Conflict of jurisdiction over contestation at execution: exclusive competence assigned to court of debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la 25 august 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a formulat contestaţie la executare privind dosarul nr. x/2015, înregistrat la BEJ C., solicitând anularea executării silite; restituirea sumelor reţinute prin înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2584 din 11 octombrie 2021, Judecătoria Bârlad a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, precum şi a Deciziei nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Ca situaţie de fapt, a constatat că încheierea de încuviinţare a executării silite este pronunţată la 10 septembrie 2019 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, conform încheierii de încuviinţare a executării silite emise de C. la 19 octombrie 2015, în dosarul nr. x/2015, ceea ce semnifică faptul că este deja stabilită competenţa teritorială de ordine publică a instanţei de executare.

Raportând temeiurile juridice incidente la situaţia de fapt reţinută, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 1263 din 4 februarie 2022, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Bârlad, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Ca situaţie de fapt a observat că, la data formulării cererii de executare silită, 13 octombrie 2015, debitorul avea domiciliul în mun. Bârlad, iar prin încheierea din 10 septembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost încuviinţată executarea silită a dispoziţiilor titlului executoriu.

Instanţa a apreciat că, în interpretarea Deciziei nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu se poate stabili că instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, având în vedere că nu este îndeplinită situaţia premisă expusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în paragraful 48:"Prin urmare, situaţia premisă este aceea că există un titlu executoriu, în accepţiunea dată de alin. (2) al art. 632 din C. proc. civ. ("Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare"), iar în respectivul titlu figurează mai mulţi debitori care au domicilii sau sedii diferite, situate în raza de competenţă a mai multor judecătorii. Aceasta, în condiţiile în care este ştiut faptul că, raportat la categoriile de titluri executorii, enumerarea din alin. (2) al art. 632 este una limitativă." Astfel, s-a reţinut că, în speţă, există un singur debitor în cadrul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/9.10.2013.

Sub un alt aspect, s-a reţinut că mai există o situaţie premisă ce trebuie avută în vedere, în sensul că, pentru a fi incidente regulile de stabilire a instanţei de executare, astfel cum au fost expuse în Decizia nr. 20/2021, este necesar ca cel puţin unul dintre debitorii din titlul executoriu să aibă domiciliul în circumscripţia instanţei ce încuviinţează executarea silită. S-a apreciat că nu se poate interpreta că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dorit extinderea efectelor unicităţii instanţei de executare, în orice situaţie, ci că a analizat şi interpretat doar situaţia cu care a fost sesizată. Mai arată că tot în cadrul paragrafului 48 a menţionat că debitorii au domicilii sau sedii situate în raza de competenţă a mai multor judecătorii. Astfel, sintagma "în raza de competenţă" înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., dar prin raportare la unul sau unii dintre debitori, nu prin raportare la toţi.

În al treilea rând, s-a apreciat că dacă s-ar admite o asemenea interpretare, s-ar ajunge la o situaţie de nonsens juridic atunci când ar fi invocată necompetenţa instanţei ce a încuviinţat executarea silită pe calea contestaţiei la executare. Astfel, instanţa învestită cu contestaţia la executare ar trebui să constate că este competentă şi este instanţa de executare, în temeiul Deciziei nr. 20/2021, ca ulterior să reţină că motivul de contestaţie este întemeiat, respectiv nu este instanţa de executare, pentru că nu sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., pentru niciunul dintre debitori.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competenţă, debitorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 884/2015, înregistrat la BEJ C., solicitând anularea executării silite; restituirea sumelor reţinute prin înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speţă, instanţele de judecată au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 şi art. 651 C. proc. civ., ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de executare, conflictul negativ fiind generat de modalitatea diferită în care instanţele aflate în conflict au înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Bârlad reţinând că instanţa de executare a fost deja stabilită prin pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin raportare la sediul debitorului.

Din examinarea actelor dosarului se constată că încheierea de încuviinţare a executării silite din 19 octombrie 2015 a fost emisă de BEJ C., în dosarul execuţional nr. x/2015, nefiind astfel pronunţată de o instanţă judecătorească pentru a atrage competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare de către instanţa ce a pronunţat încuviinţarea executării silite.

În cauză, încheierea din 10 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, la care instanţele în conflict au făcut trimitere se referă la învestirea cu formula executorie a contractului de credit nr. x din 9 octombrie 2013, iar nu la o încheiere de încuviinţare a executării silite pronunţată de o instanţă de judecată.

Se mai reţine că debitorul contestator A. avea domiciliul, la data demarării executării silite, 13 octombrie 2015, în Bârlad, jud. Vaslui, aspect în raport de care se reţine, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., că instanţa de executare competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este Judecătoria Bârlad.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Bârlad urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022.