Drunk Driving Conviction Sustained Despite Retroactive Blood Alcohol Estimation Under Constitutional Limitation on Temporal Reference Point

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 163/02.02.2022 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Galaţi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia Galaţi sau în cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, dacă starea de sănătate îi permite.

În temeiul art. 404 din C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere şi a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, în termen legal a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 490/A din data de 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 163/02.02.2022 a Judecătorie Galaţi.

În esenţă, s-a reţinut că, la data de 01.06.2019, în jurul orei 1615, având în sânge o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,30 g‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 255, dinspre localitatea Pechea spre localitatea Suhurlui, fiind implicat într-un eveniment rutier, pe fondul reducerii bruşte, cu intenţie, a vitezei de deplasare.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecinţa achitării sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., apreciind că nu s-a putut stabili indubitabil dacă alcoolică era peste limita prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen. în momentul conducerii, respectiv la ora 1615, şi nu ora la care s-a prelevat mostrele biologice, respectiv, ora 1915, astfel că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Aşadar, a arătat că, în faţa primei instanţe, a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, după care a condus respectivul autoturism, precum şi faptul că în momentul recoltării primei probe biologice valoarea a fost de l,30 g‰ alcool pur în sânge.

De asemenea, a solicitat să se constate că, analizând fapta pentru care a fost condamnat, aceasta nu are corespondent în materialul probator administrat în prezentul dosar, motiv pentru care a solicitat, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, având în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014, (în care se precizează că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul disp. art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională), achitarea sa, temeiul de drept fiind cel prev.de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I în referire la art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât nu există probe indubitabile că fapta e prevăzută de legea penală.

Cu toate acestea, fără o susţinere probatorie în cauză şi cu o interpretare eronată a textelor de lege, s-a apreciat de instanţa de apel că, deşi nu se poate stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei din momentul conducerii autoturismului, "urmează a reconsidera că la momentul săvârşirii faptei, inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică situată în jurul valori de 1.30g‰ alcool pur în sânge".

Or, această analogie aplicată de instanţa de control judiciar, în opinia inculpatului, încalcă disp. art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., interpretând dubiul în defavoarea inculpatului, mai ales că, în mod eronat, s-a reţinut că, din momentul testării cu aparatul alcooltest şi până la prelevarea primei mostre biologice au trecut doar 30 de minute.

Drept urmare, inculpatul a precizat că starea de fapt reală, expusă de probele administrate şi reţinută în actul de sesizare, s-a referit la faptul că, în data de 01.06.2019, la ora 1615 a avut loc evenimentul rutier. După 1 oră şi 32 min (la ora 1747) a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat, iar după 3 ore (la ora 1915) i-a fost prelevată mostra de sânge, din care a rezultat o alcoolemie de l,30g‰.

Astfel, a solicitat să se constate că analizând timpul scurs din momentul conducerii autovehiculul şi până la testarea alcoolscop, dar şi momentul prelevării mostrelor de sânge nu au fost respectate dispoziţiile art. 9 din Norme, care prevăd că această recoltare trebuie să se facă în cel mai scurt timp posibil, având în vedere că recoltarea a avut loc la o distanţă de 3 ore din momentul producerii evenimentului rutier.

În aceste condiţii, lecturând hotărârea atacată, inculpatul a susţinut că s-a dispus condamnarea sa, fără a se stabili dacă într-adevăr fapta este sau nu prevăzută de legea penală, în sensul că deşi există un dubiu, dubiul pe care îl recunoaşte însăşi instanţa de apel, aceasta a concluzionat că "valoarea de l,30g‰ alcool pur în sânge este superioară valorii de 0,80g‰, astfel încât este realizată latura obiectivă a acestei infracţiuni".

Aşa încât, inculpatul a susţinut că nu se poate pune semnul egal între alcoolemia de la ora 1615 (care nu a fost stabilită) şi alcoolemia de la ora 1915, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen., incriminând fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g‰ (în momentul conducerii şi nu la momentul prelevării probelor biologice - această din urmă sintagmă fiind declarată neconstituţională).

Pentru argumentele prezentate şi faţă de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 mai 2022, sub nr. x/2021, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 21 iunie 2022.

Prin încheierea din data de 21 iunie 2022, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., iar pe cea prev. de lit. c) a art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., numai în limita criticilor vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., determinată de faptul stabilirii alcoolemiei la momentul prelevării probelor biologice, iar nu al depistării în trafic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, doar în limitele anterior menţionate, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 4 octombrie 2022, s-au luat concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracţiunea analizată este, în esenţă, următoarea:

La data de 01.06.2019, în jurul orei 1615, având în sânge o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,30 g‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 255, dinspre localitatea Pechea spre localitatea Suhurlui, fiind implicat în într-un eveniment rutier, pe fondul reducerii bruşte, cu intenţie, a vitezei de deplasare.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 950 din 02.06.2019, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi, inculpatul A. prezenta în sânge o concentraţie alcoolică de 1,30 g/l, probă recoltată la ora 1915, acesta refuzând prelevarea celei de a doua mostre de sânge la interval de o oră.

Inculpatul a recunoscut că fapta astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanţei, respectiv faptul că la momentul conducerii acesta avea o alcoolemie peste limita legală.

S-a învederat că situaţia de fapt descrisă anterior reiese din administrarea coroborată a următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal privind efectuarea cercetării locului faptei, însoţit de planşa foto şi schiţa producerii accidentului, protocolul de testare alcoolscop, înregistrări audio a conţinutului convorbirilor telefonice purtate de către martorul B. cu operatorii SNUAU 112, la data de 01.06.2019, buletinul de analiză toxicologică nr. x din 02.06.2019, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi, declaraţia martorului C., recunoaşterea inculpatului, din planşa fotografică, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului.

În contextul acestor reţineri factuale, s-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. de a conduce un autoturism, la data de 01.06.2019, pe drumurile publice, dinspre localitatea Pechea spre localitatea Suhurlui, judeţul Galaţi, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev.de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În actualul cadru procesual, în incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. invocă lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv, susţinând că alcoolemia sa, fiind stabilită la momentul prelevării mostrelor biologice (care este foarte îndepărtat de momentul opririi în trafic), iar nu la momentul depistării sale în trafic.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greşită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibaţie alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014.

Prioritar, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen. sancţionează "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârşirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto, iar nu cel al prelevării mostrelor biologice.

Astfel, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, reţinând în acest sens că "îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu ulterior şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale".

Din aceste considerente rezultă cu claritate faptul că îmbibaţia alcoolică relevantă pentru existenţa sau inexistenţa infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. este cea de la momentul săvârşirii faptei (al depistării în trafic a conducătorului vehiculului), optică consacrată, de altfel, şi de practica juridică constantă în materie.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte constată că fapta concretă pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv constă în conducerea pe drumurile publice, la data de 01.06.2019, a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, având, la momentul depistării în trafic, o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Aşadar, pentru a reţine infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., instanţele au dat relevanţă gradului de îmbibaţie alcoolică de la momentul depistării în trafic a recurentului, conformându-se, astfel, deciziei instanţei de contencios constituţional sus-menţionată, care a stabilit că acesta este reperul temporal la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii analizate.

Împrejurarea că alcoolemia de la momentul depistării în trafic a recurentului a fost estimată retroactiv, pe baza declaraţiei de consum a acestuia, pornind de la valorile alcoolemiei stabilite în urma testării alcoolscop, respectiv a primei recoltări de probe biologice efectuate după aproximativ 3 ore de la momentul opririi în trafic, la o valoarea de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, chestiuni criticate de recurent, constituie aspecte ce nu pot fi valorificate în actuala procedură.

Astfel, instanţele au reţinut din analiza procesului-verbal de recoltare, precum şi din buletinul de analiză toxicologică nr. x din data de 02.06.2019 că inculpatului i s-a prevalat o singură mostră de sânge, neputându-se astfel dispune efectuarea calculului retroactiv. Cu toate acestea, instanţele au subliniat că acest fapt nu este imputabilă organelor de cercetare penală, ci inculpatului, acesta fiind cel ce a refuzat prelevarea celei de-a doua probă. Refuzarea recoltării celei de-a doua mostre de sânge, scopul acestei recoltări fiind unul evident, conduce la asumarea împrejurării că nu se va putea efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei, inculpatul fiind deci de acord cu rezultatul obţinut urmare recoltării primei mostre de sânge.

Mai mult, instanţele au subliniat că expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei reprezintă o estimare a concentraţiei de alcool posibil a exista la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, estimare care are drept temei declaraţia de consum a prezumtivului autor al faptei. Astfel, deşi calculul efectuat este unul riguros din punct de vedere ştiinţific, nu se poate ignora faptul că se întemeiază în parte pe consumul de băuturi şi alimente declarat de conducătorul auto.

Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, recurentul A. solicită, în actualul cadru procesual, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii prev. de art. 336 alin (1) din C. pen., ci reevaluarea materialului probator sub aspectul particular menţionat, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanţele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Aceasta înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârşirii infracţiunii, care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, pe baza elementelor factuale menţionate anterior şi care nu mai pot cenzurate în recurs în casaţie, a fost stabilită neechivoc ca depăşind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilităţii lor ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi concluziile instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului recursului în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt definitiv reţinute de către instanţa de apel ori a concordanţei acesteia cu probele administrate.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 490/A din data de 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 490/A din data de 31 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 octombrie 2022.

Procesat de GGC - LM