Mandate revocation: appellate motivation defect for ignoring absence of evaluation procedure and contradictorily shifting burden of proof

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi, R.A. Aeroportul Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a R.A. Aeroportul Iaşi privind revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018, iar cu caracter subsidiar obligarea R.A. Aeroportul Iaşi la plata de daune-interese, potrivit art. 18 alin. (3) din contractul de mandat nr. x/14.05.2018 coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. şi art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Pârâta R.A. Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de primul capăt de cerere. Totodată, a mai invocat şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.

Pârâta a invocat şi excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere.

Pârâtul Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.03.2020, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Iaşi, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi, a respins excepţia prematurităţii formulării cererii, invocată de pârâta R.A. Aeroportul Iaşi, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul întâi de cerere, invocată de pârâtul Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi a calificat excepţiile inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi, ca fiind apărări de fond, ce vor fi analizate ca atare ulterior.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 851/2020 pronunţată în şedinţa publică de la 16 iulie 2020 de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi şi R.A. Aeroportul Iaşi.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 258/13 mai 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 851/16.07.2020, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care o schimba în parte; a admis în parte acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu RA Aeroportul Iaşi şi Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi şi a obligat pârâtul RA Aeroportul Iaşi la plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 8000 RON cu titlu de daune-interese.

S-au păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

A fost obligat intimatul RA Aeroportul Iaşi la plata în favoarea apelantei A. a sumei de 252,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul R.A. Aeroportul Iaşi.

În cuprinsul cererii de recurs formulate personal de recurenta-reclamantă A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat; casarea celor două hotărâri judecătoreşti; anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a Consiliului de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi prin care s-a dispus revocarea mandatului său; reintegrarea sa în funcţia din care a fost abuziv revocată; acordarea de despăgubiri pentru perioada în care a fost prejudiciată ca urmare a Hotărârii nr. 45/24.06.2019 a Consiliului de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi, de la data acesteia până la sfârşitul perioadei contractului de mandat, sau pentru perioada cuprinsă între revocarea sa abuzivă şi reintegrare (după caz).

Se face o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 18 pct. 3 coroborat cu art. 5 alin. (1) din contractul de mandat, în sensul că este exclus ca dispoziţiile din art. 18 pct. 3 care prevede "daune-interese respectiv o indemnizaţie fixă lunară prevăzută de art. 5 alin. (1)" să se refere la o indemnizaţie. Folosirea termenului de "lunară" înseamnă "pe fiecare lună" şi nu o singură dată.

Dar folosirea termenului de "lunară" presupune aplicarea acestei daune la mai multe luni, de mai multe ori, la intervale regulate de 30 de zile.

Deci a fost privată de o remuneraţie pe o perioadă de 35 luni, aceste venituri care i se cuveneau sunt expresia contravalorii unui drept subiectiv-dreptul la muncă, or există alt principiu de drept care statuează garantarea şi ocrotirea drepturilor subiective civile.

In mod greşit, cele două instanţe au stabilit că aceasta depunea o muncă în baza unui contract civil de mandat clasic, or contractul de mandat statuat de O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, este mai mult o varietate a unui raport de muncă cu sarcini extinse, unde mandatarul plăteşte toate sarcinile fiscale ca la un contract de muncă (asigurări, contribuţii, impozite, CASS, CAS, etc.) pe când la contractul de mandat oneros prevăzut de C. civ., la acele venituri se plătesc doar impozitele pe venit.

În aceste condiţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2031 alin. (1) din C. civ. referitoare la încetarea unui astfel de mandat, fără ca acela să poată fi tras la răspundere sau motivele pentru care se face o astfel de încetare să scape controlului instanţei şi aplicării măsurilor reparatorii (respectiv repunerea în situaţia anterioară, reintegrare, etc.).

Regula de drept spune că dispoziţiile speciale se completează cu dispoziţii legale generale, dar nu cu dispoziţii speciale ale unui contract asemănător. Dispoziţiile speciale din O.U.G. nr. 109/2011 se completează cu dispoziţiile generale aplicabile relaţiilor de muncă şi nu cu dispoziţii speciale aplicabile unui contract asemănător şi anume contractul de mandat reglementat de C. civ.

Contractul de mandat prevăzut de C. civ. este un contract prin care o parte numită mandatar se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi numite mandant.

Or, contractul de mandat prevăzut de O.U.G. nr. 109/2011 încredinţează mandatarului "conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii unei regii autonome pe bază de indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari", deci un cumul de fapte şi activităţi (ceea ce defineşte cuvântul muncă) pentru obţinerea unor indicatori de performanţă, adică cu obligaţii de rezultat.

Actele juridice prevăzute de C. civ. sunt identificate exact în conţinutul contractului de mandat, iar rezultatul acestora ţine de natura actului juridic ce trebuie încheiat, nu de munca, creativitatea, volumul de activitate, perseverenţa, atenţia, etc. ale mandatarului ca la mandatul reglementat de O.U.G. nr. 109/2011.

Având în vedere considerentele de mai sus, solicită reîncadrarea juridică a raportului său cu instituţia RA Aeroport Iaşi ca fiind un raport de muncă, plătit cu program fix, cu drept la concediu de odihnă, cu drept la concediu medical (la nevoie) şi nu un raport de reprezentare cum este prevăzut în C. civ.

In concluzie, având în vedere că atât decizia civilă a Curţii de Apel Iaşi, cât şi sentinţa civilă a Tribunalului Iaşi au fost pronunţate fără respectarea unor principii esenţiale ale dreptului în general şi ale dreptului civil în special şi că motivele pe care s-au sprijinit cele două hotărâri sunt în mare parte contradictorii şi străine naturii reale a cauzei, rezultă că au fost aplicate greşit normele de drept material.

Prin recursul formulat de recurentă prin avocat, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecata aşa cum a fost formulată şi precizată.

De asemenea, solicită şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

Referitor la motivele de apel ce privesc faptul că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut că revocarea contractului de mandat a fost intempestivă, respingându-le ca fiind neîntemeiate, Curtea de apel a procedat greşit.

Astfel, din probele administrate în faza de apel, Curtea a reţinut că raportul nr. x/16.05.2019, prin care Directorul General a solicitat Consiliului de Administraţie să analizeze oportunitatea şi legalitatea menţinerii sau revocării mandatului reclamantei, conform art. 18 alin. (1) lit. b), i)-a adus la cunoştinţă sub semnătură de primire şi a fost supus analizei Consiliului de Administraţie în cadrul şedinţei de Consiliu de Administraţie din data de 20.05.2019.

Prin Hotărârea nr. 45/24.06.2019 a Consiliului de Administraţie prin care a fost revocat Contractul de mandat nr. x/14.05.2018 i s-a acordat un termen de preaviz de 15 zile, astfel încât Curtea de Apel a considerat că nu poate reţine faptul că revocarea mandatului a intervenit într-un mod intempestiv.

Însă, Curtea de Apel a considerat că sunt întemeiate motivele invocate de reclamantă, prin care se dovedea faptul că instanţa de fond a greşit atunci când a reţinut că revocarea mandatului ar avea o justă cauză.

Astfel, revocarea contractului de mandat este absolut justificată în situaţiile în care mandatarul are o conduită comisivă sau omisivă care contravine obligaţiilor sale asumate prin contract şi care sunt de natură să afecteze grav interesele mandantului.

Potrivit art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, contractul de mandat este acordul de voinţă încheiat între regia autonomă, reprezentată de Consiliul de Administraţie şi directorul general sau directorii regiei autonome, care include în anexă şi indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari, aprobaţi de Consiliul de Administraţie.

Curtea de Apel a mai reţinut şi faptul că în cazul de faţă este vorba despre un mandat acordat de către Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi reclamantei în baza prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 care reglementează guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Astfel, alegerea mandatarului de către Consiliul de Administraţie nu s-a realizat potrivit voinţei membrilor Consiliului, ci ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute de art. 18 alin. (4)-(8) din O.U.G. nr. 109/2011, selecţia acestuia fiind efectuată cu respectarea principiilor liberei competiţii, nediscriminării, transparenţei şi asumării răspunderii de către o comisie formată din specialişti în recrutare.

In condiţiile în care alegerea mandatarului nu s-a făcut de către Consiliul de Administraţie, ci de către o comisie formată din specialişti în recrutare, Curtea de Apel a reţinut în mod corect faptul că, deşi Consiliul de Administraţie putea, în baza art. 2031 C. civ., să revoce oricând mandatul chiar fără nicio justificare, atât timp cât l-a revocat pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către mandatar, avea obligaţia de a respecta principiul transparenţei care impunea motivarea hotărârii luate şi arătarea tuturor probelor în baza cărora s-a concluzionat că mandatarul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.

In cuprinsul Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 45/45/24.06.2019 s-a reţinut că revocarea mandatului s-a dispus ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor reclamantei, aşa cum ar reieşi din Raportul de evaluare al directorilor de la R.A. Aeroportul Iaşi pentru anul 2018, înregistrat la Consiliul de Administraţie sub nr. x/20.06.2019 şi Raportul nr. x/16.05.2019 al Directorului General.

Însă, intimata a recunoscut expres faptul că nu există la nivelul R.A. Aeroportul Iaşi un regulament de evaluare a directorilor din cadrul Regiei, astfel încât nu se poate verifica dacă evaluarea reclamantei a fost efectuată pe baza unor criterii obiective aplicabile nediscriminatoriu tuturor directorilor. Evaluarea activităţii desfăşurate de către aceasta s-a efectuat în lipsa sa, iar din probele administrate a rezultat că la aprecierea activităţii sale s-a avut în vedere şi declaraţia dată de numita B., în calitate de şef al Serviciului Financiar Contabil.

Curtea de apel a mai reţinut şi faptul că, în condiţiile în care după revocarea mandatului acordat, noul mandat de Director Economic a fost semnat chiar cu numita B., există suficiente dubii cu privire la obiectivitatea şi realitatea celor menţionate în faţa comisiei de evaluare de către aceasta.

Chiar din probele administrate în cauză nu rezultă ca intimata a verificat şi din alte surse informaţiile date de către numita B. cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor şi le-a luat în considerare deşi proveneau de la un subaltern al său care, aşa cum s-a dovedit ulterior, era interesat de ocuparea postului de director economic.

Deşi prin adresa nr. x/22.05.2019, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la toate aspectele care i s-au imputat în Raportul nr. x/16.05.2019 invocând argumente legale şi aducând probe în sensul celor susţinute, nu rezultă că intimata ar fi analizat toate aceste susţineri şi ar fi efectuat verificări cu privire la aspectele învederate.

Mai mult decât atât, prin Hotărârea nr. 141 privind încetarea contractelor de mandate ale unor membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Iaşi, emisă de Consiliul Judeţean laşi, s-a dispus încetarea contractelor de mandat ale unor membri ai Consiliului de Administraţie (C. şi D.), pentru motivul că nu au studii superioare. Aceştia au ocupat foarte mulţi ani funcţii în cadrul R.A. Aeroportul Iaşi, inclusiv în Consiliul de Administraţie, fără să aibă studii superioare, deşi era o cerinţă obligatorie a legii.

Contrar susţinerilor intimatei, art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. nu instituie prezumţia de culpă a mandatarului în neîndeplinirea mandatului. Este adevărat că mandatarul are obligaţia de a exercita mandatul cu diligenţa unui bun proprietar şi din acest motiv el trebuie să dovedească că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat, dar din moment ce a făcut această probă, revine mandantului sarcina de a proba contrariul.

In mod corect a reţinut Curtea de Apel că reclamanta a arătat care a fost motivul pentru care nu au fost acordate reduceri comerciale pentru companiile aeriene, pentru care nu a fost întocmit cash-flow-ul sau pentru care nu s-a realizat politica tarifară, astfel încât îi revenea intimatei sarcina să combată prin probe invocate de reclamantă şi să dovedească că nu există justificare reală care să o exonereze de îndeplinirea acestor sarcini.

Pentru respectarea principiului transparenţei care a stat la baza încheierii contractului de mandat, intimata avea obligaţia de a arăta punctual obligaţiile pe care nu le-a îndeplinit, precum şi de a dovedi că aceste obligaţii îi incumbă, putea să le îndeplinească independent de participarea altor persoane şi nu s-a întâmplat în acest mod.

Curtea de Apel a mai reţinut că atât timp cât intimata nu a probat faptele imputate reclamantei, catalogate ca fiind obligaţii contractual neîndeplinite şi având o importanţă suficientă pentru a justifica revocarea mandatului, acea revocare nu a avut un caracter justificat.

Referitor la solicitarea de obligare a intimatei la plata daunelor suferite ca urmare a revocării nejustificate a mandatului, în cuantum de 252.571 RON, Curtea de Apel a admis-o în parte.

Potrivit disp. art. 2032 C. civ., mandantul care revocă mandatul este ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de mandatar. El este de asemenea obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive.

Art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 prevede faptul că directorii pot fi revocaţi de către Consiliul de Administraţie, conform legii, în condiţiile stabilite în contractul de mandat. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauza este îndreptăţit la plata unor daune-interese, potrivit contractului de mandat.

Conform art. 18 alin. (3) din contractul de mandat, în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, mandatarul este îndreptăţit la plata unor daune-interese, respectiv o indemnizaţie fixă lunară prevăzută la art. 5 alin. (1) din contract.

In baza acestor prevederi, Curtea de Apel a reţinut faptul că părţile, prin acordul lor de voinţă, au stabilit cuantumul daunelor-interese, cuvenite acesteia în cazul revocării mandatului fără justă cauză, la nivelul unei remuneraţii lunare care, potrivit art. 5 alin. (1) din contract este în cuantum de 8.000 RON.

Sintetizând, consideră că recursul pe care l-a formulat se datorează:

1. În primul rând faptului că instanţa de apel a reţinut că revocarea mandatului nu a avut un caracter justificat, dar nu a dispus anularea Hotărârii nr. 45/24.06.2019 privind revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018 emise de R.A, Aeroportul Iaşi;

2. Curtea de apel a calculat în mod eronat cuantumul daunelor care i se cuvin. Reclamanta era îndreptăţită la plata unei sume totale de 252.571 RON, compunându-se din componenta fixa de 220.571 RON şi componenta variabilă de 32.000 RON. Calculul detaliat se afla la dosarul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată.

Prin cererea de recurs, pârâta R.A. Aeroportul Iaşi solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată, cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerii sentinţei civile nr. 851/16.07.2020 ca fiind legală şi temeinică.

De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Decizia recurată este nelegală, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs fiind cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul I de recurs: nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 258/2021 este nelegală întrucât pe de o parte aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Din considerentele deciziei civile nr. 258/2012 nu rezultă faptul că instanţa de control judiciar a examinat susţinerile şi mijloacele de apărare formulate atât la fond cât şi în apel de către R.A. Aeroportul Iaşi, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi constituie motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este garanţia procesului echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel încât aceasta trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că ale lor cereri şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Analiza considerentelor deciziei recurate relevă faptul că nu au fost respectate cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.

Prin decizia civilă nr. 258/2021 nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile şi probele depuse la dosar de care regie, deşi s-a făcut pe deplin dovada revocării cu justă cauză din funcţia de Director Economic a intimatei A..

Instanţa de apel se limitează să enumere încălcările identificate de Directorul General prin Raportul nr. x/16.05.2019, fără a arata motivele şi probele în baza cărora au fost înlăturate toate alegaţiile şi probele care susţineau revocarea cu justă cauză a contractului de mandat al intimatei.

Astfel, instanţa de apel reţine: "Contrar susţinerilor pârâtei - intimate art. 2010 alin. (1) teza finala C. civ. nu instituie prezumţia de culpă a mandatarului în neîndeplinirea mandatului. Intr-adevăr mandatarul are obligaţia de a exercita mandatul cu diligenţa unui bun proprietar şi din acest motiv el trebuie să dovedească că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat, dar din moment ce a făcut această probă, revine mandantului sarcina de a proba contrariul".

Dimpotrivă, în materia contractului de mandat remunerat, există prezumţia de culpă a mandatarului (art. 2010 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 2018 alin. (1) C. civ.- "dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar"), apreciată în raport de criteriul abstract al persoanei prudente şi diligente, iar mandatarul trebuie să dovedească faptul că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligaţiile din contractul de mandat, sarcina probei în acest sens revenind apelantei (Decizia nr. 2226/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă).

Nu rezultă de nicăieri care au fost acele motive, respectiv care au fost probele care au creat convingerea instanţei că intimata-reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar constatările Directorului General din Raportul nr x/16.05.2019 că ar fi incorecte sau nereale, astfel încât să schimbe sentinţa civilă nr. 851/16.07.2020.

Singurele observaţii ale instanţei de apel sunt acelea că nu poate analiza dacă revocarea a avut la baza criterii obiective, întrucât îi lipseşte o procedură sau un regulament cadru de evaluare a directorilor, deşi în materia contractelor de mandat legea nu prevede o asemenea obligaţie, contractul de mandat fiind suficient pentru verificarea respectării obligaţiilor contractuale.

De asemenea, prin decizia recurată se constată în mod greşit, cu caracter general şi fără nici o motivare următoarele: "Curtea reţine că reclamanta a arătat care a fost motivul pentru care nu au fost acordate reduceri comerciale pentru companiile aeriene, pentru care nu a fost întocmit Cash-flow-ul sau pentru care nu s-a realizat politica tarifară, astfel încât îi revenea pârâtei-intimate sarcina sa combată prin probe cele invocate de reclamantă şi să dovedească că nu există justificare reală care să o exonereze pe aceasta de îndeplinirea acestor sarcini, or, în cauza nu au fost administrate probe în acest sens".

Or, dintr-o sentinţă de 23 de pagini, în doar trei rânduri, instanţa de apel s-a limitat să susţină la general, că reclamanta a arătat care a fost motivul pentru care nu si-a îndeplinit obligaţiile contractuale, achiesând fără nicio motivare la punctul de vedere al intimatei-reclamante.

Nu rezultă de nicăieri din cuprinsul deciziei recurate, dacă, observând că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a considerat că aceasta este în culpă sau doar pentru că "nu am produs probe contrare", revocarea mandatului intimatei-reclamante este fără justă cauză (de altfel, constatare nereală în condiţiile în care la dosar sunt nenumărate probe care atestă neîndeplinirea/îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale).

Mai mult, deşi instanţa de apel a constatat ca intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a apreciat ca fiind adevăruri absolute afirmaţiile intimatei reclamante (deşi cele mai multe nereale, tendenţioase sau fără nicio legătură cu obiectul cauzei) şi că acestea probează îndreptăţirea reclamantei la încălcarea obligaţiilor contractuale, constatând fără nici un temei că sarcina probei revine regiei şi că aceasta nu a produs nicio probă contrară.

Deşi reclamanta a pretins din diverse motive că nu s-au îndeplinit obligaţiile contractuale din vina altor persoane, nu a depus la dosar probe concludente şi pertinente care să demonstreze acest fapt.

Dimpotrivă, mandatarul trebuie să dovedească faptul că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat, sarcina probei în acest sens revenind intimatei-reclamante (adrese înregistrate şi nu drafturi fără nici o relevanţă sau email-uri ilizibile, rapoarte de cercetare disciplinară ale persoanelor din vina cărora se pretinde că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, sesizări către Directorul General sau către Consiliul de Administraţie privind imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, etc.)

De asemenea, au fost ignorate toate susţinerile şi probele depuse de R.A. Aeroportul Iaşi la dosarul cauzei, fapt ce echivalează cu achiesarea instanţei de apel la poziţia procesuală a părţii adverse.

Se solicită a se observa faptul că prin cererea de apel intimata a susţinut că a prezentat Consiliului de Administraţie, în lunile aprilie-mai 2018, politica tarifară a regiei care s-a finalizat cu publicarea acesteia în E., indicându-se în acest sens o serie de email-uri interne şi un extras din E. din data de 11 octombrie 2018.

Prin întâmpinarea la apel, regia a arătat faptul că susţinerea intimatei este neadevărată, în realitate, pe ordinea de zi a şedinţelor CA desfăşurate în lunile aprilie-mai 2018 nu se regăseşte niciun material întocmit de intimata-reclamanta în calitate de Director Economic al R.A. Aeroportul Iaşi. În dovedire s-a ataşat ordinea de zi a şedinţelor CA. din data de: 13.04.2018, 12.05.2018 şi 23.05.2018, documente ce se regăsesc la dosarul cauzei.

Reclamanta nu a realizat politica tarifară a regiei aşa cum şi-a asumat prin contractul de mandat încheiat, deşi aceasta este atribuţia exclusivă a Directorului Economic şi nu poate fi delegată altei persoane sau comisii (aceasta obligaţie regăsindu-se în contractul de mandat nr. x/2018 şi în R.O.F.-ul regiei).

Mai mult, regia a arătat faptul că modificarea operată în E. în data de 11 octombrie 2018 privind reducerile tarifare la deschiderea de rute noi a fost propusă de către Responsabilul cu monitorizarea conformării din cadrul R.A. Aeroportul Iaşi prin Nota de fundamentare nr. x/03.07.2018 şi nu de către Directorul Economic, aşa cum susţine aceasta prin cererea de apel (la dosarul cauzei s-a depus în acest sens H.C.A. nr. 65/07.07.2018 şi Nota de fundamentare nr. x/03.07.2018, documente).

Intimata a recunoscut că nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de realizare a politicii tarifare, că au fost întârzieri la acordarea reducerilor comerciale pentru companiile aeriene, că nu a întocmit cash-flow-ul însă pune pe seama altor persoane neîndeplinirea acestor obligaţii.

Din poziţia de Director Economic, intimata-reclamantă avea nu numai obligaţia, ci şi pârghiile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.

Nici celelalte motive de revocare ale intimatei nu au fost analizate de instanţa de control judiciar, deşi la dosarul cauzei au fost depuse probe suficiente pentru a demonstra justa cauză a revocării contractului de mandat nr. x/2019.

Astfel, instanţa nu a analizat şi celelalte motive de revocare a contractului de mandat:

- întârzieri în aplicarea unor hotărâri ale Consiliului de Administraţie privind buna gestiune a aeroportului, cum ar fi: inventarierea patrimoniului (prin H.C.A. nr. 19/24.04.2019 s-a dispus "luarea măsurilor de revenire la numerele iniţiale de inventariere existente în evidenţa contabilă a R.A. Aeroportul Iaşi, care vor fi inscripţionate pe obiectele de inventar conform legii", însă, în cadrul şedinţei CA. din data de 07.05.2019, membrii CA au constatat că "în continuare s-au menţinut două numere de inventar pentru aceleaşi bunuri", încălcând în acest fel hotărârea Consiliului de Administraţie mai sus menţionată şi dispoziţiile legale în materie. La dosar se regăseşte H.C.A. nr. 19/24.04.2019 şi extras din procesul-verbal al şedinţei CA din data de 07.05.2019),

- aprobarea cu întârziere a reducerilor comerciale pentru acei operatori care îndeplineau condiţiile din E. la data de 31.12.2018 (reducerile au fost puse în discuţia CA abia în şedinţa din data de 04.05.2019, la dosar regăsindu-se extras din procesul-verbal al şedinţei CA din 04.05.2019, fila x),

- aprobarea cu întârziere a situaţiilor financiare (HCA nr. 24/07.05.2019 de aprobare a situaţiilor financiare, abrogată ulterior prin HCA nr. 26/22.05.2019 şi HCA nr. 27 din 22.05.2019 de aprobare a situaţiilor financiare),

- nerealizarea impactului bugetar cu ocazia dezbaterii în CA a modificării organigramei, statului de funcţii şi a R.O.K-ului,

- programele de investiţii întârziate din cauza erorilor financiare (HCA nr. 8 şi nr. 9 din 11.03.2019 abrogate prin HCA nr. 18/04.04.2019),

- bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 şi rectificările bugetare din semestrul 2 al anulului 2019 s-au realizat cu întârziere şi cu numeroase erori (fiind necesare doua hotărâri succesive - HCA nr. 38/06.06.2019 şi HCA 40/07.06.2019, aceasta abrogând HCA nr. 38/06.06.2019),

- nerealizarea unui cash-flow (atribuţie exclusivă a Directorului Economic care nu depindea de alte departamente, aşa cum a susţinut intimata).

Prin decizia civila nr. 258/2021, instanţa de apel nu a expus motivele pentru care au fost înlăturate constatările instanţei de fond: "Instanţa constată că neacordarea reducerilor comerciale pentru companiile aeriene rezultă şi din procesul-verbal încheiat la data de 04.05.2016, cu ocazia şedinţei extraordinare a CA. al R.A. Aeroportul Iaşi, ... nu a arătat reclamanta de ce nu s-au aprobat la timp reducerile comerciale pentru celelalte companii aeriene, ce nu înregistrau restanţe la plată.

Prin precizările de la dosar, reclamanta recunoaşte că nu s-a întocmit cask-flow-ul necesar, dar încearcă să ofere o explicaţie, indicând existenţa unor clienţi care înregistrau debite restante şi pentru care s-au deschis procese.

De asemenea, din înscrisurile de la dosar rezultă că activitatea de inventariere, ce era în sarcina reclamantei, s-a realizat cu întârziere".

Motivele reţinute de instanţa de apel pentru justificarea acordării de daune interese sunt şi contradictorii.

Astfel, instanţa susţine că potrivit dispoziţiilor art. 2031 C. civ., Consiliul de Administraţie avea dreptul să revoce oricând mandatul chiar fără nicio justificare, pentru ca apoi să susţină că trebuia respectat principiul transparenţei la emiterea hotărârii de revocare, iar în final să constate că H.C.A. nr. 45/24.06.2019 conţine motivele revocării cu trimitere la actele în baza cărora s-a luat acesta decizie.

Faţă de cele expuse solicită a se constata că decizia civilă nr. 258/2021 este nelegală întrucât aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia dată, din considerentele acesteia nerezultând faptul că instanţa de control judiciar a examinat susţinerile şi mijloacele de apărare formulate atât la fond cât şi în apel de către R.A. Aeroportul Iaşi, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi constituie motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Motivul II de recurs: nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 258/2021 este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

R.A. Aeroportul Iaşi este regie autonomă cu specific deosebit, de interes local care îşi desfăşură activitatea sub autoritatea Consiliului Judeţean Iaşi. Urmare a O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată, cu modificările şi completările ulterioare, R.A. Aeroportul Iaşi, ca regie autonomă cu specific deosebit, de interes local, face parte din categoria întreprinderilor publice, autoritate tutelară fiind Consiliul Judeţean Iaşi.

In conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011, "regia autonoma este administrată de un consiliu de administraţie" numit de autoritatea tutelara, acesta fiind însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al regiei autonome (art. 5 şi art. 9 alin. (1) O.U.G. nr. 109/2011).

În exercitarea atribuţiilor sale de baza, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 şi art. 4 lit. m) din contractele de mandat încheiate cu autoritatea tutelară, Consiliul de Administraţie "numeşte şi revocă directorii".

Astfel, numirea, respectiv revocarea directorilor regiei intră în atribuţiile de bază şi exclusive ale Consiliului de Administraţie, acesta emiţând hotărâri de numire, respectiv de încetare a contractelor de mandat.

Art. 16 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 109/2011 prevede că "(1) Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute de lege şi de actul de înfiinţare.*

(2) Administratorii răspund pentru prejudiciile cauzate regiei autonome prin actele îndeplinite de directori, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor".

Prin urmare, Consiliul de Administraţie răspunde nu numai de propria activitate, cât şi de eventualele prejudicii cauzate regiei prin actele îndeplinite de directori, în lipsa manifestării supravegherii impuse de îndatoririle funcţiei lor.

Astfel, în exercitarea contractelor de mandat, în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate faţă de autoritatea tutelară Consiliul Judeţean Iaşi şi a obiectivelor cuantificate prin indicatorii de performanţă aprobaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 109/2011 şi art. 4 lit. m) din contractele de mandat, Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi este îndreptăţit să numească directorii regiei şi să dispună revocarea acestora:

Deşi instanţa de apel constată faptul că: "în baza art. 2031 Consiliul de Administraţie avea dreptul să revoce oricând mandatul chiar fără nicio justificare", susţine ulterior, fără niciun temei legal, faptul că: "alegerea mandatarului de către consiliul de administraţie nu s-a realizat potrivit voinţei membrilor consiliului ci ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute de art. 18 alin. (4)-(8) din O.U.G. nr. 109/2011, selecţia acestuia fiind efectuată cu respectarea principiilor liberei competiţii, nediscriminării, transparenţei şi asumării răspunderii de către o comisie formata din specialişti în recrutare. În condiţiile în care alegerea mandatarului nu s-a făcut de către consiliul de administraţie, ci de către o comisie formata din specialişti în recrutare, . . . . . . . . . . . atât timp cat l-a revocat pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către mandatar, avea obligaţia de a respecta principiul transparentei care impunea motivarea hotărârii luate şi arătarea tuturor probelor în baza cărora s-a concluzionat că mandatarul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale", în continuare instanţa de apel constata: în cuprinsul Hotărârii Consiliului de administraţie nr. 45/Z24.06.2019 s-a reţinut că revocarea mandatului s-a dispus ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor reclamantei, aşa cum ar reieşi din Raportul de evaluare al directorilor de la R.A. Aeroportul Iaşi pentru anul 2018 înregistrat la CA cu nr. x/20.06.2019 şi Raportul nr. x/16.05.2019 al Directorului General şi procesul-verbal de şedinţă".

Prin urmare, deşi instanţa de apel constată că potrivit dispoziţiilor art. 2031, Consiliul de Administraţie avea dreptul să revoce oricând mandatul chiar fără nicio justificare, înţelege să susţină fără niciun temei legal că nu s-a respectat principiul transparenţei la emiterea hotărârii de revocare, prin motivarea hotărârii luate şi arătarea tuturor probelor în baza cărora s-a concluzionat ca mandatarul nu si-a respectat obligaţiile contractuale, pentru ca în final să constate ca HCA nr. 45/24.06.2019 conţine motivele revocării cu trimitere la actele în baza cărora s-a luat acesta decizie.

Susţinerea instanţei de apel este nelegală din următoarele considerente:

Contractul de mandat nr. x/14.05.2018 încheiat între Consiliul de Administraţie şi reclamantă este un contract de mandat căruia îi sunt aplicabile prevederile generale ale C. civ. (Capitolul IX, Contractul de mandat, art. 2009-2042) şi cele speciale, reglementate de O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum rezultă în mod explicit din definiţia contractului de mandat enunţată la art. 2 pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011.

Contractul de mandat x/14.05.2018 este un contract "intuituu personae", întemeiat pe încrederea mandantului în mandatarul căruia i-a fost delegată puterea de a încheia acte juridice, de a administra în numele şi pe seama sa, în limitele şi condiţiile contractuale stabilite.

De asemenea, Contractul de mandat x/14.05.2018 este un contract cu titlu oneros, mandatarul fiind "ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar" (art. 2.018 C. civ.).

In schimbul remuneraţiei (indemnizaţiei) lunare primite, mandatarul (Directorul Economic la R.A. Aeroportul Iaşi) avea obligaţia de a îndeplini, pe întreaga durată a contractului, obligaţiile asumate prin contractul de mandat încheiat, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile activităţii regiei, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a R.A. Aeroportul Iaşi, a tuturor reglementărilor interne aplicabile, a reglementărilor Consiliului de Administraţie, a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile şi regulamentele consiliului de administraţie, în ROF-ul regiei, Regulamentul Intern, Codul de Etică precum şi a tuturor dispoziţiilor legale incidente (art. 4 din contractul de mandat nr. x/2018).

Contractul de mandat este esenţialmente un act revocabil "ad nutum", mandantul având posibilitatea de a revoca unilateral contractul de mandat în orice moment al derulării contractului, fără a fi necesară motivarea măsurii luate.

Potrivit art. 2.031 alin. (1) din C. civ., mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.

Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocă mandatul iniţial.

Prin urmare, indiferent de forma în care s-a încheiat contractual de mandat, acesta poate fi revocat oricând, în orice formă şi fără nici o formalitate (inclusiv tacit prin numirea unui alt mandatar pentru aceeaşi activitate).

Atunci când pe parcursul executării contractului, încrederea mandantului în mandatar este fisurată sau dispare, acesta este în drept să retragă împuternicirea acordată mandatarului, să denunţe unilateral contractul de mandat, respectiv să-1 revoce pe mandatar (art. 9 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 109/2011).

Măsura revocării contractului de mandat a directorilor este de natură să limiteze eventualele prejudicii ce s-ar produce ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, în condiţiile în care administratorii (mandanţii) răspund pentru prejudiciile cauzate regiei autonome prin actele îndeplinite de directori, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor (art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011).

Întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de mandat nr. x/14.05.2018, constatate prin Raportul nr. x/16.05.2019 al Directorului General dl. F., aduse la cunoştinţa reclamantei sub semnătură de primire, precum şi Consiliului de Administraţie în şedinţa din data de 22.05.2019, având în vedere şi constatările din Raportul de evaluare al directorilor de la R.A. Aeroportul Iaşi pentru anul 2018 înregistrat la CA. cu nr. x/20.06.2019, analizat în cadrul şedinţei CA din data de 24.06.2019, precum şi procesul-verbal al şedinţei CA din data de 24.06.2019, prin Hotărârea nr. 45/24.06.2019 Consiliul de Administraţie al R.A. Aeroportul Iaşi a hotărât încetarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018 prin revocarea mandatului doamnei A. pentru funcţia de Director Economic, în temeiul art. 18 alin. (1) liniuţa a două din contractul de mandat nr. x/14.05.2018.

Revocarea contractului de mandat nr. x/14.05.2018 s-a realizat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de apelantă, fiind singura măsură care putea fi adoptată de Consiliul de Administraţie în acest caz.

Nu se poate vorbi nici de o încălcare a principiului transparenţei în condiţiile în care reclamanta a avut cunoştinţă de constatările Directorului General din Raportul nr. x/16.05.2019, acesta fiindu-i comunicat sub semnătura de primire.

Chiar dacă ar lua în considerare principiul simetriei formelor actelor juridice, şi acest principiu a fost respectat, numirea Directorului Economic făcându-se prin Hotărâre a Consiliului de Administraţie, iar revocarea acesteia realizându-se tot prin Hotărâre a Consiliului de Administraţie.

Prin urmare, constatările instanţei de apel privind încălcarea principiului transparenţei sunt contrare dispoziţiilor legale enunţate. Mai mult, acest motiv nu a fost invocat de intimată prin cererea de chemare în judecată, instanţa de apel depăşind cadrul procesual cu care a fost investită.

De asemenea, instanţa de control judiciar susţine fără nici un temei legal faptul că: în cauza de faţă pârâta-intimată a recunoscut că nu exista la nivelul RA Aeroportul Iaşi un regulament de evaluare a directorilor din cadrul regiei, astfel încât nu se poate verifica dacă evaluarea reclamantei a fost efectuata pe baza unor criterii obiective aplicabile nediscriminatoriu tuturor directorilor.

Regia a explicat faptul că evaluarea activităţii directorilor se realizează prin raportare la obligaţiile contractuale asumate de mandatari (inclusiv a indicatorilor de performanţă), nefiind necesară şi nici utilă o procedură de evaluare a directorilor cu atât mai mult cu cât nu ne aflăm în prezenţa unui contract de muncă, ci a unui contract de mandat reglementat de C. civ. şi O.U.G. nr. 109/2011, ce conţine clauze diferite faţă de cele ale Directorului General, Directorului Operaţiuni Aeroportuare sau ale Directorului Tehnic.

Contractul de mandat are o natură strict comercială şi nu se supune regimului şi legislaţiei muncii.

In conformitate cu dispoziţiile art. 1270 din C. civ. "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante".

Nu există nici un impediment pentru instanţă să analizeze, raportat la probele administrate, dacă intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul nr. x/14.05.2018.

Cu toate acestea, încălcând dispoziţiile legale enunţate, instanţa de apel a ignorat toate mijloacele sale de apărare, achiesând la poziţia procesuală a părţii adverse.

Se arată că nici acest motiv în baza căruia instanţa a admis cererea de apel, nu a fost invocat de intimată prin cererea de chemare în judecata, instanţa de apel depăşind cadrul procesual cu care a fost investită.

Potrivit art. 249 C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Prin urmare, întrucât intimata-reclamantă a pretins ca a fost revocată fără justă cauză şi a solicitat obligarea RA Aeroportul Iaşi la plata de daune-interese, trebuia să dovedească faptul că si-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că revocarea mandatului său a fost fără justă cauză.

Pe de altă parte, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia să examineze probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

Instanţa de apel nu făcut nicio referire concretă la probele analizate, cu excepţia unor concluzii redate eliptic, astfel încât soluţia pronunţată nu îşi găseşte suportul într-o analiză corespunzătoare a stării de fapt şi este rezultatul unei încălcări a dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ.

Mai mult, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a făcut proba contrară, fără a arata de ce au fost înlăturate probele depuse la dosar în susţinerea revocării cu justă cauză a mandatului intimatei-reclamante.

Singurele constatări ale instanţei de judecată vizează o pretinsă lipsă de procedură în evaluarea directorilor cu contract de mandat (faţă de care a arătat că este nelegală) şi constatarea că susţinerile doamnei B. nu sunt confirmate de alte persoane din instituţie şi că aceasta ar fi avut interes să ocupe funcţia deţinută de intimata-reclamantă.

Astfel, instanţa de apel constată:

"In condiţiile în care după revocarea mandatului acordat reclamantei noul mandat de Director Economic a fost semnat chiar cu d-na B. exista mari dubii cu privire la obiectivitatea şi realitatea celor menţionate în fata comisiei de evaluare de către aceasta. Din probele administrate în cauză nu rezultă ca pârâta-intimată a verificat şi din alte surse informaţiile date de către d-na B. cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor de către reclamanta şi le-a luat considerare deşi proveneau de la un subaltern al reclamantei care aşa cum s-a dovedit ulterior era interesat în ocuparea postului de Director Economic".

Constatarea instanţei de apel este nereală în condiţiile în care, anterior audierii şi întocmirii Raportului nr. x/20.06.2019, Consiliul de Administraţie a luat act de colaborarea defectuoasă a Directorului Economic cu ceilalţi directori ai regiei, aspect consemnat în procesul-verbal de şedinţă din data de 22.05.2019, aflat la dosarul cauzei.

De altfel, instanţa de fond a reţinut, analizând probele depuse la dosar, următoarele: "din procesul-verbal de şedinţă din data de 22.05.2019 rezultă că din discuţiile purtate cu Directorul Tehnic şi Directorul Operaţiuni Aeroportuare a rezultat că aceştia au avut o colaborare defectuoasă, greoaie, cu reclamanta, în calitate de Director Economic, aceasta nesusţinând sectoarele din subordinea celorlalţi doi directori".

Nici susţinerea instanţei de apel cum că "s-a dovedit ulterior era interesată în ocuparea postului de Director Economic, astfel încât există mari dubii cu privire la obiectivitatea şi realitatea celor menţionate în fata comisiei de evaluare" de către B., nu este întemeiată.

B. a fost numită temporar în funcţia de Director Economic (provizoriu), întrucât ocupa poziţia imediat următoare după intimata-reclamanta, numirea acesteia făcându-se conform dispoziţiilor art. 642 alin 1 din O.U.G. nr. 109/2011.

Ulterior revocării doamnei A. din funcţia de Director Economic, postul a fost scos la concurs în mod repetat, însă B. nu şi-a depus candidatura şi nu a participat la concursurile organizate în vederea ocupării postului de Director Economic al R.A. Aeroportul Iaşi, nemanifestând interesul de a ocupa acest post.

In prezent, postul de director Economic este ocupat tot provizoriu de către doamna G., fiind în derulare o nouă procedură de selecţie pentru acest post. A precizat că ataşează în acest sens HCA nr. 46/14.06.2021, anunţurile pentru ocuparea postului de Director Economic şi adresa nr. x/28.07.2021.

În considerarea celor expuse, a solicitat să fie admis recursul, să se caseze hotărârea atacată şi să fie trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 851/16.07.2020 ca fiind legală şi temeinică.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A., prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat; se reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a Consiliului Judeţean Iaşi, cât şi a Unităţii Administrativ Teritoriale Judeţul Iaşi, invocate şi prin întâmpinarea formulată în prima instanţă.

Recurenta A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către RA Aeroportul Iaşi, prin care solicită respingerea acestuia, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică, soluţia dată de instanţă este juridică cu privire la aspectele invocate de către RA Aeroportul Iaşi, deoarece se poate determina din modul cum este redactată hotărârea că legea s-a aplicat corect. Motivele hotărârii permit să se constate că elementele de fapt, necesare pentru justificarea aplicării legii, în ceea ce priveşte criticile RA Aeroportul Iaşi, se regăsesc în cauză.

R.A Aeroportul Iaşi a formulat întâmpinare, prin care solicită în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului advers prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului; în al doilea subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat; obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, se invocă inadmisibilitatea cererii de recurs prin raportare la pretenţiile noi, invocate pentru prima data în calea de atac extraordinară, respectiv faţă de pretenţiile cu privire la care există autoritate de lucru judecat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele.

1. În privinţa recursului reclamantei recurente realizat în cadrul a două memorii de recurs (unul formulat personal şi altul prin intermediul unui avocat ales), instanţa de recurs observă cu titlu preliminar, convergent celor expuse de către intimata RA Aeroportul Iaşi în cuprinsul întâmpinării realizate în recurs, faptul că solicitarea recurentei reclamante de reintegrare a sa în funcţia din care a fost revocată şi subsecvent, de acordare a daunelor-interese până la momentul reintegrării sale, sunt unele noi, atât timp cât prin cererea de chemare în judecată, nu s-au formulat şi astfel de pretenţii, reclamanta mărginindu-se în cadrul actului primar de învestire a instanţei, să arate în privinţa primului capăt de cerere, că solicită anularea Hotărârii nr. 45/2019 privind revocarea contractului de mandat, iar în privinţa celui subsidiar, că solicită acordarea de daune - interese potrivit art. 18 pct. 3 din contractul de mandat încheiat coroborat cu art. 2032 alin. (1) teza I C. civ. şi art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 109/2011.

Or, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 478 C. proc. civ., în recurs "nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Aşadar, aceste cereri punctuale - laolaltă cu ansamblul dezvoltărilor formulate de recurenta reclamantă în ce le priveşte, nu pot fi analizate sub aspectul fondului lor, opunându-se impedimentul procedural de analiză exhibat anterior.

În privinţa solicitării recurentei reclamante de asimilare a contractului de mandat încheiat, unuia de muncă, cu efectul juridic al necesităţii anulării Hotărârii nr. 45/2019 a Consiliului de Administraţie ca urmare a statuării de către instanţa de apel a lipsei unei juste cauze a revocării, instanţa de recurs constată că criticile au fost subsumate - potrivit inclusiv susţinerilor recurentei reclamante din cuprinsul răspunsului său faţă de întâmpinarea intimatei - invocatei eronate aplicări de către curtea de apel, a prevederilor art. 2031 C. civ., text legal reţinut într-adevăr de instanţa de apel în fundamentarea deciziei sale civile în ceea ce priveşte menţinerea hotărârii intimatei de revocare a mandatului.

Or, instanţa de recurs constată că deşi subsumate acestui aspect de nelegalitate orientat împotriva deciziei civile recurate, aceste critici sunt de natură a ilustra, a exhiba o altă cauză a cererii de chemare în judecată decât cea indicată de reclamantă prin actul introductiv de instanţă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 194 lit. c) şi d) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani (…) d. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea".

Aşadar, în principiu, în cadrul procesului civil, părţile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecăţii) şi de mijloacele acordate de lege în acest scop. Tot în principiu, motivarea în fapt a unei cereri de chemare în judecată va fi însoţită şi de motivarea în drept, în sensul că reclamantul va indica şi cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definit(ă) ca actul sau fapta juridică constituind fundamentul direct şi imediat al dreptului reclamat.

Or, conform art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 478 C. proc. civ., "Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă - (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta şi-a fundamentat integral pretenţiile sale, pe contractul de mandat încheiat cu intimata pârâtă, precizând chiar în mod expres în cuprinsul actului procedural de învestire, faptul că hotărârea de revocare a contractului de mandat ar trebui anulată ca urmare a evaluării necorespunzătoare, nelegale a reclamantei de către intimată şi că în subsidiar, în temeiul clauzei corespunzătoare din contractul de mandat relative daunelor - interese, precum şi al art. 2032 alin. (1) C. civ. referitor la efectele revocării mandatului, i se cuvine plata de daune-interese din partea intimatei pârâte.

Nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al completărilor acesteia, ca de altfel nici în cuprinsul cererii sale de apel, reclamanta nu a indicat faptul că temeiul pretenţiilor sale l-ar constitui vreun contract de muncă şi nu contractul de mandat al cărui regim juridic (prin trimiterea formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată la dispoziţiile art. 2032 alin. (1) C. civ. referitor la efectele revocării mandatului) l-a invocat în mod direct. Inclusiv în cererea de apel, reclamanta s-a prevalat de contractul de mandat:

"În calitate de mandatar, conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii Direcţiei economice din cadrul Aeroportului RA Iaşi mi-a fost încredinţată, numai în baza contractului de mandat x/14.05.2018" .

Aşadar, fundamentându-şi în recurs, pretenţiile pe un contract de muncă şi nu pe cel de mandat repudiat astfel, rezultă că recurenta reclamantă procedează în recurs, la modificarea cauzei cererii sale de chemare în judecată, aspect prohibit legal, astfel cum am enunţat anterior.

Chiar dacă apreciem că recurenta îşi fundamentează în continuare pretenţiile pe acelaşi act juridic (contractul de mandat x/2018), însă a cărui doar natură juridică o repudiază în prezent, contestând-o a fi contract de mandat şi apreciind-o a reprezenta contract de muncă, instanţa de recurs observă că şi din această perspectivă sunt aplicabile prevederile art. 494 C. proc. civ. în referire la cele ale art. 478 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare".

Concluzia se impune atât timp cât nicăieri în cererea de chemare în judecată completată sau în motivele de apel, reclamanta recurentă nu s-a prevalat, nu a invocat vreodată faptul că actul juridic bilateral încheiat cu intimata pârâtă ar reprezenta în realitate un contract de muncă şi nu unul de mandat.

În fine, chiar dacă surmontăm şi acest argument de inadmisibilitate şi apreciem că totuşi, calificarea unui act juridic dedus judecăţii în primă instanţă nu reprezintă un element de noutate important chiar dacă partea reclamantă s-a prevalat până în recurs, de o anumită natură juridică a actului pe care şi-a fundamentat pretenţiile sale, cu toate acestea instanţa de recurs, analizând ansambul acestor critici punctuale, constată că în continuare el nu poate fi primit.

Astfel, instanţa de recurs reaminteşte că potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".

Noul C. proc. civ. nu mai enunţă în cadrul reglementării art. 488 C. proc. civ., acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor de interpretare logică, sistematică, gramaticală şi teleologică (în referire la reglementarea anterioară enunţată din vechiul cod de procedură) concluzia că greşita calificare a unui act juridic concret nu mai este reglementată de noul legiuitor ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătoreşti recurate, ci o critică vizând temeinicia sa.

Din această perspectivă expusă, se constată de către prezenta instanţă de recurs faptul că criticile în discuţie nu pot fi subsumate nici motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum greşit a invocat recurenta reclamantă, calificarea juridică a unui act civil nemaireprezentând o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, pentru decelarea voinţei părţilor contractante, analiză care este un apanaj al instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

Aşadar, Curtea observă că în cauză, nu poate proceda - dat fiind impedimentul procedural legal anterior enunţat - la reevaluarea naturii contractului juridic intervenit între părţile contractante, prin prisma criticilor recurentei reclamante relative încheierii în realitate a unui contract de muncă întrucât contractul de mandat statuat de către O.U.G. nr. 109/2011 ar fi mai mult o varietate a unui raport de muncă cu sarcini extinse, dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 109/2011 complinindu-se cu prevederile generale aplicabile relaţiilor de muncă şi nu cu art. 2031 alin. (1) C. civ. specific contractului de mandat sau întrucât recurenta reclamantă nu ar fi fost însărcinată să realizeze acte juridice, ci "conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii unei regii autonome pe bază de indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari", cumul de activităţi care ar fi distinct de actele juridice.

De altfel, instanţa de recurs notează că dispoziţiile speciale din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice nu se completează în privinţa contractului de mandat pe care îl reglementează, cu prevederile generale aplicabile relaţiilor de muncă, astfel cum invocă recurenta reclamantă, deoarece potrivit chiar prevederilor din art. 2 pct. 11 prima parte din O.U.G. nr. 109/2011 invocate, "În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...) 11. contract de mandat - contractul de mandat, astfel cum este definit şi reglementat de C. civ., iar în cazul societăţilor prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. b) şi c), de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de C. civ..", norma generală fiind aşadar, determinată în chiar cuprinsul ordonanţei de urgenţă.

În fine, aceeaşi concluzie enunţată anterior, a impedimentului procedural de analiză ca urmare a circumscrierii temeiniciei cauzei şi nu legalităţii acesteia, este aplicabilă şi în privinţa criticilor recurentei relative reevaluării - potrivit inclusiv art. 1269 alin. (1) C. civ., principiului echităţii, principiului răspunderii patrimoniale pentru încălcarea obligaţiilor, principiului justiţiei sociale şi al egalităţii de şanse, celui referitor la sancţionarea abuzului (prin raportare inclusiv la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 104/1995, 1230/2007 sau nr. 150/2010, la art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale sau la Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 560/1953 invocate de recurentă în răspunsul său la întâmpinarea părţii adverse), principiului referitor la garantarea şi ocrotirea drepturilor subiective civile, inclusiv a dreptului la muncă - clauzelor contractuale referitoare la cuantumul concret stipulat de părţi al daunelor-interese operabile pentru situaţia revocării fără justă cauză a mandatului acordat recurentei, prin prisma voinţei părţilor contractante la momentul încheierii contractului.

Astfel, instanţa de recurs nu poate primi ansamblul acestor critici, ca urmare a faptului că acordarea daunelor - interese în cuantumul concret stipulat de către curtea de apel s-a întemeiat pe interpretarea clauzelor determinate ale contractului juridic încheiat între recurenta reclamantă şi intimatul pârât Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi, clauze care au fost analizate şi interpretate de către instanţa devolutivă de apel în cadrul devoluţiunii fondului cauzei, temeiniciei acesteia.

Or, astfel cum s-a enunţat anterior, instanţa de recurs nu ar putea ca, reanalizând clauzele concrete privind daunele - interese din contractul încheiat între părţile contractuale, să aprecieze - potrivit inclusiv art. 1269 alin. (1) C. civ. sau prin intermediul principiilor juridice enunţate de către recurenta reclamantă în cadrul cererii de recurs sau conform dispoziţiilor şi regulilor fundamentale internaţionale, convenţionale sau unionale ilustrate de aceeaşi parte procesuală în cadrul răspunsului său faţă de întâmpinarea intimatei - că de fapt, părţile au convenit la momentul încheierii contractului x/2018, să stipuleze un alt cuantum al daunelor - interese pentru cazul revocării nejustificate decât cel decelat de instanţa de apel.

Dacă ar proceda astfel, este evident că instanţa de recurs şi-ar extinde limitele controlului său jurisdicţional dincolo de graniţele legale impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv ar proceda la reevaluarea temeiniciei cauzei, a situaţiei de fapt, respectiv a înţelegerii concrete a părţilor contractante de la momentul încheierii convenţiei juridice, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Aşadar, din perspectiva celor expuse, instanţa de recurs apreciază că, raportat la situaţia de fapt decelată definitiv de către instanţele devolutive ale fondului cauzei, nu poate constata o încălcare de către instanţa de apel, a vreuneia dintre normele sau principiile juridice invocate, tot astfel cum tot pe cale de consecinţă, se observă că instanţa de apel nu a folosit nici considerente contradictorii sau străine de natura cauzei atunci când a motivat decizia recurată în prezent prin trimitere la normele C. civ. relative contractului de mandat şi nu la cele aferente unui contract de muncă, hotărârea judecătorească respectând sub acest aspect, exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de recurs constată cu acest prilej inclusiv faptul că în recurs, recurenta reclamantă a depus un set de înscrisuri, din care parte se regăseau deja la dosarul cauzei, nefiind aşadar înscrisuri noi (de exemplu, hotărârea de revocare nr. 45/2019 sau contractul de mandat nr. x/2018), în vreme ce decizia de încetare a suspendării contractului individual de muncă (de această dată) al recurentei, notificarea de preaviz concediere individuală a recurentei reclamante din iulie 2019 din postul deţinut în temeiul contractului de muncă, adresa de comunicare a notificării respective, vizează fapte juridice ulterioare emiterii hotărârii intimatei de revocare a mandatului contestate în prezent şi care sunt întemeiate pe contractul de muncă al recurentei reclamante a cărui desfăşurare fusese suspendată pe parcursul derulării contractului de mandat.

În egală măsură, hotărârea nr. 141/2021 a Consiliului Judeţean Iaşi şi adresa nr. x/2021 a Comisiei Juridice şi Ordine Publică a Consiliului Judeţean Iaşi, depuse în recurs, vizând neîndeplinirea de către domnii C. şi D. (membri în Consiliul de Administraţie care a emis hotărârea de revocare contestată în prezent) a cerinţei de studii superioare de lungă durată, vizează un aspect procedural al hotărârii administrative contestate, respectiv cel referitor la eventuala nelegalitate a compunerii organului colegial care a emis hotărârea de revocare contestată.

Or, instanţa de recurs constată că acest motiv concret de nulitate a hotărârii administrative de revocare a mandatului (lipsa de studii superioare a doi membri ai consiliului de administraţie cu efectul nelegalei compuneri astfel a consiliului de administraţie) nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată formulată, tot astfel cum el nu se regăseşte nici în cuprinsul cererii de apel.

Certificatul de concediu medical seria x nr. x depus în recurs de recurenta reclamantă este arondat dovedirii modului nejustificat al revocării, sub aspectul evaluării recurentei reclamante în lipsă. Or, instanţa de recurs constată că în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, instanţa de apel a reţinut caracterul nejustificat al revocării mandatului, făcând referiri inclusiv la modalitatea de evaluare a acestei părţi procesuale inclusiv din perspectiva lipsei sale.

Continuând, instanţa de recurs constată - astfel cum a expus deja - faptul că recurenta reclamantă a formulat şi o a doua cerere de recurs, realizată de această dată prin intermediul unui avocat ales.

Acest set secund de motive de recurs formulat prin avocat, reprezintă doar o expunere detaliată, dezvoltată a istoricului cauzei prezente: a cererii de chemare în judecată, a sentinţei primei instanţe de judecată şi a considerentelor tribunalului care au sprijinit-o, a motivelor de apel pe care le-a formulat reclamanta împotriva hotărârii de primă instanţă, a soluţiei şi argumentelor concrete ale curţii de apel şi de-abia în partea finală a paginii 14 a acestui memoriu de recurs, au fost ilustrate sintetic, criticile concrete formulate împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel.

Contrar aserţiunilor formulate de recurenta reclamantă în cuprinsul întâmpinării (realizate de această dată prin intermediul unui alt apărător ales decât cel ce a întocmit memoriul secund de recurs) la recursul advers promovat de intimata RA Aeroportul Iaşi, precum şi în cadrul răspunsului faţă de întâmpinarea formulată de intimată, se observă că recurenta reclamantă nu a înţeles prin această secundă cerere de recurs să formuleze critici distincte, în afara celor menţionate anterior, respectiv cele expuse de o manieră concisă la sfârşitul cererii (în partea finală a paginii 14 a memoriului secund de recurs).

Această situaţie a fost surprinsă şi de intimata RA Aeroportul Iaşi în cadrul întâmpinării formulate (a se vedea pagina 3 a actului procedural) faţă de recursul reclamantei:

"De asemenea, întreaga cerere de recurs formulată prin avocat reprezintă o reluare pretinsei situaţii de fapt şi a probelor administrate în cauză, fără nici o legătură cu motivul de casare invocat ca temei al cererii de recurs".

Observaţia este corectă şi ea se confirmă, rezultă din expunerea fidelă şi cronologică a considerentelor reliefate în cadrul actelor procedurale enunţate: cererea de chemare în judecată, sentinţa primei instanţe de judecată, cererea de apel pe care reclamanta a formulat-o împotriva hotărârii de primă instanţă, decizia curţii de apel, fără dezvoltarea în cuprinsul tuturor multiple aceste file ale cererii secunde de recurs (cu excepţia părţii finale a paginii 14, astfel cum s-a expus anterior) a măcar vreunei singure critici concrete, determinate care să fie orientată către combaterea raţionamentului juridic al curţii de apel.

Dimpotrivă, recurenta reclamantă expune paragraf cu paragraf, considerentele care au sprijinit decizia instanţei de apel, arătând chiar în mod repetat, faptul că instanţa de apel a apreciat în mod judicios:

""Curtea de Apel a reţinut în mod corect (...)" (pagina 12 din cererea de recurs secundă), "În mod corect a reţinut Curtea de Apel" (pagina 13 din cererea de recurs secundă a reclamantei).

Mai mult, se observă că în cuprinsul acestei cereri de recurs analizate, recurenta reclamantă nu doar că nu contestă aprecierile curţii de apel, ci mai mult, le potenţează (a se vedea în acest sens, singurul paragraf cu caracter de noutate inserat de reclamanta recurentă la pagina 13, alin. (6), relativ lipsei de studii superioare a doi membri ai consiliului de administraţie care a decis revocarea mandatului său).

Chiar dacă, ignorând cele anterior enunţate, am aprecia că acest paragraf concret nou s-ar constitui totuşi, într-o critică a hotărârii de apel (şi nu într-o confirmare a acesteia, astfel cum am ilustrat), cu toate acestea prezenta instanţă de recurs ar constata că ea este nefondată, în temeiul argumentelor deja expuse, referitoare la constatarea neformulării prin cererea de chemare în judecată şi nici în cuprinsul cererii de apel a vreunui motiv de nulitate a hotărârii administrative de revocare a mandatului, relativ compunerii nelegale a consiliului de administraţie ca urmare a lipsei de studii superioare a doi membri.

Aşadar, revenind, instanţa de recurs observă că în acest context, singurele critici formulate de reclamantă împotriva deciziei de apel, care pot fi decelate din cuprinsul secundului memoriu de recurs depus, se regăsesc doar în partea finală a paginii 14 a cererii de recurs. Ele vizează pe de o parte, faptul că, reţinând caracterul nejustificat al revocării mandatului, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună anularea Hotărârii nr. 45/2019, iar pe de altă parte faptul că instanţa de apel ar fi calculat în mod eronat cuantumul daunelor care i se cuvin, dumneaei fiind îndreptăţită la plata unei sume totale de 252.571 RON, compuse din componenta fixă de 220.571 RON şi componenta variabilă de 32.000 RON, potrivit calculului detaliat care se află la dosarul cauzei.

Or, din perspectiva imposibilităţii juridice de reevaluare în recurs a naturii juridice a contractului încheiat între părţile contractante, astfel cum s-a enunţat anterior, instanţa de recurs, grefându-se aşadar pe contractul de mandat decelat de instanţele devolutive ale fondului ca fiind încheiat între părţi (şi deci, nu un contract de muncă), constată corectitudinea soluţiei instanţei de apel de respingere a capătului de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 45/2019 a intimatului Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi, hotărâre care reprezintă o aplicare concretă a prevederilor art. 2031 alin. (1) C. civ. privind contractul de mandat:

"Condiţiile revocării - (1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil".

Din această perspectivă, nu se poate aprecia ca şi contradictorie sau străină, motivarea curţii de apel ce deşi a constatat caracterul nejustificat al revocării, nu a dispus totuşi şi anularea hotărârii administrative de revocare. Concluzia se impune întrucât astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă de judecată în cauză, caracterul justificat/nejustificat al revocării mandatului are relevanţă sub aspectul acordării de daune - interese mandatarului, fără însă a afecta dreptul mandantului de revocare, drept esenţial decurgând dintr-un contract de mandat.

În egală măsură, astfel cum s-a enunţat deja, instanţa de recurs, grefându-se în cadrul controlului său de legalitate, pe cuantumul concret al daunelor - interese decelat de instanţele devolutive ale fondului cauzei potrivit clauzelor determinate ale convenţiei juridice încheiate de părţi, nu poate proceda la o reevaluare a acestui cuantum, fără a încălca limitele controlului său jurisdicţional exclusiv de legalitate, reglementat de art. 488 C. proc. civ., astfel cum s-a expus şi în paragrafele anterioare ale prezentei decizii civile.

De asemenea, instanţa de recurs constată - tot exclusiv din perspectiva recursului reclamantei - că nici considerentele curţii de apel afectate interpretării clauzelor contractuale concrete relative stabilirii cuantumului daunelor - interese nu sunt marcate de vreo carenţă din cele enunţate în cadrul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta reclamantă. Concluzia se impune întrucât curtea de apel a justificat de ce în aprecierea sa, adjectivul "lunară" din cuprinsul art. 18 alin. (3) din contract, în referire la art. 5 alin. (1) din acelaşi act juridic, nu este de natură a determina rezultatul interpretării dorit de recurentă:

"Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei-apelante potrivit carora daunele-interese care i se cuvin ca urmare a revocarii mandatului fara justa cauza se compun din contravaloarea remuneratiei lunare pentru toata perioada care a ramas pana la incetarea contractului plus componenta variabila deoarece in contractul de mandat s-a prevazut doar "o indemnizatie fixa lunara". Daca intentia partilor ar fi fost ca daunele interese sa fie reprezentate de contravaloarea remuneratiilor fixe lunare pana la incetarea contractului plus componenta variabila s-ar fi prevazut astfel "respectiv cate o indemnizatie fixa lunara pentru fiecare luna care a ramas pana la incetarea contractului plus componenta variabila datorata pentru aceeasi perioadă."

Chiar daca s-ar accepta ideea ca articolul art. 18 alin. (3) din contractul incheiat de parti are o formulare neclara potrivit art. 1269 alin. (1) C. civ., clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, deci in cazul de fata in favoarea intimatei parate" (pagina 23 a deciziei recurate).

O reevaluare a interpretării acestor clauze contractuale concrete (astfel cum recurenta reclamantă solicită practic, prin cele două memorii de recurs şi astfel cum a reprecizat inclusiv prin răspunsul său la întâmpinarea formulată de către intimată - a se vedea paginile 5 - 6 ale răspunsului - sub umbrela juridică a motivului 6 de recurs reglementat de art. 488 C. proc. civ.) este prohibită în recurs date fiind limitele procedurale exclusiv de legalitate ale controlului instanţei de recurs, anterior ilustrate.

De asemenea, din perspectiva criticilor concrete (decelate potrivit considerentelor anterioare ale prezentei decizii de recurs) din cele două cereri de recurs formulate de reclamanta recurentă, instanţa de recurs constată că în cadrul celor două cereri de recurs nu se regăsesc critici relative existenţei unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate prin prisma faptului că pe de o parte, instanţa de apel ar fi reţinut că apelanta nu a înţeles să critice argumentele primei instanţe referitoare la solicitarea de anulare a Hotararii nr. 45/24.06.2019 pentru nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la componenţa consiliului de administraţie, la convocarea acestuia şi la cvorumul necesar pentru luarea hotărârii şi revocarea contractului de mandat, iar pe de altă parte că astfel de critici s-ar regăsi la paginile 4 şi 5 ale apelului formulat (respectiv cele referitoare - potrivit susţinerilor recurentei reclamante - la inexistenţa unei proceduri operaţionale de evaluare a directorilor la nivelul intimatei, precum şi la aspectul aflării sale în incapacitate temporară de muncă la momentul evaluării sale).

Întrucât în cadrul cererilor de recurs, nu se regăseşte o astfel de critică (cu ansamblul argumentelor sale dezvoltatoare) de motivare contradictorie, necorespunzătoare a deciziei de apel, ci doar în cuprinsul răspunsului reclamantei recurente faţă de întâmpinarea intimatei pârâte regia autonomă din recurs, instanţa de recurs constată că această apreciere a recurentei nu poate constitui obiect de analiză al instanţei de recurs, ea neconstituind o precizare, o dezvoltare a motivelor de recurs formulate de parte cu respectarea cerinţelor procesuale, în termenul legal, ci un nou motiv de recurs distinct, nerealizat însă cu respectarea cerinţelor legale reglementate de art. 587 C. proc. civ. în referire la art. 485 C. proc. civ. şi această concluzie se impune chiar şi în condiţiile în care ea a fost fundamentată pe acelaşi art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aceeaşi constatare negativă este valabilă şi în privinţa multiplelor critici noi şi ample (unite de această dată de recurenta reclamantă sub sfera art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) formulate de recurenta reclamantă doar prin răspunsul său (realizat de un alt avocat ales decât cel ce a realizat memoriul secund de recurs) la întâmpinarea formulată de intimata RA Aeroportul Iaşi în recurs, nu însă şi prin cererile de recurs promovate, de exemplu:

- necesitatea anulării hotărârii de revocare, ca urmare a faptului că evaluarea sa nu a fost realizată cu respectarea Ordinului 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, a O.U.G. nr. 109/2011 care ar impune un set de criterii obiective şi transparente de evaluare prealabilă şi al cărui preambul a fost invocat de recurentă în acest sens sau a H.G. nr. 722/2016, anexa 1b, anexa 1c. Datorită caracterului distinct al motivului, cauzei concret(e) de anulare, această solicitare de anulare este în opinia prezentei instanţe de recurs una distinctă de cea formulată prin cererile de recurs ale reclamantei, prin care s-a solicitat anularea hotărârii de revocare doar ca urmare a constatării caracterului nejustificat al revocării şi - în prima cerere de recurs - grefat pe incidenţa legislaţiei din dreptul muncii;

- dubiile existente asupra obiectivităţii şi realităţii celor menţionate de B., în contextul enunţat al preluării ulterior de către aceasta a funcţiei de director economic;

- aspectul confirmării de către Consiliul Judeţean Iaşi a îndeplinirii în procent de 109% a indicatorilor manageriali asumaţi colectiv;

- inexistenţa unei metodologii în baza căreia autoritatea publică tutelară să îi evalueze rezultatele întreprinderii sale publice;

- necesitatea anulării hotărârii administrative contestate ca urmare a inexistenţei unei anexe la contractul de mandat referitoare la dispoziţiile obligatorii vizând indicatorii financiari şi nefinanciari;

- constatarea caracterului intempestiv al revocării.

Toate acestea, cu ansamblul argumentelor lor dezvoltatoare, formulate de reclamanta recurentă prin răspunsul la întâmpinare, reprezintă de fapt noi motive de recurs şi nu o precizare, o explicitare a celor realizate prin cele două cereri de recurs, pentru ca instanţa de recurs să se considere legal învestită cu ele şi să procedeze la analiza lor. Neregăsindu-se în cadrul cererilor de recurs formulate, aceste critici care configurează noi motive de recurs nu pot forma - din punct de vedere legal - obiect al analizei instanţei de recurs, date fiind cele deja expuse relativ nerespectării prevederilor procesuale impuse de legiuitor în privinţa formulării motivelor de recurs.

În fine, instanţa de recurs mai constată faptul că a doua cerere de recurs, respectiv cea formulată prin avocat, nu cuprinde decât criticile de recurs indicate în finalul paginii 14 a sa, astfel cum s-a decelat în precedentele paragrafe ale deciziei de recurs, astfel încât se observă pe cale de consecinţă, că finele de neprimire al inadmisibilităţii invocat de intimata pârâtă RA Aeroportul Iaşi prin întâmpinarea din recurs, justificat pe argumentul autorităţii de lucru judecat, nu poate fi primit spre analiză pe fondul său, întrucât el pleacă de la o premisă greşită: reiterarea de către recurenta reclamantă a motivelor de nelegalitate de ordin procedural a hotărârii de revocare prin cererea de recurs.

Pentru ansamblul acestor considerente, instanţa de recurs constată că recursul formulat de reclamantă prin cele două cereri de recurs realizate, este nefondat, motivele reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocate prin aceste memorii de recurs nefiind incidente în cauză, astfel cum s-a expus anterior.

2. În privinţa recursului declarat de către pârâta RA Aeroportul Iaşi, instanţa de recurs îl apreciază a fi fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Sub un prim aspect, Curtea constată că parte din criticile recurentei pârâte vizează o motivare necorespunzătoare a hotărârii recurate, caz de recurs reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În esenţă, recurenta pârâtă invocă folosirea de către curtea de apel a unor considerente contradictorii în motivarea deciziei recurate, precum şi pe de altă parte, lipsa motivelor pentru care instanţa de apel a înlăturat susţinerile acestei părţi procesuale şi probele depuse la dosar de aceasta (a se vedea în acest sens, inclusiv pagina 2 a recursului pârâtei).

Instanţa de recurs constată că după cum s-a statuat, fundamentul motivului de nelegalitate dat de nemotivarea hotărârii, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În considerarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept tuturor pretenţiilor formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac. Forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul logico-juridic complet, clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, aspect circumscris înseşi esenţei înfăptuirii justiţiei.

Se apreciază totodată, sub aspectul condiţiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice.

În acord şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate de intimata reclamantă în cadrul întâmpinării formulate în recurs (cauza 439/11/P - Ziegler S.A. vs Comisia), Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele:

"Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]".

Acest motiv de nelegalitate invocat de recurenta pârâtă este fondat, deoarece în cauză, curtea de apel nu a răspuns unor apărări esenţiale invocate de pârâtă şi totodată, şi-a fundamentat soluţia dispusă, pe baza unor considerente contradictorii, aşa cum se va reliefa în continuare.

Astfel, în acord cu susţinerile recurentei pârâte, se observă că instanţa de apel nu a răspuns unei apărări esenţiale a pârâtei în cauză, care avea înrâurire asupra modului de stabilire a caracterului justificat sau nejustificat al revocării mandatului dispuse de consiliul de administraţie.

Astfel, se observă că în cadrul motivelor sale de apel, intimata reclamantă a arătat că evaluarea sa nu a fost una realizată în conformitate cu legea, respectiv prin prisma unei invocate Proceduri operaţionale de evaluare a directorilor care ar fi reglementată de Ordinul 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, ceea ce ar atrage caracterul nejustificat al revocării dispuse.

În contrapartidă, recurenta pârâtă a arătat prin întâmpinarea depusă în faza apelului, faptul că o astfel de procedură de evaluare nu era necesară, întrucât O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă care reglementează activitatea regiilor autonome, nu conţine nici o prevedere legală în acest sens.

În cadrul deciziei civile recurate, instanţa de apel a menţionat următoarele:

"In cauza de fata parata-intimata a recunoscut ca nu exista la nivelul RA Aeroportul Iaşi un regulament de evaluare a directorilor din cadrul regiei astfel incat nu se poate verifica daca evaluarea reclamantei a fost efectuata pe baza unor criterii obiective aplicabile nediscriminatoriu tuturor directorilor" (pagina 21 a deciziei recurate).

Se observă aşadar, din cuprinsul acestui paragraf citat şi din întregul ansamblu al considerentelor din decizia recurată, că în cadrul deciziei civile pe care a pronunţat-o, instanţa de apel nu a analizat deloc această apărare a pârâtei care era arondat în raţionamentul juridic construit de respectiva instanţă, unui argument important (caracterul lipsit de obiectivitate al evaluării) reţinut de curtea de apel pentru fundamentarea atributului nejustificat al revocării dispuse. Această apărare concretă era orientată în sensul înlăturării argumentului principal menţionat, invocat de apelanta reclamantă şi însuşit de instanţa de apel. În acest context, este evident că această apărare a intimatei pârâte din apel avea un caracter esenţial în cadrul cercetării raportului juridic dedus judecăţii în prezenta cauză.

Instanţa de recurs remarcă faptul că instanţa de apel nu a afectat nici măcar un singur considerent, apărării concrete, esenţiale, exprese, expuse de intimata pârâtă. În cuprinsul considerentelor deciziei civile recurate, nu se regăsesc elemente de ordin factual sau juridic, ale instanţei de apel, care să fundamenteze soluţia pronunţată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării ei - a acestei apărări concrete formulate de partea intimată pârâtă, apărare având un caracter esenţial, astfel cum s-a demonstrat anterior.

Indiferent dacă aprecia că această apărare invocată de intimata pârâtă, arondată aspectului esenţial al cauzei reprezentat de caracterul justificat/nejustificat al revocării, cu implicaţii asupra acordării sau nu de daune - interese mandatarului, nu ar fi fost întemeiată indiferent dacă din motive de ordin procedural sau substanţial, cu toate acestea instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a o analiza, fie şi sintetic, concis şi de a o înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale. În egală măsură, se observă că instanţa de apel nu a realizat nici vreo motivare implicită, indirectă (în sensul jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate de intimata reclamantă) asupra acestui aspect esenţial al cauzei, atât timp cât nici un alt considerent al deciziei recurate nu implică măcar tangenţial dezbaterea acestui aspect important care a fost folosit de curtea de apel drept premisă a concluziilor sale. Pur şi simplu instanţa de apel a considerat de plano, că o astfel de procedură de evaluare se impunea a exista la nivelul regiei autonome, fără a ilustra de ce considera astfel, în condiţiile în care intimata invocase argumentat că o astfel de cerinţă nu este impusă din punct de vedere legal. Lipsa oricărui argument al instanţei de apel asupra acestei chestiuni apreciate diferit de către părţile procesuale vulnerabilizează eşafodajul juridic construit de curtea de apel care astfel nu este complet şi pune în imposibilitate obiectivă instanţa de recurs de a verifica corectitudinea hotărârii pronunţate de curtea de apel în temeiul inclusiv al acestui element.

Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că întrucât în cuprinsul deciziei civile recurate nu se regăsesc integral motivele de fapt şi de drept care au circumscris soluţia de admitere a apelului reclamantei - motivarea corespunzătoare a unei hotărâri judecătoreşti reprezentând o problemă de calitate din perspectiva prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. -, atunci nu se poate decât constata că întrucât această apărare esenţială arondată situaţiei de fapt a raportului juridic dedus judecăţii, sub aspectul decelării elementului reprezentat de caracterul justificat sau nu al revocării, a fost omisă a fi cercetată de curtea de apel, atunci omisiunea de analiză a instanţei de apel echivalează în mod indubitabil cu o necercetare, nesoluţionare cel puţin parţială a fondului cauzei, privită din perspectiva art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un secund aspect, se observă că într-adevăr, astfel cum a invocat recurenta pârâtă, decizia recurată conţine şi considerente contradictorii, de natură a accentua imposibilitatea instanţei de control judiciar de recurs de a analiza corectitudinea raţionamentului juridic al instanţei de apel.

Astfel, în primul rând, se observă că în privinţa Raportului de evaluare a directorilor de la RA Aeroportul Iaşi pentru anul 2018, nr. 127/2019, primul document justificativ reţinut în hotărârea administrativă de revocare, curtea de apel a arătat că "Evaluarea activitătii desfasurate de catre reclamanta s-a efectuat in lipsa acesteia iar din probele administrate a rezultat ca la aprecierea activitatii reclamantei s-a avut in vedere si declaratia data de catre B., in calitate de Sef al Serviciului Financiar Contabil.

In conditiile in care dupa revocarea mandatului acordat reclamantei noul mandat de Director Economic a fost semnat chiar cu d-na B. exista mari dubii cu privire la obiectivitatea si realitatea celor mentionate in fata comisiei de evaluare de catre aceasta.

Din probele administrate in cauza nu rezulta ca parata-intimata a verificat si din alte surse informatiile date de catre d-na B. cu privire la modalitatea de indeplinire a obligatiilor de catre reclamanta si le-a luat considerare desi proveneau de la un subaltern al reclamantei care asa cum s-a dovedit ulterior era interesat in ocuparea postului de Director Economic".

Aşadar, din punct de vedere logico - gramatical, se observă că pe de o parte, instanţa de apel atestă prin folosirea conjuncţiei copulative "şi", că la evaluarea intimatei reclamante de către recurenta pârâtă s-au avut în vedere şi alte elemente probatorii decât declaraţia doamnei B..

Pe de altă parte, în continuarea motivării, tot instanţa de apel reţine că "Din probele administrate in cauza nu rezulta ca parata-intimata a verificat si din alte surse informatiile date de catre d-na B. cu privire la modalitatea de indeplinire a obligatiilor de catre reclamanta".

Or, această ultimă statuare este de natură a infirma propria observaţie anterioară a instanţei de apel, dedusă logic, relativă faptului că tot din probele administrate, a rezultat că la aprecierea activităţii reclamantei s-au avut în vedere şi alte elemente decât declaraţia doamnei respective. Această observaţie anterioară rezultă în mod clar din analiza din punct de vedere logico - sintactic - gramatical a propoziţiei în care este folosită conjuncţia copulativă menţionată.

Această contradicţie evidentă este de natură să determine o incertitudine asupra aspectului stabilirii situaţiei de fapt sub acest element de către instanţa de apel, devolutivă a fondului cauzei, instanţa de recurs fiind astfel lipsită în cadrul controlului său jurisdicţional exclusiv de legalitate, de premisa pe care trebuie să se grefeze acest control, respectiv determinarea situaţiei de fapt, temeinicia cauzei.

Continuând analiza impusă de multitudinea criticilor din recursul pârâtei în privinţa motivării deciziei de apel, instanţa de recurs constată de asemenea, împrejurarea că viciul de contradictorialitate al considerentelor emană în mod flagrant inclusiv în privinţa argumentelor instanţei de apel legate de secundul raport reţinut ca document justificativ al revocării dispuse.

Astfel, în privinţa faptelor imputate reclamantei intimate prin Raportul privind situaţia aeroportului nr. 3892/2019, realizat de directorul general F., fapte regăsite şi în cadrul procesului-verbal din 24.06.2019 al consiliului de administraţie din data când s-a dispus revocarea mandatului, proces-verbal de asemenea menţionat expres în decizia recurată, instanţa de apel a arătat în prealabil, faptul că potrivit regimului juridic al mandatului, mandatarul "trebuie să dovedească că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat dar din moment ce a facut aceasta proba, revine mandantului sarcina de a proba contrariul" (pagina 22 a deciziei recurate).

Ulterior însă, instanţa de apel procedează exact invers decât a statuat, arătând următoarele:

"Curtea retine ca reclamanta a aratat care a fost motivul pentru care nu au fost acordate reduceri comerciale pentru companiile aeriene, pentru care nu a fost intocmit Cash-flow-ul sau pentru care nu s-a realizat politica tarifara astfel incat ii revenea paratei-intimate sarcina sa combata prin probe cele invocate de reclamanta si sa dovedeasca ca nu exista justificare reala care sa o exonereze pe aceasta de indeplinirea acestor sarcini or, in cauza nu au fost administrate probe in acest sens.

Pentru respectarea principiului transparentei care a stat si la baza incheierii contractului de mandat intimata-parata avea obligatia de a arata punctual obligatiile neindeplinite de catre reclamanta-apelanta si de a dovedi prin probe ca aceste obligatii ii incumbau acesteia, puteau fi indeplinite de ea independent de participarea altor persoane si nu s-a intamplat in acest mod.

Atat timp cat parata-intimata nu a probat faptele imputate reclamantei-apelante catalogate ca obligatii contractuale neindeplinite si avand o importanta suficienta pentru a justifica hotararea de revocare a mandatului, Curtea retine ca revocarea nu a avut caracter justificat" (pagina 22 a deciziei recurate).

Se observă astfel, că instanţa de apel, deşi se grefează pe obligaţia primordială a mandatarului de a dovedi caracterul nejustificat al revocării, prin probarea faptului că - potrivit art. 2018 alin. (1) partea întâi C. civ. - a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat, cu toate acestea în continuare, aceeaşi instanţă de apel inversează sarcina probei, cerând mandantului (intimata pârâtă în apel) să realizeze proba caracterului justificat al revocării, rezumând obligaţia mandatarului doar la invocare, nu şi la probare:

"Curtea reţine că reclamanta a aratat care a fost motivul", "ii revenea paratei-intimate sarcina sa combata prin probe cele invocate de reclamanta", "Atat timp cat parata-intimata nu a probat faptele imputate reclamantei-apelante".

Procedând astfel, este evident că instanţa de apel produce o fractură în raţionamentul său juridic, motivarea sa fiind astfel afectată fundamental de viciul contradictorialităţii, împrejurare negativă care determină - o dată în plus - obstacularea instanţei de recurs de a îi verifica în limitele de legalitate presupuse de art. 488 C. proc. civ., corectitudinea silogismului juridic realizat în cauză.

Sub acest aspect punctual, instanţa de recurs constată că în cuprinsul întâmpinării formulate de intimata reclamantă faţă de recursul pârâtei, sunt redate în mod necorespunzător citate din decizia recurată şi din motivele de recurs ale pârâtei, intimata reclamantă dorind să demonstreze astfel - însă în mod incorect - că accentul juridic ar fi fost aşezat de instanţa de apel în cadrul respectivelor paragrafe citate, pe probe, când de fapt, curtea de apel s-a raportat la simplele aserţiuni ale reclamantei, nu la probele sale, aspect care rezultă potrivit sublinierilor instanţei de recurs realizate deja în citatele redate în paragrafele precedente.

Astfel, concret, intimata reclamantă arată în întâmpinare că recurenta pârâtă ar critica următoarea motivare din decizia recurată:

"(...), astfel încât îi revenea pârâtei intimate sarcina să combată probele invocate de reclamantă şi să dovedească că nu există justificare reală care să o exonereze pe aceasta de îndeplinirea acestor sarcini (...)" (pagina 4 a întâmpinării intimatei reclamante din recurs).

Or, în cadrul deciziei recurate şi al motivelor de recurs, considerentul instanţei de apel expus este unul fundamental diferit (din perspectiva dezbătută în prezent) decât cel invocat (a fi citat) de intimata reclamantă:

"astfel incat ii revenea paratei-intimate sarcina sa combata prin probe cele invocate de reclamanta si sa dovedeasca ca nu exista justificare reala care sa o exonereze pe aceasta de indeplinirea acestor sarcini" (pagina 22 a deciziei recurate).

Similar, intimata reclamantă arată la fila x alin. (5) prima liniuţă din întâmpinarea sa, că motivarea instanţei de apel invocată de recurenta pârâtă ar fi fost "apelanta a dovedit că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat", mutând astfel nejustificat accentul juridic pe probe, când de fapt, considerentul citat al instanţei de apel avea o configurare esenţial diferită:

"Intr-adevar mandatarul are obligatia de a exercita mandatul cu diligenta unui bun proprietar si din acest motiv el trebuie sa dovedeasca că a efectuat toate demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat" (pagina 22 a deciziei recurate).

Continuând, instanţa de recurs apreciază că indiferent dacă instanţa de apel considera că în cauză sunt aplicabile exclusiv prevederile C. civ. referitoare la revocarea contractului de mandat sau şi alte norme având caracter special, precum ar fi de exemplu, cele din O.U.G. nr. 109/2011, dată fiind funcţia pe care o îndeplinea la acela moment intimata reclamantă, cu toate acestea instanţa de apel era datoare ca în cadrul configurării raţionamentului său juridic, să dea dovadă de consecvenţă, nu de contradictorialitate, viciu care astfel cum s-a expus face imposibil controlul jurisdicţional exclusiv de legalitate al prezentei instanţe de recurs, întrucât nu este conturată, configurată corespunzător premisa sa.

Dovada lipsei de substanţă sub aspectul calităţii, a motivării instanţei de apel este ilustrată şi prin paragraful deciziei recurate în care se face referire la adresa reclamantei nr. x/22.05.2019. Astfel, instanţa de recurs constată că intimata pârâtă nu a analizat susţinerile şi probele pe care le-a primit de la recurentă în combaterea Raportului privind situaţia aeroportului nr. 3892/2019, fără însă a afecta nici un considerent propriu relativ evaluării acelor dovezi despre care s-a rezumat doar la a preciza că reclamanta le-ar fi învederat în apărarea sa intimatei pârâte, fără deci, ca instanţa de apel să realizeze o analiză care eventual, i-ar fi format convingerea în sensul caracterului (ne)justificat al revocării.

Se învederează practic de către instanţa de apel o omisiune a intimatei pârâte, omisiune lipsită însă, de premisa dovedirii în prealabil de către mandatar a efectuării tuturor demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile din contractul de mandat. În acest paragraf analizat, instanţa de apel nu atestă printr-o dezbatere proprie a invocatelor dovezi, îndeplinirea obligaţiei prealabile de probă de către reclamanta apelantă, ci arată exclusiv aspectul neanalizării lor de către intimata pârâtă. Se constată aşadar, aceeaşi omisiune a instanţei de apel de analiză.

În plus, această manieră de argumentare ilustrează încă o dată, faptul că deşi curtea de apel a apreciat ab initio că reclamanta mandatar este cea care trebuie să dovedească caracterul nejustificat al revocării, cu toate acestea a înţeles să mute în continuare, contradictoriu, sarcina probei către pârâta intimată mandant.

Un alt aspect de contradictorialitate este reliefat de împrejurarea că deşi în debutul motivării sale, instanţa de apel - după ce a ilustrat obligaţia pârâtei de a îşi motiva hotărârea de revocare luată şi de a arăta toate probele în baza cărora s-a concluzionat ca mandatarul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale - a procedat la ilustrarea concretă a faptelor determinate imputate reclamantei mandatare, cu descrierea lor şi indicarea obligaţiei contractuale nerespectate, prin identificarea şi menţionarea articolului corespunzător din contractul de mandat, cu toate acestea în continuarea motivării, aceeaşi instanţă de apel apreciază între altele, că intimata-pârâtă avea obligaţia de a arăta punctual obligatiile neîndeplinite de către reclamanta-apelantă şi de a dovedi că aceste obligatii ii incumbau acesteia şi că proba faptelor imputate reclamantei-apelante catalogate ca obligatii contractuale neindeplinite nu ar fi fost făcută.

Caracterul contradictoriu punctual rezultă din nou în mod evident, din împrejurarea că în prima parte curtea de apel ilustrează practic prin considerentele sale, îndeplinirea obligaţiei de enunţare a obligaţiilor contractuale ale reclamantei mandatar afirmat a fi fost încălcate, prin enumerarea acestora, pentru ca în partea secundă aceeaşi instanţă să arunce practic, un dubiu asupra indicării lor de către intimata pârâtă şi asupra calificării respectivelor îndatoriri drept obligatii contractuale.

Contrar apărării intimatei reclamante, toate aceste carenţe de motivare expuse ale deciziei recurate (lipsa parţială a motivelor de fapt şi de drept, existenţa unor multiple considerente contradictorii) sunt de natură a contura o incertitudine majoră asupra motivelor pentru care instanţa de apel a adoptat soluţia expusă în dispozitivul deciziei recurate, având semnificaţia juridică a unei nesoluţionări a însuşi fondului cauzei de către instanţa de apel, lipsind astfel instanţa de recurs de posibilitatea de a exercita controlul său jurisdicţional asupra legalităţii hotărârii pronunţate.

Necercetarea fondului poate fi reţinută în acest caz întrucât instanţa de apel, deşi în dispozitivul hotărârii se pronunţă pe apelul formulat, nu motivează hotărârea adoptată în tot sau o motivează fundamental contradictoriu, soluţia cuprinsă în dispozitiv devenind deci, una pur formală, în lipsa unei motivări corespunzătoare care să o susţină. O asemenea împrejurare poate fi considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său. Întrucât legalitatea hotărârii atacate se analizează în funcţie de motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa devolutivă de apel la adoptarea soluţiei, în lipsa indicării unor asemenea motive saau în prezenţa unor motive contradictorii, instanţa de control judiciar nu poate verifica legalitatea soluţiei instanţei de apel. Din această perspectivă, în cauză este pe deplin aplicabilă soluţia de casare cu trimitere, potrivit prevederilor art. 497 C. proc. civ., contrar deci, apărării intimatei reclamante din întâmpinare ce limitează soluţia de casare cu trimitere doar la anumite ipoteze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Reţinând totodată şi faptul că analiza prezentă a deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut în mod separat, în raport de criticile distincte formulate de fiecare dintre recurente în privinţa acestui motiv de casare, instanţa de recurs constatându-le întemeiate pe cele ale pârâtei şi neîntemeiate pe cele diferite ale reclamantei recurente, astfel cum s-a expus anterior, instanţa de recurs, pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa decizia civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, constatând faptul că în raport de soluţia care s-a impus în referire la motivul de recurs cercetat din recursul pârâtei, devine inutilă analiza în continuare, în această fază procesuală, a restului criticilor din motivele de recurs formulate de pârâtă, respectiv cele arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., precum şi cele arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la daunele-interese concrete, toate aceste critici urmând a fi evaluate în rejudecare, de către instanţa de trimitere, evident laolaltă cu ansamblul apărărilor opuse lor de către intimata reclamantă. În privinţa criticilor arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la daunele-interese concrete, instanţa de recurs justifică aprecierea expusă prin faptul că elementul daunelor - interese este subordonat caracterului justificat/nejustificat al revocării, caracter în privinţa căruia, astfel cum s-a enunţat, se impune rejudecarea cauzei, ca urmare a viciilor esenţiale ale motivării deciziei de apel constatate, astfel încât devine inutilă la acest moment procesual analiza şi a acestui segment de critici invocate de recurenta pârâtă.

Drept urmare a ansamblului tuturor acestor argumente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 497 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Va admite recursul declarat de pârâţii RA Aeroportul Iaşi şi Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de pârâţii RA Aeroportul Iaşi şi Consiliul de Administraţie al RA Aeroportul Iaşi împotriva deciziei civile nr. 258 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 aprilie 2022.