RCA insurance total loss valuation: conflict between official damage assessment systems and market value evidence under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 21.07.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 15552/26.06.2018 emise de pârât, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii pentru suma totală de 26.024,48 RON, reprezentând despăgubirea ce i se cuvine, în dosarul de dauna nr. x/2016 (nr. unic 15418/21.03.2017), sumă care include suma de 13.281 RON, despăgubire încasată de reclamant în data de 19.06.2018, conform Deciziei), obligarea pârâtului la plata sumei de 12.743,48 RON, reprezentând diferenţa între despăgubirea ce i se cuvine (26.024,48 RON) şi cea achitată de pârât (13.281 RON) în data de 19.06.2018, şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului de 12.743,48 RON calculată de la data formulării acţiunii şi până la data achitării efective a debitului de 12.743,48 RON, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a formulat precizare a acţiunii, solicitând admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, anularea în parte a deciziei emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 2.870,92 RON, reprezentând diferenţa între despăgubirea ce i se cuvine (16.151,92 RON) şi cea achitată de pârât (13.281 RON), şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data formulării acţiunii şi până la data achitării efective a debitului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1859 din 29 mai 2019, Curtea a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expert tehnic judiciar B. şi a majorat onorariul de expert de la suma de 800 RON la suma de 1.500 RON.

A obligat pe reclamant să achite suma de 700 RON, reprezentând onorariu suplimentar cuvenit expertului tehnic judiciar B..

A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a anulat în parte Decizia nr. 15552/26.06.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv art. 2.

A obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2.870,92 RON, reprezentând diferenţă despăgubire, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19.07.2018, şi până la data achitării efective a debitului de 2.870,92 RON.

A obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 2.677,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de intimatul-reclamant şi menţinerea în întregime a Deciziei FGA nr. 15552/26.06.2018, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul şi-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material incidente, respectiv art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015, art. 16 din Norma nr. 16/2015 şi art. 52 alin. (2) din Norma nr. 23/2004.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a arătat recurentul că instanţa a stabilit forţa probantă a sistemului DAT superioară sistemului C..

Singurul care a revenit asupra sumelor solicitate a fost însuşi reclamantul, care nu a solicitat valoarea maximă de despăgubire prin cererea de plată depusă la FGA, ci valoarea despăgubirii conform unui deviz estimativ de reparaţie, incluzând şi TVA-ul. Or, actul emis de FGA este temeinică şi legală, de vreme ce şi Raportul de expertiză stabileşte că despăgubirea nu poate fi acordată în conformitate cu prevederile art. 51 din Norma nr. 23/2014, cazul fiind încadrat la daună totală.

Despăgubirea stabilită de FGA s-a făcut prin corecta aplicare a prevederilor art. 51 alin. (1), (3), (9), (10) coroborat cu art. 52 alin. (2) din Norma ASF 23/2014.

De vreme ce legea nu conferă o forţă probantă mai mare unui sistem de specialitate în defavoarea altuia, instanţa de fond a încălcat art. 51 coroborat cu art. 52 alin. (2) din Norma 23/2014.

Totodată, în mod greşit prima instanţă nu a avut în vedere faptul că atât reclamantul, cât şi expertul judiciar s-au raportat la devizul estimativ de reparaţie întocmit de unitatea service în sistemul C..

Dauna totală se stabileşte prin raportare la valoarea despăgubirii ce ar trebui suportată de păgubit în caz că vehiculul s-ar repara, iar devizul întocmit în sistemul C. a fost avut în vedere de FGA, de expertul judiciar şi inclusiv de instanţa de judecată. În aceste condiţii, instanţa a stabilit în mod arbitrar cuantumul despăgubirii printr-un "mixt" între cele două sisteme, C. şi DAT, încălcând art. 52 alin. (2) din Norma 23/2014.

Astfel, sentinţa cuprinde dispoziţii contradictorii. Instanţa a omologat raportul de expertiză deşi acesta a cuprins grave erori în ce priveşte legislaţia aplicabilă, motiv pentru care au fost încuviinţate obiecţiunile FGA şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză.

A continuat recurentul-pârât că un al doilea aspect eronat reţinut de Curtea de Apel Bucureşti priveşte dobânda legală, calculată la diferenţa de despăgubire pe care o stabileşte instanţa în cuantum de 2.870,92 RON.

Conform art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în raport cu data producerii accidentului şi cu data deschiderii procedurii, nu are obligaţia de plată a accesoriilor care ar fi putut să fie datorate de asigurător, nefiind succesorul în drepturi şi obligaţii al asigurătorului falimentar.

Dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă. Aşadar, dobânda penalizatoare are natura juridică de daună moratorie, iar art. 80 din Legea nr. 85/2014 are în vedere toate categoriile de dobânzi, legale, convenţionale, remuneratorii şi penalizatoare.

Având în vedere că despăgubirea reprezintă o creanţă de asigurare, inclusiv asupra diferenţei de despăgubire la care instanţa a obligat FGA, în mod greşit a aplicat dispoziţiile legale.

Dispoziţiile Normei nr. 23/2014 avute în vedere de instanţa de fond sunt de strictă aplicabilitate şi se raportează exclusiv la raporturile de asigurare. Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015 nu stabilesc un termen pentru constatarea şi transmiterea unei oferte de despăgubire către persoana păgubită, raporturile dintre potenţialul creditor de asigurare şi FGA născându-se doar ca urmare a intrării în faliment a asigurătorului contractului de asigurare RCA şi doar după ce acesta a formulat şi transmis la FGA cererea de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat formal acest motiv de casare, neformulând niciun argument în sensul că sentinţa de fond nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De altfel, se reţine că prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, sentinţa civilă recurată respectând dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.

2. Nici motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. nu este incident.

Preliminar, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurent privesc, în esenţă, netemeinicia hotărârii recurate, prin cererea de recurs urmărindu-se, de fapt, readministrarea probelor, în sensul că valoarea de piaţă a autovehiculului ar fi fost reţinut eronat de prima instanţă, corectă fiind valoarea de piaţă stabilită prin decizia de respingere parţială a cererii de plată.

2.1. Cu toate acestea, instanţa de control judiciar reţine, din ansamblul prevederilor legale incidente, că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

De asemenea, în art. 51 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, se prevede ca regulă generală că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

Tot Norma ASF defineşte cuantumul pagubei şi valoarea vehiculului la data producerii accidentului, valoare stabilită potrivit prevederilor art. 52 alin. (1).

În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale (art. 51 alin. (4).

Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate (art. 51 alin. (7), deci inclusiv pe baza devizului emis de unitatea service.

Norma ASF stipulează la art. 51 alin. (9) lit. b) că, în cazul în care păgubitul nu face dovada reparaţiei vehiculului care a suferit daună totală, precum şi în caz de daună parţială (astfel cum sunt definite de actul normativ menţionat), despăgubirile nu pot depăşi cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă, şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţia de asigurare RCA.

La art. 52 se prevede:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pe baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile.

(2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (...)"

În conformitate cu art. 51 alin. (2), "Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăşi 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului."

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond ar fi stabilit o forţă probantă superioară sistemului DAT, utilizat de expertul judiciar la efectuarea expertizei tehnice în specialitatea auto, faţă de sistemul C., utilizat de FGA şi reţinut prin decizia de respingere parţială a cererii de plată.

Art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014 consacră regula acoperirii integrale a întregului prejudiciu suferit (prejudiciul total suportat de creditorul de creanţă, iar nu doar cel derivat din costul reparaţiilor).

Or, algoritmele propriu-zise de calcul ale sistemelor C., DAT etc. nu sunt reglementate de lege, pentru a se justifica/impune a se da prevalenţă unuia faţă de celălalt, esenţiale rămânând documentele doveditoare prevăzute sau permise de lege care reflectă realitatea din fiecare caz în parte.

Din concluziile raportului de expertiză în specialitatea auto, ce a fost avut în vedere de instanţa de fond, reiese, pentru autovehiculul în cauză, că, la momentul producerii daunei, conform Normei ASF nr. 231/2014, valoarea de piaţă era de 4.825 euro (aproximativ 21.229 RON). De asemenea, dauna înregistrată reprezintă daună totală, întrucât costurile de reparaţie depăşesc valoarea de piaţă a autovehiculului.

Pentru stabilirea valorii de piaţă a autovehiculului, expertul tehnic judiciar a utilizat sistemul DAT (agreat de unităţile de service şi de asigurători).

Înalta Curte constată, din calculul prezentat de recurent efectuat în sistemul C., că nu rezultă luarea în consideraţie a tuturor dotărilor, kilometrajului, stării de întreţinere a autovehiculului, comparativ cu calculul efectuat de expert şi cu cele reţinute în cuprinsul raportului expertizei auto.

Prin urmare, instanţa de fond nu a dat prevalenţă niciunui sistem de calcul, ci a avut în vedere documentele doveditoare depuse la dosar.

2.2. Nu sunt întemeiate nici alegaţiile recurentului-pârât vizând soluţia instanţei de fond de obligare a sa la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, în raport cu obiectul acţiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia,

"În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru".

Astfel, nu sunt incidente dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit art. 1535 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 si 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În conformitate cu art. 1381 alin. (3) C. civ., în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului sa poată fi nesocotit.

Aşa fiind, art. 1531 şi art. 1535 C. civ., consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

3. Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, neputându-se reţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

4. Având în vedere cererea intimatului-reclamant de obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.268,44 RON, constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli efectuate pentru recurs, Înalta Curte, în raport cu soluţia dată, în condiţiile art. 453 C. proc. civ., o va admite şi va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1859 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.268,44 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.