Territorial jurisdiction for divorce where defendant resides abroad: application of exclusive competence rules to determine the competent court based on plaintiff's residence.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2021, la 24 februarie 2021, reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, din culpa comună a părţilor, cu revenirea la numele anterior, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor în comun de către ambii părinţi şi stabilirea domiciliului minorilor la mamă.

Prin cerere reconvenţională, pârâul reclamant a solicitat admiterea, în parte, a cererii principale, cu stabilirea domiciliului minorilor la tată.

Prin sentinţa civilă nr. 5420 din 11 mai 2021, Judecătoria Constanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în materia divorţului.

Ca situaţie de fapt, a constatat că niciuna dintre părţi nu mai locuieşte în mun. Constanţa, unde a fost ultimul domiciliu al părţilor, că pârâtul locuieşte în Franţa, iar reclamanta în localitatea 23 august, arondată circumscripţiei Judecătoriei Mangalia.

Instanţa a apreciat că acest fapt atrage competenţa de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Mangalia, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 9 iunie 1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia a pronunţat sentinţa civilă nr. 1437 din 6 octombrie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în materia divorţului.

Ca situaţie de fapt a observat că niciuna dintre părţi nu mai locuieşte în mun. Constanţa, unde a fost ultimul domiciliu al acestora, că părţile locuiesc efectiv în Franţa, iar reclamanta nu domiciliază efectiv în localitatea 23 august arondată circumscripţiei Judecătoriei Mangalia, astfel cum rezultă din declaraţiile mamei reclamantei reţinute în raportul de anchetă socială depus la dosar.

S-a mai reţinut că simpla prezenţă a reclamantei în faţa instanţei şi susţinerile sale nu sunt suficiente pentru a demonstra stabilirea domiciliului permanent în circumscripţia Judecătoriei Mangalia, aceasta fiind o stare de fapt şi nu una pur juridică ce poate fi acoperită prin indicarea unei reşedinţe pur formale care să atragă competenţa de soluţionare a divorţului părţilor în România, în general şi la Judecătoria Mangalia, în special.

Având în vedere că nici reclamanta şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, iar între părţi nu a intervenit un acord pentru introducerea cererii de divorţ la Judecatoria Constanţa sau la Judecătoria Mangalia, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 743 din 1 februarie 2022, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de reclamanta pârâtă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Mangalia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, în prezent, pârâtul locuieşte stabil în Franţa, iar reclamanta are locuinţa în jud. Constanţa, comuna 23 august, potrivit declaraţiilor acesteia şi având în vedere că în evidenţe figurează cu acest domiciliu. S-a mai constatat că atât reclamanta, în cuprinsul acţiunii, cât şi pârâtul, în întâmpinarea depusă la dosar, au indicat că aceasta domiciliază la adresa indicată începând cu 29 ianuarie 2021, când a părăsit teritoriul Franţei pentru a reveni în România. Instanţa a apreciat că reclamanta are, într-adevăr, locuinţa la adresa indicată având în vedere că, fiind citată pentru termenele din 11.05.2021, respectiv 6.10.2021, aceasta s-a prezentat personal în faţa instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte concluzia instanţei iniţial învestite, potrivit căreia reclamanta nu are locuinţa în ţară având în vedere menţiunile din cuprinsul anchetei sociale, din care rezultă că mama reclamantei a arătat că aceasta ar locui în Franţa, instanţa arată că această constatare nu a fost făcută personal de către lucrătorii autorităţii tutelare şi nu este coroborată cu niciuna dintre probele administrate în cauză. Faptul că reclamanta îşi părăseşte periodic locuinţa stabilă din România pentru a merge în străinătate în vederea menţinerii legăturilor personale cu copiii săi, aflaţi pe teritoriul Franţei, dar revine întotdeauna în domiciliul său, nu echivalează cu renunţarea la locuinţa din judeţul Constanţa.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 915 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă în materie de divorţ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa reclamanta la momentul introducerii acţiunii.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2021, la 24 februarie 2021, reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, din culpa comună a părţilor, cu revenirea la numele anterior, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor în comun de către ambii părinţi şi stabilirea domiciliului minorilor la mamă.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit textului legal menţionat, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, în cazul în care cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia instanţei de la această locuinţă, iar dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorţ la instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., conflictul negativ de competenţă fiind determinat de aplicarea diferită a dispoziţiilor legale menţionate anterior la situaţia de fapt din dosar.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reţine că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în municipiul Constanţa, jud. Constanţa, conform menţiunilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, necontrazise de pârât, iar domiciliul pârâtului este în Franţa, acesta fiind indicat prin întâmpinare.

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, se reţine că, la data sesizării instanţei de judecată, aceasta avea stabilit domiciliul în localitatea 23 august, jud. Constanţa, unde şi locuieşte, conform declaraţiilor sale din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi ale pârâtului din cuprinsul întâmpinării, prin care învederează că, începând cu 29 ianuarie 2021, reclamanta a venit în România pentru a locui la adresa anterior indicată.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, se constată că niciuna dintre părţi nu se mai află în locuinţa ce a constituit domiciliul comun, că pârâtul domiciliază în străinătate, iar reclamanta locuieşte în localitatea 23 august, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Mangalia, astfel că învestirea acestei instanţe s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data începerii procesului.

Faţă de cele anterior expuse, constatând că la data sesizării instanţei, reclamanta A. avea domiciliul în localitatea 23 august, jud. Constanţa, Înalta Curte reţine că în prezentul litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1), ultima teză C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022.