Tax evasion via unauthorized sale of doping substances: criminal liability independent of administrative offense classification

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 365 din 26.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (1979 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ce se va executa pe perioada executării pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 14.06.2016 până la data de 23.06.2016.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă, Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1.030.961 RON, prejudiciu produs prin infracţiune, la care se adaugă obligaţiile accesorii, de la data scadenţei până la plata efectivă.

În baza art. 249 C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 2418/P/2015 din data de 13.06.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, asupra bunurilor imobile şi mobile, prezente şi viitoare, şi asupra conturilor bancare deschise la bănci din ţară şi din străinătate ale inculpatului, până la concurenţa sumei la care a fost obligat în prezenta, în vederea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii. A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2418/P/2015 din 13.06.2016, 27.06.2016, 15.06.2016, asupra sumelor de 10.032,11 RON, 21.015,51 dolari americani, 16.841,63 euro şi 37.909,18 euro, 28.500 RON, 135.295 euro, 74.515 dolari americani şi 630 lire sterline, aparţinând inculpatului A., depuse în conturile deschise la B.; domeniilor înregistrate la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică; imobilului situat în Bucureşti, str. x, cu suprafaţă utilă de 56,61 mp, având nr. Cadastral x, în cotă de 1/2, aparţinând inculpatului A.

A fost majorat onorariul expertului desemnat C., de la 5.000 RON la 12.000 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul A. şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 16.04.2021, sub nr. x/2017.

Prin decizia penală nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei penale nr. 365 din data de 26.03.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 4.500 RON şi pe apelanta parte civilă la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2017

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. a susţinut admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în temeiul art. 440 din C. proc. pen.

A indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul A. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deşi fapta concretă a acestuia reprezenta o contravenţie prevăzută în Legea 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc republicată şi respectiv în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aceeaşi faptă neputând constitui contravenţie şi infracţiune în acelaşi timp deoarece:

a) Potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, republicată:

"(1) Fabricarea, prepararea, procesarea, transformarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad mare de risc, cu excepţia steroizilor anabolici sintetici, a testosteronului şi a derivaţilor săi, a eritropoietinei, a hormonilor de creştere şi a substanţelor chimice care sporesc producerea naturală şi eliberarea de testosteron sau de hormoni de creştere, fără drept, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 RON la 15.000 RON.

(2) Oferirea, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea de steroizi anabolici sintetici, de testosteron şi de derivaţi ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creştere şi de substanţe chimice care sporesc producerea naturală şi eliberarea de testosteron sau de hormoni de creştere, fără drept, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 RON la 40.000 RON".

În conformitate cu art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 13 şi aplicarea sancţiunii se fac de către inspectorii sanitari de stat împuterniciţi de Ministerul Sănătăţii şi de către personalul anume împuternicit din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Analizând interacţiunile dreptului penal cu dreptul contravenţional şi îndeosebi diferenţele de ordin calitativ între infracţiuni şi contravenţii, aceeaşi faptă nu poate constitui infracţiune şi contravenţie în acelaşi timp (Florin Streteanu, Drept penal. Partea generală, vol. 1, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 43 - 44; Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 31 - 32).

Or, în speţă, a arătat că:

- procurorul de caz, prin pct. VIII al rechizitoriului nr. x din data de 01.11.2017, a sesizat Agenţia Naţională Anti-Doping în vederea analizării oportunităţii aplicării sancţiunilor prevăzute în art. 13 din Legea nr. 104/2008 faţă de inculpatul A. şi a măsurilor complementare de confiscare şi distrugere a tuturor substanţelor interzise ridicate de la percheziţiile domiciliare, cu excepţia produselor T3, Kamagra 100, Kamagra Oral Jelly, Counterpain, Vegetal Vigra, Humalog, Humatrope şi Cialis;

- procurorul de caz, prin pct. IX al rechizitoriului nr. x din data de 01.11.2017, a sesizat Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în vederea analizării oportunităţii aplicării sancţiunilor prevăzute în art. 875 alin. (1) lit. e3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii faţă de inculpatul A. şi a măsurii complementare de confiscare a tuturor produselor medicamentoase ridicate de la percheziţiile domiciliare, cu excepţia produselor Humatrope şi Cialis;

- Agenţia Naţională Anti-Doping prin adresa din 20.12.2017 a comunicat că inculpatul "nu avea dreptul să comercializeze substanţe dopante dopante cu grad mare de risc sau produse care să conţină astfel de substanţe dopante cu grad mare de risc în calitate de persoană fizică şi nici în calitate de comerciant" şi, de asemenea că în vederea aplicării dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 104/2008, republicată, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost transmis, în copie, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru ca agenţii constatatori din cadrul acestei autorităţi să aplice sancţiunea contravenţională principală şi complementară"

- la solicitarea instanţei de fond din 27.09.2018, Agenţia Naţională Anti-Doping prin adresa din 11.10.2018 a comunicat judecătorului de la prima instanţă că "produsele conţin substanţe dopante cu grad mare de risc active dintre cele prevăzute în anexa la Legea nr. 104/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, substanţe care erau prevăzute în anexă şi în perioada 2012 - 2016 ca fiind substanţe dopante cu grad mare de risc".

b) Analizând chestiunea dacă poate constitui obiect al infracţiunii de evaziune fiscală un bun care a fost dobândit în mod ilicit, în acord cu alţi autori, a afirmat, cu deplin temei, că "în toate situaţiile în care bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă au caracter ilicit, deoarece provin din săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii, nu este realizat conţinutul vreunei infracţiuni de evaziune fiscală..", argumentul adus în sprijinul acestei teze fiind acela că întrucât "bunurile care provin din săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni se confiscă, astfel că lipseşte "obiectul" impozabil sau taxabil" (Mihai Adrian Hotca, în Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ediţia 4 revizuită şi adăugită de Mihai Adrian Hotca (coord.), Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Dominic George Pop, Alexandru Sitaru, Radu-Florin Geamănu, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 161).

Or, potrivit art. 23 din Legea nr. 104/2008:

"(1) Substanţele dopante cu grad mare de risc şi alte bunuri care au făcut obiectul faptelor prevăzute în prezentul capitol se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, contravenientul sau condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea substanţelor dopante cu grad mare de risc şi a bunurilor prevăzute la alin. (1).

(3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi, potrivit alin. (1) şi (2), se constituie venituri la bugetul de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat".

c) Din conţinutul răspunsurilor date de Agenţia Naţională Anti- Doping şi aflate la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că activităţile desfăşurate cu produsele dopante cu grad de mare risc nu pot face obiectul vreunei fapte de evaziune fiscală pentru simplul motiv că aceste activităţi fiind prevăzute drept contravenţii în legislaţia specială precitată nu pot fi autorizate drept licite de către ORCMB astfel încât să fie supuse înregistrării şi declarării lor fiscale.

S-a invocat sentinţa penală nr. 479 din 15 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017 prin care s-a dispus achitarea inculpaţilor, între altele, pentru fapte similare cu cele cercetate în prezenta cauză, încadrate în art. 357 alin. (2) C. pen. (falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse) şi în art. 358 alin. (3) C. pen. (comercializare de produse alterate) deoarece faptele concrete imputate inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală.

d) În lipsa unei clauze de antijuridicitate specială în conţinutul juridic al contravenţiilor sus-menţionate, constatarea instanţei de apel potrivit căreia inculpatul putea comercializa bunurile respective cu drept, după îndeplinirea procedurilor specifice de autorizare, fără a fi indicat vreun text de lege care să permită o atare activitate, este profund greşită şi a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale.

Mai mult, a considerat că instanţa de apel a făcut o eroare de judecată atunci când a stabilit că acţiunile realizate de către inculpat ar viza aspecte legate de caracterul ilicit al circulaţiei unor produse şi nu au legătură cu ascunderea sursei impozabile sau taxabile... .

În acest context, s-a apreciat că fapta concretă pentru care a fost dedus judecăţii şi condamnat nu este tipică, nu este conformă cu conţinutul juridic al infracţiunii descrise în art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, în temeiul art. 448 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea recurentului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (1979 acte materiale), prev. în art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, s-a constatat că cererea formulată de recurentul A. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., fiind justificat ca recursul în casaţie să fie examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apreciindu-se că aspectele invocate de recurent, referitoare la condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, nu întruneşte cerinţele laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală şi, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracţiunii, fapta concretă reprezentând o contravenţie prevăzută în Legea 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc republicată şi respectiv în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

De asemenea, s-a făcut precizarea că nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de recurs în casaţie dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile cu privire la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, situaţia de fapt ori încadrarea juridică, fiind aspecte ce ţin de temeinicie şi nu de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casaţie, prin prisma cazului invocat şi nici a celorlalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, critica formulată de recurentul A. referitoare la neîntrunirea cerinţelor laturii obiective ale infracţiunii de evaziune fiscală, se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată. Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A., pentru care prin decizia penală pronunţată de instanţa de apel s-a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Evaziunea fiscală reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor cu privire la bunuri aflate pe teritoriul României.

În înţelesul Legii nr. 241/2005, expresia "obligaţii fiscale" se referă la obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală şi reprezintă obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat. Potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin obligaţii fiscale se înţelege: obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii; obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. (paragr. 17 şi 18 din decizia nr. 817/2015 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale).

Prin sintagma "bun sau sursă impozabilă sau taxabilă", se înţelege toate veniturile şi bunurile pentru care contribuabilii datorează impozite sau taxe, precum şi orice act sau fapt generator de venituri care sunt supuse impozitării sau taxării. (decizia nr. 677/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale).

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că nu este realizată tipicitatea infracţiunii, fapta concretă reprezentând o contravenţie prevăzută în Legea nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc republicată şi respectiv în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Înalta Curte va analiza incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpat exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Verificând hotărârea din această perspectivă, în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi apreciată de instanţa de apel ca fiind corectă, "în perioada ianuarie 2012 - martie 2016, inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de persoană fizică neautorizată, prin intermediul site-urilor (...), a desfăşurat cu caracter de continuitate activităţi economice cu caracter independent constând în comercializarea de medicamente, hormoni, stimulente şi steroizi anabolizanţi, ascunzând sursa impozabilă prin neînregistrarea la organele fiscale şi nedeclararea veniturilor astfel realizate în cuantum de 91.250 RON, 3.734 dolari şi 911.036,84 euro, sustrăgându-se de la stabilirea şi plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat (TVA, impozit pe venit, contribuţii sociale, contribuţii la asigurări sociale de sănătate), producând astfel un prejudiciu total în cuantum de 1.030.961 RON (1979 acte materiale)".

Înalta Curte constată că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii obiective, constă în "ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile". Hotărârea atacată a reţinut următoarele: "Elementul material al ascunderii veniturilor astfel obţinute se poate realiza atât sub forma ascunderii fizice, cât şi sub forma ascunderii juridice a acestora.

În speţă, modalitatea de ascundere a sursei/veniturilor impozabile a constituit-o cea juridică, care s-a realizat prin desfăşurarea actelor de comerţ în mod clandestin, fără respectarea dispoziţiilor legale (inculpatul nefiind autorizat să desfăşoare activităţi economice cu caracter independent având ca obiect substanţele indicate în actul de sesizare), nedeclararea la organul fiscal competent a veniturilor astfel obţinute, livrarea bunurilor comercializate prin folosirea unor firme de curierat, fără întocmirea vreunor documente, astfel că organele fiscale nu ar fi avut posibilitatea să cunoască existenţa acestor tranzacţii prin care inculpatul a obţinut constant venituri şi nici să le verifice".

Înalta Curte reţine din hotărârea atacată că "inculpatul A. a avut posibilitatea ca în perioada ianuarie 2012 - martie 2016 să comercializeze cu drept bunurile a căror vânzare a fost ascunsă, prin înfiinţarea unei societăţi comerciale, care să aibă în obiectul de activitate comercializarea de medicamente de uz uman, stimulente şi anabolizante, în cadrul căreia, după îndeplinirea procedurilor specifice de autorizare, să comercializeze produse care fac parte din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman. De asemenea, în ceea ce priveşte produsele vândute de inculpat şi care la data faptelor nu erau incluse în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, inculpatul avea posibilitatea să urmeze procedurile legale de autorizare a desfacerii produselor medicamentoase pe piaţa internă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006, dar şi reglementării secundare privind autorizarea producătorilor şi importatorilor de medicamente de uz uman, proceduri pe care însă acesta nu le-a urmat, alegând să comercializeze în mod clandestin produsele indicate mai sus".

Prin urmare, astfel cum a reţinut instanţa de apel, produsele vândute de inculpat, prin caracteristicile pe care le prezentau nu erau excluse absolut la vânzare, ci vânzarea acestora era condiţionată legal, dincolo de autorizarea persoanei juridice, de autorizarea produsului pentru vânzarea în piaţă". "Faptul că inculpatul ar fi înstrăinat în mod ilicit produsele respective (...) nu îl exonerează de răspundere penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, atâta timp cât a obţinut venituri din acea activitate, venituri pe care nu le-a declarat."

Aşadar, se constată ca fiind nefondate criticile recurentului A. referitoare la condamnarea sa pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu realizează tipicitatea infracţiunii din perspectiva laturii obiective, care în opinia sa constituie contravenţie în baza Legii nr. 104/2008, întrucât referirea recurentului la prevederile legii privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, nu sunt aplicabile speţei de faţă, instanţa de apel reţinând cu titlu definitiv că nu era posibilă o suprapunere între cele două forme de răspundere - contravenţională şi penală şi că "o eventuală răspundere contravenţională nu elimină angajarea răspunderii penale, atâta timp cât fapta inculpatului de natură a atrage răspunderea sa penală reprezintă o activitate independentă de cea care poate conduce la răspunderea contravenţională, iar veniturile obţinute din desfăşurarea acesteia ar fi fost supuse impozitării/taxării dacă inculpatul le-ar fi declarat, reprezentând prin urmare o sursă impozabilă sau taxabilă pe care inculpatul a ales însă să o ascundă tocmai în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale".

Pornind de la criticile recurentului şi ceea ce instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt şi faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că obiectul judecăţii nu l-a reprezentat comercializarea substanţelor dopante prevăzute în art. 13 din Legea nr. 108/2004, ci sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005.

Astfel, nerespectarea obligaţiei de declarare cu sinceritate, în mod real a veniturilor, este o infracţiune în sine, independentă de răspunderea contravenţională sau de altă natură pentru actele care au stat la baza obţinerii veniturilor astfel realizate.

Prin criticile aduse hotărârii definitive, nu au fost evidenţiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care recurentul a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat, astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, şi, în mod corect a intervenit tragerea sa la răspundere penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 21 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM