Bank deposit guarantee fund’s cassation inadmissible for re-litigating facts and tort liability under Art. 998 Civil Code

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la 14 aprilie 2015, A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata, în solidar, a sumei de 3.577.606.470,37 RON (damnum emergens) plus dobânda legală aferentă (lucrum cessans) de la data plângerii penale şi până la plata efectivă, plângere înregistrată la A. sub nr. x/09.10.2002 şi înaintată la aceeaşi dată de lichidatorul A. la Direcţia Naţională Anticorupţie, conexată la dosarul penal nr. x/2005 al DIICOT şi, în final, la dosarul penal nr. x/2011 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ, în care, pe latura penală, prin Ordonanţa din 22.09.2014 s-a dispus clasarea faţă de aceştia, intervenind o lege penală mai favorabilă.

Pârâtul C. a solicitat, pe calea cererii reconvenţionale, obligarea reclamantei A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri morale pentru atingerea adusă prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale pentru repararea prejudiciilor cauzate prin atingeri aduse onoarei, demnităţii, reputaţiei, vieţii familiale şi private, întrucât prin fapta săvârşită de A. a fost vătămat, suferind o vătămare morală şi materială.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Prahova

Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 5031 din 10 noiembrie 2017 a respins excepţia abuzului de drept procesual, invocată de pârâtul C.. A respins excepţia litispendenţei, invocată de reclamantă. A admis acţiunea formulată de A. S.A. şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 26.505.816 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de aceştia. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul C., ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 12 decembrie 2017, aceeaşi instanţă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017, în sensul că i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 265.058,16 RON, în loc de 26.505.816 RON, cum în mod eronat s-a consemnat, urmare a denominării leului.

Prin sentinţa civilă nr. 722/23.02.2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017, formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei fondului au formulat apel reclamanta şi pârâţii C. şi B.. Totodată, reclamanta a declarat apel şi împotriva soluţiei de respingere a cererii de completare, prin sentinţa civilă nr. 722/23.02.2018.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Ploieşti

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 732/13.03.2019 a respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de A. împotriva sentinţei tribunalului. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei. A admis apelul pârâţilor C. şi B. împotriva aceleiaşi hotărâri. A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. A respins celelalte excepţii şi cereri formulate de apelanţii pârâţi. A admis apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 722/23.02.2018 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o, în tot, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova şi a dispus completarea dispozitivului acestei sentinţe, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. S.A. de acordare a dobânzii legale. A obligat-o pe apelanta reclamantă la plata sumei de 2.285 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător culpei procesuale, către apelantul B..

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A. - S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 1413 din 08.07.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în rejudecare

Prin decizia nr. 2126/10.12.2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova. A respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova, ca nefondat. A admis apelul formulat de pârâţii C. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei. A respins celelalte excepţii şi cereri formulate de pârâţi. A admis apelul reclamantei A. S.A. declarat împotriva sentinţei civile nr. 722/23.02.2018 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului prin aceea că a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată.

A obligat reclamanta la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător culpei procesuale, către pârâtul B.. A admis, în parte, cererea formulată de avocat E., în calitate de curator al pârâtului intimat D., de majorare a onorariului stabilit şi faţă de dispoziţiile art. 58 alin. (4) C. proc. civ. a dispus majorarea onorariului cu suma de 700 RON. A obligat reclamanta la plata sumei de 700 RON reprezentând onorariu curator majorat, către avocat E..

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva ultimei decizii pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În justificarea ipotezei înscrise în pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a rezumat recurenta că, în rejudecarea cauzei, după casare, instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt în contradicţie cu probele administrate, a expus un raţionament pe baza unor motive străine de natura pricinii şi a statuat greşit asupra neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale - a faptei reclamate şi a prejudiciului.

Curtea de apel, efectuând o analiză proprie a fondului raporturilor juridice deduse judecăţii, a efectelor deciziei penale nr. 424A din 22 martie 2018, din perspectiva dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen. şi a modalităţii în care sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a intimaţilor pârâţi, a reţinut în baza probelor administrate o situaţie de fapt conformă cu legea, referitor la acordarea şi gestionarea contractului de credit nr. x/2001 de către intimaţii pârâţi, deşi probatoriul din dosar confirmă caracterul delictual al faptelor. În opinia recurentei, acestea au fost săvârşite cu încălcarea normelor bancare, fără a avea avizul comitetului de credite din sediul central şi fără a fi constituită garanţia legală, constând din depozit colateral.

În acelaşi timp, instanţa de apel şi-a însuşit o situaţie de fapt străină de natura cauzei, care contravine probelor din dosar, fundamentată pe prezumţii rezultate în urma administrării insuficiente a unor probe. A statuat greşit că acel credit ar fi fost acordat în conformitate cu normele legale şi că ar fost suficientă aprobarea acestuia de către comitetul de credite al Sucursalei din Ploieşti a A.. În concluzie, situaţia de fapt este în totală contradicţie cu probele de la dosar.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a luat act de proba cu înscrisuri constând în hotărârea nr. 271/19.11.2001, însă nu a valorificat-o în scopul soluţionării apelului, în condiţiile în care înscrisul dovedeşte că intimaţii cunoşteau că nu aveau competenţă materială în acordarea creditului.

I s-a mai imputat Curţii că a reţinut o situaţie de fapt diferită de cea expusă în rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. x/2005, în sensul că a admis că garanţiile constituite ar acoperi lipsa de legalitate a faptei săvârşite de intimaţi. Contrar probelor din dosar, a apreciat că în cauză contractul de credit nr. x/2001 a fost probat de preşedintele A., F., şi, inducând ideea existenţei unui factor de înlăturare a răspunderii civile delictuale - decizia superiorului - reţine acest aspect ca motiv de confirmare a prezumţiei de nevinovăţie, cu consecinţa respingerii căii ordinare de atac.

Deşi a administrat, în cadrul probei cu înscrisuri, rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2005, nu a reţinut că în cadrul acestuia se confirmă starea reală de fapt şi nici caracterul contradictoriu al declaraţiilor date de B. şi F. în calitate de inculpaţi. În acest sens a redat în cuprinsul cererii de recurs declaraţiile date de intimaţi.

Astfel, a reţinut o situaţie de fapt străină de natura cauzei, contradictorie probelor din dosar, fundamentată pe prezumţii rezultate în urma corelării insuficiente a unor probe sau contrar acestora în beneficiul intimaţilor.

A mai susţinut recurenta că hotărârea recurată a reluat ample considerente din sentinţa penală nr. 765/2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2010, deşi această hotărâre a fost modificată integral prin decizia penală nr. 424A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

De asemenea, sub îndrumările date de instanţa supremă prin decizia nr. 1413/2020, Curtea de Apel a analizat în ce măsură efectele lucrului judecat ataşate deciziei penale nr. 424/2018 se răsfrâng asupra judecăţii civile din perspectiva dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen. şi a statuat, fără temei, cu privire la inexistenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei. A mai reţinut că nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat atât timp cât intimaţii B., C. şi D. nu au fost părţi în dosarul penal nr. x/2010

A mai criticat recurenta că instanţa de apel nu a valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat a hotărârii penale în interesul său, ci în interesul intimaţilor, fundamentându-se pe sentinţa penală nr. 764/11.05.2015, care a fost modificată pe latură civilă în integralitate prin decizia penală nr. 424/22.03.2018.

Instanţa de apel a reţinut corect că intimaţii pârâţi nu aveau competenţa de a aproba creditul, că acea prerogativă revenea Consiliului de administraţie al A. şi că aceştia au semnat contractul de credit ulterior confirmării directorului, respectiv a domnului F., însă induce ideea că a fost aprobat creditul de către Consiliul de administraţie şi că ar exista decizia superiorului care ar suplini lipsa acelei aprobări şi, urmare a reţinerii acestei stări de fapt, intimaţii pârâţi nu pot fi traşi la răspundere.

Deşi a reţinut că la baza acordării creditului stă şi hotărârea comitetului de credit din Sucursala Ploieşti, nu a statuat că aceasta este insuficientă pentru aprobarea creditului, hotărârea dovedind unanimitatea în votul dat de intimaţii pârâţi în ceea ce priveşte nerespectarea normelor bancare în acordarea acelui credit fără aprobarea centralei A..

În opinia recurentei, prezumţia instanţei de apel în sensul neîndeplinirii cumulativ a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale se fundamentează pe o stare de fapt care nu se oglindeşte în probele administrate la dosar, străină de natura cauzei.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material’’, recurenta a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 998-999 C. civ. în raport de aprecierea greşită a probatoriului administrat în dosar. Pe baza prezumţiilor eronate extrase din situaţia de fapt, instanţa de apel a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile.

În considerarea aspectelor prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

7. Apărările formulate în recurs

Intimatul C. a depus întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat nulitatea cererii de recurs pentru neîncadrarea aspectelor invocate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

Intimatul B., prin întâmpinare, a invocat nulitatea cererii de recurs din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, justificate cu chitanţa aflată la dosar recurs.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare regăsite la dosarul de recurs.

Recurenta reclamantă a expus un punct de vedere la raport, arătând că este de-acord cu concluziile raportorului şi a solicitat admiterea în principiu a recursului cu consecinţa fixării unui termen în şedinţă publică în vederea soluţionării pe fond a căii de atac.

De asemenea, intimatul C. a formulat punct de vedere în cuprinsul căruia a susţinut că întreg raţionamentul dezvoltat de recurentă în motivele de recurs gravitează în jurul situaţiei de fapt şi a probelor administrate, respectiv asupra modului în care au fost interpretate şi valorificate de instanţă, iar aceste aspecte vizează strict temeinicia şi nu legalitatea hotărârii atacate. În consecinţă, apreciază că recursul nu este admisibil în principiu. Dacă se va trece peste aceste aspecte, consideră că recurenta reclamantă a promovat un recurs nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată şi pe calea întâmpinării de către intimaţii C. şi B., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia civilă nr. 2126 din 10 decembrie 2020, atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, printre alte dispoziţii, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova, a admis apelul pârâţilor C. şi B. ce a vizat aceeaşi sentinţă şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Demersul judiciar al reclamantei vizează o acţiune în despăgubiri având drept scop reîntregirea patrimoniului prejudiciat prin actele decizionale ale pârâţilor C., B. şi D. şi atragerea răspunderii civile delictuale, motivat de faptul că aceştia au acordat o linie de credit fără respectarea normelor bancare în ceea ce priveşte bonitatea/calificarea financiar-economică pentru primirea unui credit, respectiv constituirea de garanţii reale la credit, fiind invocate ca temei juridic prevederile art. 998-999 C. civ. şi art. 20 din C. proc. pen.

Instanţa de apel a realizat o analiză a elementelor de fapt care conturează, în opinia recurentei reclamante, fapte ilicite ale pârâţilor cauzatoare de prejudicii, şi a constatat, în esenţă, că nu se poate reţine existenţa acestora în ceea ce priveşte încheierea contractului de credit nr. x/29.11.2001, pe cale de consecinţă, în absenţa unei condiţii din cele prevăzute de art. 998-999 C. civ., nu poate fi instituită răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte constată că niciuna din criticile prezentate în recurs nu pune în discuţie aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

Se observă că recurenta şi-a circumscris susţinerile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând sub un prim aspect că este incidentă ipoteza de casare regăsită în art. 488 pct. 6 din acelaşi cod, deoarece instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt, care contravine probelor administrate pe parcursul soluţionării litigiului şi a prezentat considerente străine de natura pricinii.

Motivul de recurs evocat "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei’’ înglobează mai multe ipoteze care atrag casarea hotărârii, anume lipsa cu desăvărşire a considerentelor, prezenţa unora care nu au nicio legătură cu natura cauzei şi contradictorialitatea în motivare, aceasta din urmă presupunând situaţia în care sunt unele argumente din care rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată.

Toate aceste ipoteze nu au corespondent în criticile formulate, recurenta supunând dezbaterii modul în care a fost reţinută situaţia de fapt în cauză, din perspectiva probelor administrate relativ la acordarea şi gestionarea contractului de credit nr. x/2001 de către intimaţii pârâţi. Aşadar, se remarcă, din lecturarea motivelor ample de recurs, că se fac aprecieri preponderent cu privire la situaţia de fapt, la probele valorificate în litigiu, afirmându-se constant că instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt străină de natura cauzei şi în contradicţie cu probatoriul de la dosar.

Or, asemenea consideraţii nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate de motivul de casare referitor la nemotivare, ci pun în discuţie stabilirea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanşează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se mai reţine că stabilirea situaţiei de fapt constituie apanajul instanţelor de fond, iar instanţa de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin motivele de recurs evocate.

Sub al doilea aspect s-a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 998-999 din vechiul C. civ., subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinzându-se că concluzia instanţei de apel în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaţilor pârâţi se fundamentează pe o stare de fapt ce nu se reflectă în probele administrate, fiind străină de natura cauzei. A conchis recurenta că, pe baza prezumţiilor eronate extrase din starea de fapt, Curtea de Apel a stabilit că nu sunt întrunite elementele pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Instanţa a aplicat greşit normele de drept material când a recurs la textele de lege aplicabile litigiului, dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit.

Înalta Curte constată că nici aceste aserţiuni nu au semnificaţia unor critici apte de a declanşa un control de legalitate în limita motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta reclamă doar în aparenţă aplicarea greşită/încălcarea legii, din cuprinsul criticii neputând fi decelate aspecte de nelegalitate încadrabile în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., relativ la analiza făcută de instanţa de apel asupra instituirii răspunderii civile delictuale în sarcina intimaţilor pârâţi, deoarece, din nou, se fac aprecieri pe stabilirea eronată a situaţiei de fapt şi interpretarea, respectiv evaluarea probelor. Or, acestea reprezintă chestiuni de netemeinicie, ce nu intră în apanajul prezentei instanţe de recurs, de vreme ce stabilirea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului reprezintă un atribut al instanţelor de fond. Aminteşte Înalta Curte că recursul, prin specificul său, este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond în limita motivelor reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, este de observat că recursul nu conţine critici concrete, punctuale la adresa instanţei de control judiciar anterioare, care să poată fi spuse controlului de legalitate specific recursului, ci sunt redate pe parcursul multor pagini paragrafe din considerentele deciziei recurate şi se oferă o interpretare proprie a înscrisurilor de la dosar, în încercarea de a se declanşa o devoluare a fondului cauzei în prezenta cale extraordinară de atac.

Astfel, rezultă că această manieră de redactare a motivelor de către recurentă nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanţa de apel.

Pentru raţiunile înfăţişate, se constată că susţinerile recurentei reclamante nu se grefează pe motivele de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, se va anula recursul exercitat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 2126 din 10 decembrie 2020.

Ca urmare a soluţiei dispuse, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi va obliga pe recurenta reclamantă, parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimatul B., achitat cu chitanţa nr. x din 17 mai 2021, aflată la dosarul de recurs.

Prin prezenta decizie se va menţine dispoziţia de numire a curatorului, avocat E., pentru intimatul pârât D., desemnat de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 2126 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.