Romanian pig-welfare state aid reduction upheld, appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.11.2015 sub numărul x/2015 reclamanta A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢII PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEŢEAN ILFOV pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea art. II din H.G. nr. 4/2011 şi a art. II din H.G. nr. 237/2011, prin care s-a modificat H.G. nr. 839/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor şi obligarea pârâtei APIA - CJ Ilfov la plata sumei 1.020.734,98 RON, reprezentând diferenţa de ajutor de stat cuvenit societăţii pentru anul 2012, în conformitate cu schema de ajutor de stat reglementată prin H.G. nr. 839/2010, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 4997 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei APIA - Centrul Judeţean Ilfov ca neîntemeiate.

A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în interesul pârâtului Guvernul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a criticat hotărârea atacată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material şi procedural.

O primă critică adusă hotărârii atacate vizează interpretarea eronată de către instanţa de fond a normelor art. 107-109 din TFUE sustinând recurenta că în baza acestor dispoziţii statele membre sunt obligate să notifice orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat Comisiei Europene prezentând totodată informaţii detaliate privind scopul măsurii, beneficiarii, durata, cuantumul ajutorului, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare. De asemenea, susţine recurenta că obligaţia de notificare există cu privire la orice modificare pe care un stat membru doreşte să o aducă unei scheme de ajutor existente.

Susţine recurenta că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că prin H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 s-a modificat numai procedura de acordare a ajutorului de stat însă schema de ajutor nu a fost modificată astfel că nu era necesară notificarea Comisiei Europene, întrucât "modificările aduse de cele două hotărâri nu pot fi calificate ca minore, şi nici nu se poate considera că ele ar privi numai procedura de acordare a ajutorului de stat".

În realitate, elimenarea cerinţei angajamentului multianual pentru perioada 2010-2015 şi eliminarea cerinţei de verificare a încadrării în buget înainte de aprobarea cererilor constituiau modificări substanţiale ale schemei de ajutor de stat, pentru a căror aplicare ar fi fost necesară o nouă notificare către Comisia Europeană.

O a două critică adusă hotărârii atacate vizează reţinerea de către instanţa de fond, în mod eronat, a faptului că art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 stabilea doar cuantumul maxim al ajutorului de stat, fără a indica însă o valoare minimă, iar faptul că, în concret, modificarea procedurii poate determina obţinerea ajutorului într-un cuantum inferior celui solicitat nu afectează caracterul stimulator al măsurii.

Sub acest aspect arată recurenta că H.G. nr. 839/2010 stabilea în mod concret valoarea ajutorului de stat care urma să fie acordat fiecărei societăţi beneficiare, valoare egală cu costurile suplimentare şi pierderile de venituri suportate ca urmare a aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor. Acest act normativ era în deplină concordanţă atât cu dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005 cât şi Capitolul IV.C.2.b paragraful 51 din Liniile directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2015.

În raport de aceste prevederi arată recurenta că schema de ajutor aşa cum a fost modificată prin H.G. nr. 4/2011 nu respectă din punct de vedere substanţial prevederile legislaţiei comunitare deoarece beneficiarilor ajutorului nu le sunt rambursate costurile suplimentare şi pierderea de venituri aferente realizării angajamentelor pentru bunăstarea animalelor (astfel cum prevede art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005) ci o cotă neprecizată din acestea, al cărei procent se stabileşte la sfârşitul fiecărui an, după centralizarea tuturor cererilor de ajutor primite de APIA în anul respectiv (adică după ce beneficiarii deja au suportat costurile suplimentare şi/sau pierderile de venituri).

Se susţine de către recurentă că în cauză nu este vorba despre o schemă de ajutor pentru subzistenţă astfel încât nu se poate susţine că ajutorul, indiferent de cuantumul său concret, reprezintă tot o facilitate acordată de stat.

Precizează recurentă că formula introdusă de H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 afectează caracterul stimulator al măsurii şi contravine regulilor 15 şi 16 din Liniile directoare comunitare publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319/27.12.2006 atâta vreme cât aceste acte normative permit accesarea schemei de ajutor de către toţi solicitanţii fără însă a se verifica încadrarea în bugetul existent. Anterior modificării, H.G. nr. 839/2010 "promitea" rambursarea integrală a cheltuielilor suplimentare şi a pierderilor de venit generate de aplicarea măsurilor, însă prin modificările aduse de H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 schema de ajutor a fost modificată substanţial permiţându-se accesarea ei şi de către producători care nu îşi asumaseră angajamentul multianual pentru perioada 2010-2015.

Critică recurenta hotărârea atacată şi sub aspectul interpretării şi aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006, instanţa de fond reţinând că scopul reglementării nu este acela de a garanta acordarea unei sume maxime ci acela de a stabili un plafon maxim care să nu poată fi depăşit, iar dispoziţiile Regulamentului nu au fost încălcate în condiţiile în care prin art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 (forma iniţială) a fost stabilită suma maximă ce se poate acorda.

Societateta recurentă susţine, prin cererea de recurs, că atât reglementarea europeană cât şi cea iniţială a H.G. nr. 839/2010 prevedeau foarte clar valoarea ajutorului de stat care urma să fie acordat, valoare egală cu costurile suplimentare şi pierderile de venituri suportate ca urmare a aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor, ca atare, după primirea avizului din partea APIA pentru accesarea programului multianual, solicitantul avea aşteptarea legitimă că i se va rambursa valoarea acestor costuri suplimentare.

Prin H.G. nr. 4/2011 nivelul ajutorului a devenit incert, întrucât s-a acordat avize de principiu fără nicio verificare a alocărilor bugetare, iar calculele nu au fost făcute în anul următor, când s-a constatat că suma alocată nu acoperea cererile de ajutor motiv pentru care s-a procedat la reducerea proporţională, or în legislaţia comunitară nu este prevăzută o asemenea metodă de acordare a ajutorului de stat.

Arată recurenta că în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Regulamentul nr. 1974/2006 plafonarea sumelor anuale maxime eligibile se putea face stabilindu-se de la început o sumă globală maximă pentru fiecare exploataţie participantă. Dacă la elaborarea H.G. nr. 4/2011 ar fi fost luată în considerare prevederea art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006 şi s-ar fi fixat o sumă globală maximă/an/exploataţie, toţi beneficiarii ajutorului de stat şi-ar fi putut dimensiona bugetele în consecinţă, alocând angajamentelor pentru bunăstarea animalelor cheltuieli care să se încadreze în plafonul comunicat de Guvern.

Concluzionează recurenta că prevederile atacate al H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 contravin art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005, art. 9 alin. (6) şi art. 27 alin. (9) din Regulamentul CE nr. 1974/2006 şi a Liniilor directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2006, capitolul IV.C.2.b. paragraful nr. 51.

4. Apărările intimatei

În cauză, au fost depuse intâmpinări atât de către intimatul intervenient Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), cât şi de către intimaţii-pârâţi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Ilfov (A.P.I.A.-Ilfov) şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prioritar, observă Înalta Curte că prin recursul formulat a fost invocat ca şi motiv de casare şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare include în conţinutul său neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă.

Cum însă criticile formulate nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de faţă nu combate punctual argumentele Curţii de Apel Bucureşti, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susţinerile formulate în faţa instanţei de fond.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost cea referitoare la faptul dacă modificările aduse H.G. nr. 839/2010 prin H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 au vizat condiţiile de acordare a ajutorului de stat sau a fost modificată doar procedura pe care solicitanţii au obligaţia să o urmeze pentru obţinerea ajutorului de stat.

Cu referire la prima critică adusă hotărârii atacate, Înalta Curte o va respinge ca fiind nefondată împărtăşind opinia instanţei de fond în sensul că, în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, nu se impunea notificarea Comisiei Europene cu privire la modificările aduse H.G. nr. 839/2010 de H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011.

Constată Înalta Curte că în prezenta cauză instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei retinând în mod corect că prin H.G. nr. 4/2011 nu s-a produs o modificare a condiţiilor de acordare (criteriile minime de eligibilitate nu au suferit modificări de substanţă) ci doar a fost modificată procedura pe care solicitanţii au obligaţia să o urmeze pentru obţinerea ajutorului.

În acest sens este de observat că în urma modificării, după primirea şi înregistrarea cererilor iniţiale, Centrele judeţene verificau încadrarea în criteriile prevăzute la art. 4 şi acordau sau nu avizul de principiu. Pentru a beneficia de ajutorul de stat, solicitanţii care primiseră aviz de principiu formulau cereri pentru solicitarea ajutorului de stat, ocazie cu care centrele judeţene verificau şi determinau sumele aferente cererilor pentru solicitarea ajutorului de stat, şi aprobau valoarea sprijinului pentru perioada respectivă, calculată prin aplicarea la suma determinată a procentului rezultat din raportul dintre plafonul anual total alocat şi valoarea totală estimată în baza cererilor iniţiale anuale. Ulterior dacă se constata că suma anuală determinată din însumarea cererilor de solicitare a ajutorului de stat depuse depăşeşte plafonul total alocat, ajutorul de stat se diminua procentual cu aceeaşi valoare pentru toţi beneficiarii, în vederea încadrării în plafonul alocat.

Reţine Înalta Curte că prin H.G. nr. 4/2011 s-a avut în vedere crearea posibilităţii aplicării pentru schema de ajutor de stat şi de către crescătorii de animale noi apăruţi pe piaţă, care înfiinţează exploataţii după perioada de depunere a cererii iniţiale anuale, respectiv 1-15 octombrie a fiecărui an sau în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei Comisiei Europene de autorizare a acordării ajutorului de stat pentru anul 2010, şi doresc să utilizeze măsuri prin care asigură depăşirea standardelor minime obligatorii de bunăstare a păsărilor şi porcilor, altele decât măsurile tehnologice obligatorii.

În raport de aceste considerente, constată Înalta Curte că dispoziţiile art. 107-109 din TFUE impun notificarea intenţiei de acordare a ajutorului de stat sau de modificare a ajutoarelor de stat. Cum în prezenta caută a fost modificată doar procedura pe care solicitanţii au obligaţia să o urmeze pentru obţinerea ajutorului de stat, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu se impunea notificarea Comisiei Europene în temeiul art. 108 alin. (3) din TFUE.

În plus, constată Înata Curte că dispoziţiile art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 839/2010 dispun că "(2) Alocarea financiară necesară ajutorului de stat pentru măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului", situaţie în care în mod corect a stabilit instanţa de fond că stabilirea plafonului anual intră în marja de apreciere a Guvernului care ia această decizie în funcţie de contextul social şi economic din fiecare an, astfel că notificarea Comisiei Europene nu se mai impune.

S-a criticat prin cererea de recurs interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 de către instanţa de fond, susţinându-se că acest act normativ stabilea în mod concret valoarea ajutorului de stat care urma să fie acordat fiecărei societăţi beneficiare, valoare egală cu costurile suplimentare şi pierderile de venituri suportate ca urmare a aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor. S-a susţinut, de asemenea, că acest act normativ era în deplină concordanţă atât cu dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005 cât şi cu Liniile directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2015 Capitolul IV.C.2.b.

Critica este nefondată. În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010:

"Suma maximă a ajutorului de stat pe tipuri de porci nu poate depăşi anual 500 euro/UVM.".

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că legiuitorul a reglementat doar un cuantum maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat, fără însă a reglementa o valoare minimă, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a prevăzut în conţinutul normei rambursarea integrală a cheltuielilor suplimentare şi a pierderilor de venit generate de aplicarea măsurilor, după cum susţine recurenta, ci norma juridică asigura un ajutor din partea statului care nu putea depăşi anual suma stabilită prin H.G. nr. 839/2010 şi se acorda beneficiarilor în limita plafonului total alocat. În plus, chiar dacă prin norma juridică s-a instituit un cuantum maxim al ajutorului de stat, aceasta nu însemnează că ajutorul ce trebuie acordat trebuie să fie în mod obligatoriu în cuantumul maxim stabilit de lege, scopul reglementării nefiind acela de a asigura garantarea acordării unei sume maxime.

Nici susţinerile recurentei ce vizează faptul că schema de ajutor aşa cum a fost modificată prin H.G. nr. 4/2011 nu respectă din punct de vedere substanţial prevederile legislaţiei comunitare respectiv dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005 nu pot fi primite având în vedere chiar dispoziţiile art. 40 alin. (3) teza finala din Regulament care prevede:

"Ajutorul se limitează la cuantumul maxim stabilit în anexa I", iar anexa 1 stabileşte suma maximă de 500 euro/pe unitate de efectiv mare de animale.

Faptul că în concret, modificarea procedurii de acordare, poate determina obţinerea ajutorului într-un cuantum inferior celui solicitat, nu afectează caracterul stimulator al măsurii, având în vedere că ajutorul, indiferent de cuantumul concret, este o facilitate acordată de stat persoanelor care desfăşoară activităţi în domeniul agricol.

S-a mai susţinut că au fost interpretate în mod eronat de către instanţa de judecată şi dispoziţiile art. 27 alin. (9) din Regulamentul 1974/2006 cu motivarea că în temeiul acestei prevederi plafonarea sumelor anuale maxime eligibile se putea face stabilindu-se de la început o sumă globală maximă pentru fiecare exploataţie participantă. Se susţine că dacă la elaborarea H.G. nr. 4/2011 ar fi fost luată în considerare prevederea art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006 şi s-ar fi fixat o sumă globală maximă/an/exploataţie, atunci toţi beneficiarii ajutorului de stat şi-ar fi putut dimensiona bugetele în consecinţă, alocând angajamentelor pentru bunăstarea animalelor cheltuieli care să se încadreze în plafonul comunicat de Guvern.

În raport de conţinutul normei art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006 în conformitate cu care:

"(9)În cazul în care angajamentele sunt exprimate, de obicei, în alte unităţi decât cele utilizate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre pot calcula plăţile pe baza acestor alte unităţi. În acest caz, statele membre asigură că sumele anuale maxime eligibile pentru un sprijin comunitar, astfel cum se prevede în anexa respectivă, sunt respectate. În acest sens, statul membru poate:

a)stabili o limită a numărului de unităţi pe hectar ale exploataţiei la care se referă angajamentul în favoarea agromediului.

b)stabili o sumă globală maximă pentru fiecare exploataţie participantă şi asigura că plăţile corespunzătoare fiecărei exploataţii respectă această limită", constată Înalta Curte că aceasta a fost corect interpretată de instanţa de judecată având în vedere că scopul reglementării nu este acela de a asigura garantarea acordării unei sume maxime ci acela de a se stabili un plafon maxim care să nu poată fi depăşit. Or, prin dispoziţiile art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 a fost stabilită suma maximă ce se poate acorda.

Constată Înalta Curte că implementarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate in favoarea bunăstării animalelor s-a realizat cu respectarea prevederilor Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele în agricultură şi silvicultură în perioada 2007 - 2013, publicate in jurnalul Oficial al uniunii Europene nr. 319 din 27.12.2006, ale Regulamentului CE nr. 1.698/2005 precum şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.974/2006 (regulamente în prezent abrogate).

În baza prevederilor hotărârii mai sus menţionate recurenta a depus la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură "Angajamentul asumat voluntar în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor conform prevederilor art. 4 alin. (2) al H.G. nr. 839/2010 cu modificările şi completările ulterioare perioada 2010-2015 (inclusiv)" în data de 30.11.2010 ora 11:00 având nr. de înregistrare 3107.

Pentru anul 2011 -2012 recurenta a depus următoarele cereri:

- cerere iniţială anuală pentru solicitarea ajutorului de stat privind realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării porcinelor pentru anul 2011 - 2012 înregistrata sub nr. x/12.10.2011;

- cerere pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor pentru perioada 16.10.2011 -15.01.2012, nr. 449/13.02.2012;

- cerere pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor pentru perioada 16.01.2012- 15.04.2012, nr. 1304/07.05.2012;

- cerere pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor pentru perioada 16.04.2012 - 15.07.2012, nr. 2411/30.07.2012.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Ilfov după determinarea şi verificarea sumelor aferente cererilor pentru solicitarea ajutorului de stat depuse de solicitanţi pentru anul 2011 - 2012 a procedat la întocmirea situaţiei centralizatoare nr. 3779/22.11.2012, care a fost transmisă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Ţinând cont de prevederile legislative, plăţile pentru ajutorul de stat se efectuau începând cu data de 16 noiembrie, după încheierea anului în care s-au aplicat măsurile pentru care se solicita ajutor de stat

Drept urmare, pentru anul II de plată, respectiv 2011-2012, plafonul total alocat nu a acoperit valoarea însumată a cererilor de solicitare la nivelul întregii ţări, şi ţinând cont de prevederile "art. 161 (1) Suma anuală aprobată se acordă beneficiarilor în limita plafonului total alocat. (2) Suma anuală aprobată cuprinde sumele determinate pentru toate cele 4 perioade menţionate la art. 5 alin. (52) şi (53). (3)în cazul în care suma anuală determinată din însumarea cererilor de solicitare a ajutorului de stat depuse depăşeşte plafonul total alocat, ajutorul de stat se diminuează procentual cu aceeaşi valoare pentru toţi beneficiarii, în vederea încadrării în plafonul alocat", a fost necesară diminuarea procentuală cu aceeaşi valoare pentru toţi beneficiarii.

În atare situaţie, reţinerea instanţei de fond că prin H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 nu s-a realizat o modificare a schemei de ajutor de stat, întrucât nu s-a produs o modificare a condiţiilor de acordare (criteriile minime de eligibilitate nu au suferit modificări de substanţă), ci doar s-a modificat procedura pe care solicitanţii au obligaţia să o urmeze pentru obţinerea ajutorului este legală.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4997 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.