, secţii sau compartimente de boli infecţioase cererea acestora este nelegală.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

În raport de toate aceste considerente Înalta Curte constată recursul formulat ca fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., P., C., D., E., H., I., J., M., O., împotriva sentinţei nr. 100/2019 din 16 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.