Prescription over unidentified urban property: Presumption of ownership by local authority under Civil Code Art. 477 and Law 213/1998

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la 13 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Sectorul 1 prin Primar şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin prescripţie achizitivă asupra imobilului situat în Bucureşti. Post-mortem B., nr. 111, compus din teren în suprafaţă de 209,36 mp şi construcţie în suprafaţă de 34 mp.

2. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 105 din 17 ianuarie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

3. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 872 din 14 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Sectorul 1 prin Primar şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General şi a constatat că a dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 208 mp, situat în Bucureşti. Post-mortem B., nr. 111, sector 1 şi construcţiei anexă de 18 mp, identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză. A constatat că reclamanta a dobândit prin efectul accesiunii dreptul de proprietate asupra imobilului - construcţie locuinţă corp 1 de 65 mp, situat în Bucureşti, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

4. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 799A din 17 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.

5. Recursul exercitat în cauză

Decizia de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 4 din Legea nr. 213/1998, H.G. nr. 662/1991, O.U.G. nr. 128/1998, O.U.G. nr. 14/2007, art. 85 din Legea nr. 36/1995 şi art. 1837 C. civ. de la 1864, statuându-se greşit în privinţa unei identităţi între subiectele dreptului substanţial şi cele aflate în situaţia litigioasă.

A argumentat că nu poate fi reţinută legitimitatea sa procesuală pasivă în lipsa dovezii calităţii de proprietar cu privire la imobilul în litigiu, pentru a opera sancţiunea prevăzută de art. 1837 C. civ., de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.

Parcurgerea celor două litigii în dosarele nr. x/2006 şi nr. y/2015, în care reclamanta s-a judecat cu C., cea de la care a dobândit bunul în anul 1953 în baza unei chitanţe sub semnătură privată, şi cu D., considerată succesoarea vânzătoarei, nu este în măsură să confere Municipiului Bucureşti, în raport de art. 477 C. civ. de la 1864 şi art. 25 din Legea nr. 213/1998, calitatea de proprietar al imobilului.

Prin decizia atacată s-a realizat o aplicare greşită a acestor din urmă prevederi, instanţa de apel statuând că "terenul aparţinea ex lege domeniului privat al municipalităţii".

Din perspectiva celor expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 14 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Apărările formulate în recurs

Intimata reclamantă A. a depus întâmpinare, cu concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, şi de menţinere a deciziei atacate. A solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluţionarea căii de atac, respectiv onorariu de avocat în sumă de 1.500 RON dovedit cu chitanţă şi factură.

Prin întâmpinarea formulată, Sectorul 1 prin Primar a apreciat că se impune scoaterea sa din cauză, întrucât prin hotărârea primei instanţe a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în ce-l priveşte, iar soluţia a dobândit caracter definitiv urmare a neatacării cu apel a dispoziţiei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin criticile formulate, recurentul pârât a supus controlului de legalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra calităţii sale procesuale pasive în acţiunea având ca obiect uzucapiunea de lungă durată cu referire la terenul în litigiu, despre care afirmă că nu-i aparţine şi că nu face parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului este reprezentat de recunoaşterea dreptului de proprietate al intimatei reclamante A. ca fiind dobândit prin prescripţia achizitivă de 30 ani asupra imobilului situat în Bucureşti. Post-mortem B., nr. 111, compus din teren în suprafaţă de 209,36 mp şi construcţie în suprafaţă de 34 mp. Reclamanta a justificat îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru invocarea uzucapiunii de lungă durată, arătând şi că nu s-a identificat un proprietar al terenului în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. "Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Din interpretarea acestui text legal, reiese că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii. În ipoteza moştenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocaţie reziduală a statului de a dobândi moştenirile vacante, în absenţa moştenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moştenirile vacante, ci includ şi bunurile în privinţa cărora foştii proprietari s-au desistat voluntar ori nu sunt cunoscuţi.

În speţă, s-a stabilit de către instanţele anterioare că reclamanta a parcurs, fără să obţină vreun rezultat, procedura de constatare a uzucapiunii cu privire la terenul în litigiu, împotriva celui pe care îl considera titular al dreptului de proprietate. Astfel, în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a judecat cu pârâta C. (de la care a cumpărat imobilul printr-o chitanţă sub semnătură privată în anul 1953), însă acţiunea a fost respinsă pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia. Demersul judiciar ulterior a fost îndreptat împotriva numitei D. - dosar nr. x/2006 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti - şi s-a finalizat pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în sensul că cererea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană ce nu prezintă legătură cu imobilul în cauză, iar între autoarea pârâtei şi persoana cu care s-a încheiat actul sub semnătură privată în anul 1953 este o coincidenţă de nume.

Prezenta instanţă notează că în situaţia în care nu se poate identifica proprietarul imobilului referitor la care s-a invocat prescripţia achizitivă, se prezumă că acesta aparţine unităţii administrativ teritoriale în raza căreia se află, prin efectul dispoziţiilor art. 477 C. civ. şi art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, potrivit art. 477 C. civ., "Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public". Sintagma "domeniu public" cuprinsă în art. 477 C. civ. este explicitată de art. 25 din Legea nr. 213/1998 ca semnificând domeniul privat al statului sau unităţii administrativ teritoriale. Prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispun că domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.

Întrucât în cauză nu s-a dovedit că există alte persoane, fizice sau juridice, care să exhibe un titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în mod corect Curtea de Apel a reţinut prezumţia că imobilul se regăseşte în patrimoniul pârâtului, situaţie faţă de care acesta justifică legitimare procesuală pasivă.

Raportat la cele dispuse în litigiile anterioare demarate în scopul constatării uzucapiunii, nu se poate aprecia că bunul ar face parte dintr-o succesiune vacantă, pentru a se atribui calitate procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în virtutea Decretului nr. 111/14.07.1951, H.G. nr. 662/1991 şi O.G. nr. 128/1998, potrivit cărora bunurile provenite din succesiuni vacante aparţineau Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi nu unităţii administrativ teritoriale, cum sugerează recurentul în cadrul motivelor de recurs.

Aşadar, întrucât nu s-a pus problema unei succesiuni vacante, instanţa de apel a reţinut corect inaplicabilitatea acestor norme.

De asemenea, Curtea a mai statuat, întemeiat, că dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 128/1998 şi art. 85 din Legea nr. 36/1995, invocate de recurent în justificarea lipsei calităţii procesuale pasive, nu au relevanţa propusă - Statul ar culege moştenirea rămasă fără succesori - câtă vreme nu există nicio dovadă a faptului că imobilul ar face parte din masa succesorală a unei persoane decedate fără moştenitori.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a valida raţionamentul judiciar al instanţei de apel în privinţa legitimităţii pârâtului în cererea de constatare a uzucapiunii şi a înlătura toate criticile formulate, cu consecinţa respingerii recursului, ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la soluţia dispusă, recurentul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, este parte căzută în pretenţii în planul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate pentru faza procesuală a recursului, respectiv onorariu de avocat în sumă de 1.500 RON, justificat cu factura nr. x/13.04.2022 şi chitanţa nr. x/13.04.2022, în favoarea intimatei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 799 A din 17 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei în cuantum de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.