Cassation appeal dismissed, upholding conviction for refusal to submit to biological sample collection under Art. 337 Penal Code

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1134 pronunţată la data de data de 09.09.2021 de Judecătoria Cluj-Napoca, îndreptată prin încheierea din 23.09.2021, în baza art. 337 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (1) şi raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 900 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 1646/A din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1134/09.09.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 17 ianuarie 2022, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, în principal, încetarea procesului penal, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esenţă, prin motivele invocate în susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv pentru faptul că a dormit în maşină, în data de 21.11.2016, învederând, totodată, că nu există probe certe, concludente şi necontradictorii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 337 alin. (1) C. pen.

Recurentul a făcut trimitere la situaţia de fapt reţinută prin rechizitorul din 12.08.2019 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu referire la conţinutul mijloacelor de probă administrate în cauză (declaraţiile martorilor B. şi C., procesul-verbal din data de 21.11.2016, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 21.11.2016, declaraţia sa de suspect din 22.05.2018).

A criticat modalitatea de administrare a probelor în faza de urmărire penală şi a menţionat că nu a beneficiat de o instanţă imparţială, ci de una părtinitoare faţă de modul de desfăşurare a cercetării judecătoreşti.

A susţinut că, ulterior trimiterii sale în judecată, în faţa instanţei de fond, nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 CEDO, arătând că instanţa a procedat la analizarea formală a probelor din faza de urmărire penală, recurentul făcând, din nou, referire la audierea martorului B., la declaraţia sa dată în calitate de inculpat, precum şi la omisiunea instanţei de a administra probatorii în vederea lămuririi aspectelor de fond ale cauzei, precum şi pentru stabilirea, mai presus de orice îndoială, a vinovăţiei sale, cu ignorarea dispoziţiilor prev. de art. 103 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie s-a mai arătat că refuzul de a sufla în etilotest nu este infracţiune, ci doar refuzul prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar acest refuz trebuie să fie unul expres, nu unul subînţeles şi venit ca urmare a faptului că a refuzat să sufle iniţial în etilotest.

Recurentul a considerat că instanţa de fond a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 11 luni, atât pentru o faptă pe care nu a comis-o, cât şi pentru o faptă care nu întruneşte condiţiile de tipicitate din perspectiva subiectului activ al infracţiunii prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., care trebuie să fie o persoană ce a condus un autoturism pe drumurile publice sau să-l fi pus în mişcare anterior solicitării acestuia de a sufla în etilotest şi, ulterior, să-i fie solicitat să se deplaseze la o instituţie medicală în vederea prelevării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cât priveşte decizia pronunţată de instanţa de apel, recurentul a susţinut că aceasta este nelegală şi neîntemeiată, din aceeaşi perspectivă a condamnării sale pentru o faptă pe care nu a comis-o şi care nu este prevăzută de legea penală.

În susţinerea acestor critici, recurentul a arătat că instanţa de apel a analizat în mod formal motivele de apel, nu s-a aplecat asupra aspectelor de fapt şi a circumstanţelor cauzei, nu a dorit lămurirea contradicţiilor flagrante din cuprinsul declaraţiilor martorilor C. şi B. Deopotrivă, a susţinut că instanţa de apel a omis analizarea conţinutului celor două procese-verbale din 21.11.2016 întocmite de agenţii de la secţia 1 Poliţie Cluj-Napoca şi de Biroul Rutier Cluj-Napoca şi nu şi-a exercitat rolul activ pentru lămurirea situaţiei concrete din 21.11.2016.

A mai învederat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor sale de apel vizând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la pedepsele accesorii şi complementare.

Totodată, în susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul A. a menţionat că instanţa de apel nu a analizat prevederile art. 336 din perspectiva dispoziţiilor art. 337 alin. (1) C. pen., cu privire la condiţiile în care se poate reţine fapta prev. de art. 337 C. pen., precum şi calitatea de conducător auto (care nu se referă la deţinerea permisului, ci la conducerea efectivă a unui autovehicul pe drumurile publice) a persoanei care refuză recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la momentul la care acesta conduce un autovehicul pe drumurile publice.

Recurentul a mai arătat, referitor la cazul de casare invocat, că acesta vizează situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care, în mod greşit, instanţa a considerat-o infracţiune întrucât, în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii ca infracţiune. A susţinut că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o faptă care nu îmbracă tipicitatea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

A arătat că fapta de a refuza recoltarea celei de-a doua mostre biologice de sânge nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, învederând că s-a supus recoltării probelor biologice şi a acceptat recoltarea primei probe biologice, însă a refuzat a doua recoltare de mostre biologice.

A mai a susţinut că faptei prev. de art. 337 alin. (1) C. pen. pentru care a fost condamnat îi lipseşte intenţia directă, ca şi formă de vinovăţie, atât timp cât nu a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, ci a refuzat testarea cu aparatul alcooltest.

Nu în ultimul rând, a precizat că un aspect esenţial, din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate a infracţiunii prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., o reprezintă calitatea specială pe care trebuie să o deţină subiectul activ, respectiv cea de conducător auto care să posede permis de conducere, ce presupune ca, anterior opririi în trafic de către organul de poliţie, să fi condus, respectiv să fi pus în mişcare un autovehicul pentru care legea să prevadă obligativitatea deţinerii unui permis de conducere, şi nicidecum doar să fi dormit în autoturism şi să deţină cu orice titlu autovehiculul în cauză. Or, în cauză, recurentul a arătat că nu există probe din care rezultă că a condus autoturismul în dimineaţa zilei de 21.11.2016, precizând că doar a dormit în interiorul acestuia.

Prin încheierea din 02 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., indicat de acesta, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 337 alin. (1) C. pen. În acest sens, s-a precizat că, urmează a fi evaluate prin prisma cazului de casare enunţat aspectele susţinute de recurent referitoare la latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii, cât şi cu referire la subiectul activ al infracţiunii.

În cuprinsul aceleiaşi încheieri, raportat la motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, s-a mai precizat că, nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., criticile cu privire la existenţa ori suficienţa probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare, cele referitoare la desfăşurarea urmăririi penale sau a cercetării judecătoreşti, aspectele în legătură cu presupusa imparţialitate a instanţei şi cele prin care se reclamă analiza formală a motivelor de apel. De asemenea, s-a subliniat că, pe calea recursului în casaţie nu este permisă nicio analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau o nouă apreciere a materialului probator, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept.

Referitor la aspectele privind soluţia de încetare procesului penal, Înalta Curte a menţionat că, în baza art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., legiuitorul a dat posibilitatea promovării recursului în casaţie exclusiv pentru situaţia în care prin decizia instanţei de apel, în mod greşit, se dispune încetarea procesului penal. Or, s-a constatat că, în prezenta cauză, împotriva recurentului s-a pronunţat o soluţie de condamnare, aşa încât, de plano, instanţa de recurs nu ar putea evalua motivele prezentate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 şi decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secţia Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

Preliminar, în ceea ce priveşte susţinerile apărătorului ales, reiterate cu ocazia dezbaterilor orale pe fondul recursului în casaţie, respectiv cele vizând lipsa probelor care să dovedească săvârşirea infracţiunii, neexercitarea rolului activ de către instanţele anterioare, tergiversarea soluţionării cauzei de către organele judiciare, încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte reaminteşte că prin încheierea de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie din data de 02.03.2022 s-a menţionat, în mod expres, că acestea nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Or, încheierea de admitere în principiu determină cadrul procesual sub aspectul limitelor judecării prezentei căi extraordinare de atac.

În speţă, instanţa de apel, efectuând un examen propriu al materialului probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta supusă analizei (refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.) există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul A.

Conform art. 337 C. pen., refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Refuzul - element material al infracţiunii, are semnificaţia unui act comisiv, explicit, prin care conducătorul vehiculului aduce la cunoştinţa organului judiciar sau a celui medical îndreptăţit să efectueze prelevarea de mostre biologice că nu doreşte să fie supus acestui procedeu.

Comiterea faptei în discuţie se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul şi care prezintă condiţiile prevăzute de lege pentru a i se putea cere prelevarea de mostre biologie necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive (C. pen., comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, ediţia 3, pag. 1563).

Conducătorul vehiculului este un subiect activ general, putând fi orice persoană care exercită în fapt această calitate.

Cu privire la fapta dedusă judecăţii şi analiza probatoriul din care rezultă săvârşirea acesteia, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele logico-juridice expuse de prima instanţă.

Astfel, în cauză, starea de fapt valorificată prin decizia recurată, constă în esenţă, în aceea că, la data de 21 noiembrie 2016, în intervalul orar 04:50 - 06.00, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, după care a oprit autoturismul pe str. x şi a adormit, iar la sosirea organelor de poliţie a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi prelevarea de mostre biologice, deşi emana halenă alcoolică.

Din modul de descriere a faptelor prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă (intenţia) ale infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea.

Referitor la susţinerile recurentului, în sensul că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen. întrucât nu a fost conducător auto în înţelesul legii penale, ci doar a fost surprins dormind în interiorul autoturismului, Înalta Curte constată că situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, infirmă acest motiv de recurs în casaţie. Astfel, prima instanţă, precum şi instanţa de apel au reţinut, pe baza probelor administrate în cauză (proba testimonială şi actele întocmite de organele de poliţie), că recurentul inculpat, anterior depistării sale, dormind la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare C-9114-CF, pe str. x din mun. Cluj-Napoca, a condus maşina pe str. x din mun. Cluj-Napoca şi a acroşat, respectiv avariat două vehicule. De asemenea, s-a mai reţinut că, la solicitarea organelor de poliţie, din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, numitul A. a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest pentru stabilirea gradului de alcoolemie în aerul expirat, cât şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

Astfel cum s-a arătat anterior, săvârşirea faptei prevăzute de art. 337 C. pen. se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul, împrejurare incidentă şi în speţă, aşa încât, contrar motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată, în baza situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel, că recurentul A. avea calitatea de conducător auto cerută de lege, la momentul la care a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În apărarea sa, recurentul A. a mai susţinut că nu a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice, ci doar testării cu aparatul etilotest, iar instanţa de apel i-a respins calea de atac exercitată, fără a motiva întrunirea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 C. pen. privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, în absenţa căreia nu poate fi reţinută nici infracţiunea prev. de art. 337 C. pen.

Înalta Curte subliniază că infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. are o consumare instantanee, care se produce la momentul refuzului de recoltare sau al sustragerii de la aceasta, independent de probarea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 C. pen.

Ca atare, recoltarea probelor biologice la un anumit interval de timp, chiar dacă acestea ar fi fost în măsură să permită sau nu stabilirea unei alcoolemii în cauză, nu reprezintă un element care să conducă la concluzia că refuzul recurentului inculpat nu constituie infracţiune, urmarea socialmente periculoasă producându-se imediat. Această urmare constă, pe de o parte, în starea de pericol abstract la adresa siguranţei pe drumurile publice, iar pe de altă parte, în obstrucţionarea actului de justiţie.

Totodată, instanţa de recurs în casaţie nu poate primi susţinerile recurentului în sensul că refuzul de a fi supus testării cu aparatul etilotest a condus automat la reţinerea refuzului său de a se supune recoltării probelor biologice, în condiţiile în care starea de fapt reţinută prin decizia recurată, diferă substanţial de cea prezentată de către recurent şi demonstrează întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii prev. de art. 337 alin. (1) C. pen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală sau că nu a fost nu a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.

Procesat de GGC - LM