Property title comparison and denial of revision for lack of contradiction with prior res judicata ruling

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra cererii de revizuire deduse judecăţii, reţine următoarele:

1. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia civilă nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarant de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2039A din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a casat decizia şi sentinţa civilă nr. 185 SC din 5 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă; a respins acţiunea, ca inadmisibilă; a obligat pe intimata reclamantă B. la plata sumei de 13.569 RON, cheltuieli de judecată în recurs şi apel, către recurentă.

2. Cererea de revizuire

2.1. Motivele cererii

Revizuenta B. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 2 martie 2022, întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, apreciată ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 239/A din 23 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi sentinţei civile nr. 9318 din 25 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că decizia atacată a nesocotit autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 239/A din 23 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi a sentinţei civile nr. 9318 din 25 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2, hotărâri ce au stabilit întinderea dreptului fiecărei părţi, respectiv cota de 1/1 asupra imobilului din Bucureşti.

Revizuenta a învederat că, prin hotărârea contestată, s-a reţinut că decizia civilă nr. 1217 din 18 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă are autoritate de lucru judecat cu privire la compararea celor două titluri de proprietate.

A susţinut că instanţa care a pronunţat decizia nr. 1217 din 18 octombrie 2004, fără a avea în vedere dispoziţiile deciziei de casare nr. 5057 din 28 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. x/2002 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu depăşirea cadrului procesual cu care a fost învestită de către reclamantă, nu a procedat la compararea celor două titluri de proprietate şi a respins acţiunea pornind de la o premiză străină de natura cauzei, aceea că cele două părţi s-ar afla într-o stare de indiviziune succesorală.

A mai arătat că nu există o astfel de indiviziune, iar cererea dedusă judecăţii instanţei Curţii de Apel în anul 2004 nu era o acţiune în revendicare între coindivizari, astfel încât hotărârea nu poate avea autoritate de lucru judecat cu privire la aspectul privind revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate.

2.2. Întâmpinarea

Prin întâmpinare, intimata A. a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă şi nefondată, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a arătat că, din examinarea hotărârilor invocate ca fiind potrivnice, în raport de care se analizează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiese că acestea nu conţin elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat întrucât nu este vorba de aceleaşi părţi în cele trei litigii.

A învederat că între aceleaşi părţi şi în aceeaşi calitate s-a purtat litigiul având ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil, în dosarul nr. x/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 1217 din 18 octombrie 2004 prin care s-a reţinut că fiecare dintre cele două părţi aflate în litigiu are dreptul la 1/2 din averea fostei proprietare C..

A susţinut că decizia anterior menţionată are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte revendicarea imobilului din Bucureşti, aspect reţinut şi în motivarea deciziei atacate cu revizuire.

3. Analiza admisibilităţii revizuirii

Cu caracter prealabil, se reţine că prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 C. proc. civ., potrivit căruia "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Însă, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. urmând a fi analizată prin raportare la acest text de lege, care prevede că "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Pe de altă parte, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În speţă, invocând incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a solicitat anularea deciziei civile nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă întrucât aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 239/A din 23 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi a sentinţei civile nr. 9318 din 25 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2 raportat la întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu stabilit în favoarea părţilor cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 28 noiembrie 2017, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, ca, în urma comparării titlurilor de proprietate ale celor două părţi, să se dea eficienţă titlului său de proprietate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 185 SC din 5 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea, a obligat-o pe pârâtă să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, imobilul menţionat, şi la plata sumei de 10.462 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 2039 A din 17 decembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.

Prin decizia civilă nr. 195 din 2 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarant de pârâta împotriva deciziei nr. 2039A din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a casat decizia şi sentinţa civilă nr. 185 SC din 5 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă; a respins acţiunea, ca inadmisibilă; a obligat pe intimata reclamantă la plata sumei de 13.569 RON, cheltuieli de judecată în recurs şi apel, către recurentă.

Astfel, în această cauză, reclamanta a învestit pentru a doua oară instanţa de judecată cu acţiunea în revendicare a imobilului situat în Bucureşti, îndreptată împotriva aceleiaşi pârâte, prevalându-se de acelaşi titlu de proprietate (reprezentat de decizia nr. 239/A/23.03.1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă) în contra titlului de proprietate opus de părătă (sentinţa civilă nr. 9318/25 iunie 1999), elemente care au constituit deja obiect al judecăţii, în dosarul nr. x/2004, finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 1217/A/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă.

Înalta Curte constată că, prin hotărârea atacată, instanţa de recurs a reţinut autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1217 din 18 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă, în dosarul nr. x/2004, iar prin această ultimă decizie a fost analizată puterea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătoreşti în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat în prezentul dosar, pretins contrare.

Astfel, instanţa învestită cu soluţionarea apelului în dosarul nr. x/2004, având ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, în care titlurile exhibate de părţi erau decizia civilă nr. 239/A din 23 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, în dosarul nr. x/1999 şi sentinţa civilă nr. 9318 din 25 iunie 1999, pronunţată în dosarul nr. x/1999 de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a apreciat că fiecare dintre părţi are dreptul la câte 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză şi a constatat că reclamanta B. nu are dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului, acţiunea în revendicarea întregului drept pentru sine fiind neîntemeiată.

Prin urmare, ultima decizie, a cărei revizuire se cere, menţine cele statuate prin hotărârea ce a analizat atât decizia, cât şi sentinţa a căror autoritate de lucru judecat se invocă prin cererea de revizuire, nefiind îndeplinită una dintre condiţii cumulativă pentru a fi incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, caz în care nu se mai impune cercetarea celorlate cerinţe pentru a fi aplicabil cazul de revizuire invocat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a revizuentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă pe revizuentă la plata către intimată a sumei de 1500 RON, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2022.