Competence conflict over annulment appeal for prescription of liability under Constitutional Court Decision No. 358/2022

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15.07.2022 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării hotărârii până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Răcari a reţinut următoarele:

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., "instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."

În cauză, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., prescripţia răspunderii penale fiind o cauză de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, a mai reţinut că prezenta contestaţie este formulată împotriva unei sentinţe penale definitive (Sentinţa penală nr. 180/30.07.2021, pronunţată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2020), iar motivul invocat de către contestator nu a fost analizat de instanţa de apel în cadrul căii de atac (Decizia nr. 411/30.03.2022 a Curţii de Apel Ploieşti), urmând ca temeinicia motivului să fie analizată ulterior analizei admisibilităţii în principiu a contestaţiei.

A precizat că contestaţia în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) C. proc. pen. poate fi formulată oricând, potrivit art. 428 alin. (2) C. proc. pen., iar în sprijinul contestaţiei, contestatorul invocă dovezi aflate la dosarul cauzei, solicitând ataşarea acestuia, cu privire la cauza de încetare a procesului penal.

Prin încheierea din 2 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 431 C. proc. pen. s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator A. cu privire la decizia penală nr. 411 din data de 30 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 430 C. proc. pen. a dispus suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere şi punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/30.03.2022 emis în baza sentinţei penale nr. 180/30.07.2021, definitivă prin decizia penală nr. 411/30 martie 2022, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

Procedura de judecată a contestaţiei în anulare, în lumina actualului cod, este diferenţiată în funcţie de cazurile invocate în cerere, dintre cele prevăzute de lege, cum era şi sub imperiul C. proc. pen. anterior. Procedura conţine, în toate cazurile, două etape: examinarea în principiu şi judecata propriu-zisă.

Astfel cum rezultă din cel de-al doilea alineat al art. 431 C. proc. pen., instanţa trebuie să verifice, în prealabil, dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun sau se invocă dovezi care trebuie să se găsească la dosar. În plus, instanţa care procedează la judecarea contestaţiei în anulare va verifica şi alte condiţii decât cele enumerate expres de lege, printre acestea figurând dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare, după distincţiile legale şi dacă semnatarul ei figurează printre titularii prevăzuţi de art. 427 alin. (1) C. proc. pen., în funcţie de motivele invocate.

Din coroborarea art. 431 cu art. 426, 427 şi 428 C. proc. pen. rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) titularul cererii să fi fost parte ori persoană vătămată în procesul soluţionat prin hotărârea atacată ori să aibă calitatea de procuror [art. 427 alin. (1) C. proc. pen.];

b) cererea de contestaţie în anulare să cuprindă cazurile de contestaţie în anulare şi motivele aduse în sprijinul acestora [art. 427 alin. (2) C. proc. pen.];

c) cererea de contestaţie în anulare în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) şi c) - h) să fie introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel [art. 431 alin. (2) teza I, raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen.];

d) motivele pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen. [art. 431 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.);

e) în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar [art. 431 alin. (2) teza a III-a C. proc. pen.];

f) să nu existe un impediment legal de valorificare directă, nemijlocită a cazului de contestaţie în anulare.

Această din urmă condiţie, deşi nu este expres prevăzută de lege poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor legale.

Examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare, având caracterul unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia trebuie să ţină seama de obiectul procedurii preliminare, astfel cum este definit în art. 431 alin. (2) C. proc. pen., neputând fi extins cu privire la alte aspecte, care privesc temeinicia contestaţiei în anulare. De aceea, încheierea de admitere în principiu trebuie motivată exclusiv pe temeiurile din care rezultă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege. Motivarea admiterii în principiu fixează însuşi obiectul procedurii de judecare propriu-zisă a contestaţiei în anulare, pe fondul chestiunilor pe care se întemeiază cererea care este limitată doar la cazurile de contestaţie în anulare acceptate ca admisibile.

Cazul de contestaţie în anulare invocat de contestatorul condamnat este cel prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen.: "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că nu are nicio relevanţă juridică, în analiza contestaţiei în anulare, împrejurarea că instanţa de apel a analizat aceste aspecte şi a motivat soluţia de condamnare, arătând şi de ce nu se poate dispune încetarea procesului penal.

Astfel, contestaţia în anulare este reglementată ca şi o cale extraordinară de atac prin articolele 426-432 C. proc. pen.

A mai precizat că în cuprinsul acestor texte de lege nu se regăseşte o prevedere care să restrângă admisibilitatea căii de atac numai la situaţiile în care motivele invocate nu au fost invocate în cursul procesului penal, ori dacă au fost invocate instanţa a omis să se pronunţe asupra acestora, ori nu le-a analizat.

În privinţa opiniei contrare, în sensul că nu ar fi admisibilă o contestaţie în anulare pentru motive asupra cărora instanţele ce au judecat cauza s-au pronunţat, Curtea a observat următoarele aspecte:

Astfel, principiul securităţii raporturilor juridice definitiv judecate nu este un principiu absolut, comportând excepţii, chiar existenţa căilor de atac extraordinare fiind un exemplu în acest sens (contestaţie în anulare, revizuire, recurs în casaţie), întrucât toate vizează hotărâri judecătoreşti definitive, ce au autoritate de lucru judecat, însă pot fi desfiinţate în anumite cazuri.

În al doilea rând, cu toate că dispoziţiile art. 426 C. proc. pen., ce reglementează cazurile de contestaţie în anulare, vizează în primul rând producerea unor erori procedurale, totuşi art. 426 lit. b) C. pen. face excepţie de la regulă, întrucât se referă la soluţionarea pe fond a cauzei, aspect valabil şi în condiţiile în care instanţa care a judecat definitiv procesul nu s-a pronunţat asupra existenţei unei cauze de încetare, ori aceasta nu a fost invocată.

Curtea a mai reţinut şi împrejurarea că dacă se admite că în cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. se impune ca o cerinţă suplimentară (neprevăzută de lege) şi ca instanţa ce a soluţionat definitiv cauza să nu se fi pronunţat asupra motivului ori acesta să nu fie invocat, o atare concluzie se impune şi în cazul celorlalte cazuri de contestaţie reglementate de art. 426 C. proc. pen., neexistând nici un motiv să se opereze vreo distincţie în acest sens.

O asemenea soluţie ar da însă naştere unor situaţii în care s-ar menţine soluţii nelegale date de instanţe, în condiţiile în care acestea au discutat aspectele invocate în cuprinsul contestaţiilor în anulare.

Spre exemplu, cu referire la cazul prevăzut de art. 426 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care judecata ar fi avut loc în lipsa avocatului, iar instanţa ce a pronunţat hotărârea definitivă a discutat acest aspect şi a concluzionat că nu este obligatorie asistenţa, ar însemna că o contestaţie în anulare pe acest motiv nu ar putea fi admisă, chiar dacă asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii, iar soluţia a fost deci pronunţată cu încălcarea gravă a dreptului la apărare a acestuia; o atare concluzie nu poate fi admisă, în condiţiile existenţei unui remediu procesual, respectiv contestaţia în anulare.

Procedând la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. în raport de motivul invocat, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei şi a dispoziţiile legale anterior arătate, a constatat că prezenta cerere este formulată de o parte din prezenta cauză (art. 427 C. proc. civ. penală), condamnatul contestator a avut calitatea de apelant inculpat, contestaţia în anulare pentru motivul invocat poate fi introdusă oricând, potrivit art. 428 alin. (2) C. proc. civ. penală, vizează un caz prev. de art. 426 C. proc. civ. penală, respectiv cazul menţionat la art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. penală iar cererea a fost introdusă la instanţa competentă, conform art. 429 alin. (1) C. proc. civ. penală.

Sub aspectul solicitării de suspendare a executării hotărârii atacate, cerere formulată în temeiul art. 430 C. proc. pen. de apărătorul desemnat din oficiu, Curtea a reţinut că activitatea pentru care a fost condamnat contestatorul A. a avut loc la data de 19 iulie 2016, rechizitoriul a fost înaintat primei instanţe în cursul anului 2020, iar decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 30 martie 2022, fiind menţinute cele două pedepse de 1 an, respectiv 6 luni, pedepse aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă.

Dispoziţiile C. pen. ce reglementează instituţia prescripţiei, stabilesc că termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani:

10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani:

8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în căzui infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

Astfel, conform dispoziţiilor legale menţionate anterior, termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă de la data de 19.07.2016.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, la paragraful 73, se arată faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au încetat în a-şi mai produce efectele până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să pună norma în acord cu exigenţele legii fundamentale:

"în consecinţă. Curtea constată că. în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă. în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".

Deşi sentinţa Judecătoriei Răcari conţine în pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa de 6 luni de închisoare aplicată contestatorului condamnat conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul penal nr. x/2017, în opinia instanţei chemate a se pronunţa asupra căii extraordinare de atac exercitate, o asemenea pedeapsă nu mai poate reprezenta la nivelul lunii septembrie 2022 un impediment în calea dispunerii suspendării executării, deoarece chiar prin sentinţa penală apelată s-a dedus din durata pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni de închisoare, durata pedepsei executate conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul penal nr. x/2017 (între 09.04.2019-11.09.2019). Prin urmare, în măsura în care pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în dosarul penal nr. x/2017 ar fi privită în mod individual, în absenţa celorlalte două pedepse cu care a fost contopită, s-ar putea reţine concluzia că această pedeapsă a fost executată integral până în acest moment.

Prin încheierea din data de 08 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a constatat că prin încheierea de şedinţă pronunţată de Judecătoria Răcari la data de 15 iulie 2022 în dosarul nr. x/2022, precum şi prin încheierea de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la termenul din 02 septembrie 2022 în dosarul nr. x/2020 a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. cu privire la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că Judecătoria Răcari şi Curtea de Apel Ploieşti se recunosc competente în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. cu privire la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Conform art. 51 alin. (2) C. proc. pen. a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca instanţă ierarhic superioară comună, în vederea soluţionării conflictului pozitiv de competenţă între Judecătoria Răcari şi Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza dispoziţiilor art. 51 alin. (4) C. proc. pen.:

A suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că pentru a stabili instanţa competentă material să soluţioneze cauza, se impune a decela cu privire la obiectul asupra căruia poartă prezentul conflict de competenţă, prin prezentarea succintă a parcursului procesual concret al cauzei, astfel:

Prin sentinţa penală nr. 180 din data de 30.07.2021 pronunţată de Judecătoria Răcari, în temeiul art. 198, alin. (1) din C. pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prev. de art. 198, alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 371 din C. pen., raportat la art. 375 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară (pe lângă pedeapsa principală de 1 an de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen.) exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi h) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38, alin. (1) raportat la art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. coroborat cu art. 40 C. pen. s-a constatat că infracţiunile săvârşite şi judecate în prezenta cauză, respectiv încăierare, prev. de art. 198, alin. (1) din C. pen. şi tulburare a liniştii şi ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen., se află în concurs real cu infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 193, alin. (1) C. pen. (săvârşită la data de 16.05.2015) pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 6 luni, conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul penal nr. x/2017

S-au contopit pedepsele de 6 luni de închisoare aplicată inculpatului conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul penal nr. x/2017 cu pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii încăierare, prev. de art. 198, alin. (1) din C. pen. şi cu pedeapsa 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice, prev. de art. 371 din C. pen. şi s-a stabilit ca inculpatul A. să executare pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni de închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni de închisoare, durata pedepsei executate conform deciziei penale nr. 344/08.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul penal nr. x/2017 (între 09.04.2019 - 11.09.2019).

În baza art. 404, alin. (4), lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului A., durata reţinerii în cursul urmăririi penale, respectiv 1 zi.(20.07.2016).

În temeiul art. 44 raportat la art. 68, alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului s-a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Dâmboviţa în vederea dispunerii măsurilor de protecţie alternativă ce se impun faţă de minora B.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel apelanţii-inculpaţi C., D., A.

Prin decizia penală nr. 411 din data de 30 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020 au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi C., D., A. împotriva sentinţei penale nr. 180/30.07.2021 pronunţate de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva sentinţei penale nr. 180 din 30.07.2021, pronunţată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 411 din 30.03.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, contestatorul condamnat A. a exercitat calea de atac a contestaţiei în anulare, susţinând că este incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., inculpatul fiind condamnat pentru două fapte cu privire la care exista o cauză de încetare a procesului penal, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022.

Aşadar, obiectul cauzei asupra căruia poartă prezentul conflict de competenţă este contestaţia în anulare formulată de petentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 180 din 30.07.2021, pronunţată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 411 din 30.03.2022 a Curţii de Apel Ploieşti.

În acest context, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 429 alin. (1) C. proc. pen. "contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere", iar în cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestaţia în anulare se introduce la prima instanţă, dacă sentinţa a rămas definitivă prin neapelare ori ca urmare a retragerii apelului, respectiv la instanţa de apel, dacă soluţia condamnării a fost pronunţată ori menţinută de către această instanţă.

Examinând prezentul conflict pozitiv de competenţă, în aceste coordonate, Înalta Curte constată că împotriva sentinţei penale nr. 180 din 30.07.2021, pronunţată de către Judecătoria Răcari, contestatorul a formulat apel, hotărârea rămânând definitivă ca urmare a pronunţării deciziei penale nr. 411 30.03.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a menţinut soluţia primei instanţe.

În acest context argumentativ, Înalta Curte notează că în raport de dispoziţiile art. 429 alin. (1) C. proc. pen., competenţa materială de soluţionare a cauzei asupra căreia poartă prezentul conflict pozitiv de competenţă, aparţine Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul C., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM