State civil liability for official misconduct and passive procedural standing under Article 224 Civil Code

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la 10 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 euro, plus 2% pe zi de întârziere, în cazul în care pârâtul nu ar achita despăgubirile solicitate; reunirea dosarului cu dosarul nr. x/2017 al aceleiaşi instanţe, înţelegând să se judece, în contradictoriu, şi cu pârâţii Ministerul Transporturilor Publice şi Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri.

Prin cererea din 16 noiembrie 2018, reclamantul A. a menţionat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, iar obiectul cererii îl constituie acţiune în răspundere civilă delictuală, urmare activităţii infracţionale desfăşurate de cei ce au avut legătură cu dosarul penal nr. x/2009

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 C. civ. şi cele ale art. 21 şi 52 din Constituţia României.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Hotărârea Tribunalului Bacău

Prin sentinţa nr. 538 din 23 septembrie 2019, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a respins acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bacău

Prin decizia nr. 623 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al reclamantului B., împotriva sentinţei nr. 538 din 23 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au formulat recurs reclamanţii A. şi B..

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au menţionat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, au afirmat că judecata apelului şi a fondului a fost făcută cu neobservarea principiului disponibilităţii şi principiului contradictorialităţii, precum şi a dispoziţiei art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Au susţinut că prin decizia recurata s-a stabilit greşit cadrul procesual şi s-a dat o calificare juridică diferită faţă de cea dată de părţi prin cererile de chemare în judecată şi de apel, contrar prevederilor art. 22 C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

În cauză, judecătorii nu au exercitat un rol activ, trecând peste argumentele recurenţilor şi probele administrate, pe baza cărora puteau să stabilească cadrul procesual şi să califice corect cererea de chemare în judecată. Au susţinut că le-au fost ignorate drepturile procesuale, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, prevăzute în Constituţie şi Convenţia Universală a Drepturilor Omului.

Recurenţii au menţionat că, prin cererea de chemare în judecată, au înţeles să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor, solicitând Tribunalului Bacău anexarea dosarului la dosarul nr. x/2017 al aceleiaşi instanţe, cu solicitarea expresă ca, în situaţia în care ar fi formulat greşit acţiunea, să îi cheme în judecată, în calitate de pârâţi şi pe Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Chiar dacă prin precizările la acţiune au arătat că înţeleg să se judece cu Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor, era necesar ca instanţa să analizeze întregul conţinut al acţiunii şi să stabilească părţile şi obiectul acesteia, în raport de situaţia de fapt, ţinând cont de toate companiile şi instituţiile publice de stat menţionate în înscrisuri şi în cele 17 anexe, parte integrantă a cererilor de chemare în judecată şi de apel, acestea fiind părţile responsabile civilmente care au calitate procesuală pasivă, statul răspunzând în mod general, pentru toate aceste instituţii care pot fi citate în cauză de către judecători.

Au învederat că instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor cererea de conexare a celor două dosare, întrucât faptul că acestea nu au fost reunite le-au adus prejudicii în plus, prin plata taxei judiciare de timbru în două cauze sau prin tergiversarea soluţionării acestora peste termenul rezonabil.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea recurată este sumar motivată, cuprinzând motive contradictorii.

Au afirmat că instanţa de apel a respins apelul fără să aibă în vedere apărările lor şi fără a menţiona motivele pentru care acestea au fost înlăturate, ignorând probe din dosar care erau concludente şi relevante în raport cu obiectul probaţiunii.

Au arătat că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca instanţa internă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză, în raport cu probele concludente şi relevante, într-un termen rezonabil.

Or, în cauză, termenul rezonabil a fost depăşit, deşi există decizia penală definitivă nr. 370/R/18.06.2010 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Oneşti, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în baza aceloraşi probe din acest dosar.

Invocând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Au menţionat că au arătat prin cererea de chemare în judecată că au introdus pe rolul Tribunalului Bacău dosarul nr. x/2017, în care au calitatea de pârâţi Ministerul Transporturilor Publice şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri, obiectul acestui dosar constând în despăgubiri pentru neasigurarea condiţiilor corespunzătoare de drum. Au solicitat Tribunalului Bacău conexarea dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2017, însă cererea a fost respinsă, soluţia pronunţată în dosar fiind dată fără punerea în discuţia contradictorie a părţilor a cererii de conexare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, recurenţii au precizat că îşi menţin cererea din acest dosar faţă de pârâtul Statul Român, care răspunde pe latură civilă, în calitatea sa de proprietar al infrastructurii rutiere, precum şi de angajator al funcţionarilor din toate instituţiile publice şi companiile de stat, organe legislative şi executive menţionate în cererea de chemare în judecată, fiind garant al respectării drepturilor omului care au fost încălcate în speţă.

Pentru argumentele expuse, recurenţii au apreciat că se pune problema existenţei unei autorităţi de lucru judecat, chiar şi provizorii, ce constituie un impediment legal imperativ în a se realiza o nouă judecată a aceloraşi chestiuni, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Stabilirea cu precădere a existenţei sau inexistenţei unor statuări intrate sub autoritatea lucrului judecat provizorii nu este facultativă pentru instanţă, astfel că nu era necesar să fi fost invocată în apel. Acesta deoarece conceptul de autoritate de lucru judecat se analizează în corelaţie cu principiul stabilităţii raporturilor juridice, ţinând seama de împrejurarea că autoritatea de lucru judecat corespunde necesitaţii de securitate juridică şi ordine socială.

Acest aspect a condus la încălcarea unor norme procedurale imperative, destinate garantării unor drepturi fundamentale, de care trebuie să beneficieze părţile aflate în litigiu (dreptul la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, dreptul la judecarea cauzei în condiţii de contradictorialitate, dreptul la apărare), precum şi a principiului respectării autorităţii de lucru judecat şi a stabilităţii raporturilor juridice.

Invocând motivul de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Au afirmat că instanţa de apel în mod greşit a respins motivul de apel care a vizat soluţia primei instanţe cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman, prin M.F.P. - D.G.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi la respingerea acţiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Consideră că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul juridic al acţiunii, calitate procesuală pasivă în cauză are Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor, în mod general, prin raportare la art. 223 C. civ., care conţine o normă de principiu, statuând că Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor, participă în astfel de raporturi, în afară de cazurile în care legea stabileşte alte organe în acest scop.

Contrar dispoziţiilor art. 222 C. civ., care consacră independenţa patrimonială între persoanele juridice subordonate, Statul Român răspunde, în subsidiar, pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice, dacă prin lege nu se prevede altfel, fiind un garant al executării obligaţiilor asumate de toate organele, autorităţile şi instituţiile publice.

Recurenţii au menţionat că, în temeiul art. 233 alin. (1) lit. k) şi art. 282 alin. (2) C. proc. civ., contestă toate încheierile de şedinţă care le sunt nefavorabile, mai exact pe cele care sunt în contradicţie cu concluziile, probele şi pretenţiile civile pe care le-au solicitat, inclusiv încheierea din 14.09.2020, prin care le-a fost acordat ajutorul public judiciar doar pentru o parte din suma pretinsă drept despăgubire.

5. Întâmpinarea

Intimatul nu a depus întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 18 februarie 2021, sub nr. x/2018.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 februarie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi a fost fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Decizia recurată a fost criticată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În acest sens, recurenţii impută instanţelor de fond că judecata s-a efectuat cu neobservarea principiului disponibilităţii şi al contradictorialităţii, precum şi a dispoziţiei art. 479 alin. (1) C. proc. civ., iar prin decizia recurată a fost stabilit greşit cadrul procesual şi s-a dat o calificare juridică diferită faţă de cea dată de părţi prin cererile de chemare în judecată şi de apel, contrar prevederilor art. 22 C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 5 000 000 euro, plus 2% pe zi de întârziere, în cazul în care pârâtul nu ar achita despăgubirile solicitate. Au mai solicitat reunirea dosarului cu dosarul nr. x/2017 al tribunalului şi au arătat că înţeleg să se judece şi cu Ministerul Transporturilor Publice, respectiv cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri.

La 16 noiembrie 2018, reclamantul A. a formulat precizări la acţiune prin care a învederat că solicită să se judece cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar obiectul cererii îl constituie acţiunea în răspundere delictuală ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de toţi cei ce au avut legătură cu dosarul penal nr. x/2009

Prin sentinţa civilă nr. 538 din 23 septembrie 2019, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin motivele de apel, reclamanţii nu au criticat soluţia primei instanţe sub aspectul încălcării principiului contradictorialităţii şi al disponibilităţii şi nici din perspectiva stabilirii greşite a cadrului procesual ori calificării juridice diferite dată cererii de chemare în judecată, fiind reluate susţinerile iniţiale din răspunsul la întâmpinare formulat în faţa primei instanţe.

Potrivit art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel era obligată să se pronunţe doar în limitele în care a fost învestită de apelanţii-reclamanţi, devoluţiunea fiind limitată la două reguli, exprimate în adagiile "tantum devolutum quantum apellatum" şi "tantum devolutum quantum iudicatum".

Astfel, pe de o parte, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept care s-au pus în faţa instanţei de fond, ci numai acelea care sunt criticate expres sau implicit de apelant, iar, pe de altă parte, acest efect devolutiv priveşte numai ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, conform dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ.

Este real că rolul judecătorului în desfăşurarea procesului este şi acela de a da sau restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., însă se impune a fi observat că, în mod eronat pretind recurenţii că, în speţă, era necesară intervenţia instanţei în stabilirea cadrului procesual şi recalificarea cererii de chemare în judecată, câtă vreme exercitarea rolului activ nu înseamnă o nesocotire a principiului disponibilităţii, iar în speţă, instanţa de fond s-a raportat la obiectul şi limitele procesului stabilite prin cererea reclamanţilor, astfel cum a fost precizată (aşa cum prevede art. 9 alin. (2) C. proc. civ.). Mai mult, în cuprinsul motivelor de apel reclamanţii au menţionat expres că are calitatea de pârât în cauză Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa reţinând, contrar acestor susţineri, lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

În baza rolului activ, judecătorul fondului nu era abilitat să procedeze la stabilirea cadrului procesual, prin identificarea ca pârât a uneia dintre persoanele indicate în lista anexă, astfel cum susţin recurenţii, ori să dea o altă calificare cererii de chemare în judecată decât cea care rezultă din conţinutul acesteia, întrucât, potrivit legii, este ţinut să respecte principiile de drept sus enunţate, pentru a nu aduce atingere intereselor părţilor litigante.

Ca atare, nu este incident un viciu de legalitate a deciziei recurate din perspectiva unei pretinse omisiuni a instanţei de judecată de a da calificarea juridică corectă împrejurărilor de fapt pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi în stabilirea cadrului procesual.

O altă critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în cele ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cum au invocat recurenţii-reclamanţi, vizează soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi susţin că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul juridic al acţiunii, calitate procesuală pasivă în cauză are Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor, în mod general, prin raportare la art. 223 C. civ., care conţine o normă de principiu, statuând că acesta participă în astfel de raporturi, în afară de cazurile în care legea stabileşte alte organe în acest scop.

Se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acţiunea în răspundere civilă delictuală, ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de cei ce au avut legătură cu dosarul penal nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, recurenţii susţinând că funcţionarii din instituţiile statului şi instituţiile implicate în înfăptuirea justiţiei şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile de serviciu, cauzându-le prejudicii de natură morală şi materială.

În raport de faptele ilicite astfel invocate, se constată că dispoziţiile art. 223 C. civ., invocate de recurenţi, nu sunt incidente, în speţă neregăsindu-se situaţia unui raport civil în care Statul Român se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii.

Potrivit art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În interpretarea textului procedural anterior menţionat, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Or, atât timp cât Statul Român nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice, conform dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. civ., iar, în speţă, nu se regăseşte situaţia în care nu poate fi antrenată răspunderea altor persoane sau instituţii publice, care, de altfel, nici nu au fost nominalizate de recurenţi, nu există identitatea cerută de art. 36 C. proc. civ., soluţia instanţei de apel fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Critica ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenţii susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia EDO. În acest sens, au afirmat că instanţa de apel a respins apelul fără să aibă în vedere apărările lor şi fără a menţiona motivele pentru care acestea au fost înlăturate, ignorând probe din dosar care erau concludente şi relevante în raport cu obiectul probaţiunii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Motivul de recurs reglementat la punctul 6 este incident în situaţia în care hotărârea atacată cuprinde în considerentele sale constatări distincte, contradictorii sau confuze, astfel că instanţa de recurs nu poate determina în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită obligaţia instanţei de a argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, în cauză, instanţa de apel expunând într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamanţilor.

De altfel, recurenţii reclamanţi nu arată care sunt criticile esenţiale din cuprinsul cererii de apel pe care instanţa a omis să le analizeze.

Cu toate acestea, analizând hotărârea atacată din perspectiva acestei critici, se constată că este argumentat motivul pentru care nu au fost reţinute apărările reclamanţilor, potrivit cărora Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitatea procesuală pasivă în cauză.

Astfel, instanţa de apel a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. civ. şi de faptele ilicite invocate de către reclamanţi, respectiv faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale le-au fost lezate de modul în care, cu gravă neglijenţă şi rea credinţă, s-au exercitat profesiile şi activităţile celor implicaţi în legătură cu dosarul penal x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, ca guvernanţi şi politicieni pentru modul de promovare în funcţii publice a specialiştilor şi modificarea legislaţiei pentru a fi în acord cu situaţia de fapt şi a-i proteja pe vinovaţi, ca judecători, poliţişti, experţi judiciari autorizaţi, avocaţi, etc., nu se poate reţine calitatea procesual pasivă a statului, atât timp cât nu s-a probat reţinerea, prealabilă, a răspunderii vreunuia dintre cei vizaţi pentru "derapajele pretinse" în raport de drepturile şi interesele personale ale reclamanţilor.

De asemenea, pe lângă faptul că nu s-a indicat nici o normă specială ce, în condiţiile derogatorii iniţiale acceptate de art. 224 C. civ., ar atrage răspunderea directă a statului pentru pretinsele fapte ilicite ale funcţionarilor şi instituţiilor publice menţionate, nici nu s-a individualizat fiecare persoană fizică/juridică pretins culpabilă pentru care statul ar răspunde direct, astfel încât să poată fi efectuată o încadrare, din oficiu, în drept.

Aceste considerente nu pot constitui dovada lipsei analizei criticilor apelanţilor şi a lipsei menţionării motivelor pentru care acestea au fost înlăturate, aşa cum susţin recurenţii reclamanţi. Din contră, în cadrul considerentelor în discuţie au fost analizate şi înlăturate motivat chiar susţinerile reclamanţilor din cererea de apel vizând identitatea între pârât, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi cel obligat în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Motivul de nelegalitate care se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat provizorie a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017 la care s-a solicitat trimiterea prezentei cauze, în vederea conexării, se vădeşte a fi neîntemeiat.

În cauză, recurenţii susţin că instanţele de fond au pronunţat o soluţie în dosar fără a pune în discuţie cererea de conexare şi fără a avea în vedere că în dosarul nr. x/2017 s-a pronunţat o hotărâre judecătorească.

Înalta Curte reţine că aceste critici au fost invocate pentru prima dată în recurs, aşadar reclamanţii nu au formulat astfel de apărări în faza procesuală anterioară, caz în care nu se pot prevala de incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv de încălcarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel.

Sub un ultim aspect, recurenţii arată că înţeleg să conteste toate încheierile de şedinţă care le sunt nefavorabile, mai exact pe cele care sunt în contradicţie cu concluziile, probele şi pretenţiile civile pe care le-au solicitat, inclusiv încheierea din 14 septembrie 2020, prin care le-a fost acordat ajutorul public judiciar doar pentru o parte din suma pretinsă drept despăgubire.

Referitor la încheierea din 14 septembrie 2020, prin care a fost admisă, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanţii reclamanţi, se reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Din interpretarea textului procedural mai sus menţionat rezultă că încheierea atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al recursului, calea de atac reglementată de lege fiind cererea de reexaminare ce se soluţionează de un alt complet al aceleiaşi instanţe care a pronunţat şi încheierea prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar.

Referitor la încheierile de şedinţă care sunt nefavorabile recurenţilor, urmare a manierei generale în care a fost invocată această solicitare, se constată că nu se poate exercita controlul judiciar asupra acestora întrucât nu au fost individualizate şi în privinţa lor nu au fost invocate critici exprese de către recurenţi, aceste cerinţe fiind menţionate de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 623 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022.