Renewal of special working conditions attestation within statutory deadline despite single-renewal limitation claimed

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.03.2017, reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia să emită avizul de prelungire a încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite pentru perioada 2017-2018 în conformitate cu H.G. nr. 1014/2015, până la data maximală prevăzută în cadrul acestui act normativ coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 24/F din 28 februarie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii; a obligat pârâta să emită în beneficiul reclamantului avizul de reînnoire a avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 70/30.03.2016, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele art. 2 din H.G. nr. 1014/2015, cu respectarea termenului maxim de valabilitate prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.000 RON cheltuieli de judecată, constând în contravaloare onorariu expert.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Inspecţia Muncii a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

A arătat că instanţa de fond prin soluţia dată a încercat a lămuri în viziunea proprie chestiunea referitoare la numărul de reînnoiri ale avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, făcând propria interpretare a actului normativ (în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie punctul de vedere al elaboratorului actului normativ cu explicaţii punctuale asupra a ceea ce a stipulat expres în lege) conchizând faptul că Inspecţia Muncii însăşi recunoaşte insuficienţa termenului acordat angajatorului de a-şi normaliza condiţiile.

După expunerea pe scurt a legislaţiei specifice şi incidente încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, a arătat că prin H.G. nr. 1014/2015 s-a creat posibilitatea angajatorilor de a-şi gestiona cât mai eficient resursele, într-un interval de timp mai mare (de 3 ani, faţă de 1 an cât era reglementat anterior), astfel încât prin măsurile şi programele propuse în planurile de prevenire şi protecţie adoptate de aceştia să se normalizeze condiţiile de muncă, deziderat spre care trebuie să tindă toţi participanţii la procesele de lucru deopotrivă atât angajaţi cât şi angajatori. Astfel faptul ca legiuitorul a creat posibilitatea angajatorilor în genere de a-şi gestiona cât mai util resursele financiare, nu înseamnă implicit şi faptul că dacă aceştia şi-au asumat punctual într-un timp pe care ei înşişi l-au considerat rezonabil că vor derula anumite demersuri pentru normalizarea condiţiilor de muncă, propria culpă pentru nerespectarea legii şi a propriei voinţe poate fi imputată instituţiei publice, situaţie pe care de altfel în cauza de faţă a adoptat-o instanţa de fond.

A arătat că susţinerile Inspecţiei Muncii vizând derularea în timp a actelor normative nu echivalează cu o recunoaştere şi o acceptare implicită a situaţiei în care s-a aflat reclamanta, ci din contră s-a explicat instanţei raţiunea juridică în baza căreia instituţia a adoptat o anumită soluţie în raport de prevederile legale incidente pe care are obligaţia de a le respecta.

Mai mult, a apreciat că instanţa de fond în considerentele sale şi-a fundamentat soluţia dată pe un act normativ (O.U.G. nr. 89/2018) care a fost emis în anul 2018, respectiv la 2 ani faţă de momentul solicitării formulate de angajator şi faţă de actul administrativ contestat în cauză. În fapt instanţa retroactivează astfel legea, dând forţă juridică unei situaţii reglementate de lege mult ulterior emiterii actului normativ în temeiul căruia angajatorul putea pretinde analizarea petitului său, aspect care, în mod evident este nelegal.

Prin urmare, a solicitat instanţei de recurs să analizeze, recursul formulat, în contextul existenţei legislaţiei incidente la momentul de timp în care angajatorul putea pretinde un drept şi să înlăture toate argumentele ce vizează legislaţia ulterioară, care poate fi aparent mai favorabilă (în fapt care urmează aceleaşi principii, dar reglementează temporal pentru o altă perioadă de timp).

Cu referire la prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, a menţionat că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite a fost făcută la solicitarea angajatorului în raport de termenele de îndeplinire a măsurilor cuprinse în planul de prevenire si protecţie asumate de către acesta, motiv pentru care la finalizarea acestor termene locurile de muncă sunt încadrate în condiţii normale.

Totodată, a precizat faptul că legiuitorul a fost explicit în formularea actului normativ şi a stabilit punctual şi fără echivoc că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim 3 ani.

De remarcat faptul că prin însăşi acţiunea formulată angajatorul a precizat faptul că nu a solicitat eliberarea avizului pe 3 ani, în considerarea faptului că preconiza o achiziţie de echipamente ce nu s-a efectuat din lipsa de fonduri.

În susţinerea celor menţionate a învederat instanţei şi argumentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 12/2016 privind examinarea şi admiterea recursului în interesul legii, având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001.

Având în vedere aceste considerente Comisia în considerarea prevederilor legale incidente la acel moment de timp a respins solicitarea reclamantei de reînnoire a avizului de încadrare a locurilor de muncă respective în condiţii deosebite pentru o nouă perioadă, dat fiind că acesteia îi fusese emis un asemenea aviz cu o valabilitate de 1 an conform celor pe care aceasta şi le-a asumat prin solicitarea iniţială.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată constând în sumele aferente plăţii expertizei efectuate în cauză a arătat că, în mod nelegal, instanţa a încuviinţat părţii reclamante aceste cheltuieli, în contextul în care concluziile acestei probe nu se regăsesc în considerentele sentinţei de judecată, iar instanţa de fond nu a soluţionat cauza fundamentându-se pe cele reţinute de expert, ci exclusiv pe actele existente la dosar şi pe actele normative incidente în cauză.

Pe de altă parte a invocat disproporţionalitatea financiară între activitatea depusă de expert şi suma încuviinţată de instanţă de 7000 de RON.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov a solicitat pârâtei Inspecţia Muncii reînnoirea avizul nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, emis în baza H.G. nr. 1014/2015, valabil până la data de 31.12.2016.

Pârâta a refuzat reînnoirea avizului pentru perioada solicitată susţinând, în esenţă, că în H.G. nr. 1014/2015 nu se prevede în mod expres modalitatea legală de prelungire a valabilităţii avizului, şi că, potrivit acestui act normativ reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite deţinut de angajator la data de 31.12.2015 poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care poate fi acordat avizul fiind de maximum 3 ani.

Prin sentinţa recurată a fost admisă cererea formulată de reclamant şi a fost obligată pârâta să emită avizul de reînnoire a avizului nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele art. 2 din H.G. nr. 1014/2015, cu respectarea termenului maxim de valabilitate prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015.

Un prim motiv de nelegalitate vizează faptul că instanţa de fond, prin soluţia dată, a încercat a lămuri în viziunea proprie chestiunea referitoare la numărul de reînnoiri ale avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, făcând propria interpretare a actului normativ (în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie punctul de vedere al elaboratorului actului normativ cu explicaţii punctuale asupra a ceea ce a stipulat expres în lege) conchizând faptul că Inspecţia Muncii însăşi recunoaşte insuficienţa termenului acordat angajatorului de a-şi normaliza condiţiile.

Cu privire la acest aspect, instanţa de control judiciar constată că ceea ce a analizat instanţa de fond a fost chestiunea referitoare la numărul de reînnoiri ale avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite ce pot fi realizate potrivit H.G. nr. 1014/2015, respectiv dacă avizul poate fi reînnoit doar o singură dată, cu o valabilitate a perioadei pentru care se poate acorda de maximum 3 ani, dar şi mai redusă, aşa cum a susţinut pârâta, ori dacă se pot acorda mai multe reînnoiri, însă cu o valabilitate care nu poate depăşi data de 31.12.2018, aşa cum a susţinut reclamantul.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor H.G. nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 986 din 31 decembrie 2015, emisă în temeiul art. 29 alin. (11) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1, "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre. (2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care deţin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, reînnoite, şi care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite. (3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2018.".

Scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 a fost acela de a prelungi termenul de 1 an reglementat anterior prin H.G. nr. 1173/2014, în care angajatorii aveau obligaţia de a realiza măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă.

Prin Nota de fundamentare la H.G. nr. 1014/2015 s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1173/2014 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, angajatorii care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite au obligaţia de a elabora planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri şi acţiuni, eşalonate şi distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie - 1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale. Ca urmare a faptului că s-a constatat că, la acea dată, angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condiţiilor de muncă, s-a estimat că, în contextul economic de la acea dată, măsurile propuse în planul de prevenire şi protecţie nu se pot realiza integral.

S-a precizat că actul normativ are în vedere stabilirea metodologiei de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, dar şi a unui termen limită, respectiv trei ani de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă de completare a art. 29 din Legea nr. 263/2010, în care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă, iar menţinerea locurilor de muncă în condiţii deosebite vizează doar acei angajatori care deţin, la data de 31 decembrie 2015, avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi care nu au putut realiza până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1014/2015, s-a stabilit metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, acordate anterior, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, numai pentru angajatorii care deţin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, şi care nu au realizat până la acea dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.

Din dispoziţiile legale nu rezultă că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată. Ceea ce s-a reglementat expres a fost că perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depăşi data de 31 decembrie 2018.

Prin urmare, motivele de recurs privind faptul că prin actul normativ s-a stabilit punctual şi echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcută o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maximum 3 ani, sunt nefondate.

De asemenea, este nefondată şi critica prin care recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de fond în considerentele sale şi-a fundamentat soluţia dată pe un act normativ (O.U.G. nr. 89/2018) care a fost emis în anul 2018, respectiv la 2 ani faţă de momentul solicitării formulate de angajator şi faţă de actul administrativ contestat în cauză, retroactivând astfel legea şi dând forţă juridică unei situaţii reglementate de lege mult ulterior emiterii actului normativ în temeiul căruia angajatorul putea pretinde analizarea petitului său.

Or, în speţă, instanţa de fond a analizat solicitarea reclamantului, privind reînnoirea avizului nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, până la data de 31.12.2018, din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (3) ale H.G. nr. 1014/2015. Faptul că, în considerente, a prezentat succesiunea actelor normative care au prelungit termenul final până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă, făcând referire şi la O.U.G. nr. 89/2018 prin care termenul a fost prelungit până la data de 31.12.2019, precum şi la Legea nr. 13/08.01.2019 prin care termenul a fost prelungit până la data de 01.09.2021, nu echivalează cu retroactivarea legii astfel cum susţine recurenta-pârâtă.

Ceea ce în mod corect a evidenţiat instanţa de fond prin prezentarea succesiunii actelor normative adoptate de legiuitor a fost motivul pentru care termenul acordat iniţial angajatorilor pentru normalizarea condiţiilor de muncă s-a dovedit a fi insuficient, măsurile propuse în planul de prevenire şi protecţie neputându-se realiza integral în cadrul termenului respectiv din lipsă de fonduri băneşti, acest aspect neimplicând culpa angajatorilor.

Contrar susţinerilor recurentei, din dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, care prevăd că "Avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3).", rezultă faptul că avizele îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau la expirarea termenului limită, 31.12.2018. Aşadar, nu rezultă că nu poate fi solicitată o reînnoire a avizului, când condiţiile sunt îndeplinite, în interiorul termenului.

Faptul că angajatorul şi-a asumat că va normaliza condiţiile de muncă până la data de 31.12.2016, deşi ar fi avut posibilitatea de a-şi asuma un termen de 3 ani şi nu de un an, nu conduce la concluzia invocată de recurentă.

Prin urmare, în total acord cu raţionamentul expus de judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că nu se întrevede niciun motiv rezonabil pentru care unor angajatori care au avut avizul reînnoit până la data de 31.12.2018 (deci care au avut mai mult timp pentru realizarea măsurilor de normalizare a condiţiilor de muncă şi cu toate acestea nu le-au realizat), să li se acorde prelungirea valabilităţii avizelor, iar angajatorii care au avut avizul reînnoit până la o dată anterioară celei de 31.12.2018 (deci care au avut mai puţin timp pentru realizarea măsurilor e normalizare a condiţiilor de muncă), să nu beneficieze de posibilitatea de reînnoire a avizului până la data finală de 31.12.2018 prevăzută de H.G. nr. 1014/2015, sub motiv că acest act normativ nu prevede în mod expres posibilitatea acordării unei noi reînnoiri.

În caz contrar, rămân fără efecte şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel cum au fost modificate, în baza cărora a fost emisă şi H.G. nr. 1014/2015.

Prin O.U.G. nr. 65/2015, art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căruia "(1) Sunt încadrate în condiţii deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora.", a fost completat şi au fost introduse alin. (11) şi (12), cu următorul cuprins:

"(11) Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă. (12) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2015 şi data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, după caz, diferenţa dintre cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite de muncă şi cea declarată de către aceştia.".

S-au avut în vedere, în acelaşi sens fiind emisă apoi şi H.G. nr. 1014/2015, obligaţia angajatorilor care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite de a elabora planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri şi acţiuni eşalonate şi distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie -1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale, şi faptul că, în urma controalelor efectuate la nivelul Inspecţiei Muncii s-a constatat că angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condiţiilor de muncă, şi, luând în considerare termenul de 31 decembrie 2015, prevăzut de legislaţia în vigoare, H.G. nr. 1173/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, s-a estimat că, în contextul economic de la acea dată, măsurile propuse în planul de prevenire şi protecţie nu se pot realiza integral.

Pentru aceste motive, în condiţiile în care scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 nu a fost îndeplinit prin măsurile de protecţie asumate prin planul din 2016, realizarea măsurilor necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă, actul normativ nu prevede interdicţia emiterii mai multor avize, având în vedere că termenul limită prevăzut actul normativ nu a fost depăşit, 31.12.2018, sentinţa recurată este legală, în mod corect instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii reclamantei şi a obligat pârâta la reînnoirea avizului nr. x/30.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite pentru perioada 2017 - 2018, cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor H.G. nr. 1014/2015.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte cu privire la cheltuielile de judecată constând în sumele aferente expertizei tehnice judiciare, la care a fost obligată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., pârâta fiind partea căzută în pretenţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Inspecţia Muncii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Inspecţia Muncii împotriva sentinţei nr. 24/F din 28 februarie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.