Inadmissibility of administrative challenge to Superior Council of Magistrature decision due to failure to exhaust mandatory prior complaint procedure

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.11.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 746/19.06.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 57 din 18 septembrie 2020, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis acţiunea reclamantei şi a anulat Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 746/19.06.2019.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu consecinţa respingerii, ca inadmisibilă, a acţiunii reclamantei iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul-pârât că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile art. 65 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 65 alin. (5) menţionat, Hotărârile secţiei pentru judecători pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun, fiind fără dubiu că intenţia legiuitorului a fost de a menţine calea de atac prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Astfel, raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată trebuia să parcurgă procedura prealabilă a pângerii prealabile, ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile.

Or, reclamanta nu a parcurs această procedură, neformulând nicio plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 746/19.06.2019 a secţiei pentru judecători, context în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente.

În subsidiar, recurentul-pârât a formulat critici referitoare la legalitatea sentinţei vizând fondul acţiunii şi soluţia de anulare a hotărârii secţiei pentru judecători a CSM.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, instanţa de fond interpretând eronat dispoziţiile art. 65 alin. (5) din Regulamentul de organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018.

5.1. Potrivit articolului menţionat, hotărârea secţiei pentru judecători poate fi atacată la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun.

Înalta Curte reţine că Hotărârea nr. 746 din 19 iunie 2019 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă un act administrativ cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, şi adresat unei persoane determinate.

Prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 65 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin HCSM nr. 1037/2018 fac trimitere la procedura dreptului comun, şi nu la cea reglementată de contenciosul administrativ.

Or, textul legal este explicit în ceea ce priveşte instanţa competentă, cea de contencios administrativ, fiind evident că trimiterea din cuprinsul articolului la "dreptul comun" se referă la dreptul comun în materia contestării actelor administrative, reprezentat de Legea nr. 554/2004.

De altfel, însăşi reclamanta a formulat acţiunea în condiţiile Legii nr. 554/2004, procedura de judecată desfăşurându-se potrivit normelor care reglementează contenciosul administrativ.

5.2. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 prevede că plângere prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

În cauză, aspect necontestat, reclamanta A., anterior promovării prezentului litigiu, nu a înţeles să se adreseze Consiliului Superior al Magistraturii cu o plângerea prealabilă prin care să soluţioneze revocarea hotărârii emise de secţia pentru judecători.

Nu pot fi primite argumentele intimatei-reclamante, în sensul că obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile ar reprezenta un formalism excesiv, lipsit de eficienţă. Pentru a fi deschisă calea unei acţiuni în contencios administrativ, indiferent dacă obiectul cererii este un act administrativ individual sau normativ, reclamantul trebuie să facă dovada că s-a adresat instituţiei pârâte cu o solicitare de revocare a actului, aspecte pe care persoana interesată, care se consideră vătămată prin actul administrativ, este ţinută să le cunoască.

De altfel, contrar alegaţiilor intimatei-reclamante, chiar şi dreptul comun (constituit din C. civ. şi C. proc. civ., după cum afirmă aceasta prin întâmpinarea formulată) prevede parcurgerea unei proceduri prealabile. Astfel, potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.".

Prin urmare, procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie specială, obligatorie, de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii, şi este obligatorie, neîndeplinirea acesteia afectând însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ şi fiind sancţionată cu respingerea cererii ca inadmisibile, în acord cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 193 alin. (1) C. proc. civ.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

Dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

Or, în raport cu actele dosarului, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerinţă obligatorie, reclamanta adresându-se direct instanţei de judecată cu solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 746/19.06.2019 emise de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

5.3. Pe lângă cele arătate, Înalta Curte apreciază că este demn de subliniat faptul că, atunci când s-a voit, exceptarea parcurgerii procedurii prealabile în cazul atacării actelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii a fost în mod expres prevăzută în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018.

Astfel, potrivit art. 41 alin. (11) din actul menţionat,

"(11) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţia de conducere se motivează în termen de 5 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la comunicare, fără îndeplinirea procedurii prealabile."

De asemenea, art. 43 alin. (4), referindu-se la contestaţiile formulate de judecători împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activităţii profesionale, prevede că,

"(4) Hotărârea secţiei poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea curţii de apel este definitivă."

Prin urmare, în mod eronat prima instanţă a apreciat că parcurgerea procedurii prealabile în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu se impunea în cauză.

5.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul şi, în rejudecare, va respinge acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 57 din 18 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.