Nullification of appeals for failure to articulate specific grounds of illegality in extraordinary cassation

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 16703/28.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plăţii creanţei solicitată prin cererea de plată nr. x/23.03.2017, adresată pârâtei, creanţă compusă din: 55.000,00 euro (echivalentul în RON a sumei de la cursul BNR de la data plăţii efective), cu titlu de daune morale; 30.000 RON, cu titlu de daune materiale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată în parte decizia nr. 16703/28.08.2018 în sensul că art. 1 se modifică, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei totale de 20.000 RON cu titlu de daune morale şi s-a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, atât reclamanta A., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au formulat cereri de recurs.

3.1 Recurenta-reclamantă A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea contestaţiei împotriva deciziei nr. 16703/28.08.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei subsemnatei în valoare de 30.000,00 RON, reprezentând daune materiale şi 55.000,00 euro (echivalent în Iei la cursul BNR de la data plăţii efective) reprezentând daune morale şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea pronunţată, în opinia recurentei, au fost încălcate prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, conform căruia asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile jăcute de asiguraţi în procesul civil, rămânând în afara sferei de evaluare medico-legală consecinţe posttraumatice cum sunt: prezenţa sechelelor posttraumatice, cu sensul de urmări durabile la nivel organic sau funcţional, a repercusiunilor leziunilor asupra vieţii psihice a victimei, impactul asupra funcţionalităţii întregului organism, prejudiciu estetic în sensul comun al termenului (afectarea armoniei fizice cu răsunet la nivel afectiv).

Astfel, judecătorul fondului a validat utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor şabloane, ceea ce presupune în ultimă instanţă standardizarea unor importante valori ale societăţii, respectiv viaţa, integritatea corporală, sănătatea, demers pe care îl apreciez ca fiind nu numai nelegal, dar şi imoral. In materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existenţă a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societăţii moderne, atât norme morale, cât şi de drept.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că prima instanţă, raportându-se la unul dintre motivele contestaţiei sale, acela potrivit căruia FGA a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale (prin folosirea unor praguri valorice standardizate stabilite de Ghidul FPVS), a apreciat - în flagrantă contradicţie cu legea - că această critică nu ar fi întemeiată motivat de faptul că acest mod de cuantificare asigură previzibilitate practicii autorităţii administrative.

Decizia nr. 142 menţionată este o decizie a pârâtei FGA ce aprobă procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Procedura este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului (a se vedea pct. 2), daunele morale fiind cuantificate potrivit Anexei 1 (a se vedea pct. 7 lît.e). Anexa nr. 1 face trimitere la tabelul F.P.V.S. privind costul pe zi de îngrijire medicală.

Astfel, chiar si din perspectiva acestui mod de cuantificare decizia FGA este nelegală, deoarece despăgubirea stabilită de F.G.A., de 200 RON/zi de îngrijire medicală, este sub limita prevăzută chiar de ghidul emis de F.P.V.S., care prezintă o medie de 474 RON/zi de îngrijire medicală pentru vătămări de până la 60 de zile de îngrijiri medicale.

În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că judecătorul fondului a încălcat legea, dând o interpretare eronată legii în demersul de apreciere a legalităţii deciziei atacate sub aspectul cuantificării daunelor morale ce se cuvin recurentei prin raportare la anumite praguri valorice standardizate, adoptate printr-o decizie internă.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare respingerea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 16703/28.08.2018, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, suţinând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind, totodată, contradictorie.

În contextul prezentării situaţiei de fapt expusă, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, precum şi ale art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, evocând scopul înfiinţării FGA şi obligaţiile acestuia, care îşi au izvorul în Legea nr. 213/2015.

În acest context a precizat că dreptul de apreciere de care dispune acesta nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de fiecare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, suma acordată intimatei este în conformitate cu rolul FGA, fiind dată prin apreciere în cardul pragului respectiv - în lipsa criteriilor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Or, instanţa de fond nu a reţinut nicio motivare care sa permita sa se constate ca s-a avut in vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea imbogatirii fara justa cauza, precum si pe cel al proportionalitatii dintre prejudiciul suferit si suma acordata cu titlu de despăgubire, astfel euro a stabilit jurisprudenţa ICCJ in ce priveşte soluţionarea cererilor privind despăgubirile morale, din care a exemplificat reţinerile Deciziei nr. 2129/2013, în sensul că "într-adevăr, de principiu, persoanele vătămate în urma unor accidente ele circulaţie, pentru care asigurătorul are obligaţia de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar şi daune morale, însă, în măsura, în care este cazul."

Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative sus amintite, deşi, este adevărat, într-un mod destul de imprecis.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu au fost formulate întâmpinări de către părţi.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de aceastia sunt nule, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că prin cererea de plată nr. x/23.03.2017 înregistrată la Fondul de Garantare al Asiguraţilor, reclamanta A. a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile FGA cu suma de 30.000 RON daune materiale şi 55.000 euro daune morale reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 22.04.2011.

Prin decizia nr. 16703/28.08.2018 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 15.000 RON daune morale şi a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei anularea parţială a deciziei nr. 16703/28.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plăţii creanţei solicitată prin cererea de plată nr. x/23.03.2017, adresată pârâtei, creanţă compusă din: 55.000,00 euro (echivalentul în RON a sumei de la cursul BNR de la data plăţii efective), cu titlu de daune morale; 30.000 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, reclamanta formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal declaraţiile de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţiile scrise de recurs, înregistrate la dosar, atât recurenta-reclamantă cât şi recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul, invocând doar în mod formal şi pct. 6 al aceluiaşi articol.

Astfel, ambele părţi litigante prezintă situaţia de fapt şi preiau aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurenti.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurentii au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva incălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursurile să poată fi încadrate în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, raportat la obiectul acţiunii, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă, a susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului a încălcat legea, dând o interpretare eronată în demersul de apreciere a legalităţii deciziei atacate sub aspectul cuantificării daunelor morale ce se cuvin recurentei prin raportare la anumite praguri valorice standardizate, adoptate printr-o decizie internă a FGA.

Totodată, recurentul-pârât a făcut referire la scopul FGA, la procedura de instrumentare de către Fond a dosarelor de daună, la modul concret în care a calculat în speţă cuantumul daunelor morale, respectiv raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, solicitând instanţei de control judiciar să constate legalitatea deciziei contestate şi, în subsidiar, rejudecarea litigiului pe fond în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi a justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea aceloraşi argumente în cuprinsul cererilor de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prima instanţă a reţinut că "recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci are rolul de a stabili transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.

În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

În cauza de faţă pârâtul a apreciat că este suficientă acordarea către reclamantă a sumei 300 RON/zi de îngrijire medicală, aceasta fiind stabilită în raport de Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Decizie FGA nr. 142/26.05.2016 .

Or, curtea având în vedere că reclamanta a făcut dovada fapului că în urma accidentului a suferit un politraumatism, prezentând mai multe leziuni: multiple contuzii şi o fractură ram ischio-pubian drept, ce presupun atât suferinţă fizică, cât şi traume psihice (teama de a traversa singură şi de a practica activităţi sau sporturi care presupun efort fizic, aşa cum reiese din depoziţia martorului - f.185), apreciază că despăgubirea trebuia stabilită în cuantum de 400lei/zi de îngrijire medicală. Astfel, reclamanta avea dreptul potrivit normelor FGA la plata sumei de 20.000 RON (400 RON X 50 zile de îngrijiri medicale)."

Prin urmare, nici recurenta-reclamantă şi nici recurentul-pârât nu au formulat vreo critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, ori regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, criticând cuantumul daunelor morale, care astfel cum s-a reţinut anterior reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate a hotărârii, recurenţii urmărind în realitate prin prezenta cale de atac o reevaluare de către instanţa de recurs a acestui cuantum.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de anulare partială a Deciziei nr. 16703/28.08.2018 nu au fost contestate, pe calea recursului, de către părţile litigante.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursurile declarate în cauză sunt informe din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisfac exigenţele pentru validarea acestora.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că recursurile promovate nu sunt explicite în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2376 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.