Nullity of public domain property transfer and scope of liability for absolute nullity versus eviction guarantee in guarantee proceedings

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 23 februarie 20215 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, sub nr. x/2015, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. şi pe intervenientul forţat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a actului de dare în plată autentificat sub nr. x/2010, cu privire la imobilul construcţie B., situat în Predeal - Timişul de Jos nr. 26, identificat în CF x, nr. top x; să fie obligat pârâtul să predea reclamantului posesia imobilului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480, art. 483 şi urm. C. civ., art. 948 C. civ., art. 194 şi urm. C. proc. civ., H.G. nr. 265/2005, H.G. nr. 60/2005.

Pârâta A. S.A. a formulat cerere reconvenţională şi cerere de chemare în garanţie a numiţilor C. şi D..

Prin cererea reconvenţională s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului construcţie B. dobândit ca urmare a accesiunii imobiliare, iar prin cererea de chemare în garanţie, s-a solicitat obligarea persoanelor chemate în garanţie să restituie suma reprezentând contravaloarea imobilului construcţie B., iar în subsidiar, în cazul respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii reconvenţionale, obligarea acestora la plata sumelor datorate constructorului.

Cererea reconvenţională a fost întemeiată pe prevederile art. 494 C. civ.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie s-a susţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 72 C. proc. civ. pentru admisibilitatea acestei cereri.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 25 mai 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 265/2005, a H.G. nr. 1088/2010 şi H.G nr. 60/2005;a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active; a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei pentru promovarea prezentei acţiuni; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat; a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A. S.A., cu sediul în Bucureşti, cu sediul ales pentru comunicarea actelor la E., Bucureşti, D. şi C., domiciliaţi în Braşov, şi cererea de intervenţie formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a constatat nulitatea absolută parţială a actului de dare în plată încheiat între pârâţi, autentificat sub nr. x/29.10.2010 la BNP F., pentru imobilul construcţie B.; a obligat pârâtul A. S.A. să predea reclamantului posesia imobilului construcţie B.; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali: Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.A. şi obligă pe pârâţii chemaţi în garanţie D. şi C. să plătească pârâtei A. S.A. suma de 2.030.998 RON; a obligat pe pârâtul A. S.A. să plătească in contul BLE Braşov suma de 5105 RON, reprezentând diferenţă onorariu pentru raportul de expertiză nr. x/2018 întocmit de expert G.; a obligat pe pârâtul A. S.A. să plătească reclamantului suma de 2830,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1780 Ap din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, admis, în parte, apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.A. şi de apelanţii-pârâţi-chemaţi în garanţie D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 106/25.05.2018 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat; a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 265/2005, H.G. nr. 1088/2010 şi H.G. nr. 60/2005, ca nefondată; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei; a respins apelul formulat de apelanta pârâtă A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 10.03.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. x/2015

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 453 din 18 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A împotriva deciziei nr. 1780/Ap din data de 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă; a admis recursul declarat de chemaţii în garanţie C. şi D. împotriva aceleiaşi decizii; a casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat de chemaţii în garanţie C. şi D. aceleiaşi curţi de apel; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

B. Al doilea ciclu procesual

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1077 Ap din 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, rejudecând în limitele casării, a respins apelul formulat de apelanţii-pârâţi-chemaţi în garanţie D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 106 S din 25 mai 2018, pronunţată de Tribunal Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva decizia nr. 1077 Ap din 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au declarat recurs chemaţii în garanţie D. şi C..

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de chemaţii în garanţie D. şi C. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-chemaţi în garanţie au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei civile nr. 106 S din 25 mai 2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca nefondate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost expuse următoarele critici:

- prin decizia de casare, instanţa supremă a statuat cu autoritate de lucru judecat că răspunderea recurenţilor pentru încălcarea garanţiei pentru evicţiune, pe care s-a fundamentat cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.A., nu este aplicabilă în cauză, însă, în rejudecarea apelului, această parte a invocat, ca motiv nou în apărare, răspunderea recurenţilor decurgând din nulitatea contractului, cu încălcarea principiului "tantum devolutum quantum iudicatum", consacrat de art. 478 C. proc. civ.. Or, instanţa de trimitere nu putea analiza decât legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin raportare la apelul recurenţilor şi la petitul iniţial stabilit de către părţi, în etapa procesuală a apelului, aşa încât nici instanţa şi nici pârâta A. S.A. nu puteau să modifice petitul cererii introductive de instanţă, interpretând "garanţia pentru evicţiune" ca fiind o altă exprimare pentru "nulitatea actului" în condiţiile în care cele două instituţii juridice sunt distincte şi nu produc efecte juridice similare sub aspectul constatării şi cuantificării prejudiciului;

- noul temei de drept şi de fapt, invocate de intimată direct în apel, nu a fost pus în discuţia părţilor şi nici nu au fost propuse, încuviinţate şi administrate probe care să contureze situaţia de fapt şi să conducă la dezlegarea pricinii sub aspectul relevat de către A. S.A. în ceea ce priveşte justeţea cuantumului eventualului prejudiciu bazat pe nulitatea actului;

- instanţa de apel avea obligaţia să pună în discuţia părţilor calificarea acţiunii prin raportare la motivele de apel invocate şi, implicit, la temeiul de drept incident, în lumina dezlegărilor instanţei supreme, dar cu respectarea prevederilor procedurale şi de drept material aplicabile, respectându-se limitele învestirii sale prin cererea de chemare în garanţie;

- în motivarea deciziei atacate, instanţei de apel nu s-a raportat la vreo normă de drept care să fie incidenţă ori pe care recurenţii să o fi încălcat în raport de limitele învestirii prin cererea de chemare în garanţie, ci s-a limitat a evoca principii generale ale dreptului civil;

- instanţa de casare a stabilit existenţa unor diferenţe între cele două răspunderi, respectiv cea pentru evicţiune şi cea decurgând din constatarea nulităţii absolute, sub aspectul modalităţii de evaluare a prejudiciului, însă, ignorând această dezlegarea obligatorie, instanţa de apel nu a analizat niciun element al răspunderii ca urmare a constatării nulităţii absolute, ci a stabilit în mod neechivoc că, din punct de vedere patrimonial, prejudiciul este acelaşi în cazul ambelor tipuri de răspundere;

- raportat la considerentele obligatorii ale deciziei de casare, potrivit art. 501 C. proc. civ., în rejudecarea apelului, se impunea a fi stabilită eventuala culpă a recurenţilor în ceea ce priveşte actul de dare în plată a imobilului, însă în sarcina acestora nu s-a dovedit situaţia unei culpe obiective;

- deşi instanţa de apel s-a raportat la jurisprudenţa şi doctrina ce priveşte vânzarea bunului altuia, nu a făcut nicio referire la dispoziţiile art. 1683 C. civ., care reglementează această operaţiune juridică generatoare de drepturi şi obligaţii pentru pârâţi, însă acest temei al răspunderii nu face parte dintre dezlegările deciziei de casare a instanţei supreme;

- prin nepunerea în dezbaterea contradictorie a părţilor a unor chestiuni esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 16 iunie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimata-reclamantă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepţie, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susţinerea excepţii nulităţii recursului, a arătat că din criticile formulate de recurenţi în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu rezidă care sunt normele de drept material pretins a fi încălcate de către instanţă în rejudecarea apelului, iar motivele invocate vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei atacate.

Mai mult normele de drept invocate ca fiind încălcate nu erau în vigoare la momentul încheierii actului de dare în plată.

La data de 22 iunie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în numele Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus întâmpinare, prin care a învederat, ca o chestiune prealabilă, schimbarea denumirii Ministrului Finanţelor Publice în Ministerul Finanţelor, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 212/28.12.2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, solicitând ca instanţa să ia act de schimbarea reprezentantului legal al Statului Român şi să procedeze la rectificarea citativului în acest sens, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac formulate de chemaţii în garanţie D. şi C..

La data de 08 iulie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepţie, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţii nulităţii recursului, invocată în raport de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că art. 478, art. 501 şi art. 13 C. proc. civ., pretins a fi încălcate de către de către instanţă în rejudecarea apelului, nu sunt norme de drept material, ci norme de drept procedural, ce pot face obiectul motivului de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A arătat că normele indicate de către recurenţi nu sunt incidente în cauză în raport de obiectul cererii de chemare în judecată având în vedere că legea aplicabilă este vechiul C. civ., iar nu noul C. civ., intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011.

A precizat că din modalitatea de redactare a recursului nu reiese maniera în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material în discuţie perspectivă în raport de care a apreciat că recurenţii au dedus judecăţii critici de netemeinicie a deciziei atacate prin indicarea formală a unor norme de drept material ce nu au stat la baza dezlegării şi nu îşi găsesc aplicabilitate în speţă.

La data de 06 iulie 2021 şi, respectiv, la data de 23 iulie 2021, a fost înregistrat răspunsul la întâmpinări depus de către recurenţii-chemaţi în garanţie, în termenul legal, prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţi, atât sub aspectul excepţiei nulităţii recursului, cât şi în ceea ce priveşte fondul căii de atac, precum şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

La data de 26 iulie 2021, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în numele Statului Român, prin Ministerul Finanţelor a depus note scrise la întâmpinările formulate de intimaţii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. şi A. S.A., prin care a reiterat chestiunea privind schimbarea denumirii Ministerului Finanţelor Publice în Ministerul Finanţelor, precum şi aspectele susţinute în cadrul întâmpinării cu privire la recursul declarat în cauză.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de chemaţii în garanţie D. şi C. împotriva deciziei nr. 1077/Ap din 12 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 12 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de chemaţii în garanţie C. şi D. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii invocă, pe de o parte, încălcarea dispoziţiilor legale incidente privind principiul "tantum devolutum quantum iudicatum", consacrat de art. 478 C. proc. civ., iar pe de altă parte, încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi a prevederilor dreptului la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ., prin nepunerea în dezbaterea contradictorie a părţilor a unor chestiuni esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., e necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului. Aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel.

Motivele de recurs invocate sunt nefondate, neaflându-ne în situaţia unei astfel de interpretări sau aplicări nelegale a prevederilor legale incidente.

În acest caz, nu se poate vorbi de încălcarea de către instanţa de apel a obligaţiei de a pune în discuţia părţilor calificarea acţiunii, aşa cum susţin recurenţii.

Se constată în mod just de către instanţa de apel că, prin decizia de casare, instanţa supremă a statuat că răspunderea recurenţilor pentru încălcarea garanţiei pentru evicţiune nu este incidentă în cauză, iar prin invocarea răspunderii recurenţilor decurgând din nulitatea contractului, nu se poate vorbi de încălcarea principiului "tantum devolutum quantum iudicatum", consacrat de art. 478 C. proc. civ.

Se observă că instanţa nu a schimbat izvorul răspunderii juridice, aşa cum acreditează recurenţii deoarece Curtea de apel a analizat şi a constatat că principiul "restitutio in integrum", astfel cum a fost invocat şi în faţa instanţei de fond de către A. S.A. - Bucureşti prin apărările formulate, este o extensie a principiului nulităţii actelor juridice civile. Astfel, aşa cum constată instanţa de casare, în speţă, prima instanţă de fond a reţinut, în principal, ca motiv de nulitate absolută parţială a contractului de dare în plată nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, pentru care apare astfel nerelevantă buna sau reaua credinţă a ambelor părţi la încheierea contractului.

Nu se poate vorbi deci de un nou temei de drept şi de fapt, invocate de intimată direct în apel, care să nu fi fost pus în discuţia părţilor sau de o nouă calificare a acţiunii prin raportare la motivele de apel invocate şi, implicit, la temeiul de drept incident, în lumina dezlegărilor instanţei supreme, aşa cum arată recurenţii, în contextul în care, urmare a deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a impus doar analizarea cererii de chemare în garanţie, având în vedere constatarea nulităţii absolute parţiale a actului de dare în plată. S-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că nu se poate invoca principiul "error comunis facit jus", pe de o parte având în vedere că imobilul aparţine domeniului public, având un regim juridic special, şi pe de altă parte, ţinând seama de stabilirea cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 313/11.12.2012 a Tribunalului Braşov, a întinderii bunului cumpărat de apelanţii D. şi C., respectiv a faptul că B. nu a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/05.07.2007, autentificat la Biroul Notarilor Publici H. şi, pe cale de consecinţă, nu a putut face obiectul actului de dare în plată.

Urmare a incidenţei efectelor principiului "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet", precum şi a principiului "restitutio in integrum"a fost statuată corect de instanţa de apel obligaţia chemaţilor în garanţie, de a restitui suma de bani la care a fost evaluat imobilul B., respectiv suma de 2.030.998 RON, necontestată de părţi.

Prin decizia atacată, instanţa de apel, rejudecând în limitele casării care au vizat exclusiv soluţionarea motivelor de apel invocate de apelanţii C. şi D. referitoare la soluţia pronunţată de prima instanţă de fond asupra cererii de chemare în garanţie, a învederat în mod just că dezlegările date asupra nulităţii absolute parţiale a actului de dare în plată ca urmare a lipsei obiectului şi a apartenenţei imobilului la domeniul public rămân pe deplin valabile, ca efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat, urmare a deciziei nr. 453/18 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat, în considerentele obligatorii pentru instanţa de apel, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că în cauză se impune analizarea cererii de chemare în garanţie, având în vedere constatarea nulităţii absolute parţiale a actului de dare în plată.

Curtea de apel a respectat întocmai aceste considerente obligatorii, neputând fi primite criticile invocate sub acest aspect.

Drept urmare, nu se poate vorbi, aşa cum arată recurenţii, de vreo omisiune a instanţei de apel de a nu se fi raportat la vreo normă de drept care să fie incidentă ori pe care recurenţii să o fi încălcat în raport de limitele învestirii prin cererea de chemare în garanţie, sau că s-a limitat la a evoca principii generale ale dreptului civil, Curtea de apel reţinând în mod just că, potrivit principiului, "quod nullum est nullum producit efectum" unul din efectele constatării nulităţii absolute parţiale a actului de dare în plată, cu privire la B., este repunerea părţilor în situaţia anterioară, "restitutio in integrum", care se realizează prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat.

De asemenea, nu se justifică susţinerea recurenţilor în sensul că, deşi instanţa de casare a stabilit existenţa unor diferenţe între cele două răspunderi, respectiv cea pentru evicţiune şi cea decurgând din constatarea nulităţii absolute, instanţa de apel nu ar fi analizat niciun element al răspunderii ca urmare a constatării nulităţii absolute, ci a stabilit în mod neechivoc că, din punct de vedere patrimonial, prejudiciul este acelaşi în cazul ambelor tipuri de răspundere, în condiţiile în care toate aspectele dezlegate asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, şi a cererii reconvenţionale se bucură de autoritate de lucru judecat, ca urmare a respingerii căilor de atac (apel şi recurs).

Astfel, nu mai prezintă relevanţă nici susţinerile recurenţilor în sensul că cele două instituţii juridice sunt distincte şi nu produc efecte juridice similare sub aspectul constatării şi cuantificării prejudiciului, cele privind stabilirea eventualei culpe a recurenţilor în ceea ce priveşte actul de dare în plată a imobilului, sau susţinerile privind neadministrarea de probe care să contureze situaţia de fapt şi să conducă la dezlegarea pricinii sub aspectul relevat de către A. S.A. în ceea ce priveşte justeţea cuantumului eventualului prejudiciu bazat pe nulitatea actului.

Sub acest aspect, se mai observă că recurenţii chemaţii în garanţie C. şi D. nu au contestat valoarea imobilului constatată prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat.

Se mai consideră de recurenţi în mod neîntemeiat că, deşi instanţa de apel s-a raportat la jurisprudenţa şi doctrina ce priveşte vânzarea bunului altuia, nu ar fi făcut nicio referire la dispoziţiile art. 1683 C. civ., temei al răspunderii ce nu ar face parte dintre dezlegările deciziei de casare a instanţei supreme, însă criticile nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, faţă de cele reţinute mai sus, cu privire la dezlegările instanţei de casare, pe care Curtea de apel le-a respectat întocmai.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de chemaţii în garanţie C. şi D. împotriva deciziei nr. 1077/Ap din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ. şi reţinând îndeplinite condiţiile culpei procesuale a recurenţilor-chemaţi în garanţie C. şi D., va obliga pe recurenţii-chemaţi în garanţie C. şi D. la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.709,12 RON, dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de chemaţii în garanţie C. şi D. împotriva deciziei nr. 1077/Ap din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurenţii-chemaţi în garanţie C. şi D. la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.709,12 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.