State liability for unlawful deprivation of liberty: quashing award of moral damages for lack of specific motivation and failure to ensure proportionality

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, la 7 septembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 258.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate în intervalul 01.11.2017 - 09.03.2018, precum şi a sumei de 4.000 RON, constând în cheltuieli judiciare avansate în cauza penală care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Satu Mare.

2. Hotărârea Tribunalului Satu Mare

Prin sentinţa nr. 247 din 8 noiembrie 2018, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea Curţii de Apel Oradea

Prin decizia nr. 698 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 247 din 8 noiembrie 2018 a Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

4. Hotărârea Curţii de Apel Oradea asupra cererii de strămutare

Prin sentinţa nr. 18 din 2 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bihor.

5. Hotărârea Tribunalului Bihor

Prin sentinţa nr. 154 din 20 noiembrie 2020, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - AJFP Satu Mare; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri morale; a respins restul pretenţiilor; a luat act de declaraţia reclamantului că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

6. Hotărârea Curţii de Apel Oradea

Prin decizia nr. 656 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin DGRFP Cluj, prin AJFP Satu Mare, împotriva sentinţei nr. 154 din 20 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă; a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor morale acordate de prima instanţă de la suma de 50.000 RON la suma de 155.000 RON; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

7. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 656 din 19 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin DGRFP Cluj, prin AJFP Satu Mare la 28 iulie 2021.

Recurentul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A învederat că instanţa de judecată nu a aplicat dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aspect ce reiese din faptul că nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care i-au fundamentat convingerile.

Recurentul a arătat că, în privinţa daunelor morale, instanţa s-a rezumat la faptul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciul cauzat prin arestarea şi inculparea injustă, fără a indica temeiurile de drept care conferă dreptul la o reparaţie morală şi fără a face o analiză a criteriilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor.

Instanţa a stabilit, în lipsa unor probe concludente, acordarea daunelor morale pentru prejudicii care nu au fost dovedite, suma fiind disproporţionată în raport cu paguba dovedită şi constituind un izvor de îmbogăţire pentru reclamant.

Referitor la dezincriminarea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea reclamantului, de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, recurentul a susţinut că aceasta reprezintă o importantă reparaţie morală de care intimatul a beneficiat, iar acordarea sumei de 155.000 RON nu constituie o reparaţie echitabilă, ci un mijloc de îmbogăţire, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada consecinţelor negative survenite prin derularea procedurilor judiciare.

A solicitat să se aibă în vedere jurisprudenţa instanţei supreme, care a statuat că prejudiciul moral se stabileşte prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci prin criterii ce rezultă din cazul concret dedus judecăţii, bazat pe probe. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ţară Lungă, Temeşan sau Oancea împotriva României.

A mai susţinut că, deşi acordarea daunelor morale nu putea fi refuzată reclamantului în cazul în care s-ar fi dovedit că a suferit un prejudiciu nepatrimonial, prin hotărârea recurată, însă, a fost stabilită o sumă foarte mare în raport cu faptul că acesta a fost anterior condamnat pentru fapte comise pe teritoriul Franţei, astfel cum s-a menţionat în cererea de chemare în judecată şi după cum a rezultat din probatoriul administrat, prestigiul părţii reclamante nefiind prejudiciat.

Recurentul a menţionat că, la stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul suferit, trebuie avute în vedere consecinţele negative, suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către intimat, stabilirea cuantumului despăgubirii, în lipsa unor criterii obiective, făcându-se cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

A considerat că daunele morale acordate, de 155.000 RON sunt prea mari faţă de profilul moral al reclamantului, de faptul că soluţia dată reprezintă prin ea însăşi o reparaţie morală şi că nu s-a dovedit prejudicierea stării de sănătate, a relaţiilor sociale şi familiale, iar percepţia publică şi gradul de adaptare socială reprezintă stări emoţionale ce nu pot fi avute în vedere la cuantificarea daunelor.

Faţă de elementele de evaluare individuală şi a prejudiciului moral, a susţinut recurentul că suma acordată prin decizia recurată echivalează cu o îmbogăţire fără just temei, de vreme ce probele administrate au relevat pierderea materială substanţial mai redusă decât cuantumul pretins ca echivalent al prejudiciului moral.

Deşi reclamantul a suferit o perioadă îndelungată consecinţele condiţiei de inculpat trimis în judecată, cerinţa de echilibru între dreptul statului de a apela la proceduri judiciare penale şi dreptul cetăţeanului de a fi despăgubit pentru restrângerea drepturilor şi traumele psihice inerente reclamă o abordare corelativă, proporţională, a acestor despăgubiri.

De altfel, în evaluarea daunelor morale, instanţa supremă a arătat că ele nu trebuie reduse la un cuantum derizoriu, care să nu îşi atingă scopul reparatoriu, după cum nici nu trebuie transformate într-o sursă nejustificată de mărire a patrimoniului, pe considerente pur subiective.

8. Apărările formulate în cauză

La 14 octombrie 2021, intimatul a depus întâmpinare, prin care a susţinut că recursul nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, încă din primul ciclu procesual, prin decizia nr. 698 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a tranşat, cu putere de lucru judecat, aspectele privind legalitatea mandatului de executare a pedepsei penale, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, în vederea cercetării fondului, urmare apelului pe care l-a declarat.

A arătat că, din examinarea motivelor de recurs, aceste critici nu pot fi primite deoarece vizează exclusiv modul de cuantificare a despăgubirilor acordate, iar în procedura recursului nu pot fi reapreciate probele, astfel cum se solicită de către recurent, chestiunea cuantificării despăgubirilor acordate neţinând de greşita sau corecta aplicare a normelor de drept material, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din acest motiv, a apreciat că recursul declarat se impune a fi respins, ca inadmisibil.

9. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 martie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 656 din 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă şi a fost fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În cauză, recurentul arată că instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aspect ce reiese din faptul că nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care i-au fundamentat convingerile, nu a indicat temeiurile de drept care conferă dreptul intimatului la o reparaţie morală şi nu a făcut o analiză a criteriilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta reproşează instanţei de apel o nemotivare a hotărârii, critică subsumabilă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora Casarea unei hotărâri se poate cere (..) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Se reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale, în cuantum de 258.000 RON, pentru privarea nelegală de libertate pe o perioadă de 129 zile, în baza mandatului de executare nr. x din 3 iunie 2014, ce a fost ulterior anulat prin sentinţa penală nr. 287/2018 a Judecătoriei Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Instanţa de fond, în rejudecare, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 539 C. proc. pen.

Curtea de Apel Oradea a procedat la redimensionarea cuantumului despăgubirilor acordate, acesta fiind majorat la suma de 155.000 RON.

Instanţa de apel a arătat în hotărâre că spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daune morale se determină pe baza evaluării instanţei de judecată, prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, criterii subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, fără detalierea sau explicarea modului ori măsurii în care toate aceste elemente s-au reflectat în concret în cuantificarea daunelor acordate.

În motivarea soluţiei cu privire la valoarea majorată acordată, instanţa de apel a reţinut că acest cuantum respectă funcţia compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri, privarea de libertate a reclamantului având consecinţe negative, atât în plan interior, cât şi din punct de vedere al imaginii acestuia în mediul social.

Astfel justificată, măsura instanţei de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptăţită critica formulată prin cererea de recurs, în sensul că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a decis obligarea pârâtului la plata sumei de 155.000 RON, cu titlu de daune morale, valoare majorată în raport de cea stabilită la judecata în fond.

Acordarea sumei, cu titlu de reparaţie a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamant în urma arestării şi inculpării injuste, a fost argumentată prin trimitere, doar în mod formal, la criterii precum consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, de vreme ce nu se explică modul în care aceste criterii au funcţionat în sensul determinării unui anumit nivel al cuantumului despăgubirilor.

Lipsa unei analize concrete în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanţa trebuia să aibă în vedere atât consecinţele suportate de către reclamant în plan personal, familial, psihologic şi profesional ca urmare a arestării şi inculpării nelegale, precum şi criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii consacrate jurisprudenţial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate.

O atare manieră de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speţă fundamentează, în realitate, o decizie nemotivată a instanţei de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Apare, astfel, îndreptăţită critica recurentului, în sensul că instanţa de apel nu a arătat de ce suma acordată cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului cauzat, precum şi cea potrivit căreia instanţa nu motivează mărimea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, în raport de criteriile de apreciere a prejudiciului moral.

Chiar dacă măsura a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privinţa cărora instanţele statuează, de principiu, în echitate, după cum se reţine în hotărâre, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanţă în privinţa daunelor morale şi nici nu poate să legitimeze o soluţie care, în absenţa argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunţat caracter discreţionar.

Or, cerinţa legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispoziţiile art. 174-179 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.

Pentru motivele arătate, apreciind că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţa legală a motivării, în limita soluţiei date cererii reclamantului de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi va casa decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va stabili cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la situaţia de fapt din prezentul litigiu, sens în care va ţine seama atât de consecinţele pretins a fi fost suportate de recurentul-reclamant în urma arestării şi inculpării nelegale, cât şi de criticile aduse prin motivele de recurs elementelor de evaluare reţinute anterior, în scopul respectării criteriului echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să îşi păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 656 din 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022.