Filing deadline for insurance claims against insolvent insurers: start date of the 90-day term in ongoing criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.09.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 16449/20.08.2018 emise de pârât, admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de plată a despăgubirilor şi admiterea cererii de plată a creanţei, astfel cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2047 din 5 iulie 2019, Curtea a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 16449/2018 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să analizeze pe fond cererea de plată formulată de reclamant.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a acţiunii şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a Deciziei nr. 16449/20.08.2018.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi argumentele formulate în cuprinsul întâmpinării de la fond, a criticat recurentul cele reţinute de prima instanţă cu privire la data naşterii dreptului de creanţă al intimatului-reclamant.

Instanţa a apreciat nelegal faptul că data naşterii dreptului de creanţă este data depunerii cererii de constituire de parte civilă în cadrul dosarului penal nr. x/2016, 15.11.2016, fiind incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 teza II (90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă) şi nu teza I (90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment).

În opinia sa, în cauză se aplică dispoziţiile art. 20 alin. (1) teza I din Norma nr. 16/2015, dreptul de creanţă al intimatului-reclamant născându-se la data producerii evenimentului rutier, respectiv data la care a fost vătămat, având dreptul de a formula şi depune cererea de plată la FGA în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, în acest sens fiind şi art. 1381 şi art. 1357 C. civ.

Existenţa unui dosar de cercetare penală sau dosar penal nu prezintă nicio relevanţă, întrucât pentru angajarea răspunderii civile a persoanei vinovate de producerea accidentului rutier nu este necesară stabilirea răspunderii penale a conducătorului autoturismului, întrucât art. 1357 alin. (1) C. civ. stabileşte condiţiile răspunderii.

Motivarea instanţei că nu se cunoştea asigurătorul şi că poliţa RCA nu a fost anexată la dosarul penal este nelegală, pentru că se puteau obţine aceste informaţii şi pentru că intimatul-reclamant avea dreptul, conform art. 94 C. proc. pen., să solicite consultarea dosarului penal şi să ceară introducerea în proces a părţii responsabile civilmente.

Dreptul de a cere repararea prejudiciului a luat naştere la data prodcuerii evenimentului rutier, exercitarea acţiunii în repararea prejudiciului nepatrimonial suferit nefiind condiţionată de stabilirea întinderii prejudiciului, intimatul-reclamant având posibilitatea, odată cu retragerea autorizaţiei societăţii B. S.A., să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea plăţii despăgubirilor, plata urmând a fi efectuată doar odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a falimentului B..

Astfel, FGA a apreciat în mod corect că este aplicabilă teza I a textului de lege menţionat, calculând termenul de 90 de zile de la data de 28.04.2016, când a devenit definitivă încheierea Tribunalului Bucureşti de deschidere a procedurii falimentului faţă de S.C. B. S.A., întrucât dreptul de creanţă al intimatului-reclamant s-a născut anterior acestui moment, la 05.10.2013, când s-a produs accidentul rutier.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-reclamant, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. Criticile recurentului-pârât vizează, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor în ceea ce priveşte calculul termenului de 90 de zile prevăzut de aceste norme.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 16449/20.08.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardivă cererea petentului A. de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier petrecut la data de 05.10.2013, reţinând că aceasta nu a depus-o în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015, respectiv 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de faliment a asigurătorului S.C. B. S.A., calculat de la data de 28.04.2016.

Această decizie a fost atacată de reclamant, prima instanţă anulând-o, reţinând că termenul de 90 de zile a început să curgă de la data de 15.11.2016, data la care reclamantul a formulat cererea de constituire ca parte civilă în procesul penal şi la care a cunoscut toate elementele ce i-au permis să formuleze cererea de plată la cel care s-a subrogat în obligaţiile asigurătorului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

5.2. În raport cu circumstanţele speţei, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, ale cărei considerente le validează, că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care intimatul-reclamant a cunoscut asigurătorul autovehiculului implicat în accident.

Într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data de 05.10.2013. Persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 100 de zile de îngrijiri medicale şi intervenţii chirurgicale şi tratamente ulterioare. În urma acestui accident s-a demarat urmărirea penală, iar, prin Rechizitoriul din 11.05.2016 întocmit de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a autorului accidentului, inculpat C., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., având în vedere urmarea produsă în dauna persoanei vătămate A. şi art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 5 C. pen.

Deşi accidentul a avut loc în octombrie 2013, este demn de reţinut faptul că, în legătură cu acest eveniment rutier, s-a derulat urmărirea penală şi, ulterior, a început un proces penal. Astfel, Înalta Curte, reţinând circumstanţele factuale (numărul de îngrijiri medicale şi urmările accidentului, ce au presupus numeroase intervenţii ulterioare şi tratament de specialitate, precum şi procedura judiciară penală desfăşurată pe parcursul a 3 ani, până la trimiterea în judecată a şoferului inculpat), apreciază că intimatul-reclamant nu avea cum să cunoască asigurătorul autoturismului.

Nu pot fi avute în vedere alegaţiile recurentului-pârât, în sensul că nu prezintă relevanţă existenţa dosarului penal şi răspunderea penală a conducătorului auto. În cursul urmăririi penale societatea asigurătoare nu a fost introdusă în cauză iar şoferul inculpat a declarat că nu ar fi fost vinovat şi că autoturismul intimatului-reclamant a intrat pe banda sa de mers.

În concluzie, cât timp exista proces penal în legătură cu responsabilitatea pentru producerea accidentului, nu se poate reţine incidenţa termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de teza I a art. 14 din Legea nr. 213/2015, invocat de recurentul-pârât.

După cum a constatat şi prima instanţă, data de 15.11.2016, la care intimatul-reclamant a cunoscut faptul că şoferul vinovat a fost trimis în judecată şi când, luând cunoştinţă de introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă auto a autoturismului implicat în accident, s-a constituit parte civilă în procesul penal, este momentul naşterii dreptului de creanţă.

5.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2047 din 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.