Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 178/A/2022 AI generated

Bribery: Whether a fictitious sale contract constituting receipt of illicit benefit also satisfies elements of money laundering or violates ne bis in idem

Case Number Decizia nr. 178/A/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Shared between parties

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the National Anticorruption Directorate and the co-defendant, thereby upholding the second-instance judgment that convicted both public officials for bribery and one for complicity in bribery while acquitting the first defendant of money laundering. The dispute centered on whether the execution of a fictitious authenticated sale-purchase contract, used to transfer 1,000 sqm of land as illicit benefit, constituted an independent money laundering offense or merely the consummation of the bribery crime, and whether the sentences were proportionate. The Court held that the acquisition of the land via the notarial act was the material element of the bribery offense (receiving the illicit benefit) rather than a distinct act of concealment, making a separate money laundering charge legally insufficient and a violation of the ne bis in idem principle; consequently, the acquittal on money laundering was affirmed, and the court found that the two-year imprisonment sentences, suspended with a four-year supervision period, were appropriately individualized given the defendants' plea for simplified proceedings and lack of prior criminal records, rejecting the prosecution's request for harsher penalties and the co-defendant's request for requalification to usurpation of office.

Legislator headnote

AI generated

art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 289 alin. (1) din C. pen, art. 67 alin. (2) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen; Bribery: Whether a fictitious sale contract constituting receipt of illicit benefit also satisfies elements of money laundering or violates ne bis in idem: The dispute centered on whether the execution of a fictitious authenticated sale-purchase contract, used to transfer 1,000 sqm of land as illicit benefit, constituted an independent money laundering offense or merely the consummation of the bribery crime, and whether the sentences were proportionate. The Court held that the acquisition of the land via the notarial act was the material element of the bribery offense (receiving the illicit benefit) rather than a distinct act of concealment, making a separate money laundering charge legally insufficient and a violation of the ne bis in idem principle; consequently, the acquittal on money laundering was affirmed, and the court found that the two-year imprisonment sentences, suspended with a four-year supervision period, were appropriately individualized given the defendants' plea for simplified proceedings and lack of prior criminal records, rejecting the prosecution's request for harsher penalties and the co-defendant's request for requalification to usurpation of office.

Keywords

AI generated
bribery contract of sale receipt of benefits money laundering criminal prosecution grounds for cassation
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

Main ground for the verdict, used to order the dismissal of the appeals as unfounded.

art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Provision applied to determine that judicial costs for the prosecution's appeal remain the responsibility of the state.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision applied to impose the payment of 200 RON in judicial costs on the defendant-appealant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 154 din 15 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii respectiv, aceea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) raportat art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii respectiv, aceea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii respectiv, aceea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsa de 2 ani închisoare) urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, aceea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) şi la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, aceea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi Inspectoratul Şcolar Mehedinţi pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale obligaţiilor impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 72 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata măsuri reţinerii şi a arestării preventive de la 10.07.2020 - la 20.08.2020.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, aceea de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi Inspectoratul Şcolar Mehedinţi pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale obligaţiilor impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 72 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata măsuri reţinerii şi a arestării preventive de la 10.07.2020 la 20.08.2020.

În baza art. 256 din C. proc. pen. şi în baza 397 alin. (3) raportat la art. 290 alin. (2) şi (4) din C. pen., art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., art. 1240, art. 1246, 1247, 1250 şi 1665 din C. civ. a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020 încheiat între D. în calitate de vânzătoare şi numiţii A. şi E. în calitate de cumpărători, în ceea ce priveşte vânzarea lotului lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x şi a lotului nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului dispus prin ordonanţa nr. 122/P/2020 din 30.10.2020 asupra suprafeţei de 1000 mp, individualizată conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP C. sub nr. x/09.06.2020 pentru a se asigura punerea în aplicare a prevederilor art. 290 alin. (2) şi (4) din C. pen. coroborat cu art. 256 din C. proc. pen. respectiv:

- lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x şi

- lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 9027,14 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 7527,14 RON reprezentând cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a redat starea de fapt din rechizitoriu şi analiza mijloacelor de probe, precum şi încadrarea juridică dată faptelor, astfel cum au fost reţinute în cuprinsul rechizitoriului.

S-a reţinut astfel că faptele inculpatului A. care, în perioada aprilie - mai 2019, după discuţii anterioare purtate cu martora D. i-a pretins acesteia, în mod direct, pentru sine, foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit a proprietăţii suprafeţei de 1.000 de mp (2 loturi a câte 500 mp) din totalul suprafeţei de 5.000 mp situată în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, zona Banoviţei, tarlaua x, parcela x, jud. Mehedinţi, pentru ca în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, aferente funcţiei deţinute de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi calităţii de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi să îi ofere acesteia sprijin pentru emiterea în favoarea ei a titlului de proprietate nr. x/23.09.2019 pentru suprafaţa de teren susmenţionată şi care a primit efectiv produsul infracţiunii de luare de mită în data de 09.06.2020, prin constrângerea martorei să semneze în calitate de vânzător contractul de dezmembrare şi vânzare - cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020, în condiţiile în care nu erau îndeplinite condiţiile de valabilitate ale unui contract de vânzare - cumpărare, operaţiunea nefiind una sinalagmatică din moment ce pretinsul cumpărător nu îşi asuma nicio obligaţie în raport cu vânzătorul, preţul menţionat fiind unul fictiv şi care nu a fost plătit vreodată, consimţământul numitei D. era în mod evident viciat (constrângere morală exercitată asupra acestuia de către inculpat) şi tranzacţia nu avea o cauză licită şi morală, vizând exclusiv disimularea naturii ilicite a produsului infracţional (având ca provenienţă săvârşirea infracţiunii de luare de mită) şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea proprietăţii bunului imobil de către inculpat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită (sub forma autoratului) prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. şi spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada aprilie - mai 2019, după discuţii anterioare cu martora D., a acţionat ca intermediar pentru inculpatul B. şi i-a acordat acestuia ajutor pentru a pretinde martorei, foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit a proprietăţii suprafeţei de 1.000 de mp (2 loturi a câte 500 mp) din totalul suprafeţei de 5.000 mp situată în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, zona Banoviţei, tarlaua x, parcela x, jud. Mehedinţi pentru ca în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor acestuia de serviciu, aferente funcţiei deţinute de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei mun. Drobeta-Turnu Severin şi calităţii de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de Fond Funciar, să îi ofere sprijin martorei pentru emiterea în favoarea sa a titlului de proprietate nr. x/23.09.2019 pentru suprafaţa de teren susmenţionată şi care în data de 09.07.2020 l-a ajutat pe inculpatul B. să primească efectiv cu titlu de mită suma de 30.000 de euro în numerar, pe care la solicitarea acestuia o comunicase (în ziua de 01.07.2020) personal martorelor D. şi F., pentru ca acelaşi inculpat să renunţe la transmiterea dreptului de proprietate cu privire la folosul material necuvenit stabilit anterior (cele 2 loturi a câte 500 mp), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Astfel, s-a reţinut că cele 3 infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A. au fost săvârşite de către acesta în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului B. care, în perioada aprilie - mai 2019, după discuţii anterioare purtate de către inculpatul A. cu martora D., a pretins martorei pentru sine, în mod indirect, prin intermediul acestui inculpat, foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit a proprietăţii suprafeţei de 1.000 de mp (2 loturi a câte 500 mp) din totalul suprafeţei de 5.000 mp situată în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, zona Banoviţei, tarlaua x, parcela x, jud. Mehedinţi pentru ca în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, aferente funcţiei deţinute de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei mun. Drobeta-Turnu Severin şi calităţii de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de Fond Funciar să îi ofere acesteia sprijin pentru emiterea în favoarea ei a titlului de proprietate nr. x/23.09.2019 pentru suprafaţa de teren susmenţionată şi care, în data de 09.07.2020, a primit efectiv cu titlu de mită suma de 30.000 de euro în numerar pe care o comunicase (în ziua de 01.07.2020) expres martorelor D. şi F. prin intermediul aceluiaşi inculpat A. pentru a renunţa la transmiterea dreptului de proprietate cu privire la folosul material necuvenit stabilit anterior (cele 2 loturi a câte 500 mp) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită (sub forma autoratului) prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A. au fost săvârşite cu intenţie directă, conform prevederilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., ambii inculpaţi prevăzând rezultatele faptelor şi urmărind producerea acestora, acţionând în mod deliberat pentru obţinerea de foloase materiale necuvenite în legătură cu exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu aferente funcţiilor publice de conducere deţinute, potrivit celor reţinute în prezentul rechizitoriu.

Infracţiunile de luare de mită şi complicitate la luare de mită reţinute în sarcina celor doi inculpaţi descrise în rechizitoriu au fost de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 43/2002, raportat atât la valoarea obiectului infracţiunilor de corupţie, care este mai mare decât echivalentul în RON a 10.000 de euro, cât şi raportat la funcţiile publice de conducere deţinute de către cei doi inculpaţi în cadrul Primăriei mun. Drobeta-Turnu Severin şi Instituţiei Prefectului jud. Mehedinţi, inculpatul A. cumulând şi calitatea de avocat suspendat pentru incompatibilitate.

Au fost prezentate măsurile procedurale, măsurile preventive şi măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.

Inculpaţii A. şi B. au fost reţinuţi în data de 10.07.2020, arestaţi preventiv în perioada 10.07.2020 - 20.08.2020 şi s-au aflat sub control judiciar în perioada 20.08.2020 - 12.05.2021.

Prin ordonanţa 122/P/2020 din 30.10.2020, pentru a se evita înstrăinarea de către inculpatul A. a suprafeţei de 1.000 de mp, individualizată conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la B.I.N. C. sub nr. x/09.06.2020 şi pentru a se asigura punerea în aplicare a prevederilor art. 290 alin. (2) şi (4) din C. pen., coroborat cu art. 256 din C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra celor 2 loturi de teren înstrăinate în condiţii ilegale de către D., respectiv:

- lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x şi

- lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x.

La data de 03 decembrie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2020, rechizitoriul nr. x/2020 din data de 02 decembrie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, stabilindu-se termen de judecată la data de 25 ianuarie 2021, în procedura camerei preliminare.

Prin încheierea nr. 1 din data de 25 ianuarie 2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, în temeiul art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A.

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2020 emis la 02.12.2020 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 şi complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi pe inculpatul B., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel.

S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

În temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus începerea judecăţii faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 şi complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., precum şi faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 232 din 15 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 1 din 25 ianuarie 2021.

Inculpaţii A. şi B. au fost audiaţi în şedinţa publică din 06 mai 2021 şi au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu, astfel cum au fost descrise, şi au solicitat ca judecata să se desfăşoare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care şi le-au însuşit şi nu au solicitat administrarea altor probe, în afara probei cu înscrisuri.

Instanţa de fond, în baza art. 375 alin. (2) şi (2) din C. proc. pen., a admis cererile formulate de inculpaţii B. şi A. privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei.

Prin aceeaşi încheiere, s-a respins, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la luare de mită prev. de ar. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. într-o singură infracţiune de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., ca nefondată.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 din C. pen., ca nefondată.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea de Apel Craiova a constatat că starea de fapt este corect reţinută prin actul de sesizare a instanţei, rezultând din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, probe cunoscute, însuşite şi necontestate de către inculpaţi.

În fapt, s-a reţinut că martora denunţătoare D. a obţinut sentinţa civilă irevocabilă nr. 488 din 25.01.2010 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul civil nr. x/2009 prin care instanţa a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,50 ha teren intravilan situat pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin în despăgubiri, motivat de faptul că nu se putea dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Inculpatul A. deţinea funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului începând cu luna noiembrie 2010 şi avea calitatea de membru în Comisia Judeţeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi.

În anul 2013, cu ocazia unor audienţe ţinute la Prefectura Judeţului Mehedinţi inculpatul a cunoscut-o pe martora denunţătoare şi a dezvoltat o relaţie apropiată cu aceasta, fiind de acord să o ajute să parcurgă etapele administrative necesare dobândirii dreptului de proprietate în natură asupra suprafeţei de 5000 mp, în calitate de moştenitoare a tatălui său.

În acest context, inculpatul A. a discutat în anul 2018 cu inculpatul B. care "..s-a arătat dispus să identifice o suprafaţă de 5000 mp de teren pe care să fie reconstituit dreptul de proprietate a lui D. şi să se ocupe de formalităţile de cadastrare şi de dezmembrare în parcele a acestui teren, însă a condiţionat încă de la început ajutorul descris mai sus de remiterea de către D. către el cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1000 mp din cei 5000 mp pe care urma să fie reconstituit dreptul de proprietate. B. mi-a spus încă de la început că nu doreşte să o cunoască pe D. şi mi-a cerut ca toate discuţiile cu această doamnă să fie purtate prin intermediul meu, fără implicarea mea." (declaraţie fila. 337).

Inculpatul A. i-a spus martorei denunţătoare că există un funcţionar în cadrul primăriei care îi poate ajuta cu identificarea terenului şi care doreşte să îi fie cedată cu titlu gratuit suprafaţa de 1000 mp din cei 5000 mp, lucru cu care denunţătoarea a fost de acord.

Această stare de fapt a fost confirmată de inculpatul B.

Prin urmare, s-a reţinut că inculpatul A. a pretins pentru sine suprafaţa de 1000 mp şi pentru inculpatul B. suprafaţa de 1.000 mp, acţionând ca un intermediar.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde sau primeşte ori acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru ca activitatea unui persoane să fie susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 289 alin. (1) din C. pen., este necesar ca aceasta să aibă calitatea de funcţionar public, să pretindă bani sau alte foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea unui act şi să aibă competenţa de a efectua acte de felul acelora care ocazionează săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Astfel, s-a reţinut că inculpaţii au calitatea de funcţionari publici în sensul art. 175 alin. (1) din C. pen. şi, implicit, calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită.

Deopotrivă, s-a reţinut că probele administrate în cauză au stabilit că inculpatul B., în calitatea de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi vicepreşedinte al Comisiei de punere în posesie a identificat o suprafaţă de 5.000 mp situată în tarlaua x parcela x în intravilanul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, ce nu făcea parte din rezerva comisiei locale de fond funciar şi avea un potenţial economic bun, a obţinut un plan de amplasament şi delimitare cu privire la terenul respectiv apelând la S.C. G. S.R.L., pe care l-a predat inculpatului A. pentru a fi anexat la cererea martorei D.

Cererea olografă a martorei denunţătoare înregistrată la 17.05.2019 la Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost completată şi semnată la indicaţiile inculpatului A. cu precizarea faptului că foloseşte terenul menţionat anterior, fapt nereal, fiind ataşate mai multe înscrisuri nu şi hotărârea judecătorească.

Această cerere formulată în anul 2019 în temeiul Legii nr. 247/2005 era evident inadmisibilă, fiindcă petenta nu respectase termenul de depunere, iar inculpaţii ştiau acest lucru, însă se bazau pe superficialitatea funcţionarilor însărcinaţi cu verificarea şi întocmirea actelor şi pe atribuţiile lor.

Acesta este şi motivul pentru care martora H. căreia inculpatul B. i-a repartizat cererea şi i-a cerut să o trateze cu prioritate, a considerat că era o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 247/2005 care se referea la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, cât timp era menţionat că persoana foloseşte terenul şi era ataşat planul de amplasament şi delimitare teren.

Membrii comisiei tehnice-subcomisie a Comisiei Locale de Fond funciar au întocmit în urma unei analize formale a situaţiei de fapt, propunerea de admitere iar în şedinţa Comisiei Locale de Fond funciar din data de 03.07.2019 s-a adoptat Hotărârea nr. 39 prin care s-a admis cererea martorei D. şi s-a dispus întocmirea documentaţiei, respectiv anexa 1 şi 3 şi procesul-verbal de punere în posesie.

În procesul-verbal al şedinţei din data de 03.07.2019, la poziţia nr. x aferentă cererii martorei D., au fost preluate menţiunile din propunerea comisiei tehnice "conform cererii depuse în baza Legii nr. 247/2005".

Anexa 1 şi procesul-verbal de punere în posesie au fost semnate în calitate de director executiv de către inculpatul B., care cunoştea situaţia juridică a cererii contestatoarei şi a terenului pe care el însuşi îl identificase şi care îşi adusese contribuţia la planul inculpatului A. de a o ajuta pe martora denunţătoare să obţină reconstituirea dreptului de proprietate, nu în baza hotărârii judecătoreşti care presupunea o altă procedură, ci printr-o cerere formulată tardiv.

Întocmirea procesului-verbal de punere în posesie a fost strict formală fără punerea efectivă în posesie, martora denunţătoare fiind îndrumată de inculpatul A. să se prezinte pentru a semna procesul-verbal.

În continuare, în conformitate cu Hotărârea nr. 39/03.07.2019 a Comisiei Locale de Fond funciar s-a dispus înaintarea spre validare Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată a situaţiei persoanelor îndreptăţite să primească teren, însoţită de documentaţia necesară.

La instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi, documentaţia martorei denunţătoare D. a fost repartizată inculpatului A. care la rândul său a repartizat-o martorului I., membru al colectivului de lucru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor de pe lângă Instituţia Prefectului.

Inculpatul A., în calitate de membru al comisiei menţionate anterior, a semnat procesul-verbal încheiat la data de 12.09.2019, prin care la poziţia 5 s-a admis propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar a Primărie municipiului Drobeta-Turnu Severin, astfel cum a fost înaintată cu adresa nr. x/2019 prin care se solicită validarea anexelor 1 şi 3 şi cartografierea titlului de proprietate pentru autor J., cu moştenitor D. pentru suprafaţa de 0,50 ha, teren, conform registrului agricol 1959 - 1963.

Acest proces-verbal semnat de inculpatul A. a stat la baza emiterii hotărârii nr. 478/12.09.2019 a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de pe lângă Instituţia Prefectului având drept consecinţă emiterea titlului de proprietate nr. x/23.09.2019 în favoarea numitei D. pentru suprafaţa de 5000 mp în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, zona Baniţei (tarlaua x parcela x).

Printre atribuţiile inculpatului A., în calitate de membru al comisiei judeţene, stabilite de H.G. nr. 890/2005 era şi aceea de a verifica legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora şi să valideze sau invalideze propunerile acestor comisii împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare.

Ceea ce a fost determinant pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. a fost ca autorul, funcţionar public, să aibă competenţa de a îndeplini acte de natura celor care ocazionează săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Nu a prezentat importanţă dacă actul respectiv nu constituie decât componenţa unei activităţi finale la care participă şi alţi funcţionari având atribuţii identice, chiar dacă votul inculpatului în cadrul Comisiei Judeţene nu echivala singur cu reconstituirea dreptului de proprietate, acesta a condus în cele din urmă la emiterea titlului de proprietate.

Faptul că inculpatul A. nu a avut în competenţă exclusivă validarea sau reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru martora D. şi că a avut dreptul la un singur vot în cadrul Comisiei Judeţene nu a avut relevanţă sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, cât timp pretinderea suprafeţei de 1000 mp de către inculpatul A. de la martora denunţătoare, a fost realizată în schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv verificarea legalităţii propunerii comisiei locale.

Pretinderea ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, a reprezentat pretenţia, cererea formulată de către subiectul activ de a i se da bani, sau alte foloase necuvenite, în prezenta cauză, fiind vorba de transmiterea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1000 mp de teren din suprafaţa de 5000 mp pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate denunţătoarei, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Sintagma "în legătură" din definiţia infracţiunii de luare de mită evidenţiază necesitatea constatării unei condiţionări a îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către subiectul activ, funcţionar public, de primirea foloaselor, condiţionare care a rezultat din materialitatea faptei şi din probele administrate în cauză.

Fiind o infracţiune de pericol, consumarea infracţiunii de luare de mită în forma pretinderii este independentă de încasarea folosului necuvenit.

Pretinderea pentru altul, aşa cum este definită de art. 289 din C. pen., pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în forma simplă, este legată de îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unor acte ce intră în atribuţiile funcţionarului public care pretinde pentru altul şi nu a unor acte ce intră în atribuţiile unui alt funcţionar public pentru care se pretind banii sau foloasele necuvenite.

Prin urmare, s-a reţinut că, în momentul în care inculpatul A. a pretins de la martora denunţătoare D. suprafaţa de 1.000 mp pentru inculpatul B., deci pentru altul, urmând ca acesta din urmă să ajute denunţătoarea să obţină reconstituirea dreptului de proprietate pe un teren cu valoare economică mai bună prin îndeplinirea sau neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor acte ce intrau în îndatoririle de serviciu ale inculpatului B., inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) raportat art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Complicele, aşa cum este definit în art. 48 din C. pen. este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Relevante în acest sens s-a reţinut că sunt declaraţiile celor doi inculpaţi şi declaraţiile martorei denunţătoare, din care a rezultat că inculpatul A. a fost rugat de celălalt inculpat să nu îi spună numele său martorei denunţătoare, iar în discuţiile cu aceasta inculpatul A. i-a transmis că există un funcţionar în cadrul primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin de care depinde identificarea terenului pe care urma să fie reconstituit dreptul de proprietate, pe care nu l-a nominalizat şi că acest funcţionar doreşte să îi fie cedată cu titlu gratuit suprafaţa de 1.000 mp, lucru cu care denunţătoarea a fost de acord.

În perioada aprilie-mai 2019, inculpatul B. a identificat terenul, s-a deplasat împreună cu inculpatul A. la teren, iar inculpatul A. i l-a arătat în aceeaşi perioadă denunţătoarei care, iniţial, şi-a arătat nemulţumirea fiindcă terenul era acoperit de resturi de construcţii, însă inculpatul A. i-a promis că o să cureţe terenul şi chiar a făcut asta.

În cauză, nu este necesar ca cel care dă mita să cunoască modalitatea concretă în care va fi ajutat de către funcţionarul public, aspectele de ordin tehnic, etapele necesare întocmirii documentaţiei premergătoare emiterii titlului de proprietate denunţătoarei, fiind dificil de înţeles de aceasta, fiind important să se înţeleagă că foloasele (terenul, iar ulterior suma de 30.000 euro) au avut drept scop coruperea inculpatului B. prin îndeplinirea de către acesta a unui act contrar atribuţiilor de serviciu.

În acest sens, s-a arătat că, este suficient pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., îndeplinirea necorespunzătoare a unui singur act ce intră în atribuţiile de serviciu, situaţie care se regăseşte în cazul inculpatului B., care a semnat atât anexa 1, cât şi procesul-verbal de punere în posesie, acest din urmă act fiind foarte important în derularea şi finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, aşa cum a fost urmată de martora denunţătoare la indicaţiile inculpatului A.

Demersurile ulterioare ale inculpatului A. privind încheierea actului notarial translativ de proprietate prin constrângerea martorei denunţătoare să îl încheie, aşa cum a rezultat din interceptările discuţiilor ataşate la dosar şi descrise în cuprinsul rechizitoriului, convertirea pretenţiilor inculpatului B. în ceea ce priveşte terenul de 1000 mp în suma de 30.000 euro şi ajutorul dat de inculpatul A. celuilalt inculpat pentru a intra în posesia banilor prin intermedierea discuţiilor cu martora denunţătoare, au reprezentat activităţi desfăşurate în vederea asigurării produsului infracţiunii, subsecvente consumării infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la luare de mită care s-au consumat în momentul pretinderii pentru sine sau pentru altul.

Forma de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii în realizarea infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită a fost aceea a intenţiei directe şi a rezultat din circumstanţele faptice obiective, care au dovedit convergenţa acţiunilor acestora pentru a se obţine reconstituirea dreptului de proprietate pentru martora denunţătoare D., pe un amplasament cu potenţial economic, altul decât cel la care era îndreptăţită potrivit legii.

Situaţia de fapt aşa cum a fost expusă a fost probată cu următoarele mijloace de probă: sesizarea numitei D. şi declaraţiile acesteia, procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. x/29.06.2020 şi suportul optic, procesul-verbal de redare a înregistrării ambientale a dialogului purtat între D. cu numitul A. şi F., procesul-verbal de analizare a datelor de trafic, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşele foto, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare la locuinţele inculpaţilor, procesele-verbale de predare primire înscrisuri, adresele nr. x/23.07.2020, y/27.07.2020 şi z/16.01.2020 ale Primăriei Drobeta-Turnu Severin şi înscrisurile doveditoare, adresa nr. x/11.08.2020 a Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi şi înscrisurile doveditoare, declaraţiile martorilor H., K., L., M., N., O., P., Q., R., I., S., T., U., V., C., W., X., Y., Z., procesele-verbale de desigilare şi percheziţii informatice şi declaraţiile inculpaţilor B. şi A.

În drept, s-a reţinut că, fapta săvârşită de inculpatul A., constând în aceea că, în perioada aprilie-mai 2019, a pretins de la martora denunţătoare, în mod direct, pentru sine foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit în proprietate a suprafeţei de 1.000 de mp (2 loturi a câte 500 mp) pentru a îndeplini necorespunzător îndatoririle de serviciu în calitatea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Mehedinţi şi primirea produsului infracţiunii de luare de mită la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x de BNP C., respectiv la data 09.06.2020, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada aprilie-mai 2019, după discuţii anterioare cu martora denunţătoare D. a pretins de la aceasta, pentru inculpatul B. suprafaţa de 1.000 mp (2 loturi a câte 500 mp), pentru ca inculpatul B. prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu în calitate de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie să îi ofere sprijin pentru emiterea titlului de proprietate, urmat de ajutorul dat pentru primirea sumei de 30000 euro în numerar cu titlu de mită, după renunţarea la remiterea terenului în suprafaţă de 1.000 mp, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) raportat art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În cauză, s-au constatat că sunt aplicabile prevederile art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul de infracţiuni.

Fapta inculpatului B. care, în perioada aprilie-mai 2019, după discuţii anterioare cu inculpatul A., a pretins prin intermediul acestuia de la denunţătoarea D. suprafaţa de 1000 mp (2 loturi a câte 500 mp) pentru ca prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu în calitate de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie să îi ofere sprijin pentru emiterea titlului de proprietate urmată de primirea sumei de 30.000 euro în numerar cu titlu de mită, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În cadrul dezbaterilor, în faţa instanţei de fond, apărătorul ales al inculpatului B. a invocat prevederile art. 101 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile privind loialitatea administrării probelor, pe de o parte fiindcă nu s-a indicat în ce a constat provocarea inculpatului, iar, pe de altă parte, infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită sub forma "pretinderii" anterior sesizării organelor judiciare, ceea ce exclude provocarea.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în actul de sesizare a instanţei, la încadrarea juridică s-a reţinut că sunt realizate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, constând în faptul că nu erau îndeplinite condiţiile de valabilitate ale unui contract de vânzare-cumpărare în momentul în care martora denunţătoare a semnat contractul la BNP C., operaţiunea nefiind una sinalagmatică, din moment ce pretinsul cumpărător nu îşi asumă nicio obligaţie în raport cu vânzătorul, preţul menţionat a fost fictiv, nefiind plătit, consimţământul vânzătoarei a fost viciat, tranzacţia nu avea o cauză licită şi morală, vizând exclusiv disimularea naturii ilicite a produsului infracţiunii şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea proprietăţii bunului imobil de către inculpatul A.

Potrivit art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, infracţiunea de spălare a banilor constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor. Din punct de vedere teoretic, o asemenea posibilitate nu este interzisă de lege.

În cauză, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, inculpatul A. a pretins de la martora denunţătoare D., în mod direct, pentru sine, foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 1.000 mp (2 loturi a câte 500 mp) din totalul suprafeţei de 5.000 mp situaţi în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin - zona Banoviţei - tarlaua x - parcela x, judeţul Mehedinţi.

Aşadar, folosul necuvenit, respectiv suprafaţa de 1.000 mp a fost primit de inculpatul A. în momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare cu nr. x/09.06.2020 de către BNP C. prin care inculpatul şi soţia sa Z. au cumpărat de la martora denunţătoare terenul respectiv.

Pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de spălare a banilor este necesară o acţiune de ascundere ori de disimulare a adevăratei naturi sau a provenienţei bunurilor ce provin din săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, s-a arătat că, atâta timp cât produsul infracţiunii, aşa cum a fost pretins de inculpat, a intrat în patrimoniul său printr-un act notarial, nu se poate reţine că a existat o acţiune de ascundere, de disimulare a provenienţei bunului în sensul legii penale, încheierea unui contract cu titlu oneros sau gratuit fiind, în fapt, singura modalitate prin care inculpatul să intre în posesia foloaselor pretinse.

Este adevărat că acest contract de vânzare cumpărare a fost fictiv, întrucât atât martora denunţătoare cât şi inculpatul au recunoscut faptul că nu s-a primit şi nu s-a dat suma de bani menţionată în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare.

În acest sens, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, prin care s-a statuat prin că subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani, precizând în aceeaşi decizie că infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că, în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune.

În cauză, infracţiunea de spălare a banilor nu este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul A., infracţiune din care provine terenul ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare.

Infracţiunea de spălare a banilor, aşa cum derivă chiar din denumirea sa presupune o ascundere, o disimulare astfel încât sumele de bani sau bunurile dobândite în urma săvârşirii infracţiunii să intre în mod legal în circuitul financiar sau în circuitul civil al actelor de proprietate.

Or, în situaţia în care inculpatul A. a intrat în posesia produsului infracţiunii de luare de mită printr-un act notarial nu se poate reţine că a existat o disimulare, o ascundere a bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii în sensul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Împrejurarea că foloasele necuvenite, în speţă, terenul a intrat în proprietatea inculpatului la aproximativ un an de la pretindere, fiindcă procedura de obţinere a titlului de proprietate în raport de care s-au pretins foloasele a durat o anumită durată de timp, nu a determinat o disociere a acţiunii de pretindere de momentul intrării în posesia produsului infracţiunii.

Astfel, s-a apreciat că nu ne aflăm în prezenţa unei modalităţi elaborate de spălare a banilor prin care inculpatul a dobândit direct produsul infracţiunii de corupţie, ci exclusiv în prezenţa unor modalităţi de intrare în posesia unor foloase obţinute ca urmare a comiterii infracţiunii de corupţie, infracţiunea de luare de mită.

Prin urmare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, s-a reţinut că, cei doi inculpaţii au solicitat, iar instanţa de fond a admis judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. (1) din C. proc. pen., fapt pentru care, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în caz de condamnare, limitele de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite de aceştia se vor reduce cu o treime.

În prealabil individualizării judiciare a pedepselor, instanţa de fond a analizat cererile acestora, formulate oral şi în concluziile scrise de a se reţine circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu consecinţa reducerii din nou cu o treime a limitelor de pedeapsă conform art. 76 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că cererile inculpaţilor sunt nefondate, motivat de faptul că circumstanţa atenuantă judiciară invocată se referă la împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, împrejurări care trebuie să aibă caracter obiectiv şi să evidenţieze, fie o gravitate a infracţiunii sau o periculozitate a autorului atât de diminuată încât să fie necesară reducerea limitelor de pedeapsă pentru a asigura scopul preventiv educativ al pedepsei.

Aspectele invocate de inculpatul A. prin apărător ce se referă la recunoaşterea faptelor, declaraţiile date, regretul manifestat, cariera profesională îndelungată în cursul căreia şi-a îndeplinit cu responsabilitate sarcinile curente, reprezentarea situaţiei juridice grave în care se află, găsirea unui nou loc de muncă pentru a-şi asigura sursele de existenţă, şi aspectele invocate de inculpatul B. cu referire la faptul că a recunoscut fapta comisă oferind detalii chiar necunoscute anchetatorilor, s-a apreciat că reprezintă elemente pozitive anterioare sau posterioare faptei, ce caracterizează persoana inculpaţilor, dar nu se raportează la infracţiunile săvârşite pentru a se putea reţine circumstanţa judiciară atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Deopotrivă, s-a arătat că acestea reprezintă, în fapt, criterii generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 alin. (1) lit. f) şi g) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A., curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 din C. pen.

S-a reţinut că infracţiunea de luare de mită este o infracţiune de pericol, iar urmarea imediată a constat în atingerea adusă prestigiului de care se bucură funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, subiectul pasiv general fiind statul ca titular al valorilor sociale ocrotite de lege şi atingerea adusă încrederii cetăţenilor că autorităţile statului prin reprezentanţii săi îşi îndeplinesc atribuţiile cu respectarea legii.

Luarea de mită este o infracţiune gravă, evidenţiată nu numai de limitele de pedeapsă, ci şi de faptul că funcţionarii publici folosesc prerogativele lor pentru a obţine foloase care nu li se cuvin, creând în rândul opiniei publice aparenţa că numai în acest fel îşi pot rezolva cererile.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A. a fost cel care a intrat în legătură cu martora denunţătoare D. şi a avut iniţiativa comiterii infracţiunilor, contactându-l pe inculpatul B. căruia i-a expus situaţia şi oportunitatea de a obţine foloase necuvenite prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul are vârsta de 52 de ani, este căsătorit, are în întreţinere un copil minor, nu are antecedente penale, are studii superioare fiind suspendat din profesia de avocat, aşa cum a rezultat din înscrisurile emise de Baroul Mehedinţi.

Totodată, pe parcursul procesului penal, acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată.

Mai mult, inculpatul şi-a dat demisia din funcţia deţinută la momentul comiterii infracţiunilor, în prezent, fiind angajat la o societate comercială, conform contractului individual de muncă depus în copie la dosar.

De asemenea, s-a reţinut că pedeapsa nu trebuie să fie percepută ca o răzbunare a societăţii, pentru că inculpatul a greşit, ci ca o măsură de prevenire a săvârşirii infracţiunilor, de conştientizare a gravităţii infracţiunilor săvârşite şi de creare pentru acesta a respectului pentru valorile sociale ocrotite.

Aşa fiind, ţinându-se seama pe de o parte de natura şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite, de profilul socio-moral bun al inculpatului, evidenţiat de caracterizarea depusă la dosar, de lipsa antecedentelor penale, de împrejurarea că a avut o atitudine sinceră, recunoscând modul şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele, nivelul său de educaţie şi pregătire profesională, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea pedepsei principale a închisorii, pentru fiecare dintre cele două fapte pentru care s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpatului, în cuantum orientat la minim, având în vedere aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Drept urmare, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Având în vedere că pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. este obligatorie interzicerea unor drepturi, în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

Instanţa de fond a avut în vedere în acest sens că, prin săvârşirea faptei de luare de mită, s-a demonstrat că inculpatul este nedemn pentru o anumită perioadă de timp să exercite profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta, să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, ori care ocupă o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, fiindcă astfel de persoane trebuie să fie în afara oricăror suspiciuni de corupţie şi a oricărei tendinţe de promovare prioritară a interesului personal.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) raportat art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsa de 2 ani închisoare) urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) şi la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Mehedinţi şi funcţia de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare, s-a constatat că este necesară adaptarea sancţiunilor penale la situaţia juridică şi personală a fiecărui inculpat, cuantumul sumelor de bani sau valoarea foloaselor necuvenite primite nefiind determinante pentru a dispune executarea pedepsei închisorii în detenţie.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv, perioadă în care a conştientizat gravitatea faptelor comise, a recunoscut şi regretat săvârşirea infracţiunii, şi-a dat demisia din funcţia publică deţinută, aspect pentru care măsura de constrângere trebuie adaptată la periculozitatea acestuia, la faptul că în conştiinţa sa nu sunt înrădăcinate deprinderile antisociale şi nu există posibilitatea ca acesta să săvârşească în viitor fapte de natură penală.

De aceea, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată dacă pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, s-a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului B. au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 alin. (1) din C. pen. cu referire la împrejurările privitoare la inculpat şi la faptele săvârşite.

S-a avut în vedere că inculpatul B. are vârsta de 38 de ani, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Prin dispoziţia nr. x/05.08.2020 a UAT Municipiul Drobeta-Turnu Severin s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale inculpatului prin acordul părţilor începând cu data de 15.08.2020.

De asemenea, pe parcursul procesului penal, acesta a avut o atitudine sinceră şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Nu în ultimul rând, s-a reţinut că acesta este o persoană bine integrată în societate, aşa cum a rezultat din caracterizările depuse la dosar, are studii superioare-este licenţiat al Facultăţii de Geografie - Universitatea Bucureşti şi al Universităţii din Petroşani Facultatea de Mine, deţine două diplome de master (conform înscrisurilor depuse la dosar vol. x u.p.) şi prezintă afecţiuni medicale dovedite cu înscrisurile depuse.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că, pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. este obligatorie interzicerea unor drepturi motiv pentru care în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. şi art. 67 alin. (2) din C. pen., astfel că a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie şi o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani.

De asemenea, s-a avut în vedere în acest sens că prin săvârşirea faptei de luare de mită, s-a demonstrat că inculpatul este nedemn pentru o anumită perioadă de timp să exercite profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta, să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, ori care ocupă o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public fiindcă astfel de persoane trebuie să fie în afara oricăror suspiciuni de corupţie şi a oricărei tendinţe de promovare prioritară a interesului personal.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru a săvârşirea infracţiunii respectiv, director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie şi o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a constatat că pentru a acţiona ca un factor coercitiv pedeapsa trebuie să fie aptă să influenţeze voinţa inculpatului, să fie raţională, să îl convingă pe cel care a greşit că nu aceasta este calea pentru a-şi realiza interesele patrimoniale luând în considerare pregătirea profesională şi nivelul de educaţie.

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată dacă pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, curtea de apel a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În ceea ce priveşte anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020, s-a constatat că potrivit art. 290 alin. (4) raportat la art. 290 alin. (2) din C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă aceasta a fost constrânsă să le dea prin orice mijloace.

În cauză, prin rechizitoriul nr. x/2020 s-a dispus clasarea faţă de numita D. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen., întrucât sunt aplicabile cauzele de nepedepsire prev. de art. 290 alin. (2) şi (3) din C. pen., aceasta denunţând fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat şi fiind constrânsă să accepte satisfacerea pretenţiilor ilicite ale celor doi inculpaţi în circumstanţele descrise pe larg în rechizitoriu.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat indubitabil că numita D. a fost constrânsă de inculpatul A. ca după emiterea titlului de proprietate să încheie actul notarial translativ de proprietate pentru suprafaţa de 1.000 mp, fără însă ca preţul 30.000 RON să fi fost încasat de vânzătoare, terenul reprezentând folosul necuvenit pretins de inculpatul A.

Declaraţia martorei denunţătoare care a afirmat că, prin luna mai 2020, fiind în biroul inculpatului de la prefectură, acesta i-a spus că trebuie să îi dea suprafaţa de 1000 mp promisă, deoarece el şi-a respectat înţelegerea, iar dacă refuză poate face demersurile necesare anulării titlului de proprietate, care oricum se află în original în posesia sa, situaţie în care simţindu-se constrânsă a cedat acestei presiuni, s-a coroborat chiar cu declaraţia inculpatului ce a recunoscut că preţul a fost fictiv şi nu a fost plătit.

În acest sens, s-a reţinut că, fără drept, inculpatul a reţinut titlul de proprietate al denunţătoarei, a suportat împreună cu celălalt inculpat cheltuielile ocazionate de întocmirea documentaţiei cadastrale, impozit, curăţarea terenului, a purtat discuţii cu notarul şi chiar i-a amintit denunţătoarei într-o convorbire ambientală, că fără ajutorul său nu ar fi obţinut titlul de proprietate

Fiind probat în cauză, că a existat o constrângere a martorei denunţătoare să încheie acest contract, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare conform art. 256 din C. proc. pen. şi în baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 290 alin. (2) şi (4) din C. pen., art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., art. 1240, art. 1246, 1247, 1250 şi 1665 din C. civ., a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020 încheiat între D., în calitate de vânzătoare, şi numiţii A. şi E., în calitate de cumpărători, în ceea ce priveşte vânzarea lotului lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobilul având număr cadastral x şi a lotului nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobilul având număr cadastral x.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. 122/P/2020 din 30.10.2020 asupra suprafeţei de 1000 mp, individualizată conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP C. sub nr. x/09.06.2020 pentru a se asigura punerea în aplicare a prevederilor art. 290 alin. (2) şi (4) din C. pen. coroborat cu art. 256 din C. proc. pen., respectiv:

- lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x şi

- lotul nr. x în suprafaţa măsurată de 500 mp, teren arabil situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi, tarlaua x, parcela x, imobil având număr cadastral x.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul B., care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

I. În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, expuse în sinteză în cele ce urmează şi detaliate în încheierea de dezbateri şi în motivele scrise depuse la dosar:

a) greşita achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019

În principal, a susţinut contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. astfel cum sunt descrise, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea apelată, potrivit situaţiei de fapt relevată de probele administrate în cauză, în mod expres recunoscută de inculpat în cursul judecăţii, întrunesc elementele constitutive ale celor 3 infracţiuni: de luare de mită, spălare a banilor şi complicitate la luare de mită, pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 a fost săvârşită în data de 09.06.2020, la aproape 1 an de zile de la consumarea infracţiunii predicat, respectiv luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. în forma pretinderii (săvârşita în perioada aprilie - mai 2019) şi excedă infracţiunii de luare de mită în modalitatea alternativă a primirii, toate demersurile realizate de inculpat vizând în mod exclusiv disimularea de către acesta a naturii ilicite a produsului infracţional - suprafaţa de 1.000 de mp reprezentând folosul necuvenit al infracţiunii de luare de mită şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea acestuia prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare care nu corespundea realităţii şi în care se inserase inclusiv menţiunea nereală a plăţii unui preţ pentru transferul dreptului de proprietate cu privire la imobil.

Astfel, a arătat că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a disimula, atât natura ilicită a produsului infracţional, cât şi pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la intrarea bunului imobil în patrimoniul său prin conceperea şi semnarea acestui contract de vânzare - cumpărare, afectat de viciile detaliate în rechizitoriu, tocmai pentru că nu ar fi putut justifica în vreun fel, raportat la funcţia deţinută şi implicarea sa în procedura administrativă, finalizată cu emiterea titlului de proprietate nr. x/23.09.2019 în favoarea numitei D., dobândirea în mod gratuit a unei suprafeţe de teren de 1.000 mp în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, teren evaluat chiar de către inculpatul B. la suma de 30.000 de euro. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu era singura modalitate prin care inculpatul şi implicit familia sa puteau intra în proprietatea folosului infracţiunii de luare de mită, acesta ar fi avut posibilitatea să încheie un contract de donaţie, act juridic ce ar fi corespuns situaţiei reale de fapt, în sensul că folosul infracţional intra în patrimoniul acestuia în mod gratuit, fără plata vreunei contraprestaţii şi care ar fi influenţat şi decizia organului de urmărire penală de a dispune trimiterea sa în judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Bunul imobil, produs al infracţiunii de luare de mită, a intrat în mod indubitabil în patrimoniul inculpatului şi al familiei sale indiferent de faptul că, datorită intervenţiei organelor de urmărire penală, nu s-au mai realizat formalităţile de publicitate imobiliară sau declararea la organul fiscal, aceste elemente nefiind relevante în vreun fel pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor reţinută în sarcina acestuia.

De asemenea, a arătat că norma penală care incriminează infracţiunea de spălare a banilor nu prevede expres în conţinutul constitutiv al infracţiunii cerinţa ca acţiunea/acţiunile prin care se asigură disimularea naturii ilicite a produsului infracţional să fie extrem de elaborate, fiind suficient doar să se acţioneze în scopul incriminat de legiuitor, respectiv "ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni."

Ca atare, a precizat că infracţiunea de spălare a banilor este independentă de infracţiunea de luare de mită şi nu poate fi absorbită în conţinutul acesteia din urmă, câtă vreme sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, infracţiunea de luare de mită nefiind una complexă, în conţinutul căreia să se regăsească elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

S-a arătat că motivarea instanţei în sensul că infracţiunea de spălare a banilor nu este suficient de individualizată faţă de infracţiunea de luare de mită, întrucât dobândirea produsului infracţiunii de corupţie s-ar fi făcut printr-un act notarial, chiar şi fictiv, după cum s-a reţinut în hotărâre, nu poate avea drept consecinţă sub nicio formă achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea acestei infracţiuni, deoarece chiar prin conceperea şi încheierea acestui act autentic, care nu corespunde realităţii, inculpatul a urmărit şi obţinut atât disimularea naturii ilicite a produsului infracţional, cât şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la intrarea bunului imobil în patrimoniul său.

Faptul că transmiterea proprietăţii bunului imobil s-a realizat printr-un act notarial nu este de natură să influenţeze sub nicio formă întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., atâta vreme cât acest act autentic nu este în vreun fel corespunzător situaţiei reale de fapt şi este profund afectat de viciile descrise în rechizitoriu, şi anume:

- existenţa unui consimţământ neviciat al vânzătorului cu privire la transferul dreptului de proprietate cu privire la cele două loturi a câte 500 mp, martora D. fiind în realitate constrânsă să accepte tranzacţia pentru a i se preda originalul titlului de proprietate şi documentaţia de dezmembrare pentru a putea efectiv să se comporte ca un proprietar real cu privire la suprafaţa de 5.000 mp, aceasta fiind în permanenţă într-o poziţie de inferioritate în raport cu ambii inculpaţi şi sub spectrul ameninţării anulării titlului de proprietate, precum şi creării de obstacole de către aceştia în procedura de intabulare şi de obţinere de avize eliberate de către Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin pentru racordarea la utilităţi a imobilului cu privire la care i se reconstituise dreptul de proprietate;

- o cauză licită şi morală, tranzacţia având drept unic scop disimularea naturii ilicite a mitei şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la intrarea folosului necuvenit în patrimoniul inculpatului;

- plata efectivă a vreunui preţ de către cumpărător - suma de 30.000 de RON fiind stabilită arbitrar doar pentru a se achita valoarea minimă a taxelor notariale, aceasta nefiind achitată de către inculpat, nici anterior şi nici ulterior semnării contractului, preţul nefiind stabilit cu intenţia de a fi plătit.

De altfel, chiar şi instanţa de fond a admis că nu sunt îndeplinite condiţiile de validitate ale actului notarial şi a dispus prin hotărâre anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BIN C. sub nr. x/09.06.2020, desfiinţând astfel chiar fundamentul juridic pe care se bazează soluţia de achitare dispusă faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Cu ocazia dezbaterilor, s-a depus şi practică judiciară relevantă, respectiv sentinţa penală nr. 680/07.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, definitivă prin decizia penală nr. 62/18.03.2019 a Completului de 5 judecători din cadrul aceleiaşi instanţe, prin care s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în aceeaşi modalitate alternativă incriminată anterior de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, materializată prin operaţiunea de disimulare, sub forma unor contracte autentificate de împrumut fictive, a adevăratei naturi ilicite a provenienţei unei sume de bani ce constituia obiectul unei infracţiuni de corupţie consumate anterior în varianta alternativă a pretinderii.

În subsidiar, în măsura în care s-a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu ar fi prevăzută de legea penală şi nu ar întruni astfel elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, instanţa de fond nu ar fi trebuit să dispună achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, ci ar fi trebuit să pună în discuţie, din oficiu, şi să dispună schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi implicit să dispună condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Probele administrate în cauză şi situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, recunoscută de altfel de inculpaţi şi preluată în hotărârea instanţei de fond au confirmat fără dubiu că inculpatul A. este cel care a determinat notarul public să insereze clauzele esenţiale din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020, deşi acestea erau nereale, precum consimţământul neviciat al vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate cu privire la cele două loturi de câte 500 mp, plata efectivă a preţului de 30.000 de RON (valoare oricum derizorie) şi cauza licită şi morală a tranzacţiei, notarul public acţionând fără vinovăţie şi neavând reprezentarea că acestea nu ar fi conforme situaţiei reale de fapt descrise mai sus.

Or, s-a arătat că este evident că notarul public a fost astfel determinat de către inculpatul A. să acţioneze fără vinovăţie şi astfel să redacteze şi să autentifice contractul de vânzare susmenţionat, care este un înscris oficial şi care a produs consecinţe juridice, respectiv a asigurat intrarea în patrimoniul inculpatului a suprafeţei de teren de 1.000 mp (2 loturi a câte 500 mp), produs al infracţiunii de luare de mită săvârşite anterior în circumstanţele descrise în rechizitoriu, prin actul juridic urmărindu-se, totodată, atât disimularea naturii ilicite a produsului infracţional, cât şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la intrarea bunului imobil în patrimoniul său.

b) greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B.

S-a susţinut că inculpaţilor le-au fost aplicate pedepse principale orientate spre minimul special, mult prea mici în raport de gravitatea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestora, stabilindu-se, de asemenea, o modalitate de executare mult prea uşoară raportat la activitatea infracţională reţinută în hotărârea de condamnare.

Astfel, sub aspectul pedepselor principale aplicate celor doi inculpaţi şi al modalităţii de executare stabilite de către instanţă s-au arătat următoarele:

- individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală;

- pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, aceasta trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii;

- referitor la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, pedeapsa prin cuantumul său, dar şi prin individualizarea modalităţii de executare, trebuie să răspundă atât scopului preventiv, dar şi funcţiilor de constrângere a inculpatului vinovat de comiterea unei asemenea infracţiuni şi de exemplaritate, atât specială faţă de însuşi inculpat, dar şi generală, faţă de toţi membrii societăţii, care trebuie să cunoască efectele juridice ale comiterii unor astfel de infracţiuni;

- aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ţină seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimată de măsura în care sunt înrădăcinate în conştiinţa sa, mentalitatea şi deprinderea antisocială şi, deci, de probabilitatea ca în viitor acesta să săvârşească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament şi de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacţiona sub influenţa pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularităţi ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcţională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea şi executarea ei.

În acest context, s-a arătat că pedepsele principale aplicate de către instanţa de fond celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită, sunt mult prea mici, total disproporţionate în raport de activitatea infracţională a acestora şi a modului în care au organizat şi planificat toate etapele necesare pentru a-şi asigura obţinerea foloaselor materiale necuvenite.

Ca atare, aplicarea de către instanţa de fond a unor pedepse principale orientate spre minimul special celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită, nu este aptă sub nicio formă să asigure scopul preventiv educativ al legii penale şi să prevină săvârşirea de noi infracţiuni similare, atât de către cei doi inculpaţi, cât şi de către alţi potenţial subiecţi activi ai unor infracţiuni de corupţie, predispuşi să condiţioneze exercitarea atribuţiilor de serviciu în sens favorabil de primirea de foloase necuvenite.

De asemenea, s-a menţionat că şi modalitatea de executare stabilită de către instanţa de fond - suspendarea sub supraveghere a pedepsei este mult prea uşoară în raport de gravitatea infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi şi de circumstanţele concrete în care aceştia au acţionat pentru a-şi asigura folosul material ilicit, atât inculpatul A., cât şi inculpatul B. manifestând un profund dispreţ pentru respectarea legii şi pentru exercitarea cu bună-credinţă a funcţiilor publice de conducere deţinute, acestea fiind exclusiv folosite doar pentru a-şi asigura venituri ilicite suplimentare şi pentru a le conferi o poziţie clară de superioritate în raport cu persoane, precum martora D., care erau astfel obligate să accepte cedarea unor părţi importante - practic un comision de 40% în acest caz, pentru soluţionarea favorabilă a unor cereri aflate în sfera atribuţiilor de serviciu ale celor doi inculpaţi.

Simplul fapt că ambii inculpaţi au optat pentru judecarea în cadrul procedurii simplificate nu ar trebuie să le confere acestora un beneficiu atât de consistent, precum aplicarea unor pedepse spre minimul special şi o modalitate de executare neprivativă de libertate, conduita acestora în cursul urmăririi penale nefiind una constantă, în sensul de a recunoaşte necondiţionat şi necircumstanţiat săvârşirea infracţiunilor, astfel cum acestea erau relevate de probele administrate în cauză.

Astfel, inculpatul A. a recunoscut doar parţial acuzaţiile formulate împotriva lui, detaliind contribuţia avută de inculpatul B. la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, însă a încercat în permanenţă să minimizeze propriul aport în săvârşirea faptelor care fac obiectul dosarului penal, deşi în realitate acesta a fost unul substanţial, relevat de probele analizate mai sus, acesta fiind cel care a conceput planul de reconstituire a dreptului de proprietate în natură, în care l-a cooptat şi pe inculpatul B.

Mai mult, acesta a urmărit constant să diminueze cuantumul folosului material necuvenit - produs al infracţiunii de luare de mită săvârşite de acesta în calitate de autor, invocând în mod total neverosimil şi contrar probelor administrate în cauză, o intenţie a sa viitoare, incertă ca moment, de a-i da martorei D. pe terenul "cumpărat" la data de 09.06.2020 un preţ, apreciat de către acesta ca fiind mai mic decât cel al pieţei, dar nedeterminat, preţ pe care vânzătorul nici nu se aştepta, de altfel, să îl primească vreodată.

La rândul său, inculpatul B., deşi a recunoscut în final, în mod complet, situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, în primele momente ulterioare constatării infracţiunii flagrante, a urmărit inducerea în eroare a organelor judiciare cu privire la provenienţa sumei de 30.000 de euro în numerar, găsită în posesia sa:

- iniţial, ar fi reprezentat restituirea aceleiaşi sume, pe care o dăduse anterior, în urmă cu o lună, martorei D., drept preţ al terenului de 1.000 mp, fără a se încheia vreun înscris în acest sens, fie şi sub semnătură privată;

- în declaraţia dată în calitate de suspect, a justificat că suma de 30.000 de euro ar reprezenta o compensaţie pe care martora D. i-ar fi datorat-o pentru a nu se mai încheia un act autentic de vânzare-cumpărare în contul unui teren promis (1.000 mp) cu privire la care efectuase împreună cu inculpatul A. demersuri de intabulare;

- la Cartea Funciară, plata impozitelor şi taxelor locale, dezmembrarea terenului în mai multe parcele şi racordarea la utilităţi, şi care implicaseră suportarea unor costuri de cca. 6.000 RON, valoare total disproporţionată în raport cu suma de 30.000 de euro găsită asupra sa cu ocazia constatării infracţiunii flagrante.

Ca atare, procurorul a susţinut că, având în vedere gravitatea infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, comisionul extrem de ridicat pretins de aceştia - 40 % din suprafaţa de teren pentru care se solicitase reconstituirea dreptului de proprietate care a reprezentat, în fapt, produsul infracţiunilor de luare de mită, perseverenţa infracţională de care inculpaţii au dat dovadă şi modaliatatea în care aceştia şi-au planificat acţiunile pentru a-şi atinge scopul ilicit, s-a apreciat că se impune ca inculpaţilor să le fie aplicate pedepse principale mult mai severe cu privire la fiecare dintre infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv pedepse cu închisoarea orientate spre mediu, care să fie executate în regim de detenţie.

II. Inculpatul B., în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate cu consecinţa reindividualizării pedepsei.

Un prim motiv de apel se referă la faptul că, în mod greşit, prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen.

Astfel, în opinia apărării, privitor la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., banii sau celelalte foloase pretinse sau primite trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Prin urmare, activitatea îndeplinită de funcţionarul public, pentru a primi un astfel de caracter şi a avea relevanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, trebuie să se desfăşoare/să fie realizată în cadrul strict determinat şi precizat al îndatoririlor de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii.

S-a subliniat că este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se pretind sau se primesc foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. În acelaşi timp, actul la care se referă corupţia trebuie să fie de competenţa funcţionarului public/să intre în îndatoririle sale de serviciu.

Prin îndatoriri de serviciu se înţelege tot ce cade în sarcina unui funcţionar public, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv, ori care sunt inerente naturii acelui serviciu. Act contrar îndatoririlor de serviciu este, în accepţiunea art. 289 din C. pen., un act care - ca şi actul privitor la îndatoririle de serviciu - intră în competenţa normală a funcţionarului, făcând parte din sfera îndatoririlor sale, specifice ori generale. Deci, în orice împrejurare, există o situaţie premisă fără de care infracţiunea de luare de mită nu poate subzista: atribuţiile făptuitorului de a îndeplini (total sau parţial) actul de serviciu care prilejuieşte săvârşirea faptei.

Pe cale de consecinţă, pornind de la aceste consideraţii teoretice, analizând starea de fapt reţinută de Ministerul Public şi studiind fişa postului nr. x aparţinând inculpatului B., s-a arătat că fapta reţinută în sarcina acestuia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, aşa cum este prevăzută de legea penală, plasându-se în afara acestor atribuţii.

De altfel, a susţinut că şi Ministerul Public, la pct. 3 al rechizitoriului, a reţinut că "fapta inculpatului B. care, în perioada aprilie-mai 2019, după discuţii anterioare purtate de către inculpatul A. cu martora D., a pretins martorei pentru sine, în mod indirect, prin intermediul acestui inculpat, foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 1.000 de mp ... pentru ca în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, aferente funcţiei deţinute de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin şi calităţii de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de Fond Funciar să îi ofere acesteia sprijin pentru emiterea în favoare ei a titlului de proprietate nr. x/23. 09. 2019...şi care la data de 09. 07.2020 a primit efectiv cu titlu de mita suma de 30.000 de euro în numerar... întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mita (sub forma autoratului) prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.". Prin aceasta, Ministerul Public se plasează în afara textului incriminator al infracţiunii de luare de mită.

Din lecturarea fişei postului aparţinând inculpatului B. a reieşit că, în sfera atribuţiilor sale de serviciu nu există vreuna care să aibă incidenţă relevantă sau vreo contribuţie în atingerea scopului urmărit de denunţătoare, şi anume emiterea unui titlu de proprietate. Pe de altă parte, nici calitatea de membru al unui organ colectiv, respectiv în comisia de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei locale de Fond Funciar, nu-i conferea inculpatului vreo atribuţie de serviciu care să determine emiterea titlului de proprietate.

De fapt, cea care analiza şi dispunea reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv emiterea titlului de proprietate era Comisia Locală de Fond Funciar stabilită prin Ordinul Prefectului, comisie din care inculpatul B. nu făcea parte şi nici nu avea atribuţii în fişa postului cu privire la activitatea desfăşurată de aceasta comisie.

În acest sens, a solicitat să se constate că prima instanţă nu a individualizat care atribuţie de serviciu din fişa postului inculpatului a fost încălcată.

Ca atare, a solicitat, sub acest aspect, admiterea apelului cu consecinţa schimbării încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 din C. pen.

Un al doilea motiv îl reprezintă faptul că, în mod greşit, la solicitarea inculpatului, prima instanţă nu a reţinut faţă de inculpatul B. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen., precum şi efectele acestora prevăzute de art. 76 din C. pen., circumstanţe atenuante aşa cum rezultă şi din cele reţinute de Ministerul Public în rechizitoriu (pag. 30 paragraf II):

"În baza analizei de ansamblu a materialului probator administrat în cauză, în condiţiile în care inculpatul B. a recunoscut fapta comisă cu acurateţe mult mai mare decât inculpatul A., oferind detalii chiar necunoscute anchetatorilor ..."

În acest sens, a solicitat să se constate că inculpatul B. a avut o atitudine procesuală sinceră şi cooperantă pe tot parcursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, a recunoscut şi regretat fapta comisă în materialitatea sa, aşa cum rezultă şi din pag. 96, paragraful II din rechizitoriu, în care organele de urmărire penală au reţinut că "Pe parcursul cercetărilor inculpatul B. a retractat ulterior conţinutul acestor afirmaţii neverosimile şi a cooperat cu organul de urmărire penală pentru aflarea adevărului, declaraţiile ulterioare datei de 10.07.2020 fiind conforme situaţiei de fapt reale, relevată de probele administrate, inculpatul recunoscând şi regretând săvârşirea infracţiunii de luare de mită".

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2022, a luat act de manifestarea de voinţă a inculpaţilor A. şi B. care au precizat că nu doresc să dea declaraţie în această fază procesuală.

Deopotrivă, la interpelarea instanţei aceştia au arătat că nu formulează cereri în probaţiune.

La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2021, inculpatul B. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de uzurparea funcţiei prev. de art. 300 din C. pen.

În susţinerea cererii formulate, inculpatul a precizat faptul că analizând starea de fapt reţinută de parchet şi studiind cu atenţie fişa postului aparţinând acestuia, se poate concluziona că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare mită, aşa cum este prevăzută de legea penală, plasându-se în afara acestor atribuţii, îndatoriri de serviciu.

În acelaşi context s-a precizat că din lecturarea fişei postului reiese cu claritate că în sfera atribuţiilor sale de serviciu nu există niciuna cu incidenţă, relevanţă sau contribuţie în atingerea scopului urmărit de denunţătoare şi anume emiterea unui titlu de proprietate. Pe de altă parte, s-a mai precizat că nici calitatea de membru al unui organ colectiv, comisia de punere în posesie constituită la nivelul Comisiei Locale de Fond Funciar, nu-i conferea inculpatului vreo atribuţie de serviciu care să determine emiterea titlului de proprietate.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi cu înscrisurile prezentate de părţi în cursul judecăţii, inculpaţii A. şi B. recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina lor în rechizitoriu. Prin urmare, judecata în primă instanţă a avut loc conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, reglementată de dispoziţiile art. 375 din C. proc. pen.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A., în perioada aprilie-mai 2019, a pretins de la martora denunţătoare, în mod direct, pentru sine, foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit în proprietate a suprafeţei de 1000 de mp (2 loturi a câte 500 mp) pentru a îndeplini necorespunzător îndatoririle de serviciu în calitatea de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Mehedinţi şi primirea produsului infracţiunii de luare de mită la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x de BNP C., respectiv la data 09.06.2020.

Fapta a fost corect calificată juridic, stabilindu-se că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

S-a mai reţinut că inculpatul A., în perioada aprilie - mai 2019, după discuţii anterioare cu martora denunţătoare D. a pretins de la aceasta, pentru inculpatul B. suprafaţa de 1000 mp (2 loturi a câte 500 mp), pentru ca inculpatul B. prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, în calitate de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, să îi ofere sprijin pentru emiterea titlului de proprietate, urmat de ajutorul dat pentru primirea sumei de 30.000 euro în numerar cu titlu de mită, după renunţarea la remiterea terenului în suprafaţă de 1.000 mp.

Fapta a fost corespunzător calificată juridic, stabilindu-se că realizează elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) raportat art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost săvârşite în forma concursului de infracţiuni, fiind aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la inculpatul B. s-a reţinut că, în perioada aprilie-mai 2019, după discuţii anterioare cu inculpatul A., a pretins prin intermediul acestuia de la denunţătoarea D. suprafaţa de 1000 mp (2 loturi a câte 500 mp) pentru ca prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, în calitate de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, să îi ofere sprijin pentru emiterea titlului de proprietate urmată de primirea sumei de 30.000 euro în numerar cu titlu de mită.

Fapta a fost corespunzător calificată juridic stabilindu-se că aceasta realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul A. a mai fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, însă pentru aceasta prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că infracţiunea de spălare a banilor, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, nu a fost suficient individualizată în raport de infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpatul A., infracţiune din care provine terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, prima instanţă a apreciat că în situaţia în care inculpatul A. intră în posesia produsului infracţiunii printr-un act notarial, nu se poate reţine că a existat o disimulare, o ascundere a bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii, în sensul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Criticând soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă şi contrar celor reţinute de prima instanţă, parchetul a susţinut în motivele de apel că infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 a fost săvârşită de inculpatul A. la data de 09.06.2020, la aproape un an de zile de la consumarea infracţiunii predicat, respectiv a infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. în forma pretinderii (săvârşită în perioada aprilie - mai 2019) şi excedează infracţiunii de luare de mită în modalitatea alternativă a primirii, toate demersurile realizate de inculpat vizând în mod exclusiv disimularea de către acesta a naturii ilicite a produsului infracţional - suprafaţa de 1.000 de mp reprezentând folosul necuvenit al infracţiunii de luare de mită şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea acestuia prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare care nu corespundea realităţii şi în care se inserase inclusiv menţiunea nereală a plăţii unui preţ pentru transferul dreptului de proprietate cu privire la imobil.

Parchetul a mai arătat că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a disimula, atât natura ilicită a produsului infracţional, cât şi pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la intrarea bunului imobil în patrimoniul său prin conceperea şi semnarea acestui contract de vânzare-cumpărare.

Nu în ultimul rând, parchetul a susţinut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu era singura modalitate prin care inculpatul şi familia sa puteau intra în proprietatea folosului infracţiunii de luare de mită, acesta având posibilitatea să încheie şi un contract de donaţie, act juridic care ar fi corespuns situaţiei reale de fapt şi care ar fi influenţat decizia organului de urmărire penală de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Parchetul a subliniat că prin conceperea şi încheierea acestui act autentic de vânzare-cumpărare care nu corespunde realităţii, inculpatul a urmărit şi obţinut atât disimularea naturii ilicite a produsului infracţional, cât şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la intrarea bunului imobil în patrimoniul său, întrucât actul autentic nu corespunde situaţiei reale de fapt şi este profund afectat de vicii cu privire la consimţământul vânzătorului, la existenţa unei cauze ilicite şi imorale şi la plata efectivă a preţului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, iar soluţia de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 este temeinică şi legală.

Pentru început se impune o analiză a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A., astfel cum au fost descrise în ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, în ordonanţa de schimbare a încadrării juridice şi în rechizitoriu, cu referire la infracţiunile de luare de mită şi de spălarea banilor.

Prin ordonanţa din data de 25.06.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în legătură cu pretinderea şi primirea de către A. pentru sine a sumei de 1.000 euro şi a unei suprafeţe de 1.000 mp (2 loturi de câte 500 mp) din totalul suprafeţei de teren reconstituite în favoarea numitei D.;

- spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 în legătură cu încheierea disimulată a contractului de dezmembrare şi de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020;

- luare de mită, prevăzută art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi complicitatea la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., în legătură cu pretinderea în mod indirect de către B., prin intermediul şi sprijinul lui A. a unei alte suprafeţe de teren de 1.000 mp din totalul suprafeţei reconstituite în favoarea numitei D.

Prin ordonanţa din 8.07.2020, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

În cuprinsul ordonanţei se arată că infracţiunea de luare de mită în formă continuată este în legătură cu pretinderea şi primirea de către A., pentru sine, a sumei de 1.000 euro şi a unei suprafeţe de 1.000 mp (2 loturi de câte 500 mp) din totalul suprafeţei de teren reconstituite în favoarea numitei D., iar infracţiunea de spălarea banilor este în legătură cu încheierea disimulată a contractului de dezmembrare şi de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial C. sub nr. x/09.06.2020.

S-a reţinut în ordonanţă că disimularea produsului infracţiunii de luare de mită (în fapt folosul pretins şi primit de A. de la D. în procedura demarată de aceasta pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5000 mp în intravilanul localităţii Drobeta-Turnu Severin), prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la două suprafeţe de câte 1.000 mp şi prin stipularea nereală a plăţii preţului în conţinutul contractului.

Prin ordonanţa din data de 10.07.2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Cu referire la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, s-a reţinut că s-a realizat prin pretinderea şi primirea de către inculpatul A. pentru sine a sumei de 1.000 euro şi a suprafeţei de 1.000 mp (două loturi de teren de câte 500 mp) din totalul suprafeţei reconstituite în favoarea numitei D.

Cu referire la infracţiunea de spălarea banilor s-a reţinut că a constat în încheierea disimulată a contractului de dezmembrare şi vânzare-cumpărare autentificat la BIN C., sub nr. x/09.06.2020.

Prin ordonanţa din data de 13.07.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la infracţiunea de spălare a banilor din cea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în infracţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Prin ordonanţa din data de 30.07.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la infracţiunea de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., întrucât nu există suficiente dovezi şi nici nu pot fi administrate alte probe care să dovedească fără dubiu pretinderea şi primirea de către inculpatul A. a sumei de 1.000 euro în numerar de la martora D., actul material fiind exclus din acuzaţia formulată.

S-a reţinut în ordonanţa de schimbare a încadrării juridice că rămân valabile circumstanţele descrise în ordonanţele din datele de 10.07.2020 şi 13.07.2020, infracţiunea de luare de mită în varianta alternativă a primirii efective a folosului material necuvenit concretizându-se efectiv prin încheierea contractului de dezmembrare şi vânzare-cumpărare autentificat la BIN C., sub nr. x/09.06.2020, încheierea acestui contract şi stipularea nereală a plăţii preţului în conţinutul său având drept unic scop disimularea produsului infracţiunii de luare de mită, în fapt, folosul necuvenit pretins şi primit de către inculpatul A.

Prin urmare, se constată faptul că acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului A. are ca obiect:

- infracţiunea de luare de mită, constând în pretinderea şi primirea de către acesta pentru sine a două loturi de câte 500 mp de la martora D., căreia i se reconstituise dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5.000 mp;

- infracţiunea de spălarea banilor, constând în încheierea disimulată a contractului de dezmembrare şi vânzare-cumpărare autentificat la notarul public cu privire la cele două loturi de teren de câte 500 mp, care reprezintă folosul necuvenit pretins şi primit de către inculpatul A. de la martora D.,

- complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că a acţionat ca intermediar pentru inculpatul B. şi i-a acordat acestuia ajutor pentru a pretinde martorei D. foloase materiale necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit a proprietăţii unei alte suprafeţe de teren de 1.000 mp din totalul suprafeţei de 5.000 mp reconstituite în favoarea numitei D. şi pentru a primi efectiv cu titlu de mită suma de 30.000 euro pentru a renunţa la folosul necuvenit pretins constând în suprafaţa de 1.000 mp de teren.

Infracţiunea de complicitate la luare de mită nu face obiectul criticilor formulate în apel de către parchet, astfel că analiza acuzaţiilor formulate va viza doar infracţiunile de luare de mită şi de spălare a banilor.

În actul de sesizare a instanţei, după descrierea situaţiei de fapt şi care a fost recunoscută ca atare de către cei doi inculpaţi în cadrul procedurii recunoaşterii învinuirii, încadrarea juridică cu privire la faptele de luare de mită şi spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatului A. este realizată într-o singură frază, cuprinzând atât elementele materiale specifice infracţiunii de luare de mită, cât şi pe cele specifice infracţiunii de spălare a banilor, astfel cum au fost descrise în ordonanţele de începere a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale.

Cu privire la infracţiunile de luare de mită şi de spălare a banilor se reţine acţiunea inculpatului A., din perioada aprilie - mai 2019, de pretindere de la martora D. a transmiterii cu titlu gratuit a proprietăţii suprafeţei de 1000 mp (două loturi a câte 500 mp) şi acţiunea aceluiaşi inculpat de primire efectivă a produsului infracţiunii de luare de mită în data de 09.06.2020, prin constrângerea martorei să semneze în calitate de vânzător contractul de dezmembrare şi vânzare-cumpărare autentificat ale cărui condiţii de valabilitate nu erau îndeplinite (cumpărătorul nu îşi asuma nicio obligaţie în raport cu vânzătorul, preţul nu a fost plătit, consimţământul martorei era viciat prin constrângere morală, tranzacţia nu avea o cauză licită şi morală, vizând disimularea naturii ilicite a produsului infracţional şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului imobil de către inculpat).

Astfel, în aceeaşi frază, în rechizitoriu au fost descrise acţiunile corespunzătoare infracţiunilor de luare de mită şi de spălare a banilor, astfel cum au rezultat din starea de fapt reţinută în rechizitoriu, fără a mai descrie în mod separat acţiunile specifice fiecărei infracţiuni în parte, astfel cum s-a realizat în ordonanţele de începere a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale.

Procedându-se astfel, s-a creat o confuzie cu privire la descrierea celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv cu privire la elementul material al infracţiunii de luare de mită şi la cel al infracţiunii de spălare a banilor, neprecizându-se dacă infracţiunea de luare de mită s-a realizat prin săvârşirea acţiunilor de pretindere şi de primire a suprafeţei de 1.000 mp teren (două loturi de câte 500 mp), ori numai prin acţiunea de pretindere. Totodată, în actul de sesizare nu s-a precizat nici faptul că infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 s-a realizat prin acţiunea de primire efectivă a suprafeţei de teren menţionate prin încheierea contractului de dezmembrare şi de vânzare-cumpărare la notarul public, contract care nu îndeplinea condiţiile de valabilitate şi care a vizat disimularea naturii ilicite a produsului infracţional şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea proprietăţii terenului de către inculpat.

Astfel, procurorul nu a mai menţinut descrierea faptelor de luare de mită şi spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatului A. din ordonanţele de începere a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale, în care se arăta în mod clar că infracţiunea de luare de mită consta în acţiunile de pretindere şi de primire a suprafeţei de 1.000 mp teren (două loturi a câte 500 mp), iar infracţiunea de spălare a banilor consta în acţiunea de încheiere disimulată a contractului de dezmembrare şi vânzare-cumpărare autentificat la notarul public cu privire la acelaşi teren, care reprezenta folosul necuvenit pretins şi primit de către inculpatul A. de la martora D.

În raport de descrierea globală a acţiunilor care întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de luare de mită şi de spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatului A. în rechizitoriu, instanţa de fond a indicat faptele reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a declaraţiilor de recunoaştere a faptelor în procedura recunoaşterii învinuirii, într-o manieră nuanţată.

Prima instanţă a reţinut că infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 din C. pen., comisă de inculpatul A. constă în aceea că, în perioada aprilie-mai 2019, a pretins în mod direct de la martora denunţătoare D. foloase necuvenite, respectiv transmiterea cu titlu gratuit în proprietate a suprafeţei de 1.000 mp (două loturi a câte 500 mp) pentru îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu în calitatea sa de şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi de membru al Comisiei Judeţene de stabilire a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Mehedinţi şi primirea produsului infracţiunii de luare de mită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.06.2020.

Cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, săvârşită de inculpatul A., prima instanţă a reţinut că nu este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea de luare de mită din care provine terenul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Prima instanţă a reţinut că intrarea în posesia produsului infracţiunii de luare de mită printr-un act notarial nu poate constitui o disimulare, o ascundere a bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii, în sensul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În raport de cele arătate, Înalta Curte constată, cu referire la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 din C. pen., că a fost săvârşită în două dintre modalităţile sale alternative descrise în textul de incriminare: pretinderea şi primirea unor foloase ce nu i se cuvin, respectiv a suprafeţei de 1000 mp teren (două loturi de câte 500 mp). Acţiunea de pretindere s-a desfăşurat în perioada aprilie-mai 2019, iar acţiunea de primire s-a desfăşurat la data de 09.06.2020, dată la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat între inculpat şi martora denunţătoare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, ce face obiectul acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului A., Înalta Curte constată că a fost săvârşită prin încheierea disimulată a contractului de vânzare-cumpărare autentificat între inculpatul A. şi martora denunţătoare D., la data de 09.06.2020.

Prin urmare, este corectă alegaţia judecătorului fondului în sensul că infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, săvârşită de inculpatul A., nu este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea de luare de mită din care provine terenul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 constă în fapte de ascundere sau disimulare care, prin natura lor nu pot fi decât subsecvente dobândirii bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi, totodată, diferite de acţiunile care formează elementul material al infracţiunii predicat. În speţă, dobândirea terenului de 1000 mp nu putea avea loc decât prin încheierea actului de vânzare-cumpărare autentificat, astfel că primirea folosului necuvenit - element material al infracţiunii de luare de mită şi disimularea adevăratei naturi a provenienţei acestuia - element material al infracţiunii de spălare a banilor s-au săvârşit prin aceeaşi acţiune, respectiv încheierea contractului autentificat de vânzare-cumpărare.

De fapt, prima instanţă ar fi trebuit să constate că parchetul a descris atât acţiunea de primire a folosului necuvenit, care constituie (alături de acţiunea de pretindere) element material din cadrul tipicităţii obiective a infracţiunii de luare de mită, cât şi acţiunea de disimulare a adevăratei provenienţe a folosului necuvenit care provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită, care constituie element material în cadrul tipicităţii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, prin aceeaşi acţiune: aceea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare autentificat.

Deşi concluzia la care a ajuns judecătorul fondului cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, în sensul că aceasta nu este suficient de bine individualizată faţă de infracţiunea de luare de mită este corectă, Înalta Curte constată că este greşit raţionamentul dezvoltat în considerentele sentinţei cu privire la acţiunile de pretindere şi de primire a folosului necuvenit din cadrul tipicităţii obiective a infracţiunii de luare de mită. Prima instanţă a apreciat că demersurile inculpatului A., ulterioare pretinderii şi care privesc încheierea contractului translativ de proprietate sunt subsecvente consumării infracţiunii de luare de mită care s-a consumat la momentul pretinderii, omiţând astfel acţiunea primirii folosului necuvenit, care este, de asemenea, specifică elementului material al infracţiunii de luare de mită.

Infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., este o infracţiune cu conţinut alternativ. Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune ce se poate realiza în trei modalităţi: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite. Conţinuturile alternative reprezintă trepte succesive, distincte, dar legate între ele de realizarea unui parcurs infracţional, iar unitatea infracţiunii rămâne neştirbită chiar dacă între momentele realizării acestor modalităţi alternative se interpune câte un interval mai mare de timp.

Astfel, în speţă, pretinderea formulată martorei denunţătoare D., în perioada aprilie-mai 2019, de către inculpatul A., privind transmiterea cu titlu gratuit a terenului de 1.000 mp (dezmembrat în două loturi de câte 500 mp) pentru a face un act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi apoi, după un interval de timp, primirea terenului la data de 09.06.2020, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat, sunt două faze succesive ale unei activităţi infracţionale unice.

Infracţiunea de luare de mită săvârşită prin două dintre cele două modalităţi alternative, respectiv prin pretinderea folosului necuvenit urmată, după trecerea unui interval de timp, de primirea folosului necuvenit pretins este cunoscută în doctrină ca fiind o infracţiune instantanee sau o infracţiune cu consumare anticipată.

Infracţiunea de luare de mită comisă prin modalitatea pretinderii şi a primirii după o anumită perioadă de timp a folosului necuvenit pretins este o infracţiune simplă care se săvârşeşte prin comiterea mai multor acţiuni (de pretindere şi de primire), la diferite intervale de timp, care sunt în strânsă legătură, săvârşite cu aceeaşi ocazie şi care au acelaşi scop. Prin urmare, în acest caz, după comiterea primei modalităţi (pretinderea) se continuă activitatea infracţională până la momentul comiterii celei de-a doua modalităţi (primirea).

Urmarea imediată a infracţiunii de luare de mită constă într-o stare de pericol pentru relaţiile de serviciu din cadrul entităţii în care lucrează subiectul activ al infracţiunii, stare de pericol abstract, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, atât a celei de pretindere, cât şi a celei de primire, fiind astfel amplificat în timpul activităţii infracţionale realizate prin cele două modalităţi prevăzute de textul incriminator.

Stabilirea datei săvârşirii infracţiunii de luare mită prin acţiunea de pretindere, urmată după o perioadă mai mare de timp, de acţiunea de primire a folosului necuvenit pretins, prezintă importanţă atât pentru a face distincţia între elementele materiale de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de luare de mită şi de spălare a banilor (realizate în speţă prin încheierea contractului autentificat de vânzare-cumpărare), cât şi pentru identificarea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunilor simple (constând în săvârşirea mai multor modalităţi alternative la diferite intervale de timp).

Astfel cum se cunoaşte, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru o infracţiune începe să curgă (ca regulă) de la data săvârşirii infracţiunii, astfel încât se impune identificarea momentului la care se consideră a fi săvârşită o infracţiune.

Conform dispoziţiilor art. 174 din C. pen.:

"Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice."

Cu privire la momentul consumării infracţiunilor simple (constând într-o singură acţiune sau inacţiune) a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, în decizia nr. 5/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, se face referire şi la doctrina care a stabilit că:

- "o infracţiune tip se consideră consumată atunci când toate condiţiile din conţinutul incriminării sunt întrunite, adică atunci când fapta, în obiectivitatea sa concretă, corespunde perfect obiectivităţii juridice din textul incriminator" (Vintilă Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 241);

- "infracţiunea fapt consumat se realizează atunci când activitatea infracţională prezintă toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia. Infracţiunea se consumă în momentul în care fapta săvârşită produce rezultatul tipic, potrivit legii, pentru existenţa infracţiunii în forma tip" (Costică Bulai, Bogdan N. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 438);

- "consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidenţă între fapta concret săvârşită de autor şi modelul-tip descris în norma de incriminare" (Florin Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, volumul I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 666).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat în decizia susmenţionată că data la care se consideră săvârşită o infracţiune (implicit momentul de la care începe să curgă, ca regulă, termenul de prescripţie a răspunderii penale raportat la aceasta) este data de la care fapta concret comisă dobândeşte relevanţă penală, respectiv momentul consumării. Totodată, Înalta Curte a reţinut, făcând referire la doctrina în materie, că infracţiunea simplă, sub raport obiectiv, se caracterizează printr-o activitate unică, ce produce rezultatul tipic şi nu cunoaşte un moment al epuizării distinct de cel al consumării, infracţiunea fapt epuizat fiind posibilă doar la infracţiunile continue, continuate, progresive şi la cele de obicei (V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 2000, pag. 244, reeditare curs 1939; V. Papadopol, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Bucureşti 1992, pag. 34; C. Bulai, Manual de drept penal, Bucureşti 1999, pag. fila x, C. Mitrache, Drept penal român, Bucureşti 1994, pag. 109).

În decizia nr. 5/2019, Înalta Curte a stabilit că momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obţinut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condiţiile cerute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârşită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip.

S-a arătat astfel că, atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune).

Acelaşi raţionament este valabil şi în cazul infracţiunilor simple, de pericol abstract, săvârşite prin mai multe modalităţi alternative, la intervale de timp unele faţă de altele. Momentul consumării infracţiunii este momentul în care infracţiunea s-a produs în configuraţia sa tipică, respectiv la momentul în care fapta săvârşită a produs starea de pericol abstract cerută de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip. În cazul infracţiunii de luare de mită săvârşită în modalitatea pretinderii, urmată după trecerea unui interval de timp de primirea folosului necuvenit pretins, starea de pericol abstract s-a produs încă de la momentul pretinderii folosului necuvenit, astfel că infracţiunea în forma sa tip s-a consumat în acest moment, iar continuarea activităţii infracţionale desfăşurate cu aceeaşi ocazie, prin săvârşirea acţiunii de primire a folosului necuvenit pretins, acţiune aflată în strânsă legătură cu acţiunea de pretindere şi având acelaşi scop, nu are nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii de luare de mită şi nici cu privire la calculul termenului de prescripţie.

În concluzie, în prezenta cauză, infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., a fost săvârşită de inculpatul A. în modalităţile alternative ale pretinderii şi primirii folosului necuvenit, respectiv prin pretinderea, în perioada aprilie- mai 2019, a suprafeţei de 1000 mp (două loturi de câte 500 mp) şi prin dobândirea acestei suprafeţe de teren la data de 9.06.2020, data încheierii în formă autentificată a contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte acţiunea inculpatului A., constând în încheierea, la data de 09.06.2019, a contractului autentificat de vânzare-cumpărare cu martora denunţătoare D., în condiţiile în care nu erau îndeplinite condiţiile de valabilitate ale unui contract de vânzare-cumpărare şi care a vizat exclusiv disimularea naturii ilicite a produsului infracţional şi crearea unei aparenţe de legalitate cu privire la dobândirea proprietăţii bunului de către inculpat, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte constată că nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Cu privire la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, reglementată, în prezent, în art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, în considerentele deciziei nr. 418/2019 a Curţii Constituţionale s-a reţinut că faptele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat. Aceste infracţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat. Curtea Constituţională a concluzionat că o asemenea reglementare, în privinţa elementului material al infracţiunii, nu ridică probleme din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 16/2016, a învederat faptul că infracţiunea de spălare a banilor nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare a banilor de individualitate, astfel că revine organelor judiciare să decidă dacă infracţiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în decizia menţionată că infracţiunea de spălare a banilor are caracter autonom, existenţa sa nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.

De asemenea, în hotărârea CJUE din 2 septembrie 2021, pronunţată în cauza C-790/19, LG şi MH, s-a stabilit că art. 50 din Cartă nu se opune ca autorul infracţiunii predicat să fie urmărit penal pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE, când faptele care stau la baza urmăririi penale nu sunt identice cu cele constitutive ale infracţiunii predicat. În cauza principală, revine instanţei de trimitere sarcina de a examina dacă închiderea acţiunii penale aferente infracţiunii predicat constituie efectiv o hotărâre penală definitivă. În concluzie, CJUE a statuat că art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale care prevede că infracţiunea de spălare a banilor, în sensul acestei dispoziţii, poate fi săvârşită de autorul activităţii infracţionale care a generat banii în cauză.

Or, în prezenta cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită în două dintre modalităţile alternative prevăzute de textul de incriminare, respectiv prin acţiunile de pretindere şi de primire a terenului reprezentând folos necuvenit, iar infracţiunea de spălare a banilor a fost săvârşită prin acţiunea de încheiere a contractului autentic de vânzare-cumpărare, care, de fapt, reprezintă acţiunea de dobândire a terenului. Prin urmare, în condiţiile exercitării acţiunii penale împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, constând în aceeaşi acţiune care constituie şi element material al infracţiunii de luare de mită, este evident faptul că infracţiunea de spălare a banilor nu are un caracter autonom şi nici subsecvent faţă de infracţiunea de luare de mită.

Totodată, prin această modalitate de formulare a acuzaţiilor penale, Înalta Curte constată că se încalcă principiul ne bis in idem reglementat de art. 6 din C. proc. pen., conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitive cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

Prin Hotărârea din 10 februarie 2009, pronunţată în cauza Zolotukhin c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că articolul 4 din Protocolul nr. 7 interzice ca o a doua infracţiune să fie pedepsită pe baza unor fapte identice sau în esenţă identice cu cele care au servit ca temei pentru prima infracţiune, indiferent de încadrarea sa juridică, identitatea faptelor reprezentând un ansamblu de circumstanţe factuale concrete care implică acelaşi făptuitor şi care sunt strâns legate între ele în timp şi spaţiu.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dispoziţiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu se aplică în situaţia concursului ideal de infracţiuni, adică atunci când una şi aceeaşi faptă constituie două infracţiuni distincte.

În rechizitoriul din prezenta cauză s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de spălare a banilor, în forma concursului real de infracţiuni, în condiţiile în care, potrivit textelor de incriminare, infracţiunea de luare de mită se realizează prin acţiunile de pretindere şi primire a folosului necuvenit, iar infracţiunea de spălare a banilor se realizează prin acţiunea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a provenienţei folosului necuvenit. Astfel, acţiunea penală a fost exercitată împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea acestor două infracţiuni cu privire la aceeaşi faptă, respectiv aceea de dobândire a terenului care a constituit elementul material al infracţiunii de luare de mită prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare autentificat. Aşa cum a fost concepută activitatea infracţională, dobândirea terenului de către inculpat nu se putea realiza decât prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi care reprezenta singura modalitate "de primire" a folosului necuvenit pretins. Prin urmare, se constată faptul că acţiunea de primire a bunului pretins şi acţiunea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a provenienţei s-au realizat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel că inculpatul nu poate fi condamnat definitiv de două ori pentru aceeaşi faptă, respectiv pentru aceea de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, modalitate în care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stabilit că principiul ne bis in idem nu se aplică în situaţia concursului ideal de infracţiuni, a arătat că ar apărea ca incompatibil cu prevederile sale judecarea şi pedepsirea de două ori a unei persoane pentru infracţiuni care au numai denumiri diferite, fiind necesar ca într-o asemenea situaţie să fie analizată împrejurarea dacă cele două infracţiuni au sau nu au aceleaşi elemente esenţiale. Astfel, în hotărârea din 29 mai 2001, pronunţată în cauza Franz Fischer v/Austria, Curtea a constatat că reclamantul a fost condamnat pentru două infracţiuni care s-au bazat pe aceleaşi elemente esenţiale, cu încălcarea principiului "non bis in idem".

În concluzie, Înalta Curte, constată că infracţiunile de luare de mită şi de spălare a banilor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată au fost săvârşite prin aceeaşi acţiune de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a terenului care a făcut obiectul acţiunii de luare de mită şi că aceasta nu putea constitui şi o acţiune de ascundere sau de disimulare a adevăratei provenienţe a terenului, de vreme ce terenul a fost dobândit tocmai prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Astfel, văzând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, fapta nefiind prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că este legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpatului A. pronunţată de prima instanţă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Împrejurarea că actul notarial de vânzare-cumpărare cuprinde elemente care nu corespund realităţii, cum este cazul plăţii efective a preţului de către inculpatul A. nu justifică şi reţinerea infracţiunii de spălare a banilor, deoarece constituie o împrejurare esenţială a săvârşirii infracţiunii de luare de mită în modalitatea primirii folosului necuvenit, fiind un mod de dobândire a acestuia. Tocmai de aceea, în mod corect, prima instanţă a şi dispus anularea acestui contract de vânzare-cumpărare încheiat în contextul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în forma pretinderii şi primirii folosului necuvenit. Transmiterea proprietăţii bunului imobil care a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită realizată prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat constituie element material al infracţiunii de luare de mită şi nu poate constitui în acelaşi timp şi element material al infracţiunii de spălare a banilor, aşa cum s-a evidenţiat în mod detaliat în considerentele acestei decizii.

Nu este fondată nici critica parchetului în sensul că instanţa de fond nu ar fi trebuit să dispună o soluţie de achitare pentru infracţiunea de spălare a banilor, ci ar fi trebuit să dispună schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea acestei infracţiuni. În cazul infracţiunii de fals intelectual, elementul material presupune o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său, adică alterarea adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă proba, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Or, în condiţiile în care singura modalitate în care inculpatul putea deveni proprietar al terenului care făcea obiectul infracţiunii de luare de mită era aceea a încheierii contractului autentificat de vânzare-cumpărare, este evident că acţiunea de alterare a adevărului prin încheierea actului notarial este inclusă în acţiunea de primire a terenului, element material al infracţiunii de luare de mită.

Totodată, chiar dacă s-ar fi încheiat un contract de donaţie între martora denunţătoare D. şi inculpatul A. cu privire la terenul în suprafaţă de 1000 mp, nu se poate afirma că acesta ar fi corespuns realităţii, astfel cum a susţinut parchetul în criticile formulate în apel, pentru simplul fapt că şi acest act notarial, de asemenea, ar fi atestat necorespunzător faptul că martora denunţătoare ar fi dispus de teren în favoarea inculpatului cu intenţia de a-l gratifica pe acesta. În cauză, s-au reţinut dispoziţiile art. 290 alin. (2) din C. pen., respectiv împrejurarea că martora denunţătoare D. a fost constrânsă de inculpatul A. să dea mita şi deci să încheie un act translativ de proprietate cu privire la terenul ce a făcut obiectul mitei. Astfel, chiar şi în cazul încheierii unui contract de donaţie, această acţiune ar fi constituit element material al infracţiunii de luare de mită, pentru care, desigur, inculpatul nu poate fi pedepsit de două ori, nefiind vorba despre un concurs ideal de infracţiuni.

Referitor la motivul de apel formulat de inculpatul B. cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat în primă instanţă, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 23 martie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 377 alin. (4) din C. proc. pen. şi, având în vedere decizia nr. 250/2016 a Curţii Constituţionale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de uzurpare a funcţiei prevăzută de art. 300 din C. pen., formulată la termenul de judecată din data de 08 decembrie 2021, de către inculpatul B.

S-a reţinut în încheierea menţionată că, fapta reţinută în sarcina inculpatului B. în rechizitoriu se circumscrie, în mod formal, laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, fiind descrise acţiunile de pretindere şi de primire a unei sume de bani cu titlu de mită, acţiuni care sunt specifice elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. la care face referire art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi nu elementului material al infracţiunii de uzurpare a funcţiei prevăzută de art. 300 din C. pen., al cărei element material îl constituie îndeplinirea unui act ce nu intră în atribuţiile funcţionarului public, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

De asemenea, în ceea ce priveşte analiza elementelor de tipicitate ale faptei reţinută în sarcina inculpatului şi care se circumscriu în mod formal infracţiunii de luare de mită, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţilor că aceasta se va realiza cu ocazia examinării apelurilor formulate în cauză şi care fac obiectul judecăţii, instanţa urmând a stabili dacă sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, inclusiv sub aspectul existenţei legăturii dintre fapta de pretindere şi îndeplinire a unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale inculpatului.

Înalta Curte constată fapta inculpatului B. constând în aceea că, în perioada aprilie-mai 2019, după discuţii anterioare cu inculpatul A., a pretins prin intermediul acestuia de la denunţătoarea D. suprafaţa de 1000 mp (2 loturi a câte 500 mp) pentru ca prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu în calitate de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie să îi ofere sprijin pentru emiterea titlului de proprietate urmată de primirea sumei de 30.000 euro în numerar cu titlu de mită întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.

Potrivit textului de incriminare al infracţiunii de luare de mită, respectiv art. 289 alin. (1) din C. pen., în cadrul laturii obiective, o condiţie ataşată elementului material constând în acţiunea de pretindere sau de primire a banilor sau a altor foloase necuvenite, este ca fapta să fie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale subiectului activ sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Inculpatul B. îndeplinea funcţia de director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie constituită la nivelul Comisiei Locale de Fond Funciar. În sentinţa apelată se arată în ce a constat contribuţia sa în ansamblul activităţii infracţionale, în exercitarea îndatoririlor sale de serviciu aferente funcţiilor exercitate:

- utilizarea în scop personal şi pentru a-şi maximiza valoarea folosului material necuvenit a datelor şi a informaţiilor la care avea acces în cadrul Direcţiei de Cadastru şi Fond Funciar, pentru identificarea unui teren neinventariat, liber, cu potenţial economic mai bun decât cel aflat în rezerva aflată la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar, cu privire la care să fie formulată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate de către numita D.;

- intervenţia la martora H. pentru soluţionarea cu celeritate a cererii numitei D., fără a-i oferi amănunte cu privire la caracterul nefondat al acestei cereri, prevalându-se exclusiv de ascendentul ierarhic asupra acesteia conferit de funcţia deţinută şi indicaţia insidioasă că preanalizase documentele, că se impune soluţionarea rapidă şi inducându-se astfel ideea că acestea sunt în regulă. De altfel, inculpatul avea în mod evident cunoştinţă de verificările deficitare realizate de funcţionarii din cadrul Direcţiei pe care o conducea, nefiind în niciun moment interesat pentru elaborarea unor proceduri operaţionale care să înlăture toate neregulile menţionate mai sus în cuprinsul rechizitoriului, având convingerea deplină că hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar nu putea fi decât una corespunzătoare voinţei sale şi a inculpatului A.;

- neîndeplinirea sarcinilor concrete, corespunzătoare calităţii de vicepreşedinte al comisiei locale de fond funciar şi semnarea formală a procesului-verbal de punere în posesie deşi cunoştea că nu se efectuase deplasarea la faţa locului, pentru identificarea şi delimitarea terenului în prezenţa solicitantului şi că, în mod evident, menţiunea că numita D. ar folosi acel teren era în mod evident nereală, mai mult semnătura acesteia pe procesul-verbal fiind obţinută ulterior, cu ajutorul celuilalt inculpat, A.;

- solicitările făcute angajaţilor subordonaţi pentru a i se comunica sosirea titlului de proprietate pe numele martorei D. şi demersurile comune făcute împreună cu inculpatul A. pentru ca acesta din urmă să intre în posesia actului în original şi nu titularul acestuia, tocmai pentru a se asigura că martora D. nu se va răzgândi şi le va transmite în mod gratuit cu titlu de mită, proprietatea celor 2 loturi de câte 1.000 mp, aspect care este confirmat şi de raportul de expertiză grafică din care rezultă că martora nu a semnat în registrul special pentru primirea titlului de proprietate.

Este evident faptul că toate aceste acţiuni săvârşite de inculpatul B. au fost săvârşite în cadrul îndatoririlor sale de serviciu fiind în strânsă legătură cu fapta de corupţie săvârşită, respectiv pretinderea şi primirea unui folos necuvenit de la beneficiarul actelor de serviciu public îndeplinite de inculpat.

Din fişelor postului comunicate, rezultă că acesta a avut atribuţii exprese privind:

- coordonarea activităţii Direcţiei Cadastru Fond Funciar, în lipsa arhitectului şef coordonând, de asemenea, şi activitatea Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, sens în care semnează şi contrasemnează toate actele emise de acest serviciu;

- semnarea şi verificarea documentelor întocmite de personalul din subordine, după verificarea documentaţiilor sub aspectul încadrării soluţiilor propuse în prevederile legislaţiei specifice.

În calitate de vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de Fond Funciar, inculpatul B. avea îndatorirea stabilită de art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv deplasarea în teren, în prezenţa solicitantului, pentru delimitarea acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de inculpatul B. cu privire la încadrarea juridică a faptei şi cu privire la soluţia de condamnare. Prima instanţă a constatat, în mod temeinic şi legal, că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. şi că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului B.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor realizată de prima instanţă, Înalta Curte constată că a fost realizată în urma unei evaluări judicioase a tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., pedepsele în cuantum egal cu minimul special redus cu o treime fiind corespunzătoare gravităţii faptelor şi periculozităţii fiecărui inculpat, de natură a asigura reeducarea acestora.

Critica inculpatului B. privind netemeinicia hotărârii instanţei de fond în sensul nereţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen., este neîntemeiată.

Potrivit art. 75 alin. (2) din C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:

a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;

b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

În doctrină, circumstanţele sunt definite ca acele împrejurări, stări, situaţii, calităţi, întâmplări sau alte date ale realităţii, care stau în afara conţinutului esenţial al infracţiunii, care au legătură cu fapta săvârşită sau cu persoana făptuitorului, sporesc sau nu gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea făptuitorului, putând determina fie o agravare, fie o atenuare a pedepsei concrete. În funcţie de anumite elemente care le diferenţiază, circumstanţele se clasifică în funcţie de obiectul la care se referă, în circumstanţe reale (cu privire la faptă) şi circumstanţe personale (cu privire la făptuitor).

Astfel, circumstanţele reale sunt acele împrejurări, stări, situaţii calităţi care sunt legate de faptă şi au în vedere obiectul şi latura obiectivă a faptei prevăzute de legea penală şi se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut şi le-au prevăzut - art. 50 alin. (2) din C. pen., art. 28 alin. (2) din C. pen. din 1969, iar circumstanţele personale sunt acele împrejurări, stări, situaţii calităţi, însuşiri care sunt legate de persoana făptuitorului şi care îl caracterizează sub aspectul periculozităţii sale. Acestea din urmă cuprind atât circumstanţele personale subiective (cele referitoare la legătura dintre participant şi atitudinea sa psihică în efectuarea actelor contributive la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, respectiv forma de vinovăţie cu care făptuitorul a acţionat, scopul urmărit, dorinţa de a se desista, căinţa activă), cât şi circumstanţele personale de individualizare (care privesc particularităţile persoanei participantului la săvârşirea infracţiunii, respectiv calitatea făptuitorului, antecedentele penale, raporturile cu victima etc.).

În acest sens, în decizia nr. 9/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reţinut că, "în conţinutul art. 75 alin. (2) din C. pen. legiuitorul a înţeles să includă şi alte situaţii, împrejurări care pot fi apreciate de instanţă drept circumstanţe atenuante judiciare, cu caracter personal, printre care la lit. a) a inclus şi "eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii" (acea căinţă activă) şi care conduc, atunci când sunt reţinute, la reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, în condiţiile stabilite de art. 76 din C. pen. (în norma penală anterioară efectele reţinerii acestei circumstanţe atenuante judiciare personale au vizat reducerea limitelor de pedeapsă sau a cuantumului amenzii care nu puteau coborî sub anumite limite/anumit cuantum stabilit de legiuitor, prin raportare la minimul special al pedepsei închisorii sau al amenzii)."

Pentru a fi incidente prevederile art. 75 alin. (2) din C. pen. este esenţială constatarea nu a unor date pozitive ce caracterizează, în genere, persoana infractorului, ci a unor elemente care particularizează de o aşa manieră contribuţia sa la fapta comisă ori poziţia sa subiectivă (inclusiv prin raportare la mobilul sau scopul urmărit), încât reflectă, în contextul faptei, o periculozitate incontestabil de scăzută a autorului său.

Ca atare, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. vizează situaţiile în care, din probele administrate rezultă că prin acţiunile efectuate ulterior comiterii faptei de care a fost acuzat, inculpatul urmăreşte, în mod neechivoc, fie să împiedice producerea rezultatului activităţii sale, fie să diminueze, remedieze sau să repare urmarea patrimonială produsă, ori principalele repercusiuni ale faptei.

Deopotrivă, jurisprudenţa instanţei supreme a statuat că incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - teza referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului - este determinată de existenţa unor elemente care particularizează contribuţia infractorului la fapta comisă sau poziţia sa subiectivă, reflectând o periculozitate scăzută a acestuia în contextul faptei comise. Elementele pozitive anterioare sau posterioare faptei, care caracterizează persoana infractorului, dar nu se raportează la fapta comisă, nu pot fi valorificate prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (ICCJ, SP, d.p. nr. 237/A din 1.10.2018, ds. nr. x/42/2016).

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpatul B. ce se referă la recunoaşterea faptelor, declaraţiile date, regretul manifestat şi oferirea de informaţii necunoscute anchetatorilor reprezintă elemente pozitive anterioare sau posterioare faptei, ce caracterizează persoana inculpatului şi nicidecum nu se raportează la infracţiunea săvârşită pentru a se reţine circumstanţa judiciară atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen.

Or, aceste din urmă circumstanţe personale posterioare comiterii faptei, reprezintă criterii legale generale de individualizare a pedepsei, expres prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., ce au fost valorificate în procesul de individualizare a sancţiunii ori la individualizarea executării pedepsei, şi nu se confundă cu împrejurările ce pot constitui circumstanţe atenuante judiciare, conform textului anterior menţionat.

În plus, Înalta Curte nu identifică date obiective care să justifice reţinerea circumstanţei atenuante judiciare, iar împrejurarea că inculpatul B. (deţinător al unei funcţii publice de a cărei esenţă este asigurarea încrederii cetăţenilor că autorităţile statului prin reprezentanţii săi îşi îndeplinesc atribuţiile cu respectarea legii) a înţeles să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu creează o stare de insecuritate socială şi reclamă o reacţie a organelor judiciare pentru a se restabili încrederea cetăţenilor în autorităţile publice.

Referitor la critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova privind greşita individualizare a pedepsei închisorii aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită, cât şi cu privire la modul de executare, sub supraveghere.

Reevaluând circumstanţele obiective concrete în care au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, mijloacele folosite, urmările socialmente periculoase produse, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit, instanţa de apel apreciază că infracţiunile săvârşite au o gravitate însemnată, dar diferenţiată, ce justifică stabilirea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum echivalent minimului special legal.

Contrar susţinerilor acuzării, Înalta Curte constată că pedepsele principale aplicate inculpaţilor A. şi B. reflectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, astfel încât criticile formulate nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. "Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta."

Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 prevăd că "infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din C. pen., de dare de mită - prevăzută la art. 255 din C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din C. pen. şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."

Infracţiunea de luare de mită este o infracţiune de pericol menită să protejeze relaţiile sociale referitoare la normala activitate a autorităţilor, instituţiilor publice, a operatorilor economici sau persoanelor juridice cu capital majoritar sau integral de stat, a persoanelor care exercită un serviciu de interes public sau a oricărei persoane juridice. În doctrină s-a arătat că valoarea socială protejată prin incriminarea infracţiunii de luare de mită este onestitatea funcţionarilor statului, care nu trebuie să solicite sau să primească niciun beneficiu suplimentar pentru exerciţiul funcţiei publice şi nici nu trebuie să vândă beneficiul statutului lor celor care sunt interesaţi (Noul C. pen., partea specială. Analize, explicaţii, comentarii, coordonator Sergiu Bogdan, Ed. Universul Juridic. Bucureşti 2014, pag. 413).

Deopotrivă, instanţa de fond a avut în vedere că inculpaţii A. şi B. au beneficiat de procedura simplificată a judecăţii, recunoscând faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicitând ca judecata să se realizeze doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel, potrivit art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. "Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de luare de mită pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B. este închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

Aşa cum s-a arătat, inculpaţii au beneficiat de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, drept pentru care intervalul de pedeapsă în care s-a individualizat sancţiunea pentru infracţiunile comise de aceştia, ca urmare a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă potrivit art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., este cuprins între un an şi 9 ani şi 4 luni închisoare.

Instanţa de fond a aplicat inculpatului A. o pedeapsă în cuantum de 2 ani şi 8 luni închisoare, respectiv inculpatului B. o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare, uşor superioară limitei minime speciale prevăzută de lege pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită.

Prevenţia specială presupune o adaptare a pedepsei atât la periculozitatea faptei, cât şi la persoana inculpatului.

Fără a tăgădui gradul de pericol social concret al infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpaţii A. şi B., instanţa de apel valorifică şi criteriul legat de comportamentul procesual al inculpaţilor, respectiv conduita în cursul procesului penal ce s-a înscris în parametrii de recunoaştere totală a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, având o atitudine sinceră şi cooperantă, asumându-şi responsabilitatea faptelor comise.

În egală măsură, pledează în favoarea menţinerii cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Astfel, inculpatul A. are vârsta de 52 de ani, este căsătorit, are în întreţinere un copil minor, nu are antecedente penale, are studii superioare fiind suspendat din profesia de avocat, pe parcursul procesului penal a recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată. Nu în ultimul rând, acesta şi-a dat demisia din funcţia deţinută la momentul comiterii infracţiunilor, în prezent, fiind angajat la o societate comercială, conform contractului individual de muncă depus în copie la dosar.

De asemenea, inculpatul B. are vârsta de 38 de ani, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, are studii superioare- este licenţiat al Facultăţii de Geografie Universitatea Bucureşti şi al Universităţii din Petroşani Facultatea de Mine, deţine două diplome de master, este o persoană bine integrată în societate şi nu este cunoscut cu antecedente penale, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Nu în ultimul rând, a arătat că prezintă afecţiuni medicale dovedite cu înscrisurile depuse.

În lipsa unor elemente probatorii care să indice contrariul acestor concluzii ale instanţei de fond, instanţa de apel constată că pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani aplicate inculpaţilor prin sentinţa apelată, constituie o pedeapsă justă, aptă să conducă la atingerea scopului preventiv şi educativ al sancţiunii, critica Ministerului Public sub acest aspect fiind, aşadar, lipsită neîntemeiată.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, dispusă de prima instanţă, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, instanţa de control judiciar consideră că este suficientă pentru atingerea scopului coercitiv, de exemplaritate şi educativ al pedepsei, fiind în măsură să susţină conştientizarea consecinţelor faptei comise şi o conduită viitoare pozitivă.

Termenul de supraveghere de 4 ani, reprezintă o perioadă suficientă în care conduita inculpaţilor va fi atent supravegheată, prin intermediul măsurilor şi obligaţiilor dispuse în conformitate cu prevederile art. 93 din C. pen., acestea fiind o garanţie a atingerii scopului pedepsei.

Evaluând complexitatea şi gravitatea activităţii infracţionale deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că menţinerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei poate conduce la atingerea completă a funcţiilor pedepsei pentru ca inculpaţii să conştientizeze necesitatea şi rolul educativ al unui plus de coerciţie, corespunzător tuturor faptelor penale comise.

Conduita procesuală corespunzătoare manifestată de inculpaţii A. şi B., opţiunea acestora de a contribui la lămurirea împrejurărilor cauzei şi, ulterior, de a fi judecaţi în procedură simplificată, alături de datele personale favorabile (inculpaţii fiind persoane integrate în mediul social şi familial, infracţiunile deduse judecăţii marcând primul său conflict cu legea penală) pun în lumină o periculozitate socială mai redusă a persoanei celor doi inculpaţi şi justifică aplicarea unor pedepse cu închisoare echivalente minimului special legal, redus cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 154 din data de 15 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova vor rămâne în sarcina statului şi se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat B. va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 154 din data de 15 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă apelantul inculpat B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM