Tax objection suspension action held inadmissible for failure to challenge the suspension decision within the statutory deadline.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - să soluţioneze în parte contestaţia pe care a formulat-o împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 13.11.2017, comunicată în data de 13.11.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală seria x-BC-347, încheiat la data de 13.11.2017, precum şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970 din 04.12.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 92 din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. comuna Asău, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantului, în ceea ce priveşte pct. 1 din Decizia 223/8.05.2018 şi pe cale de consecinţă a anulat actul administrativ privind suspendarea; s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 92 din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nemotivarea hotărârii, susţinând, în esenţă, lipsa satisfacerii exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cu trimitere la decizii de practică judiciară, din care rezultă că obligaţia stabilită în sarcina instanţelor de a-şi motiva hotărârile pe care le pronunţă are la bază raţiunea de a permite instanţelor de control judiciar să le verifice şi să le cenzureze soluţia sub aspectul temeiniciei şi legalităţii.

În opinia recurentei, din considerentele sentinţei atacate, rezultă că instanţa de fond nu a oferit o motivare soluţiei pronunţate, nearătând motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, normele de drept material încălcate la emiterea actului administrativ contestat şi nici motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtei.

Circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a expus critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor 268 din Legea nr. 207/2015.

Astfel, a susţinut că, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 832/2018, reclamanta nu a învederat şi nu a demonstrat abuzul de drept, solicitând doar obligarea la soluţionare în parte a contestaţiei administrative fără a invoca vreun motiv de nelegalitate a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Enunţând dispoziţiile art. 273 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, recurenta-pârâtă a susţinut că numai decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă este supusă căii de atac în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Or, decizia nr. 223/08.05.2018 a fost comunicată reclamantei, aceasta neînţelegând să formuleze contestaţie în termenul legal, condiţii în care este inadmisibil ca reclamanta să solicite obligarea la soluţionarea contestaţiei, iar instanţa să dispună în acest sens, fără ca decizia să fie contestată în termenul legal.

Este nelegala soluţia pronunţata de instanţa de fond in ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 223/2018 si obligarea la soluţionare, in condiţiile in care nu se motivează ce norma de drept material a fost încălcata prin emiterea actului administrativ.

In lipsa acestei motivări, pârâta a înţeles să prezinte aspectele de legalitate ale deciziei de soluţionare care, în opinia sa, in mod nelegal, a fost anulata de instanţa de fond.

Astfel, organele fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău Raportul de inspecţie fiscală nr. x/13.11.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/13.11.2017 pentru a se constata dacă faptele menţionate pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni prevăzute de lege, estimând un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 4.031.828 RON, sesizare penală ce are legătură cu mijloacele de probă utilizate de reclamanta în justificarea operaţiunilor efectuate.

A proceda altfel decât emiterea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, ar fi însemnat ca organul de soluţionare a contestaţiei administrative să nu ia în considerare cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au înaintat organelor de cercetare penală actele administrativ fiscale ce cuprind constatările efectuate la reclamanta, constatându-se indiciile săvârşirii unor infracţiuni, fapt ce ar fi putut duce la o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă, cu toate consecinţele care ar fi putut decurge din această situaţie.

În aceste condiţii, poate exista o singură constatare a faptei, care cade în competenţa exclusivă a instanţei penale, datorită caracterului infracţional al faptei, chiar dacă inspecţia fiscală este abilitată să constate nereguli privind modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor fiscale de către contribuabil, odată ce neregula fiscală trece în sfera penală, singurul organ abilitat să efectueze o constatare care să producă efecte juridice este organul judiciar penal în urma administrării unui probatoriu.

În fine, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a avut in vedere faptul ca practica judiciară s-a pronunţat constant în sensul necesităţii suspendării soluţionării contestaţiilor în astfel de cazuri, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 1970/25.05.2017 pronunţată de I.C.C.J.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 17 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia 223 din 8.05.2018, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. a suspendat soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.11.2017 şi a Deciziei referitor la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970/04.12.2017 emisă pentru suma totală de 4.031.828 RON, reprezentând: 1.219.190 RON impozit pe profit; 1.902.502 RON taxă pe valoarea adăugată; 910.136 RON accesorii aferente TVA şi impozitului pe profit. Soluţionarea contestaţiei va fi reluată la data la care motivul care a determinat suspendarea a încetat, în condiţiile legii.

De asemenea, a respins ca nemotivată contestaţia formulată de A. S.R.L. împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970/04.12.2017 emisă pentru suma de 59 RON, reprezentând accesorii aferente Declaraţiilor 100 şi 112.

S-a reţinut că prezenta speţă se circumscrie considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, ţinând seama de faptul că prin adresa nr. BCG-AIF 9857/13.11.2017 organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău Raportul de inspecţie fiscală nr. x/13.11.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/13.11.2017 contestată, în vederea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - să soluţioneze în parte contestaţia pe care a formulat-o împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 13.11.2017, comunicată în data de 13.11.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală seria x-BC-347, încheiat la data de 13.11.2017, precum şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970 din 04.12.2017.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, împotriva acesteia pârâta înţelegând să exercite cale de atac prin formularea recursului de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză sunt alicabilite însă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul acestora din urmă recurenta-pârâtă expunând critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constatând că, în mod greşit, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii modificate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."

Totodată, art. 279 din Legea nr. 207/2015, intitulat "Soluţii asupra contestaţiei" prevede că:

"(1) Prin decizie contestaţia poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. (…). (5) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 277.", iar potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."

Rezultă, aşadar, că deciziile prin care se suspendă soluţionarea cauzei, în condiţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015, sunt supuse aceleiaşi proceduri ca deciziile prin care se respinge contestaţia, putând fi atacate la instanţa de contencios administrativ, organul fiscal putând fi obligat la soluţionarea contestaţiei pe fond, numai în situaţia anulării deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.

În caz contrar, suspendarea soluţionării acesteia se menţine, neputându-se dispune obligarea organului fiscal la a proceda în alt mod.

În cauză, decizia nr. 223/08.05.2018 (comunicată reclamantei cu adresa nr. A-SLP 59 din aceeaşi dată), prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, a fost emisă anterior sesizării instanţei, astfel că obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei nu se putea dispune prin acţiunea de faţă, fără anularea în prealabil a acestui act, conform procedurii obligatorii prevăzute de art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, decizia nefiind, aşadar, contestată de reclamantă în termenul legal.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este nelegală, fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, urmând să fie reformată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 92 din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.