Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 890/2022 AI generated

Negative competence conflict in enforcement challenge: jurisdiction limited to first seised court under Art. 1591 C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 890/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by assigning jurisdiction to the Bucharest Sector 2 Court, rejecting the Brașov Court’s attempt to decline jurisdiction back to the origin. The dispute centered on a challenge to enforcement (contestation to execution) seeking the annulment of an attachment and subsequent enforcement acts in a 2012 execution file; the initial court (Bucharest Sector 2) had accepted a territorial incompetence exception based on the location of enforcement acts and referred the case to Brașov, which then argued it lacked competence because the plaintiff did not reside there and had raised the exception too late under procedural rules. The High Court held that while territorial incompetence of public order could be raised by a party or the judge, the exception could only be invoked before the *first* seised instance; since the Brașov Court was the second instance seised, it lost the prerogative to raise the exception, thereby validating the initial referral and fixing competence with the Bucharest Sector 2 Court pursuant to Article 1591 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 373 C. proc. civ, art. 1591 C. proc. civ; Negative competence conflict in enforcement challenge: jurisdiction limited to first seised court under Art. 1591 C. proc. civ: În motivare, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 373 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction enforcement by attachment territorial jurisdiction assigned competence conflict rule civil annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, la 20 iulie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi B.E.J. C., contestaţie la executare, solicitând anularea înfiinţării popririi şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2012.

În drept au fost invocate prevederile art. 712, 632 C. proc. civ., O.U.G. nr. 99/2006 şi O.U.G. nr. 52/2016.

La 1 septembrie 2021, contestatorul a formulat cerere completatoare, menţionând că solicită şi întoarcerea executării silite.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 9926 din 30 septembrie 2021, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării pricinii în favoarea Judecătoriei Braşov.

În motivare, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 373 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Reţinând că normele ce reglementează competenţa teritorială pentru soluţionarea contestaţiei la executare sunt norme imperative şi că singurele acte de executare silită (excluzând actele de executare voluntară) efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2012 au fost realizate în circumscripţia Judecătoriei Braşov, a fost fixată competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea acestei instanţe.

2.2 Învestită prin declinare, Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 10871 din 17 decembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În dezvoltarea argumentelor ce fundamentează excepţia, a statuat în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 1591 C. proc. civ., care stipulează: "Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii. Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. La prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Verificarea competenţei conform alin. (4) nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţă în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii.’’

A constatat că, în faţa Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, instanţa, acordând primul termen de judecată la 2 septembrie 2021, când deşi nu se declarase competentă să judece cauza, totuşi a reţinut pricina spre soluţionare stabilind termen la 30 septembrie 2021, pentru când a pus în vedere contestatorului să achite contravaloarea cheltuielilor de fotocopiere, precum şi taxa judiciară de timbru de 1.000 RON, ceea ce implicit înseamnă că s-a învestit cu judecarea pricinii. La termenul din 30 septembrie 2021, instanţa în mod nelegal şi-a invocat necompetenţa şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Braşov.

Raportat la temeiul de drept reţinut, judecătoria a constatat relevante considerentele expuse în Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 31/2019, în care instanţa supremă a statuat că interpretarea cu privire la excepţia de necompetenţă se aplică şi dispoziţiilor vechiul C. proc. civ., putând fi invocată exclusiv până la prima zi de înfăţişare.

Mai mult, din verificările efectuate în baza de date DEBABD, a rezultat că contestatorul nu are domiciliul pe raza municipiului Braşov, fapt care să atragă competenţa în favoarea Judecătoriei Braşov.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia la executare promovată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi B.E.J. C., prin care a solicitat anularea înfiinţării popririi şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. x/2012.

Dispoziţiile art. 1591 C. proc. civ. statuează următoarele:

(1) Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

(4) La prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

(5) Verificarea competenţei conform alin. (4) nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţă în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii.’’

În speţă, contestaţia la executare a fost înregistrată mai întâi pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, care la primul termen de judecată din 2 septembrie 2021 a dispus măsuri procesuale, constând în citarea contestatorului cu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei şi contravaloarea copiilor efectuate din dosarul de executare silită. Fiind depăşite aceste impedimente care ţin de legala învestire a instanţei, la al doilea termen din 30 septembrie 2021 s-a desesizat în mod legal de soluţionarea pricinii prin sentinţa civilă nr. 9926.

Potrivit alin. (2) al textului evocat, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Din prevederile legale se deduce fără echivoc că excepţia de necompetenţă teritorială putea fi ridicată doar în faţa primei instanţe, or, Judecătoria Braşov - a doua instanţă sesizată, nu mai avea această prerogativă, cum a procedat prin sentinţa civilă nr. 10871 din 17 decembrie 2021 declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea normei menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.