Relevance of constitutional exception regarding exclusion of appeals against Judicial Inspection resolutions in motion for clarification of operative part

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul processual

Prin sentinţa civilă nr. 810/26.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, instanţa a dispus:

«Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluţiei nr. x/2016 şi a rezoluţiei/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecţia Judiciară, obligare la refacere şi întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, C., şi B., ca nefondată.».

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche), reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 443 C. proc. civ., lămurirea sentinţei nr. 810/2018 faţă de paragraful 2 al dispozitivului, care este acelaşi cu paragraful 4 al paginii 14 a hotărârii, având în vedere că din formularea «… obligare la refacere şi întocmire alte rapoarte, respectiv constatare conduită imputată CSM formulate de reclamantul A.. în contradictoriu cu pârâta B. ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă» nu se desprinde la care dintre subiecţi se referă aceasta.

Cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost transmisă Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, unde s-a înregistrat sub dosar nr. x/2016.

La data de 18.02.2021, reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată raportat la art. 10 din Legea nr. 304/2004 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, vizând în esenţă posibilitatea de a formula recurs.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal (veche), pronunţată în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată de partea reclamant, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a respins cererea de lămurire a sentinţei, astfel cum a fost formulată de partea reclamantă A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, C. şi B., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal (veche), pronunţată în dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, reclamantul A. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că motivarea încheierii atacate intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pe de o parte, cuprinzând motive contradictorii, iar, pe de altă parte, fiind dată şi cu greşita aplicare a normelor de drept material, invocând şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din CEDO cumulat cu art. 11 alin. (2) si art. 20 din Constituţia României.

A precizat că prezentului recurs nu i se poate aplica sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., fiind reglementat de Legea nr. 47/1992, nefiind supus nici obligaţiei timbrării.

Recurentul-reclamant a apreciat că încheierea recurată este netemeinică şi nelegală, curtea de apel pornind de la o ipoteză greşită în sensul că art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu ar avea legătură cu cauza, afirmaţie greşită având în vedere că hotărârile pronunţate în cauzele îndreptate împotriva CSM şi IJ sunt lipsite de orice cale de atac, fapt confirmat şi de sentinţa definitivă nr. 860/2018 şi de încheierea din 18.03.2021, precum şi de încheierea pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017, prin care s-a trimis cererea de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, în opinia sa, judecătorul fondului nu a respectat prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu privire la motivarea încheierii de respingere a sesizării CCR, neexplicând în mod efectiv/profesional şi nu doar enunţiativ de ce a invocat dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv în ce constă lipsa legăturii cererii de sesizare cu prezenta cauză, în condiţiile în care legătura este evidentă, aspecte ce se circumscriu prevederilor art. 6 alin. (1) din CEDO, art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, a criticat încheierea din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa s-a limitat la a invoca dispoziţiile nomelor de procedură (art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), nemotivând din punct de vedere al dreptului material, în încheiere neapărând niciun element de drept material, în cele câteva propoziţii de motivare nefolosindu-se nicio explicaţie/dezvoltare a unui raţionament relativ la ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un conţinut normativ propriu-zis, adică stabilesc fapte, conduite, acţiuni ale subiecţilor aflaţi într-un raport juridic.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatii-pârâti Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, pentru argumente similare, că încheierea recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în opinia acestora, în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea fiind motivată corespunzător, menţionându-se raţionamentul instanţei prin care s-a stabilit lipsa de legătură cu cauza a chestiunii aplicării normei legale privind excluderea recursului în materia rezoluţiilor emise de inspecţia judiciară.

Totodată, intimaţii au susţinut că sunt nefondate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond a făcut o aplicare întocmai a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 incidente în soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.

5. Răpunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspunsuri la întâmpinările intimaţilor-pârâţi CSM şi IJ, prin care a reiterat aspectele expuse prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 29 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile formulate de reclamant privind nemotivarea încheierii recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile cererii cu care a fost învestită.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului şi argumentele părţii, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în procedura de soluţionare a cererii privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 810/2018, motivată de neîndeplinirea cumulativă condiţiilor prevăzute de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu referire concretă la lipsa de legătură cu cauza a dispoziţiilor a căror neconstiţuţionalitate se invocă.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte încheierea recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de reclamant nu sunt incidente în cauză.

Prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă, invocând faptul că prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură, instanţa nefăcând referire şi la norme de drept material care ar reglementa conduite, fapte, acţiuni ale subiecţilor aflaţi într-un raport juridic.

Or, având în vedere faptul că reclamantul a formulat în faţa instanţei de judecată o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate astfel cum sunt prevăzute expres în acest act normativ.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei,

- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

În prezenta cauză, se constată că au fost întrunite doar o parte dintre condiţiile anterior expuse, respectiv excepţia priveşte neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege, articolele contestate nu au fost deja declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională, iar excepţia a fost invocată de reclamant, parte în litigiului de faţă.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Se reţine că legătura dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei nu este generată de simpla tangenţă a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Or, obiectul cererii de sesizare în discuţie vizează neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 47/1992, referindu-se la aplicarea normei legale privind excluderea recursului în materia rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară, curtea de apel fiind învestită în dosarul de faţă cu soluţionarea unui proces în primă instanţă din perspectiva unei cereri de lămurire dispozitiv, iar nu cu judecarea căii de atac a recursului, spre a dispune dacă este admisibilă sau inadmisibilă formularea unui recurs în acest proces.

Totodată, astfel cum în mod corect a apreciat judecătorul fondului, principiul legalităţii căii de atac este reglementat de art. 457 din C. proc. civ., în sensul că o cale de atac îşi are temeiul într-o normă legală, iar nu într-o hotărâre judecătorească sau în dispoziţia judecătorului, admisibilitatea unei căi de atac dezbătându-se în faţa instanţei învestite cu judecarea acelei căi de atac, iar nu în faţa primei instanţe de judecată. Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căreia îi revine competenţa ca instanţă ierarhic superioară să analizeze un recurs tranşează chestiunea admisibilităţii căii de atac a recursului în procesul de faţă, iar nu Curtea de Apel Bucureşti.

În aceste condiţii, chestiunea aplicării normei legale privind excluderea recursului în materia rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară nu este în legătură cu cererea de faţă, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reţinut anterior, Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită în prezent cu o cerere de lămurire dispozitiv, formulată potrivit art. 443 C. proc. civ., încheierea pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017, prin care s-a trimis la CCR cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, la care face referire recurentul, reprezentând practică judiciară, care nu este obligatorie pentru instanţa de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei factuale reţinute, motivele invocate prin cererea de recurs, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C.prov.civ., va respinge recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal (veche), pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.