FGA rejection of late insurance claim upheld as 90-day filing period is strict forfeiture term

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania de Transport Public S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19216/19.02.2019 si obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 50.969,12 RON reprezentând contravaloarea sumelor achitate conform Ordinele de Plata nr. x/16.10.2017 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/08.12.2017 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/04.01.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/01.02.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/01.03.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/02.04.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/04.05.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/31.05.2018 in valoare de 6.371,14 RON, cuprinse in "Cereri_de_Plata - Suplimentare" nr. 36714/28.11.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 522 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Compania de Transport Public S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 522 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania de Transport Public S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut că Decizia nr. 19216/19.02.2019 este nelegala intrucat anterior cererii de plata înregistrata la FGA sub nr. x/28.11.2018, societatea a înregistrat cererea de plata nr. x/02.10.2017 prin care a solicitat in mod expres ca Fondul de Garantare a Asiguraţilor sa achite lunar suma de 6.371,14 către partea civilă A., drept pentru care, a considerat ca cererea de plata inregistrata la FGA sub nr. x/28.11.2018 este formulata in termen.

Având in vedere ca in decembrie 2015 s-a deschis procedura falimentului împotriva asigurătorului B. si B. S.A., potrivit prevederilor legii 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a preluat toate obligaţiile legale decurgând din contractele de asigurare încheiate cu B. si B. S.A..

In alta ordine de idei, a apreciat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este o persoana juridica de drept public, constituit ca schema de garantare in domeniul asigurărilor, in scopul protejării creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurător.

Făcând trimitere la art. 2 alin. (1) al Legii nr. 213/2015, recurenta a susţinut că obligaţia Fondului de garantare de a despăgubii creditorii de asigurări izvorăşte din Legea 213/2015, act normativ care prevede inclusiv limitele răspunderii.

Or, din moment ce in prezenta speţa exista titlu executoriu cu obligarea la plata a despăgubirilor si, având in vedere ca Fondul de Garantare a Asiguraţilor se subroga asigurătorului in obligaţia de despăgubire, în opinia sa, FGA avea obligaţia de a da curs cererii nr. x/02.10.2017 in vederea achitării in fiecare luna către partea civila A. suma de 6.371,14 RON pana in data de 07.08.2018, data la care partea civila împlinea vârsta legala pentru a se pensiona, si nicidecum sa respingă cererea nr. x/28.11.2018 ca fiind tardiva, invocând şi Decizia nr. 1 din 15.02.2016 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis RIL in care a statuat ca "in cazul asigurării obligatorii de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, B. are calitate de parte responsabila civilmente si ca are obligaţia de a repara singura prejudiciul cauzat prin infracţiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civila".

Or, prin raporatre la Decizia mai sus menţionata, la momentul formulării cererii societatea nu are calitate de parte responsabila civilmente, or, pentru a nu fi executată silit, prin cererea nr. x/02.10.2017, a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor sa achite lunar către partea civila A. suma de 6.371,14 RON pana in data de 07.08.2018, data la care partea civila împlinea vârsta legala pentru a se pensiona, şi cu toate acestea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor respinge Cererea de Plata nr. x/28.11.2018 ca fiind tardiva.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât nu au fost invocate considerente de ordin legal care să poată fi încadrate în motivele de recurs de la art. 488 din C. proc. civ., argumentele expuse prin cererea de recurs reprezentând o reevaluare a contestaţiei depuse în primă instanţă.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs a fost criticată nelegalitatea hotărârii pronunţate în fond, prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept substanţial, recurentul formulând contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei pronunţate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a aplicat prevederile Legii nr. 213/2015, cu privire la data naşterii dreptului său de creanţă, precum şi calitatea FGA de succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/28.11.2018, reclamanta Compania de Transport Public S.A. a solicitat plata sumei suplimentare în cuantum de 50.969,12 RON, reprezentând prestaţiile periodice achitate în calitate de parte civilmente responsabilă părţii civile C., conform următoarelor documente de plată, care atestă şi data fiecărei plăţi: O. P. nr. 1731/16.10.2017 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/08.12.2017 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/04.01.2018 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/01.02.2018 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/01.03.2018 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/02.04.2018 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/04.05.2018 in valoare de 6.371,14 RON, O.P. nr. x/31.05.2018 in valoare de 6.371,14 RON.

Prin Decizia nr. 19216/19.02.2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardivă cererea de plată a prestaţiei periodice aferentă perioadei octombrie 2017- mai 2018, mai sus menţionată, prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Legea 213/2015, că cererea a fost depusă peste termenul de 90 zile instituit de lege.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Compania de Transport Public S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19216/19.02.2019 si obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 50.969,12 RON reprezentând contravaloarea sumelor achitate conform Ordinele de Plata nr. x/16.10.2017 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/08.12.2017 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/04.01.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/01.02.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/01.03.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/02.04.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/04.05.2018 in valoare de 6.371,14 RON, OP nr. x/31.05.2018 in valoare de 6.371,14 RON, cuprinse in "Cereri de Plata - Suplimentare" nr. 36714/28.11.2018.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată prin care a solicitat anularea deciziei sus-menţionate, reţinându-se legalitatea acesteia, reclamanta înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă prin memoriul de recurs, prin care acesta a invocat argumente similare celor expuse în faţa primei instanţe privind data naşterii dreptului său de creanţă, precum şi calitatea FGA de succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, relativ la data naşterii creanţei recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări".

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016, deci anterior naşterii dreptului de creanţă, fiind aplicabilă ipoteza a doua a textului mai sus redat.

Totodată, în cauză este vorba despre prestaţii periodice, naşterea dreptului de creanţă având loc la scadenţa fiecărei obligaţii lunare, astfel că pentru fiecare lună şi sumă aferentă fiecărei luni din intervalul de referinţă octombrie 2017 - mai 2018 cererile trebuiau formulate în termen de 90 de zile de la scadenţa fiecărei prestaţii periodice, respectiv pentru prestaţia aferentă lunii mai octombrie 2017, cererea de plată trebuia adresată FGA în termen de maximum 90 de zile de la finele lunii octombrie 2017, continuând astfel şi pentru celelalte rate lunare.

În acest context, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar constată că, şi raportat la ultima lună din intervalul de referinţă, mai 2018, formularea cererii de plată la finele lunii noiembrie 2018 este tardivă, cu atât mai mult în privinţa lunilor anterioare solicitate la plată.

Prin urmare, formularea de către reclamantă a unei cereri prin care solicitase FGA, în data de 2 octombrie 2017, ca pe viitor să facă plata lunară direct către partea civilă, este total lipsită de relevanţă, raportat la procedura specială prevăzută de Legea nr. 213/2015, respectiv de calitatea reclamantei de creditor de asigurare (ca beneficiar al asigurării). Având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informaţii referitoare la demersurile necesare pentru obţinerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizaţiilor, informaţii ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condiţiile şi modalităţile de efectuare a plăţilor, date referitoare la documentele, condiţiile şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizaţiei.

Înalta Curte aminteşte şi că potrivit dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, "Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58".

Deşi alin. (5) al aceluiaşi text prevede posibilitatea efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, Înalta curte reţine că pârâtul FGA nu este succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment B. şi nici fidejusor, ci doar acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări,subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale", nicidecum şi în toate obligaţiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii.

Astfel cum a susţinut şi recurenta, în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele Legii nr. 213/2015 nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, acestea guvernează deplin relaţiile sociale şi se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă, Înalta curte neputând primi interpretarea dată de aceasta cu privire la cererea din data de 2 octombrie 2017 şi nici incidenţa în sensul invocat de recurentă a Deciziei nr. 1 din 15.02.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, aceasta privind calitatea societatii de asigurare de parte responsabila civilmente si obligaţia de a repara singura prejudiciul cauzat prin infracţiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civila, în speţă disputa juridică nepurtându-se asupra acestui aspect.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea şi înregistrarea la instituţia pârâtă a cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Prin urmare, reţinând că Decizia nr. 19216/19.02.2019 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulitătii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta Compania de Transport Public S.A. împotriva sentinţei civile nr. 522 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.