Eligibility for de minimis aid denied due to status as linked enterprises under Law 346/2004.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul acţiunilor conexate

1.1 Prin cererea înregistrată, la data de 09.12.2016, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 368/20.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.08.2016 şi, pe cale de consecinţă, anularea procesului-verbal menţionat, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în sarcina sa în sumă de 832.920 RON şi, în temeiul art. 21 alin. (28) din O.U.G. nr. 66/2011, înlăturarea obligaţiei de plată a acestei sume precum şi a accesoriilor aferente.

1.2. Prin cererea înregistrată, la data de 09.12.2016, pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 369/20.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.08.2016 şi, pe cale de consecinţă, anularea procesului-verbal menţionat, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în sarcina sa de 832.920 RON şi, în temeiul art. 21 alin. (28) din O.U.G. nr. 66/2011, înlăturarea obligaţiei de plată a acestei sume şi a accesoriilor aferente.

Prin încheierea de şedinţă nr. 6 din 4 aprilie 2017, Curtea a conexat Dosarul nr. x/2016 la Dosarul nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 175 din 21 iulie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a anulat Decizia nr. 368/20.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei înregistrate la MDRAP sub nr. x/03.10.2016, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.08.2016 şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 823.920 RON şi a accesoriilor aferente.

A obligat pârâtul la plata sumei de 350 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis acţiunea conexă formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a anulat Decizia nr. 369/20.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei înregistrate la MDRAP sub nr. x/03.10.2016, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.08.2016 şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 832.920 RON şi a accesoriilor aferente.

A obligat pârâtul la plata sumei de 350 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în urma rejudecării fondului, respingerea, ca nefondată, a acţiunii intimatelor-reclamante.

3.2. În argumentarea recursului se arată că instanţa de fond trebuia să se pronunţe exclusiv asupra existenţei unei nereguli, raportat la cele reţinute în actul de control referitor la încadrarea societăţilor comerciale în categoria întreprinderilor legate, din punctul de vedere al prevederilor Legii nr. 304/2006, nefiind învestită cu stabilirea caracterului intenţionat al unei înţelegeri între intimatele-reclamante, în scopul obţinerii unui avantaj material, argumentele instanţei pentru admiterea acţiunii fiind subiective şi nemotivate, făcându-se referire la aspecte care nu au constituit obiectul verificărilor structurii de control (realizarea activităţilor proiectului, activitate conform obiect de activitate), iar soluţia adoptată încalcă jurisprudenţa CJUE în materie.

Menţionează faptul că au fost efectuate verificări din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate aşa cum sunt prevăzute în Ghidul solicitantului - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, punctul 1.5. Ajutorul de minimis, regulă potrivit căreia, "valoarea maximă a ajutorului ce poate fi acordat unei întreprinderi, din fonduri publice, într-o perioadă de până la 3 ani fiscali (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, în conformitate cu reglementările comunitare privind concurenţa şi ajutorul de stat."

Mai arată că potrivit Ghidului Solicitantului pentru domeniul de intervenţie 4.3 al POR, solicitanţii au prezentat o Declaraţie de eligibilitate prin care declarau, pe proprie răspundere, că se încadrează în categoria microîntreprinderilor, în sensul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii actualizată, întrucât numai microîntreprinderile pot solicita şi pot obţine finanţare pe acest domeniu de intervenţie.

În concret, aşa cum s-a constatat prin actele administrative individuale, S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. se încadrează în categoria întreprinderilor legate conform Legii nr. 346/2004, ele aparţinând unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, având aceleaşi interese şi activând în acelaşi domeniu de activitate - domeniul construcţiilor. Faptul că aceste persoane constituie un grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, este confirmat şi de faptul că aceste două persoane deţin împreună, în proporţii egale, şi administrează împreună şi alte societăţi comerciale.

Se arată că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că prin solicitarea finanţării pentru cele două proiecte şi achiziţia utilajelor s-a dorit o folosire în comun a bunurilor achiziţionate prin două contracte de finanţare, toate utilajele fiind destinate aceluiaşi domeniu de activitate, astfel că toate activităţile aferente celor două contracte de finanţare sunt neeligibile pentru că s-a solicitat o finanţare totală echivalentă a 390.208,60 euro, cu depăşirea pragului maxim de 200.000 euro prevăzut de Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 155/2008.

Susţine recurenta că prima instanţă nu a ţinut cont de toate elementele de fapt care dovedeau că cele două societăţi se încadrează în categoria întreprinderilor legate, conform Legii nr. 346/2004, respectiv: la verificarea solicitărilor de finanţare a proiectelor vizând achiziţia de utilaje în domeniul construcţiilor, formulate de S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., ambele societăţi au declarat acelaşi sediu social, acelaşi loc de implementare a proiectelor, respectiv municipiul Deva, precum şi acelaşi număr de telefon x. La data de 18.07.2016, la numărul de telefon indicat ca şi contact pentru ambele societăţi reprezentanţii instituţiei au discutat cu doamna C., sora domnului D., care a dat informaţii despre ambele societăţi şi a indicat ca informările cu privire la verificările pentru SMIS 1588 şi SMIS 15589 să fie comunicate la aceeaşi adresă, respectiv E., având în vedere că ea va răspunde şi va comunica documentele solicitate, pentru ambele societăţi. Mai mult decât atât, adresa de mail indicată de C. conţine termenul VIVA, iar S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. sunt două societăţi comerciale care au acelaşi sediu social, date de contact pentru comunicare informaţiilor şi documentelor, număr de telefon şi administrator, respectiv domnul H..

Prin adresa nr. x/19.07.2016, semnată de administrator D., intimata S.C. B. S.R.L. precizează că "la data depunerii cererii de finanţare (decembrie 2009), asociaţi ai B. S.R.L. au fost doamna I. şi domnul J., iar administratori neasociaţi ai societăţii erau domnul H. şi domnul D.. La momentul semnării contractului de finanţare (septembrie 2010), asociaţii ai B. S.R.L. erau doamna I. şi doamna L.. Domnul D. era, în continuare, administrator, împreuna cu doamna I.. După finalizarea implementării proiectului, respectiv în septembrie 2011, domnul D. s-a retras din calitatea de administrator al societăţii, doamna I. administrând, pe mai departe, societatea până la finalul perioadei expost."

S.C. A. S.R.L. a transmis adresa nr. x/19.07.2016, semnată de administrator H., în care se precizează că "în decembrie 2009, la data depunerii cererii de finanţare, asociat unic al A. S.R.L. era domnul M., iar administrator neasociat al societăţii era domnul H., situaţia fiind neschimbată şi la semnarea contractului de finanţare (octombrie 2010). Ulterior, în cursul implementării proiectului, asociatul unic s-a modificat, domnul H., preluând părţile sociale ale societăţii de la fostul asociat".

Faţă de aceste aspecte, recurentul concluzionează că prima instanţă nu a ţinut cont de documentele probante depuse la dosarul cauzei, respectiv:

Cererile de finanţare au fost redactate de H. şi D., aceştia fiind ei care au decis depunerea proiectelor şi au fost nominalizaţi în contractele de finanţare ca şi reprezentanţi legali - administratori, fiind şi cei care au şi semnat contractele de finanţare şi care administrează societăţile în prezent (D. - B. şi H. - A.) şi deţin părţile sociale în cele două societăţi (K. şi Viorel H., în părţi egale pentru B. şi H., în procent de 100% pentru A.), fiind în acelaşi timp şi cei care deţin, în procent de 50% fiecare, părţile sociale în S.C. O. S.R.L. (unde administrator este D.) şi în F. S.R.L. (unde administratori sunt D. şi H.).

Faţă de aceste aspecte arată recurentul că motivul pentru care fiecare societate a achiziţionat anumite utilaje este faptul că acestea acţionează pe aceeaşi piaţă a lucrărilor de construcţii, împreună cu alte societăţi deţinute ori controlate de K. şi H.

De asemenea, arată că ambele societăţi au încheiat contracte servicii de consultanţă pentru elaborarea planului se afaceri servicii de consultanţă pentru managementul proiectului cu aceeaşi firmă S.C. P. S.R.L..

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimatele-reclamante S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului declarat de către MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ca nefondat, arătând că motivele de fapt în baza cărora organele de control au reţinut că societăţile reclamante se încadrează în categoria întreprinderilor legate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute limitativ în prevederile art. 4 indice 4 din legea 346/2004 şi creează un adaos la lege, limitându-se la o prezumţie (suspiciune) a caracterului ilicit al declaraţiei de eligibilitate depusă în cursul anului 2009.

Arată intimatele că nu s-a făcut nicio dovada că cele două societăţi comerciale (considerare ca fiind "legate" de către organele de control) doreau să folosească în comun bunurile achiziţionate prin cele două contracte de finanţare, sau că le-ar fi folosit în comun în toată această perioadă, după cum nu s-a făcut nicio dovadă în legătură cu desfăşurarea de societăţile reclamante a aceloraşi activităţi pe piaţa adiacentă, în amonte sau în aval.

Se susţine că pentru a face aplicarea prevederilor art. 25 din Ordinul nr. 155/2008 potrivit cărora "MDLPL îşi rezervă dreptul de a nu achita ajutorul de minimis sau de a solicita recuperarea ajutorului de minimis deja acordat în cazul în care documentele şi informaţiile furnizate de către beneficiar în documentele depuse se dovedesc a fi incorecte sau false" organele de control ar fi trebuit să se raporteze la situaţia societăţilor la data întocmirii declaraţiiilor de eligibilitate şi în cele 10 luni de implementare a contractelor, neputând fi calificată drept "falsă" declaraţia dată de societate în cursul lunii august 2009 pentru faptul că în prezent cele doua societăţi comerciale aparţin unor persoane fizice care, în opinia organelor de control, "acţionează în comun", au "aceleaşi interese" şi activează "în acelaşi domeniu de activitate."

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că prin actele administrative contestate s-a stabilit în sarcina reclamantelor intimate S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. câte o creanţă bugetară în sumă de 832.920 RON, reprezentând sumele de care, fiecare dintre ele, au beneficiat cu titlu de "ajutor de minimis" acordat în baza Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale nr. 155/2008, organele de control apreciind că aceste societăţi nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate întrucât nu se încadrează în categoria microîntreprinderilor, ci se încadrează în categoria întreprinderilor legate, conform Legii nr. 346/2004, ca urmare a relaţiilor care există între ele.

Actele administrative astfel emise au fost desfiinţate prin hotărârea instanţei de fond, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situaţia de fapt existentă în cauză şi că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea concluziona în sensul că intimatele-reclamante nu erau entităţi de sine stătătoare, sau că elementele comune sau legăturile existente între aceste societăţi confirmă pretinsa conduită ilicită din partea lor în obţinerea unui avantaj necuvenit, prin crearea artificială a condiţiilor necesare acordării finanţării.

În analiza efectuată, instanţa de fond a avut în vedere faptul că elementele identificate de recurentul-pârât nu demonstrează existenţa unei înţelegeri frauduloase pentru accesarea fondurilor europene, şi că, dimpotrivă, din probe rezultă că societăţile menţionate în procesul-verbal erau autonome, şi nu "întreprinderi legate" în sensul art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, cum greşit se reţinuse de către autoritatea pârâtă.

Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conţinutul actelor administrative contestate şi motivele şi criticile din recurs, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile şi corect întemeiate soluţia de anulare pronunţată în cauză şi considerentele expuse în susţinerea ei, argumentaţie însuşită în totalitate de instanţa de control judiciar.

Astfel, analizând susţinerile potrivit cărora intimatele-reclamante, societăţi beneficiare a sprijinului financiar nerambursabil, nu sunt întreprinderi autonome în acord cu prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 155/2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea microîntreprinderilor pentru domeniul major de intervenţie "Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" în cadrul axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local" din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare", ci întreprinderi legate în sensul Legii nr. 346/2004, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii:

(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză".

Contrar criticilor recurentului, şi în aprecierea Înaltei Curţi analiza elementelor de "legătură" invocate în susţinerea tezei privind incidenţa în cauză a acestor dispoziţii legele nu demonstrează pretinsa lipsă de autonomie a intimatelor-reclamante S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. ori faptul că acestea deservesc interesele economice ale altei societăţi, prin intermediul unei persoane sau a unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, în scopul obţinerii unui avantaj financiar nejustificat.

Astfel, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, în sensul în care, la data depunerii cererilor de finanţare şi în cele 10 luni de implementare a contractelor, niciuna dintre intimatele-reclamante nu deţinea şi nici nu deţine majoritatea drepturilor de vot în cadrul celeilalte, nu avea drept de numire sau de revocare a majorităţii membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere (administratorul) a vreuneia dintre ele şi nu putea exercita o influenţă dominantă una asupra alteia.

Faptul că ambele societăţi au declarat acelaşi sediu social, acelaşi loc de implementare a proiectelor, precum şi acelaşi număr de telefon sau faptul că, pe perioada verificărilor, ambele societăţi au indicat aceeaşi persoană de contact, nu sunt elemente suficiente pe baza cărora să se concluzioneze că cele două societăţi sunt întreprinderi legate.

Pentru a fi întrunite condiţiile cazului de întreprinderi legate, potrivit textului legal mai-sus citat, era necesar ca recurentul-pârât să facă dovada faptului că fiecare dintre societăţile reclamante deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor celorlalte societăţi faţă de care se afirmă că sunt "legate".

Or, în cazul dedus judecăţii, singura legătură dintre societăţi identificată de către recurent, pe lângă aspectele ţinând de sediu şi persoana de contact, este faptul că cererile de finanţare au fost redactate de H. şi D., aceştia fiind ei care au decis depunerea proiectelor şi au fost nominalizaţi în contractele de finanţare ca şi reprezentanţi legali - administratori, fiind şi cei care au şi semnat contractele de finanţare şi care administrează societăţile în prezent (D. - B. şi H. - A.) şi deţin părţile sociale în cele două societăţi (K. şi Viorel H., în părţi egale pentru B. şi H., în procent de 100% pentru A.), fiind în acelaşi timp şi cei care deţin în procent de 50% fiecare părţile sociale în S.C. O. S.R.L. (unde administrator este D.) şi în F. S.R.L. (unde administratori sunt D. şi H.).

Este evident faptul că aceste aspecte nu pot conduce la concluzia că există un grup de persoane care, implicit, ar deţine majoritatea drepturilor de vot, îndeplinirea condiţiilor legale (în speţă deţinerea majorităţii drepturilor de vot) trebuind să fie dovedită de către organul emitent al actelor contestate, pe bază de probe clare, explicite şi nicidecum pe bază de simple prezumţii.

Nu trebuie ignorat în acest sens nici că, potrivit art. 13 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei", ceea ce înseamnă că autoritatea emitentă a unui act administrativ nu îşi poate baza legalitatea actului doar prin prisma prezumţiilor, atât timp cât legea generală face trimitere la înscrisuri.

Or, în speţă, recurentul-pârât nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte deţinerea majorităţii drepturilor de vot ale acţionarilor celorlalte întreprinderi la momentul depunerii cererilor de finanţare ori reaua credinţă a beneficiarilor, prin existenţa unei înţelegeri frauduloase între aceştia pentru a eluda condiţiile pentru acordarea ajutorului de minimis.

În acest context se impune şi precizarea că, contrar criticilor recurentului, instanţa de fond a analizat toate aspectele de fapt invocate de acesta în susţinerea concluziei că cele două întreprinderi sunt întreprinderi legate, prin raportare la toate situaţiile prevăzute de art. 4 indice 4 alin. (1) lit. a)-d), dat fiind că recurentul pârât nu a indicat cazul concret aplicabil, reţinând însă că acestea nu sunt de natură să confirme această susţinere. Faptul că în cadrul acestei analize instanţa a făcut referire şi la aspecte ţinând de realizarea activităţilor proiectului sau domeniul de activitate al societăţilor vizate nu atrage nelegalitatea hotărârii, aşa cum susţine recurentul, ci, dimpotrivă, denotă preocuparea instanţei de a lămuri cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa încât, în baza art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 175 din 21 iulie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.