Wife's moral damages upheld; 8,000 RON award affirmed, higher claim rejected.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 19264/19.02.2019, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în data plăţii reprezentând daune morale actualizată cu dobânda legală până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 444 din 13 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte; a fost anulată decizia contestată nr. 19264/19.02.2019 emisă de către pârât şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8000 RON cu titlu de daune morale; s-a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a fost obligat pârâtul la 50 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, atât reclamanta A., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au formulat cereri de recurs.

3.1 Recurenta-reclamantă A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul majorării daunelor morale până la limita cuantumului solicitat de aceasta, respectiv în valoare de 100.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii reprezentând daune morale în favoarea acesteia, actualizată cu dobânda legală până la data plăţii efective.

În contextul expunerii situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că în literatura de specialitate s-a arătat că prejudiciul moral este cu atât mai grav cu cât valoarea lezată are o importanţă mai mare pentru partea civilă, cu cât aceasta resimte mai acut suferinţele fizice şi psihice, iar dauna este mai gravă în cazul în care săvârşirea faptei are rezonanţa în planul vieţii familiale a victimei.

Enunţând dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1381 alin. (1) şi (2) din C. civ., a învederat că în privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanţa supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de partea civilă pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, precum şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială.

Totodată, practica europeană legiferează recunoaşterea unor drepturi de compensare amplă a daunelor morale suferite, întrucât se are în vedere pierderea suferită, mai ales când este vorba de pierdere umană şi nicidecum de îmbogăţire fără justă cauză, cum în general se apreciază de societăţile de asigurare.

În opinia sa, condiţiile legale erau îndeplinite, autoturismul condus de B. era asigurat la data producerii accidentului, la pârâtă, conform Poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA. Evenimentul asigurat s-a produs la data de 08.12.2014, în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare, asiguratul a achitat primele de asigurare, urmând ca asigurătorul să achite despăgubirile având în vedere că s-a produs riscul asigurat, recurenta invocând şi Decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursurile în interesul legii, cu privire la calitatea de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare şi a obligaţiei acesteia de a repara singură prejudiciul acuzat prin infracţiune în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente rutiere.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare respingerea contestaţiei formulată de reclamantă, suţinând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că în cadrul procedurii de soluţionare a pretenţiilor izvorand din vătămări corporale sau decese, au fost stabilite criterii determinante in cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice in funcţie de gravitatea vătămării si numărul de zile de îngrijiri medicale. Pentru situaţiile in care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute in vedere valorile medii precizate in Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedata.

Astfel, Fondul de Garantare a Asiguraţilor se va raporta la consecinţele negative suferite de victime atât pe plan fizic cat si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, in măsura in care i-a fost afectata situaţia familiala, sociala, profesionala. In analizarea cererii de plata a petentului, se vor stabili despăgubirile intr-o măsura in care sa nu se ajungă la nicio îmbogăţire fara just temei a pârtii civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor, făcând trimitere în continuare şi la prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

De asemenea, a considerat ca problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihica incercata de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor in care prejudiciile produse se exteriorizează si pot fi astfel supuse puterii de apreciere. Daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolica, stabilita din perspectiva consecinţelor in planul vieţii personale si sociale. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate pecuniar, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, având posibilitatea de a aprecia intensitatea si gravitatea lor si de a stabili daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

Astfel, FGA trebuie sa aprecieze corespunzător sumele ce urmează a se acorda cu titlu de daune morale astfel incat acestea sa reprezinte o justa compensaţie si nu o îmbogăţire fara justa cauza, cu analiza jurisprudentei locale/naţionale/instituţionale si sa acorde sume similare.

Mai mult decât atât, în opinia sa, suma solicitata nu constituie o creanţa certa, lichida si exigibila pe care FGA sa o fi diminuat.

A mai menţionat recurentul-pârât ca nu înţelege să minimalizeze importanta acordării de daune morale si nu a diminuat în vreun fel importanţa suferinţei psihice la care a fost expusă reclamanta-intimată, dar astfel cum a arătat prin întâmpinare, reclamantei-intimate nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1391, alin. (2) C. civ., în egală măsură apreciind că procedura utilizată de FGA nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii şi reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă şi corespunzătoare a situaţie reale şi a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

În fine, a invocat faptul că fiul reclamantei a fost despăgubit din resursele FGA cu suma de 43879 RON la data de 16 aprilie 2019 în dosarul nr. x.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu au fost formulate întâmpinări de către părţi.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de aceştia sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că reclamanta A. a solicitat prin cererea de plată nr. x/10.04.2017 sa fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 100.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit pentru decesul numitului C., ca urmare a producerii unui accident rutier in data de 08.12.2014. Evenimentul rutier din 08.12.2014 a avut loc din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DN 19 în localitatea Otomani, şi a surprins si accidentat pe numitul C., care se deplasa în calitate de pieton pe DJ 191/F pe partea dreaptă a carosabilului pe direcţia de mers. În urma impactului a rezultat decesul acestuia, în data de 13.12.2014 medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Oradea constatând decesul persoanei vătămate C.. Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. x din data de 11.12.2014 întocmit în dosarul penal nr. x/2014, moartea numitului C. a fost una violentă, datează din data de 13.12.2014, iar leziunile datează din 08.12.2014 şi s-au produs prin lovire de către un autovehicul aflat în mişcare, urmată de proiectare. De asemenea, s-a constatat că între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. D. S.A., cu poliţa nr. x. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. RCA/B/15911.

Prin decizia nr. 19264/19.02.2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins în integralitate cererea reclamantei de plată a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale urmare a decesului concubinului său C., apreciind că petenta în calitate de concubină a defunctului nu intră în sfera de persoane vizate de art. 1390-1391 C. civ.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 19264/19.02.2019, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în data plăţii reprezentând daune morale actualizată cu dobânda legală până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, reclamanta şi pârâtul formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data formulării cererii de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensaţie echitabilă suma de 8.000 RON pentru reclamantă cu titlu de daune morale, apreciind, totodată, că oricare ar fi cuantumul daunelor morale, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamantei prin decesul tatălui copilului său, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În fine, Înalta Curte reţine că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, acestea guvernează deplin relaţiile sociale şi se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment şi nici fidejusor, ci doar acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale", nicidecum şi în toate obligaţiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii.

Prin urmare, este nefondată şi alegaţia privind incidenţa, în sensul invocat de recurentă, a Deciziei nr. 1 din 15.02.2016 pronunţată de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii, aceasta privind calitatea societatii de asigurare de parte responsabila civilmente si obligaţia de a repara singura prejudiciul cauzat prin infracţiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civila, în speţă disputa juridică nepurtându-se asupra acestui aspect, astfel cum s-a reţinut anterior, reclamanta contestând de fapt cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă.

Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este fondat, împărtăşind pe deplin opinia primei instanţe.

Astfel, instanţa de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la cuantumul daunelor morale, acesta, ca şi recurenta-reclamantă urmărind în calea de atac formulată o reevaluare a acestui cuantum, care astfel cum s-a reţinut anterior vizează temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte argumentele de ordin critic privind calitatea recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ. "instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu."

Legea nu limitează doar la rude acordarea de daune, fiind clară referirea legiuitorului şi la orice alte persoane ce pot proba suportarea unui prejudiciu.

În aceste condiţii, în mod judicios prima instanţă, având în vedere aceste dispoziţii legale şi materialul probator administrat, a apreciat că nu poate să fie tăgăduită existenţa unei relaţii de afecţiune şi convieţuire între reclamantă şi defunct, dovadă fiind naşterea unui copil minor ce îl are ca tată pe C. şi ca mamă pe reclamanta A..

Independent de continuarea sau nu a relaţiei afective şi de concubinaj cu defunctul, de locuirea separată a celor doi părinţi, reclamanta se înscrie în categoria de persoane protejate de art. 1391 C. civ. prin prisma pierderii suportului educaţional şi emoţional adus de un tată fiului său minor, având în vedere că mama a devenit consecutiv decesului victimei accidentului rutier singurul susţinător moral-afectiv al fiului C..

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului-pârât referitoare la faptul că fiul reclamantei a fost despăgubit din resursele FGA cu suma de 43879 RON la data de 16 aprilie 2019 în dosarul nr. x, acest aspect neprezentând nicio relevanţă în prezenta cauză, fiind vorba despre un dosar distinct, în care fiul defunctului a fost despăgubit prin verificarea îndeplinirii condiţiilor, în raport de calitatea acestuia şi a celorlalte cerinţe reglementate.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, motivele de recurs invocate de părţile litigante nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 444 din 13 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.