Appeal annulled as null for lack of statutory cassation grounds challenging defendant-inheritor reinstatement stay.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant against the March 17, 2021 interlocutory ruling of the Târgu Mureş Court of Appeal, which had rejected the claimant's request to reinstate the case and maintained the stay of proceedings pending the introduction of the deceased defendant's heirs. The appeal was declared null for lack of proper legal grounding, as the claimant merely restated the factual background and her procedural efforts without invoking any of the specific grounds for cassation listed in Article 488(1) of the Civil Procedure Code, nor challenging the lower court’s reasoning regarding the conditions under Articles 58 and 1136 of the Civil Procedure Code. The underlying dispute involves restitution claims under Laws No. 290/2003 and 9/1998 for compensation for property of deported individuals from Bessarabia.
Legislator headnote
AI generatedart. 412 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Appeal annulled as null for lack of statutory cassation grounds challenging defendant-inheritor reinstatement stay: The appeal was declared null for lack of proper legal grounding, as the claimant merely restated the factual background and her procedural efforts without invoking any of the specific grounds for cassation listed in Article 488(1) of the Civil Procedure Code, nor challenging the lower court’s reasoning regarding the conditions under Articles 58 and 1136 of the Civil Procedure Code. The underlying dispute involves restitution claims under Laws No. 290/2003 and 9/1998 for compensation for property of deported individuals from Bessarabia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedTemei legal pentru constatarea nulității recursului.
Sancționează cu nulitatea recursul pentru nemotivare, fiind aplicat în dispozitiv.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. La data de 26.02.2018, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 727 din 3 iulie 2018 a Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii prin care a solicitat
- anularea Hotărârii nr. 276/26.08.2008 emisă de Comisia Judeţeană Ialomiţa pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 9/1998 prin care a fost admisă cererea nr. x/2003 a pârâtei B. privind plata de despăgubiri în cuantum de 778.708 RON pentru bunurile defuncţilor C. şi D., cu restabilirea situaţiei anterioare.
- obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Judeţeană Mureş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 9/1998 la aprobarea cererii sale şi la plata sumei de 778.708 RON, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile bunicilor săi materni, C. şi E., deportaţi din Comunele Bulboaca şi F., raionul Anenii Noi, Basarabia, prin emiterea unei decizii în acest sens.
1.2. Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2019, Curtea a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtei B..
La termenul din 17.10.2019, cauza a fost repusă pe rol pentru citarea moştenitorilor legali ai pârâtei B., G. şi H., indicaţi de către recurentă.
Prin încheierea de şedinţă din 16 decembrie 2020, Curtea a suspendat cauza, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtei, reţinând că persoanele indicate ca moştenitori au precizat că înţeleg să rămână străini de succesiune.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
La data de 26.02.2021, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, prin care a solicitat introducerea în cauză a Unităţii Administrativ-Teritoriale Comuna Săveni, judeţul Ialomiţa, unde a avut ultimul domiciliu pârâta, considerând că ar fi o succesiune vacantă. În subsidiar, a solicitat numirea unui curator.
Prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi a menţinut suspendarea judecării cauzei conform dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei B..
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei încheieri, recurenta A. a formulat recurs, solicitând desfiinţarea încheierii recurate şi repunerea cauzei pe rol în vederea soluţionării recursului.
În susţinerea recursului, recurenta a prezentat situaţia de fapt, considerând că a făcut toate demersurile pentru identificarea moştenitorilor defunctei pârâte, copiii acesteia declarând că nu acceptă succesiunea, iar alte persoane cu vocaţie succesorală nu există.
3. Apărările formulate în cauză
3.1. Intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
3.2. Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus note scrise, prin care a solicitat a se constata nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin întâmpinare.
Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
4.1. Din lecturarea susţinerilor recurentei, rezultă că acesta nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a încheierii atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de procedura civilă.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentei A. de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.
Recurenta s-a limitat la a expune situaţia de fapt şi la a prezenta demersurile efectuate în cursul judecăţii cererii de recurs, fără, însă, a invoca niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la soluţia instanţei, de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, şi nici nu a combătut în niciun fel considerentele instanţei, care a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 58 şi art. 1136 C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a circumstanţiat în niciun mod criticile, în sensul invocării unuia dintre cazurile prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar alegaţiile sale nu combat în niciun fel legalitatea hotărârii ce face obiectul căii de atac.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 17 martie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.